Connect with us

ECONOMIE

Vicepreședintele BEI anunță triplarea sprijinului pentru economia românească până la 1,38 miliarde euro

CECCAR FM

Publicat

pe

Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Andrew McDowell, a declarat, la București, că Grupul BEI își triplează sprijinul pentru întreprinderile românești, de la 500 milioane euro până la 1,38 miliarde euro, informează Agerpres. „Ceea ce sărbătorim acum este practic o triplare a puterii de foc pe care o punem la dispoziția economiei românești, în beneficiul IMM-urilor, de la aproximativ 500 milioane euro până la 1,38 milioane euro, cu capacitatea de a sprijini 5.000 de IMM-uri românești.

„Grupul BEI lucrează în România de 25 de ani. De-a lungul acestei perioade a oferit o finanțare totală de aproximativ 15 miliarde euro pentru 300 de proiecte. În ultimii cinci ani investițiile noastre în România au crescut, ajungând la o finanțare medie de un miliard de euro pe an și o treime din această sumă merge către IMM-uri. Anul acesta suntem pe cale să atingem un rezultat similar și între Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții ne așteptăm să oferim o finanțare de peste un miliard de euro către economia românească în acest an. Inițiativa pentru IMM-uri combină fondurile structurale cu alte resurse ale UE și BEI pentru a pune la dispoziție împrumuturi pentru 5.000 de IMM-uri românești în condiții mai bune, contribuind la crearea de locuri de muncă foarte necesare în sectorul privat. Acest lucru a funcționat deja foarte bine în ultimul an, motiv pentru care acum majorăm dimensiunea inițiativei cu mai mult decât dublul fondurilor alocate anterior”, a declarat, la București, vicepreședintele BEI, Andrew McDowell.

Oficialul instituției financiare internaționale a subliniat că Grupul BEI nu oferă doar finanțare, ci și servicii de consultanță atât pentru pregătirea, cât și pentru implementarea unor proiecte complexe. În context, el a amintit sprijinul oferit de instituție pentru sistemul de sănătate, unde BEI a furnizat studiile de fezabilitate pentru proiectele de spitalele regionale din Iași, Craiova și Cluj și acum sprijină pregătirea documentației de aplicație pentru fonduri structurale.

„Sperăm să avem documentația pentru toate cele trei proiecte până la finele lunii noiembrie și credem că aceste proiecte sunt suficient de mature, cu siguranță până anul viitor, să începem un proiect de evaluare pentru finanțare de la BEI. Acesta este doar un exemplu al modului în care serviciile noastre de consultanță pot ajuta la mutarea proiectelor din faza de pregătire în faza de implementare și în cele din urmă în faza în care le pregătim pentru finanțare din partea BEI”, a afirmat vicepreședintele BEI.

Acesta a participat la semnarea a noi contracte și modificări ale acordurilor existente cu intermediarii financiari români prin care se majorează volumul finanțărilor. Contractele noi, cu o serie de bănci, vor contribui alături de cele încheiate anterior, la sprijinirea IMM-urilor și a start-up-urilor care au nevoie de finanțare. Potrivit BEI, acordurile cu respectivele instituții financiare urmăresc să faciliteze accesul la finanțare al firmelor românești, prin garanții de 60% pentru fiecare împrumut și prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci.

„Ca urmare a implementării cu succes a Inițiativei pentru IMM-uri în România (SMEi), autoritățile române au alocat suplimentar 150 milioane euro din Programul Operațional Regional, cu cofinanțare prin FEDR, ridicând bugetul FESI din cadrul inițiativei până la 250 milioane euro. Prin această creștere și împreună cu resursele suplimentare din partea grupului BEI și a Comisiei Europene, până la 1,38 miliarde euro sunt disponibile pentru companiile românești grație Inițiativei pentru IMM-uri”, se precizează într-un comunicat al BEI.

Banca Europeană de Investiții (BEI) este banca Uniunii Europene – instituția de creditare pe termen lung a UE și singura bancă deținută și care reprezintă interesele statelor membre ale Uniunii Europene. Acesta oferă finanțări pe termen lung pentru investiții solide cu scopul de a contribui la obiectivele politicii UE. BEI lucrează îndeaproape cu alte instituții ale UE pentru a pune în aplicare politica Uniunii Europene. Fiind entitatea cu cel mai mare volum de împrumuturi și credite din lume, BEI oferă finanțare și expertiză pentru proiecte de investiții solide și durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90% din activitatea BEI vizează Europa, însă Banca sprijină, de asemenea, politicile externe și de dezvoltare ale UE.

Inițiativa pentru IMM-uri (SMEi) din România, înființată în octombrie 2016, face parte dintr-o inițiativă mai largă a Comisiei Europene și a Grupului BEI, care beneficiază de finanțare din partea Uniunii Europene prin programele FEDER și Horizon 2020. Inițiativa urmărește încurajarea statelor membre să își dubleze volumul Fondurilor ESI investite prin instrumente financiare în perioada 2014-2020 și stimularea competitivității micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii ale României, printr-un acces mai bun la finanțare. SMEi a fost dezvoltată ca instrument de răspuns rapid și eficient pentru majorarea creditării în economia reală, creării de locuri de muncă și stimulării creșterii. Inițiativa pentru IMM-uri este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu cofinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională.

ECONOMIE

ASF: Pe piața RCA, concurența este în creștere, tarifele în scădere

CECCAR FM

Publicat

pe

Piața RCA confirmă, după prima jumătate a anului 2022, că a reușit să depășească efectele dispariției City Insurance SA, fostul lider din domeniu, conform datelor centralizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.

„Eficiența măsurilor fără precedent, luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atât în ceea ce privește legislația în domeniu, cât și în ceea ce privește activitatea de control și supraveghere, este confirmată de datele preliminare raportate de firmele de asigurare pentru primele 6 luni din 2022”, susțin reprezentanții ASF.

Concret, nivelul de concentrare a pieței, deși este încă ridicat, a ajuns la cea mai redusă cotă din ultimii opt ani. „După ce crescuse substanțial, în contextul ieșirii din piață a City Insurance SA, Euroins, liderul actual al pieței RCA, a revenit, în al doilea trimestru al acestui an, la nivelul din perioada similară a lui 2021 în ceea privește cota de piață, scăzând până la 31,8%, în iunie 2022, de la 36% la finalul lui martie a acestui an”, se menționează în comunicat.

Corelată cu evoluția celorlalte companii autorizate să vândă RCA, dinamica cotei de piață a celui mai mare jucător sugerează că deficitul de asigurare creat de ieșirea City Insurance SA a fost acoperit echilibrat, de întreaga piață, fără apariția unor distorsiuni care să încarce până la cote alarmante un singur jucător.

De altfel, acest lucru se vede și din situația plăților efectuate de cei opt jucători activi, în primul semestru al anului 2022. „Euroins are o cotă de peste 50% din despăgubirile brute. Comportamentul Euroins este și rezultatul acțiunilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care a fost activă prin supraveghere permanentă și acțiuni de control, unele soldate cu sancțiuni”, se mai spune în comunicat.

„O evoluție îmbucurătoare poate fi observată și în ceea ce privește prețurile. Primele medii s-au stabilizat și chiar au intrat pe un trend descendent, începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an, conform datelor centralizate de ASF. Prima medie pentru persoane fizice era de 904 lei la finalul lunii iunie, față de 913 lei la finalul lui martie. La persoane juridice, prima medie a rămas aproximativ la același nivel, fiind de 1.984 de lei, față de 1.943 de lei în martie”, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, față de prima parte a lui 2021, creșterile sunt încă substanțiale, însă „stabilizarea și chiar ușoara scădere la nivelul persoanelor fizice reprezintă semne pozitive care arată că diversificarea pieței are rezultate palpabile”.

„Indicatorii s-au îmbunătățit și în ceea ce privește daunalitatea. La nivel de piață, rata combinată a ajuns la 107%, față de peste 112% la finalul primului trimestru al acestui an, peste 142% în al doilea trimestru din 2021 și peste 161% la finalul lui 2021”, se menționează în comunicat.

Conform ASF, nivelul comisioanelor din prime, plătit de asigurători pentru distribuția de RCA, a scăzut la 10,72%, la nivelul primului semestru din 2022, față de 14,40% în semestrul 1 al anului 2021.

În același timp, rata daunei a scăzut substanțial în al doilea trimestru al acestui an, la 74,85%, față de 109,15% în al doilea trimestru al lui 2021.

„Această dinamică arată că asigurătorii și-au redus substanțial pierderile. Amintim că rata combinată a daunei se calculează ca raport între suma daunelor achitate și cheltuielilor de distribuție și administrare și, respectiv, primele brute câștigate”, se mai precizează în comunicat.

Continuare

ECONOMIE

BNR prognozează o rată a inflației de 13,9% în decembrie 2022 și de 2,3% în iunie 2024

CECCAR FM

Publicat

pe

Banca Națională a României (BNR) prognozează o rată a inflației de 13,9% în decembrie 2022, de 7,5% în decembrie 2023 și de 2,3% în iunie 2024, conform Raportului asupra inflației prezentat astăzi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, informează Mediafax.

Guvernatorul spune că rata inflației se va plafona în acest trimestru, chiar dacă este posibil ca în august să se înregistreze unele creșteri. „Treptat-treptat, tendința e de scădere”, o majorare urmând să se înregistreze în perioada martie – aprilie a anului viitor, generată de posibilitatea încetării schemei de sprijin a consumatorilor.

Războiul din Ucraina, evoluțiile de pe piața muncii rămân, însă, o sursă majoră de incertitudini și riscuri la adresa perspectivei activității economice.

La precedentul raport asupra inflației, în luna mai, BNR santicipa că inflația va atinge la finele acestui an la 12,5%, după un maxim de peste 14% în luna iunie. Pentru 2023, prognoza era de scădere la o cifră în trimestrele II, III și IV și să ajungă la 6,7%.

Continuare

ECONOMIE

CE a aprobat o schemă de ajutoare a României pentru a sprijini producția de hidrogen

CECCAR FM

Publicat

pe

Comisia Europeană (CE) a aprobat o schemă de ajutoare de stat pentru România în valoare de 149 milioane euro pusă la dispoziție prin intermediul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) pentru a sprijini producția de hidrogen din surse regenerabile, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Scopul măsurii este să contribuie la dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile, în conformitate cu obiectivele Strategiei UE pentru hidrogen și cu Pactul verde al UE”, se menționează în comunicat.

Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele planului REPowerEU de a reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia și de a accelera tranziția verde.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Această schemă în valoare de 149 milioane euro permite României să își consolideze capacitățile de producție de hidrogen din surse regenerabile, limitând, în același timp, posibile denaturări ale concurenței. Măsura adoptată acum va contribui la realizarea Strategiei UE pentru hidrogen și a ambițiilor Pactului verde european. Mai mult decât atât, măsura va ajuta România să înlocuiască gazele naturale, cărbunele și petrolul din industriile greu de decarbonizat și din transporturi și să își reducă dependența de combustibilii fosili importați, în conformitate cu planul REPowerEU”.

Schema notificată de România, care se va desfășura până la 31 decembrie 2023, va fi finanțată parțial prin MRR, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României (PNRR) și a adoptării acestuia de către Consiliu.

Schema va sprijini construcția de noi instalații pentru producția de hidrogen din surse regenerabile, cu scopul de a realiza, până la 31 decembrie 2025, capacități de producție a hidrogenului din surse regenerabile de cel puțin 100 MW în instalații de electroliză care să producă cel puțin 10.000 de tone de hidrogen pe an.

Schema este deschisă (i) întreprinderilor de toate dimensiunile care își desfășoară activitatea în domeniul producției de hidrogen sau de energie electrică, (ii) unităților administrativ-teritoriale sau (iii) institutelor naționale de cercetare și dezvoltare din domeniul energiei, inclusiv asociațiilor sau parteneriatelor formate de actorii respectivi. În cadrul schemei, sprijinul va fi acordat sub formă de granturi directe. Valoarea maximă a ajutorului care poate fi acordat fiecărui proiect nu va depăși 50 milioane euro.

Proiectele vor fi selectate printr-o procedură de ofertare transparentă și nediscriminatorie, în cadrul căreia beneficiarii vor concura pentru cea mai mică valoare a ajutorului pe MW de capacitate de electroliză instalată. Prima cerere de proiecte a fost lansată în luna iunie 2022. 

CE a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), care permite țărilor UE să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice în anumite condiții, precum și în temeiul Orientărilor din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie. CE a constatat că schema:  facilitează dezvoltarea anumitor activități economice, în special producția de hidrogen din surse regenerabile; ▪ are un „efect stimulativ”, deoarece beneficiarii nu ar efectua investițiile în hidrogenul din surse regenerabile în aceeași măsură în absența sprijinului public; ▪ are un impact limitat asupra concurenței și a schimburilor comerciale în cadrul UE. În special, schema este necesară și adecvată pentru a asigura producția de hidrogen din surse regenerabile. De asemenea, schema este proporțională, întrucât nivelul ajutorului corespunde nevoilor de finanțare efective. În plus, vor fi instituite garanțiile necesare care să limiteze ajutorul la minimum, inclusiv o procedură de ofertare concurențială pentru acordarea ajutorului; ▪ generează efecte pozitive care compensează orice eventuală denaturare a concurenței și a schimburilor comerciale în UE.

„Pe acest temei, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se menționează în comunicatul CE.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM