Connect with us

ECONOMIE

Statul a mai împrumutat 90 milioane lei până în februarie 2020, printr-o licitaţie suplimentară

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministerul Finanţelor a vândut marţi obligaţiuni de stat în valoare de 90 milioane de lei scadente în 26 februarie 2020, printr-o licitație suplimentară la cea de luni, în care a împrumutat 600 milioane de lei (132,8 milioane euro) la un randament mediu anual de 1,82%, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

În urma licitaţiei suplimentară pentru oferte necompetitive, valoarea totală a emisiunii a ajuns la 690 milioane lei.

Luni, cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit 1,1 miliarde de lei, de aproape două ori mai mult decât suma cerută de stat. Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 2,25%.

Băncile au obţinut un randament mediu anual de 1,82%, iar randamentul maxim acceptat de stat a fost de 1,85%.

La licitaţia precedentă din cadrul aceleiaşi emisiuni de titluri, din 19-20 septembrie, randamentul mediu obţinut de bănci a fost de 1,80% pe an până la scadenţă, iar ranamentul maxim – de 1,81%.

În octombrie, Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute de la bănci 3,5 miliarde lei prin licitaţiile obişnuite de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga 405 milioane lei prin licitaţii suplimentare, sumele fiind semnificativ mai mici faţă de cele programate în lunile anterioare.

Joi, la prima licitaţie de obligaţiuni pe termen lung dinj această lună, Ministerul Finanţelor a suferit un semi-eşec în tentativa de a plasa titluri de stat de 200 de milioane de lei scadente în 24 septembrie 2031.

în urma licitaţiei, considerată un test pentru maturităţi atât de lungi, statul a reuşit să vândă obligaţiuni în valoare de doar 110,5 milioane lei, pe fondul cererii scăzute şi a dobânzilor mari cerute de către bănci.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă, conform news.ro.

Continuare

ECONOMIE

Schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură

CECCAR FM

Publicat

pe

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2025 este de 3 milioane lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, potrivit unui comunicat al MADR, se va aplica o rată redusă de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor în acvacultură, precum transportul materialui piscicol, a puietului în diferite stadii de dezvoltare, a reproducătorilor, a peștelui de consum, a materiilor prime și alte materiale în interiorul fermei, pentru realizarea de lucrări agricole în ferme de acvacultură pe cuvetele heleșteielor, pomparea apei cu motopompe, destufizare etc.

Beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în acvacultură, respectiv:

a) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 cu modificarile si completarile ulterioare;

b) persoane juridice.

„Prin intermediul acestui act normativ se asigură condițiile pentru diminuarea efectivă a costurilor de producție, ceea ce stimulează desfășurarea activității de acvacultură în condițiile concurențiale de pe piața produselor de pește din Uniunea Europeană”, precizează MADR.

Continuare

ECONOMIE

Plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin pentru sectorul vegetal, aprobate

CECCAR FM

Publicat

pe

Executivul a adoptat astăzi Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2022. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin noul act normativ se aprobă plafonul financiar în limita sumei de 452.384.082 lei, echivalentul a 91.409.190 euro, precum și a plafoanelor alocate fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2022, astfel:

a) 33.892.000 euro pentru soia;

b) 17.215.000 euro pentru lucernă;

c) 450.000 euro pentru leguminoase boabe destinate industrializării /procesării: mazăre și fasole boabe;

d)  90.000 euro pentru cânepă pentru ulei și/sau fibră;

e)  4.953.000 euro pentru orez;

f)   844.200 euro pentru sămânță de cartof;

g)  132.980 euro pentru hamei;

h)  18.898.500 euro pentru sfeclă de zahăr;

i)  1.150.274 euro pentru tomate destinate industrializării cultivate în câmp;

j)  54.490 euro pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp;

k) 8.788.873 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;

l)  517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;

m)  4.422.373 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumul pe hectar pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor aprobate prin prezentul act normativ la suprafețele eligibile pentru anul 2022.

„Suma totală de 452.384.082 lei, prevăzută în bugetul MADR pentru anul 2023 va impacta 46.000 fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate”, menționează reprezentanții ministerului de resort.

Continuare

ECONOMIE

Salariile din administrația publică cresc, de la 1 iunie

CECCAR FM

Publicat

pe

Executivul a aprobat astăzi o Ordonanță de urgență care completează Articolul I din OUG nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Noul act normativ prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr. VIII – Familia ocupațională de funcții bugetare „ADMINISTRAȚIE” din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

„Având în vedere constrângerile fiscal-bugetare din anul 2023, s-a optat într-o primă fază pentru stabilirea salariilor de bază prevăzute de lege la nivelul anului 2022 pentru personalul încadrat conform Anexei nr.VIII la Legea-cadru, deoarece categoriile de personal prevăzute în această anexă se regăsesc în toate domeniile de activitate bugetară, de exemplu TESA din sănătate și personalul nedidactic din învățământ. Prin urmare, de prevederile acestei ordonanțe de urgență a Guvernului beneficiază și celelalte domenii de activitate bugetară, având în vedere că personalul încadrat pe funcții comune, cât și pe cele din alte unități de subordonare centrală și locală, au salarizarea reglementată în această anexă. Măsura era necesară pentru evitarea apariției unor noi dezechilibre în sectorul bugetar, în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, act normativ care vizează eliminarea inechităților și instituirea unui sistem de stimulare a performanței”, precizează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat. 

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM