Connect with us

ECONOMIE

Câştigul mediu net a crescut în aprilie cu 1%

CECCAR FM

Publicat

pe

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a crescut cu 1%, sau 24 lei, în luna aprilie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2.366 lei (522 euro), nivel record istoric, iar ritmul anual de creştere a încetinit la 13,4%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro.

Ritmul anual a încetinit de la 14,2% în martie, 14,7% în februarie şi 18,4% în ianuarie, când s-a atins o rată-record după noiembrie 2008.

Nivelul câştigului salarial net din aprilie este un nou record istoric, depăşind precedentul record, înregistrat în decembrie 2016, când câştigul salarial mediu net a ajuns la 2.354 lei (521 euro).

Şi câştigul mediu brut a atins în aprilie un nivel-record, de 3.291 lei (727 euro).

În aprilie, câştigul mediu brut a urcat cu 1,1% faţă de martie şi cu 14,3% faţă de aprilie 2016, în contextul în care salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 16% de la 1 februarie, de la 1.250 lei până la 1.450 lei.

”Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 17,1% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv cu 13,7% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii)”, arată comunicatul de marţi al INS, în celelalte sectoare fiind înregistrate creşteri mai mici ale câştigurilor.

Statisticile oficiale publicate arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie – care a fost de 0,6% în aprilie, în termeni anuali -, câştigurile nete au fost mai mari, în aprilie 2017, cu 12,7% faţă de a patra lună din 2016.

„Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.968 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.395 lei)”, se arată în comunicatul INS.

Potrivit tabelelor INS, pe lângă sectorul IT, câştigul mediu net din România a depăşit nivelul de 1.000 de euro (4.500 lei) în luna aprilie în fabricarea produselor de cocserie (5.096 lei), activităţi de asigurări (5.034 lei), bănci (4.724 lei), domeniul extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale (4.625 lei), activităţi de servicii anexe extracţiei (4.595) şi transporturi aeriene (4.545 lei).

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Precizări privind depunerea declarației de mențiuni

CECCAR FM

Publicat

pe

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că persoanele juridice care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formularul 700 sau, după caz, formularul 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.

„Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, subliniază ANAF.

Continuare

ECONOMIE

DNSC: Anunțuri false propagate prin intermediul postărilor sponsorizate

CECCAR FM

Publicat

pe

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția cu privire la anunțurile false propagate online prin intermediul postărilor sponsorizate pe Facebook, semnalând că atacatorii compromit pagini de social media și, cu ajutorul acestora, lansează postări sponsorizate în care promovează false oportunități de investiții, informează Agerpres.

„Pagini de Facebook din America de Sud sunt manipulate de atacatori pentru a promova această inițiativă frauduloasă către utilizatori din România, textul fiind formulat în limba română. Odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecționat către un articol în care infractorii cibernetici se folosesc de imaginea StirileProTV și a unui cunoscut om de afaceri, pentru a oferi o aură de încredere și legitimitate «ofertei». Atacatorii încearcă astfel să atragă potențiale victime pentru a-și furniza date personale, financiare sau de autentificare pe pagini de phishing regăsite în articol, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt”, explică specialiștii DNSC pe pagina de Facebook a instituției.

Aceștia recomandă: citiți și analizați cu atenție informațiile culese din mediul online; evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire; nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană și în cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online; dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro, respectiv 1911).

Pentru a antrena utilizatorii din România să identifice și să evite cele mai întâlnite amenințări din mediul online la adresa utilizatorului obișnuit, DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată, au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro. Acesta este un instrument folositor utilizatorilor de toate vârstele, pe care îl pot folosi pentru a-și îmbunătăți și perfecționa frecvent rutina esențială de securitate cibernetică.

Continuare

ECONOMIE

Ministrul Economiei anunță noi scheme de ajutor de stat pentru industrie

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat că există discuții la nivel guvernamental pentru lansarea unor scheme noi, cu impact semnificativ pentru industria chimică, petrochimică și industria materialelor de construcții.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj-Napoca, în contextul unei vizite oficiale, unde oficialul a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri local și cu mai multe companii cu capital românesc și străin.

,,Vrem să vedem cum se reflectă schemele de ajutor de stat pentru industrie în economia românească. În discuțiile avute, mi-au fost supuse atenției câteva aspecte privind nevoia de dezvoltare a acestor companii și am tras câteva concluzii; una dintre ele este că schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare are un impact major în dezvoltarea economică și să continuăm să îmbunătățim aceste scheme. Sper ca și companiile din Cluj să aplice în număr cât mai mare”, a mai afirmat ministrul.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM