Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

Buletinul de știri ETAF din 14 ianuarie

CECCAR FM

Publicat

pe

Comisia Europeană face demersuri pentru a renunța la principiul unanimității în materie fiscală

Ulterior prezentării unei Foi de parcurs la finalul lunii decembrie 2018, Comisia Europeană lucrează la un comunicat ce urmează a fi prezentat statelor membre marți, 15 ianuarie a.c. Conform acestuia, în cadrul Consiliului Uniunii Europene, anumite decizii în materie fiscală urmează să fie luate cu o majoritate calificată. Această propunere ar urma să aibă la bază articolul 48 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europenecare permite Consiliului să decidă în majoritate calificată în anumite aspecte, cu condiția ca niciun parlament național să nu se opună deciziei Consiliului. Cu toate acestea, trebuie precizat că unele stele membre, cum este cazul Irlandei, sunt dificil de convins cu privire la această modificare.

Raport din 2018 cu privire la tendințele în materie de politică fiscală 

În data de 18 decembrie 2018, Comisia Europeană a publicat un Raport cu privire la tendințele în materie de politică fiscală, prezentând informații despre politica fiscală la nivelul celor 28 de state membre, plus Islanda și Norvegia. Conform raportului, în anul 2016, veniturile din impozitare au crescut ca procent din PIB în 19 state membre. Cu toate acestea, nivel impozitării la nivelul întregii Uniuni Europene diferă în mod semnificativ în fiecare stat membru. De asemenea, raportul confirmă faptul că ponderea impozitării veniturilor salariale din totalul veniturilor fiscale a scăzut progresiv din 2010 până în 2016, când aceasta era de 49,8% – similar nivelului de dinainte de criză. Pe de altă parte, veniturile aferente impozitelor corporative au ajuns la 2,7% din PIB în 2016, față de 2,6% din PIB în 2015, continuând să crească ușor de la declanșarea crizei economice, dar fără să atingă nivelul de dinainte de criză. Totodată, potrivit aceluiași document, se înregistrează o scădere la nivelul impozitării corporative în țările Uniunii Europene și a veniturilor fiscale generate de consum, muncă și capital. În plus, raportul conține date privind încasările din impozitele în domenii precum energie, mediu și proprietate, plus ratele impozitelor pe profit și pe venit.

Directiva cu privire la protejarea denunțătorilor va fi regândită

La 12 decembrie 2018, Serviciul juridic al Consiliului a susținut o prezentare reprezentanților statelor membre în vederea divizării directivei cu privire la protejarea denunțătorilor în cinci texte legislative. Una dintre directive va face referire la protecția denunțătorilor în domeniul impozitării. Directiva ar trebui să aibă o baza legală nouă, și anume Articolul 115 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care deține caracteristica principală de a  asigura o decizie unanimă în cadrul Consiliului.

Ajutorul de stat în cazul Italiei, Spaniei, Marii Britanii și Olandei

La 8 ianuarie 2019, Comisia Europeană a emis două decizii separate, propunând ca Italia și Spania să alinieze impozitarea porturilor la normele privind ajutoarele de stat. În prezent, porturile din aceste două țări desfășoară activități non-economice și economice. Legislația cu privire la ajutorul de stat se aplică activităților economice, existând o excepție de la plata impozitului pe profit pentru porturile care fac profit din activitățile economice, ce pot oferi astfel un avantaj comparativ pe piață internă, implicând un ajutor de stat care nu ar fi compatibil cu legislația europeană.

În Spania, porturile sunt scutite de impozitul pe profit pentru principalele surse de venit (cum ar fi taxele sau veniturile provenite din contracte de închiriere sau de concesiune), în timp ce, în Italia, porturile sunt scutite în totalitate de la plata impozitului pe profit. Prin urmare, Comisia a solicitat Italiei și Spaniei să-și adapteze legislația din domeniu pentru a se asigura că, începând cu 1 ianuarie 2020, porturile vor plăti impozitul pe profit în același mod ca și alte companii. La 10 ianuarie 2019, Comisia a deschis o investigație privind tratamentul fiscal din Olanda în special în ceea ce privește două societăți: Nike European Operations Netherlands BV și Converse Netherlands BV. Comisia este preocupată de faptul că plățile din redevențele aprobate prin hotărârile fiscale acordate de Olanda nu pot reflecta realitatea economică, oferind societății un avantaj necinstit față de concurenții săi, încălcându-se astfel normele UE privind ajutoarele de stat. Mai mult, la 19 decembrie 2018, Comisia a constatat că un sistem de scutire de la plata impozitului pe profit și cinci hotărâri fiscale în vigoare din Gibraltar erau incompatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat și a solicitat autorităților britanice să recupereze, în acest sens, aproximativ 100 de milioane de euro.

Pentru a consulta newsletterul în limba engleză, vă rugăm să accesați site-ul ETAF.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

PROFESIA CONTABILĂ

MMPS propune noi modele ale unor documente prevăzute în Codul muncii

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a publicat, pe site-ul instituției, un proiect de Ordin pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. 53¹ alin. (12) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin acest proiect, inițiatorii propun modelul cererii, al declarației pe propria răspundere și al listei persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizația prevăzută la art. 53¹ alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR a tradus în limba română revizuirile aduse Codului etic

CECCAR FM

Publicat

pe

Pentru a ține la curent membrii și părțile interesate cu noile reglementări de la nivel internațional, CECCAR pune la dispoziție versiunea în limba română a Reglementării Consiliului pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (IESBA), Revizuiri la Cod care tratează obiectivitatea persoanei care revizuiește calitatea misiunii și a altor revizori adecvați, emisă în ianuarie 2021.

Documentul este strâns legat de publicarea de către Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) a noilor Standarde Internaționale privind Managementul Calității (ISQM), sprijinind aplicarea ISQM 2 prin tratarea eligibilității profesioniștilor de a-și asuma revizuirea calității unei misiuni, în special din perspectiva obiectivității acestora.

Reglementarea IESBA este disponibilă gratuit pe site-ul Cod etic – Standarde internaționale. Cele două standarde privind managementul calității, ISQM 1 – Managementul calității pentru firmele care efectuează audituri sau revizuiri ale situațiilor financiare, ori alte misiuni de asigurare și servicii conexe și ISQM 2 – Revizuirea calității misiunilor, vor fi publicate, de asemenea, în scurt timp în limba română.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Webinar: Noi așteptări. Ce informații nefinanciare (NFI) trebuie să prezinte IMM-urile?

CECCAR FM

Publicat

pe

Accountancy Europe și European Association of Cooperative Banks (EACB) vă invită la o dezbatere online despre modul în care noile dispoziții de raportare a informațiilor nefinanciare (NFI) pot afecta întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile).

Cu sprijinul EACB, Accountancy Europe se află în procesul elaborării unui document prin intermediul căruia contabilii își pot ajuta clienții IMM-uri să se pregătească pentru aceste dispoziții de raportare a informațiilor nefinanciare, indiferent dacă acestea sunt rezultatul legislației, al băncilor sau al partenerilor din lanțul de aprovizionare.

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul Ivan Stefanec (europarlamentar, EPP/Slovakia), Kristiina Vares-Wartiovaara (ESG Specialist, OP Financial Group), Malgorzata Feluch (Policy Officer, DG FISMA European Commission) și Paul Gisby (Senior Manager, Accountancy Europe).

Evenimentul se va desfășura în limba engleză și este programat în data de 18 martie, începând cu ora 11.00. Pentru a participa la webinar vă puteți înregistra accesând link-ul: Bridging expectations: what NFI from SMEs? – Accountancy Europe.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending