Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

Decizie a Curții Europene de Justiție: Administrația financiară trebuie să acorde dreptul de deducere a TVA entităților care au avut tranzacții cu operatori declarați inactivi

CECCAR FM

Publicat

pe

Recent a fost publicată Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera a doua) C-101/16 din 19 octombrie 2017 în cauza SC Paper Consult SRL împotriva Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud. Hotărârea se referă la interpretarea Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în cazul în care administrația financiară a unui stat refuză dreptul de deducere a TVA unei persoane impozabile pe motiv că „operatorul care i-a prestat servicii în schimbul unei facturi pe care figurează separat prețul și TVA a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru (…)”, potrivit pct. 33 al documentului.

Dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA pe care o datorează taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA instituit prin legislația Uniunii, se arată în hotărârea citată.

Conform deciziei Curții în cauza menționată, Directiva 2006/112/CE a Consiliului trebuie să fie interpretată „în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în cauza principală, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul că operatorul care i‑a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi pe care figurează separat prețul și taxa pe valoarea adăugată a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru, această declarare a inactivității fiind publică și accesibilă pe internet oricărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic și definitiv, nepermițând să se facă dovada absenței unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale”.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Cariera ta începe cu noi! Be a next-generation accountant! Pregătește-te pentru examen cu Ghidul de acces!

CECCAR FM

Publicat

pe

Te-ai pregătit să treci la nivelul următor în carieră? Acum ai șansa să devii Next-Generation Accountant!

CECCAR îți pune la dispoziție Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția a XII-a, revizuită, în format electronic. Lucrarea este singurul ghid avizat de organismul profesionalpentru pregătirea în vederea susținerii examenului care îți oferă șansa de a urma programul de stagiu CECCAR, singurul program profesional care oferă un nivel complet de pregătire postuniversitară specifică domeniului financiar-contabil, la standarde internaționale.

Vei găsi în ghid toate informațiile necesare care te ajută să te pregătești pentru susținerea  examenului, structurate în studii de caz și întrebări acoperind cele șapte discipline de examen: contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluarea economică și financiară a întreprinderilor, doctrina și deontologia profesiei contabile, expertiză contabilă. Te poți familiariza cu modele de subiecte de examen (sunt prezentate, totodată, baza legală și modalitățile de rezolvare a acestora) și, în același timp, să îți reîmprospătezi cunoștințele esențiale pentru a accede în etapa următoare a carierei tale: pregătirea pentru a deveni expert contabil sau contabil autorizat, specialistul de a cărui expertiză depinde succesul oricărei companii. Noua ediție a Ghidului, revizuită, a fost actualizată cu modificările legislative relevante în domeniile de studiu și adaptată cerințelor de lectură ale unui cititor modern.

Indiferent dacă vrei să fii angajat sau dacă te gândești chiar să deții propria afacere în domeniu, calificările profesionale oferite de CECCAR dau start călătoriei tale spre succes! Alătură-te CECCAR și fă parte dintr-o comunitate de business de elită! Examenul de admitere la stagiul CECCAR are loc în zilele de 28 și 29 septembrie 2023. Detalii găsești pe site-ul nostru.

Ghidul este disponibil spre vânzare în platforma librarie.ceccar.ro, la prețul de 60 lei cu TVA. Pentru a cumpăra cartea trebuie să-ți faci cont în librărie și să plasezi comanda. Plata publicației se poate realiza doar prin transfer bancar în contul CECCAR (conform informațiilor pe care le vei primi prin e-mail după plasarea comenzii) sau în numerar la filialele CECCAR. Atât la plata prin transfer bancar, cât și la plata în numerar la filiala CECCAR este necesar să precizezi numărul comenzii pentru identificarea comenzii din librărie. Ulterior confirmării plății prin transfer bancar sau numerar vei primi în contul din librărie publicația achiziționată.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 27 martie 2023

CECCAR FM

Publicat

pe

etaf

Rezultatele ședinței Consiliului European din 23 martie

Joi, 23 martie, liderii UE s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta cele mai recente evoluții în legătură cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Cu acest prilej, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a alăturat liderilor UE prin videoconferință. În cadrul concluziilor publicate la sfârșitul ședinței, liderii UE au reiterat condamnarea fermă a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și solicită Rusiei să înceteze agresiunea și să-și retragă toate forțele militare și reprezentanții de pe întregul  teritoriu ucrainean. Totodată, în cadrul ședinței s-a discutat și despre competitivitate, piața unică și economie. În special, pentru a impulsiona competitivitatea pe termen lung a UE, Consiliul European a făcut apel la continuarea activităților legate de: consolidarea rezilienței și productivității UE; simplificarea normelor și procedurilor și reducerea poverii administrative; reducerea dependențelor strategice ale UE; încurajarea inovației și creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare; consolidarea digitalizării economiei; investiții în abilități pentru viitor; și  susținerea tranziției către o economie circulară.

Comisia Europeană evaluează normele privind facturarea electronică în achizițiile publice

Vineri, 17 martie, DG GROW din cadrul Comisiei Europene a lansat evaluarea normelor actuale privind facturarea electronică în achizițiile publice (Directiva 2014/55/EU). Directiva impune tuturor administrațiilor publice din Europa să primească și să proceseze facturile electronice emise în baza contractelor cărora li se aplică directivele europene privind achizițiile publice – dacă acestea sunt conforme cu standardul european privind facturarea electronică. În special, Comisia solicită opiniile utilizatorilor facturării electronice referitoare la nevoile curente și viitoare legate de facturarea electronică în achizițiile publice, inclusiv soluții tehnice, nivelul informațiilor transmise, potențiala nevoie de noi standarde și domeniul de aplicare al tranzacțiilor acoperite. Evaluarea își propune, totodată, să investigheze consecvența directivei cu noul pachet „TVA în era digitală”, publicat în decembrie 2022. Rezultatele evaluării vor contribui la un raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu, care va fi publicat în cel de-al treilea trimestru din 2023 și va sprijini procesul decizional privind potențiala revizuire a Directivei. Pe lângă feedbackul care poate fi oferit de toate părțile interesate, Comisia a elaborat un sondaj special pentru contabili. Părțile interesate pot trimite comentarii Comisiei Europene până la 14 aprilie 2023.

Susținere redusă în Consiliul UE pentru penalitățile financiare minime din DAC8

Statele membre UE nu susțin penalitățile financiare minime pe care Comisia Europeană le-a propus pentru introducere în cel de-al optulea amendament la Directiva 2011/16/EU privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (DAC8). Propunerea include un set de penalități financiare minime diferite în funcție de procedura privind încălcarea dreptului comunitar, cifra de afaceri a entității neconforme și dacă este vorba despre o companie sau despre o persoană fizică. Din cauza lipsei susținerii, penalitățile minime propuse ar putea fi eliminate din text. Pentru a trata decizia recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene care invalidează dispozițiile de raportare din DAC6 ce încalcă privilegiul profesional, președinția suedeză a propus, de asemenea, adăugarea în text a mențiunii că fiecare stat membru poate lua măsurile necesare pentru a acorda intermediarilor dreptul unei derogări temporare de la raportarea informațiilor legate de un angajament transfrontalier notificabil atunci când obligația de raportare ar încălca privilegiul profesional legal în baza legislației naționale a acelui stat membru.

Conferința CEPS/Misiunea Regatului Unit al Marii Britanii la UE pe tema combaterii evaziunii fiscale și evitării obligațiilor fiscale din străinătate

Experți în domeniul fiscal au discutat marți, 21 martie, viitorul măsurilor privind transparența în combaterea fraudei și a evaziunii fiscale în cadrul unei conferințe care a avut loc în Bruxelles, organizată de Centrul de Studii Politice Europene (CEPS) și Misiunea Regatului Unit al Marii Britanii la UE. Pentru Benjamin Angel, director pentru impozitare directă, coordonare fiscală, analiză și evaluare economică la Comisia Europeană, este esențial ca datele pe care autoritățile fiscale le primesc să fie utilizate într-un mod mai eficient, iar registrele de beneficiari reali să fie utilizate la nivel mai extins. În această privință, acesta a declarat că a fost lansată o dezbatere cu privire la modul de activare a criteriilor privind beneficiarii reali în contextul stabilirii listei negre europene a jurisdicțiilor necooperante pe probleme fiscale. Comisia a propus să se solicite jurisdicțiilor care nu percep impozite să trimită statelor membre UE anual și automat lista persoanelor fizice și juridice care se află în registrele lor, a explicat oficialul european. Achim Pross, director adjunct al Centrului pentru politică și administrare fiscală al OCDE, a recomandat, printre altele, introducerea unui sistem de registre interconectate referitoare la beneficiarii reali. Atât Aikaterini Pantazatou, profesor de legislație fiscală, Universitatea din Luxemburg, cât și Rahul Sahgal, director adjunct al departamentului fiscal din cadrul Secretariatului de stat elvețian pentru finanțe internaționale, au avertizat în legătură cu un posibil fenomen de epuizare cauzat de obligațiile de conformitate, având în vedere înmulțirea inițiativelor privind transparența fiscală, care în final pot fi contraproductive dacă măsurile nu pot fi aplicate corect.

UNSHELL: Statele membre caută un compromis privind indicatorii fondului economic minim și schimbul de informații

Statele membre UE încearcă să ajungă la un compromis referitor la indicatorii fondului minim economic prevăzuți în propunerea privind Directiva UNSHELL. Miercuri, 22 martie, statele membre au discutat o nouă propunere de compromis din partea președinției suedeze, care introduce un al patrulea criteriu privind fondul economic minim alături de cele trei deja existente (dispoziția privind sediul, deținerea unui cont bancar european în UE și rezidența fiscală a angajaților). Cel de-al patrulea criteriu adăugat este ca majoritatea întâlnirilor consiliului de administrație al entității să aibă loc în statul membru al entității. Opiniile delegațiilor sunt încă divergente cu privire la numărul de criterii și care criterii ar trebui îndeplinite ca entitatea să aibă fond economic. Un alt aspect discutat este schimbul de informații. Președinția suedeză invitase delegațiile să analizeze modul în care informațiile schimbate pot fi utile pentru statele membre și ce informații ar trebui solicitate entităților-paravan. În viitorul apropiat nu se preconizează că va exista un acord cu privire la acest dosar. O dezbatere politică la nivel ministerial ar trebui să aibă loc în cadrul ședinței ECOFIN din mai.

Contribuția UE la rezoluția ONU în domeniul fiscal

Vineri, 17 martie, UE a transmis contribuția la consultarea publică referitoare la rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite (ONU) privind Promovarea cooperării fiscale internaționale incluzive și eficiente la nivelul Națiunilor Unite, care susține un rol mai important al ONU în politica fiscală. Statele membre UE recunosc faptul că ONU poate juca un rol esențial în promovarea cooperării globale în domeniul fiscalității. În același timp, acestea își exprimă susținerea pentru cadrul general OCDE și realizările acestuia în ceea ce privește chestiunile fiscale, în special soluția pe doi piloni. Statele membre UE adaugă faptul că activitatea ONU ar trebui să sprijine procesul de negociere aflat în desfășurare, „evitând în același timp dublarea nejustificată a eforturilor internaționale și un risc al generării unor rezultate inconsecvente la nivel global”. Deși eficacitatea cadrului general OCDE în tratarea preocupărilor țărilor aflate în dezvoltare a fost adesea criticată, UE afirmă că susține „participarea eficientă a țărilor aflate în dezvoltare la procesul decizional la nivelul forumului multilateral existent”.

Vietman s-a alăturat convenției multilaterale OCDE pentru combaterea evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale

Miercuri, 22 martie, Vietnam a semnat Convenția multilaterală privind asistența administrativă reciprocă pe probleme fiscale, numărul jurisdicțiilor care participă la Convenție ajungând astfel la 147. Convenția le permite jurisdicțiilor să se implice în activități de asistență pe probleme fiscale, cum ar fi schimbul de informații la cerere, schimb de informații spontan, schimb de informații automat, examinări fiscale în străinătate, examinări fiscale simultane și asistență în colectarea impozitelor. Aceasta garantează măsuri de protecție extinse pentru protejarea drepturilor contribuabililor. Convenția este principalul instrument pentru implementarea rapidă a Standardului pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare în chestiuni fiscale (Standardul Comun de Raportare (CRS)), care permite unui număr de peste 110 jurisdicții să schimbe automat informații privind conturi financiare din străinătate.

Blocați agenda! 28 iunie – Conferința ETAF privind SAFE

ETAF organizează, la 28 iunie, între orele 15.00 și 17.00, o conferință pe tema Analizarea propunerii SAFE: la ce ar trebui să se aștepte profesioniștii care activează în domeniul fiscal. În iunie 2023, Comisia Europeană plănuiește să prezinte o propunere pentru o directivă „pentru combaterea rolului facilitatorilor evaziunii fiscale și planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană” (Securing the Activity Framework for Enablers – SAFE). Planificarea fiscală agresivă este deseori numită „zona gri”. Definiția acesteia reprezintă una dintre principalele provocări și rămâne problematică întrucât fiecare contribuabil are dreptul să aleagă calea cel mai puțin impozitată. Comisia intenționează să propună criterii „clare și obiective” pentru definirea formelor de planificare fiscală agresivă care trebuie interzise. Aceste criterii vor reprezenta fundamentul propunerii SAFE. În acest context, ETAF ar dori să discute cu profesioniști care activează în domeniul fiscal, reprezentanți ai UE și reprezentanți ai mediului academic ce anume constituie planificare fiscală agresivă din punctul lor de vedere și modul în care Comisia intenționează să o definească fără a descuraja planificarea fiscală legitimă și a interfera cu activitatea profesioniștilor din domeniu care respectă legea. Vorbitorii vor fi anunțați în curând. Participanții la conferință vor beneficia de interpretare simultană în engleză, franceză, germană și română. Conferința se va desfășura la Bruxelles și va fi transmisă în direct pe site-ul și conturile de social media ale ETAF.

Declinarea responsabilității:

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noua fundație internațională pentru etică și audit consolidează independența sistemului de normalizare a standardelor

CECCAR FM

Publicat

pe

Consiliul de administrație al Fundației Internaționale pentru Etică și Audit (IFEA, sau Fundația) celebrează lansarea Fundației, care implementează o recomandare esențială analizată în Recomandările din iulie 2020 ale Grupului de monitorizare „Consolidarea sistemului de normalizare a standardelor de etică și audit”.

Obiectivul înființării Fundației este de a muta Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (IESBA) și Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) într-o nouă entitate, independentă de Federația Internațională a Contabililor (IFAC).

În noua structură, Gabriela Figueiredo Dias, președintele IESBA, și Tom Seidenstein, președintele IAASB, vor avea funcția de co-CEO ai Fundației. Consiliul de Supraveghere în Interes Public (PIOB) își păstrează rolul de consiliu de supraveghere independent, sprijinind adaptabilitatea standardelor internaționale la interesul public și aplicarea eficientă a strategiilor consiliilor.

„Înființarea Fundației ca entitate juridică independentă care să găzduiască IESBA și IAASB, acestea aflându-se anterior în cadrul structurii IFAC, reprezintă un pas important în consolidarea independenței sistemului de normalizare a standardelor de etică, audit și asigurare”, a transmis Robert Buchanan, președintele consiliului de administrație al Fundației.

Referitor la noua structură, Gabriela Figueiredo Dias și Tom Seidenstein au adăugat că sunt „încântați de modernizarea sistemului de normalizare a standardelor și de progresul înregistrat până acum în cadrul noii Fundații, inclusiv transferul personalului din consiliu de la IFAC la IFEA, aprobarea bugetului pentru 2023 și procesul de consolidare a personalului tehnic”. Aceștia și-au declarat deschiderea și entuziasmul pentru noile oportunități create de înființarea Fundației și au reiterat angajamentul față de furnizarea unor standarde de înaltă calitate în serviciul interesului public și implementarea corectă a reformelor.

Anunțul referitor la înființarea Fundației este însoțit de lansarea site-ului noii structuri. Părțile interesate sunt încurajate să acceseze www.ethicsandaudit.org pentru afla mai multe detalii despre Fundație.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM