Suntem și pe

ECONOMIE

România a atras anul trecut 2,47 milioane de turişti străini

CECCAR FM

Publicat

pe

Circa 2,47 milioane de turişti străini s-au cazat în România în 2016 şi au cheltuit în total 5,92 miliarde lei (1,32 miliarde euro), ceea ce înseamnă o medie de 2.398 lei (534 euro) de persoană, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Datele privind numărul total de turişti străini publicate vineri de INS confirmă statisticile publicate anterior, în 2 februarie.

Potrivit raportului publicat vineri, turiştii străini veniţi pentru afaceri, congrese sau conferinţe au reprezentat 57,6% din total în 2016.

Călătoriile în scop particular, în care sunt incluse vacanţele, sesiunile de cumpărături, evenimente culturale şi sportive, tratamente medicale, vizitarea prietenilor şi rudelor sau doar tranzit, au reprezentat 42,4% din numărul total de turişti străini, din care vacanţele au avut o pondere de 61,4%.

Peste jumătate dintre cheltuielile pentru afaceri (52,7%) au fost repartizate pentru cazare, 92,3% dintre turişti preferând mic dejunul inclus.

Turiştii au mai cheltuit 17% din bani în restaurante şi baruri, iar 11,7% au fost pentru cumpărături.

Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, peste o treime – 37,6% – au fost pentru alimente şi băuturi, iar 35,6% pentru cadouri şi suveniruri.

Turiştii străini veniţi cu afaceri au dat 55,1% din banii pe transport către închirierea de autoturisme, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 54% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Peste jumătate – 51,7% – dintre turiştii străini veniţi în România şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 30,5% pe cont propriu.

Totodată, trei sferturi dintre aceştia au călătorit cu avionul, în timp ce 14,3% au venit cu autoturismele proprii, mai arată statisticile oficiale, citate de News.ro.

Statisticile anterioare arată că, în ultimii anii, numărul turiştilor străini în România a crescut rapid, la 1,71 milioane în 2013, 1,91 milioane în 2014, 2,23 milioane în 2015 şi 2,47 milioane în 2016.

Totuşi, România rămâne mult mai puţin atractivă pentru turiştii străini decât Bulgaria, ţară care a atras în 2016 un număr record de circa 8 milioane de turişti străini, mai mulţi decât populaţia ţării, potrivit datelor anunţate de ministrul bulgar al Turismului.

Cei mai mulţi turişti străini în România au venit anul trecut din Germania (281.704), Israel (251.908), Italia (233.787) şi Franţa (145.584).

Continuare
Comentează

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Sistem de supraveghere al tranzacțiilor cu deșeuri

CECCAR FM

Publicat

pe

Din 15 ianuarie 2021, toți operatorii din piața de ambalaje vor fi sub lupa SIADT – Sistemul Informatic de Urmărire a Trasabilității Deșeurilor din Ambalaje: de la OIREP-uri (Organizațiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorilor – n.r.), la colectori și până la reciclatori, a anunțat astăzi secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Mircea Fechet.

„Așa cum piața lemnului avea nevoie de monitorizarea a tot ceea ce se întâmplă din pădure până în depozite, așa și piața deșeurilor avea nevoie de digitalizarea și urmărirea 24 de ore din 24 a oricărei operațiuni care implică deșeurile de ambalaje, iar acest lucru va fi posibil datorită SIADT”, a spus demnitarul. Declarația a fost făcută cu prilejul conferinței online „Circular Waste – SIATD, primii pași în asigurarea trasabilității deșeurilor de ambalaje”.

În cadrul dezbaterii, participanții au discutat calendarul implementării sistemului informatic SIATD, dezvoltat de Administrația Fondului pentru Mediu, destinat raportării și urmăririi trasabilității deșeurilor din ambalaje. „Practic, odată cu acest sistem, se va face trecerea de la o piață care astăzi (în anumite cazuri) se închide doar pe cifre, la una care se va închide pe cantități reale de deșeuri. Astfel, va duce la dispariția situațiilor în care colectarea sau reciclarea se realizau doar pe hârtie”, a subliniat secretarul de stat.

Potrivit MMAP, SIADT aduce multe noutăți și garanția că totul se desfășoară transparent și conform legii. Actorii din piață vor fi obligați inclusiv la proba existenței deșeurilor care fac obiectul tranzacției: înainte de orice tranzacție, sistemul obligă la încărcarea în aplicație a două fotografii cu încărcătura de deșeuri și patru fotografii cu mijlocul de transport. Totodată, punctul de încărcare a deșeurilor va fi monitorizat prin GPS.

Un alt avantaj al utilizării acestui sistem este că posibilele tranzacții ilegale vor putea fi blocate în timp real. „În momentul în care datele din SIADT ne semnalează că datele între doi sau mai mulți actori implicați în același contract diferă, putem bloca pe loc această tranzacție și putem trimite echipe de control care să verifice suspiciunea care apare în sistem”, a explicat secretarul de stat. Acest aspect va duce la creșterea gradului de eficiență a verificărilor inspectorilor fiscali ai Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), având în vedere că vor fi controale țintite.

Scopul creării SIADT este acela de creștere a cantităților de deșeuri reciclate în mod real în România, precum și de „scoatere din joc” a celor care nu dețin licențe de operare. „Piața neagră a deșeurilor din țară trebuie să dispară. Și mai trebuie ceva: să încetăm să mimăm reciclarea și să o impulsionăm la maximum, chiar și în al 12-lea ceas. România are ținte asumate și drumul nu poate fi decât unul singur: să trecem de la țara depozitării la cea a reciclării”, a spus Mircea Fechet.

Continuare

ECONOMIE

Heathrow pierde titlul de cel mai aglomerat aeroport din Europa

CECCAR FM

Publicat

pe

În clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi din Europa, Heathrow a pierdut pentru prima dată locul I, fiind întrecut de Paris Charles de Gaulle, din cauza declinului cererii pentru călătoriilor aeriene, în contextul pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmit BBC și Reuters, preluate de Agerpres. În primele nouă luni din 2020, aproximativ 19 milioane de pasageri au trecut prin aeroportul londonez Heathrow, față de 19,3 milioane înregistrați de aeroportul din capitala Franței.

La distanță apropiată se află aeroporturile din Amsterdam (Schiphol) și Frankfurt. Acestea, alături de Paris Charles de Gaulle, au introdus testări pentru pasageri, astfel încât s-au redeschis mai repede. În schimb, testarea pasagerilor în Marea Britanie, ca metodă de a se evita carantina „s-a desfășurat într-un ritm prea lent”, astfel încât în trimestrul trei din 2020 numărul pasagerilor care au trecut prin aeroportul londonez a scăzut cu 84%.

„Deja în Franța și Germania, chiar și în Canada și Irlanda, s-a trecut la testări și acesta este modul în care ne asigurăm că protejăm locurile de muncă din Regatul Unit și protejăm oamenii de infecții”, a afirmat Holland Kaye, șeful companiei care administrează Heathrow.

Heathrow, care deja a renunțat la 500 de angajați, a raportat extinderea pierderilor în primele nouă luni din 2020, la 1,5 miliarde de lire sterline (1,95 miliarde de dolari). De asemenea, compania a înrăutățit estimările privind numărul de pasageri în 2021 la 22,6 milioane – mai puțin de un sfert față de nivelul din 2019.

Potrivit Asociației Internaționale de Transportat Aerian (IATA), companiile aeriene europene ar urma să înregistreze pierderi nete de 21,5 miliarde de dolari în 2020 (față de un profit net de 6,5 miliarde de dolari în 2019), ceea ce ar putea pune în pericol șase până la șapte milioane de locuri de muncă din industria aeronautică și sectoarele care au legătură cu aviația în Europa.

Continuare

ECONOMIE

România, a doua cea mai ieftină piață de carburanți din UE

CECCAR FM

Publicat

pe

România are al doilea cel mai mic preț la benzină și motorină din Uniunea Europeană, după Bulgaria, arată cele mai recente date ale Oil Bulletin, publicație a Comisiei Europene, analizate de Agerpres. Astfel, începând cu data de 19 octombrie, benzina costă în România 0,934 euro pe litru în medie, în timp ce media europeană este de 1,265 euro pe litru.

Bulgaria are cel mai mic preț la benzină, respectiv 0,897 euro pe litru, în timp ce benzina cea mai scumpă se găsește în Danemarca – 1,458 euro, urmată de Italia – 1,389 euro și Suedia – 1,362 euro pe litru.

Situația este similară și în ceea ce privește motorina. În România, carburantul diesel costă 0,906 euro pe litru, față de media europeană, care este de 1,105 euro pe litru.

De asemenea, bulgarii plătesc cel mai puțin pentru litrul de motorină, respectiv 0,866 euro, în timp ce țările cele mai scumpe sunt Suedia – 1,341 euro pe litru, Belgia – 1,269 euro și Italia – 1,260 euro pe litru.

Prețurile analizate sunt cele din benzinării, adică au toate taxele incluse.

Conform Oil Bulletin, instituția care furnizează aceste date la Bruxelles din partea României este Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Prețurile prezentate reprezintă media ponderată calculată săptămânal pe baza cotei de piață a fiecărui furnizor de date pentru fiecare tip de carburant.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending