Suntem și pe

ECONOMIE

Start-Up Nation: Propuneri de eficientizare a ediției 2019

CECCAR FM

Publicat

pe

La inițiativa ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, a avut loc o întâlnire la care au participat consultanții din întreaga țară interesați de îmbunătățirea programului Start-Up Nation ediția 2019. „Esența programului Start-up Nation este dezvoltarea spiritului antreprenorial. Este important ca acesta să fie instrumentul cu care antreprenorii să-și atingă obiectivele mai simplu, mai bine și mai ușor. Rezultatele Start-Up Nation confirmă faptul că programul este o poveste de succes, care produce efecte și este obligatorie transparența și continuitatea sa. Ne-am propus ca ediția a treia a programului Start-Up Nation să fie lansată până la sfârșitul anului, după rectificarea bugetară”, a spus Ștefan-Radu Oprea.

În debutul intervenției sale, ministrul a prezentat o analiză detaliată cu privire la edițiile anterioare ale programului Start-Up Nation și la profilul antreprenorului român de start-up, extrasă din studiul realizat de CNIPMMR:

  • raportul între producție și servicii: în anul 2017 – 68,9% producție, 25,4% industrii creative, IT 3,2%, servicii 2,6%. În anul 2018, raportul este de 40% producție – 60% servicii, inclusiv, industriile creative, IT și celelalte servicii;
  • la numărul de angajați pe întreprinderi: în prima ediție, 20% dintre companii au avut peste 5 angajați, 17,9% – 4 angajați, 24,7% – 3 angajați, 31,6% – 2 angajați. La ediția a doua: 4,3%, este media pe toate proiectele, ca număr de angajați;
  • pe grupe de vârstă: la prima ediție, 30% dintre antreprenori au avut între 18-30 ani, între 31-45 ani au fost 61%, iar între 46-60 ani au fost 5,79%;
  • 87,4% dintre antreprenori nu ar fi debutat în afaceri fără programul Start-Up Nation, iar, din punctul de vedere al scalării afacerii, doar o treime dintre firmele beneficiare ale programului în 2017 se gândesc la internaționalizarea afacerii. Majoritatea aplicanților au apelat la servicii de pregătire, scriere și implementare a proiectului: 72,4%, ceea ce demonstrează rolul benefic al consultanților în calitatea proiectelor;
  • raportul mediu urban – mediu rural: în 2017 – 74% mediu urban, 25,8% mediu rural, la ediția a doua sunt în jur de 60% – mediu urban și 40% – mediu rural;
  • 42,3% dintre antreprenorii primei ediții sunt femei; procentajul este similar și la ediția a doua – 44%;
  • în materie de grupe de vârstă: la prima ediție, între 18-30 ani au fost 30%, între 31-45 ani au fost 61% dintre antreprenori, între 46-60 ani au fost 5,79%;
  • profilul antreprenorului ediția 2017: 55,8% au studii universitare, 10% masterat, 30% studii liceale, 2,1% școală profesională, 2,1% fără studii. Dintre aceștia, 48,5% pregătire economică, 19,1% pregătire tehnică, 13,2% pregătire socio-umană;
  • experiența anterioară a antreprenorului de start-up este de 8,6 ani; 73,7% sunt oameni care au lucrat în companii cu domeniu diferit de activitate,  iar cei care au lucrat în același domeniu  sunt în proporție de 22,6%.

Potrivit unui comunicat al MMACA, propunerile formulate de consultanți și de reprezentanții ministerului s-au referit la alocarea unei sume mai mari digitalizării companiilor, la scoaterea criteriului creării locurilor de muncă și al angajării persoanelor defavorizate. Ideea de continuitate a activității firmelor a fost subliniată. Propunerea agreată a fost limitarea înstrăinării unor cote din firmă, cu excepția cesiunii a maximum 49% din părțile sociale unor investitori de tip „business angels”.  De asemenea, s-a ajuns la concluzia că este importantă identificarea domeniilor prioritare sprijinite prin program (servicii vs. producție, de exemplu), o definire mai clară a codurilor CAEN în grila de punctaj, precum și necesitatea responsabilizării antreprenorilor în implementarea proiectelor. Alte propuneri abordate de consultanți au vizat modalitatea și posibilitatea introducerii cofinanțării sau distribuirea omogenă a fondurilor din program pentru toate județele, pentru a se menține ideea de „program național”.

„Luând în considerare propunerile formulate în cadrul consultărilor de astăzi, o nouă grilă de punctaj va fi înaintată de minister spre dezbatere publică într-o săptămână”, a concluzionat ministrul Ștefan-Radu Oprea la finalul întâlnirii.

ECONOMIE

Obiective climatice imposibil de atins fără energie nucleară

CECCAR FM

Publicat

pe

Reducerea emisiilor de CO2 pentru a menține încălzirea globală sub 2 grade Celsius va fi aproape imposibilă fără centrale nucleare, a declarat directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), Rafael Grossi, transmite DPA, preluată de Agerpres. Eliminarea treptată a energiei nucleare cum se întâmplă în Germania este o decizie politică, însă știința indică o direcție diferită, a spus Rafael Grossi. „Alegerea politică este legitimă, iar țările pot opta pentru una sau cealaltă politică”, a spus diplomatul argentinian atunci când a fost întrebat despre renunțarea la energia nucleară, o politică ce este analizată și în țări precum Elveția și Belgia.

„Datele științifice arată că energia nucleară este una cu emisii foarte mici de CO2. Este un fapt că o treime din energia curată este una care provine din surse nucleare”, a subliniat Rafael Grossi.

IAEA definește sursele de „energie curată” acelea care emit „foarte puține sau niciun fel de gaze cu efect de seră”, o categorie care, potrivit IAEA, include energia nucleară, energia hidroelectrică, eoliană și fotovoltaică. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (IEA), în anul 2018 energia nucleară a fost responsabilă pentru 29% din energia curată.

Citând IEA și Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC), Grossi a precizat că „orice cale aleasă pentru a atinge obiectivul stabilit în Acordul de la Paris este aproape imposibilă, dacă nu imposibilă, fără energia nucleară”. „Energia nucleară este o parte a soluției”, a apreciat directorul IAEA, adăugând că reactoarele nucleare oferă o sursă stabilă de electricitate care pot sprijini energia electrică mai puțin stabilă produsă de instalațiile eoliene, hidroelectrice sau fotovoltaice.

Chiar dacă o serie de țări vor să își închidă centralele nucleare, multe alte state analizează construcția unor noi centrale, în special în Asia. Grossi a mai spus că există și o tendință spre extinderea duratei de viață a reactoarelor vechi. „Dacă te uiți la multe din reactoarele care sunt închise în Germania, multe dintre ele ar putea cu ușurință să mai funcționeze pentru 20 de ani”, a apreciat directorul IAEA.

Continuare

ECONOMIE

Cererea pentru case în trimestrul III, în creștere cu peste 50%

CECCAR FM

Publicat

pe

Noul context social determinat de criza Covid-19 a adus modificări în ceea ce privește interesul locativ al românilor, astfel că a crescut cu peste 50% cererea pentru achiziția de case în trimestrul al treilea al acestui an față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit unei analize realizate de rețeaua de birouri imobiliare francizate, RE/MAX România, citată de Agerpres. „Starea de urgență, respectiv izolarea socială, a reprezentat factorul declanșator al acestor schimbări, iar potrivit informațiilor noastre tendința se va menține. Având în vedere evoluția pandemiei și amenințarea unei noi situații de lockdown, dar și accesul facil la creditare, considerăm că cererea pentru case atât urbane, cât și limitrofe marilor orașe, va fi în creștere și în perioada următoare”, a declarat Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.

Potrivit autorilor studiului, în trimestrul al treilea al acestui an s-a înregistrat o creștere a cererii cu 54,3% a acestui tip de proprietăți față de aceeași perioadă din 2019. Totodată, cererea de case a crescut cu circa 125% în lunile ulterioare stării de urgență, respectiv iunie-septembrie 2020 față de perioada ianuarie-martie 2020, procente înregistrate cumulat pe segmentele vânzare și închiriere. „Cele mai multe cereri s-au înregistrat în orașe mari ale țării, cu o puternică piață imobiliară, în top trei fiind București, Cluj și Brașov. Printre principalele criterii de selecție solicitate de posibilii cumpărători sau chiriași se numără preponderent în această ordine – suprafața construită, suprafața terenului, locația și prețul”, se menționează în comunicat.

Totodată, specialiștii au remarcat și creșterea interesului pentru apartamentele mai mari, în special pentru cele cu terase generoase sau grădini. La nivel general, cererea pentru apartamente a cunoscut o creștere de 17,5% în trimestrul al treilea al acestui an, față de trimestrul al treilea din 2019.

Continuare

ECONOMIE

Eșalonarea datoriilor și prelungirea termenelor pentru executări și accesorii

CECCAR FM

Publicat

pe

Măsurile fiscal-bugetare adoptate săptămâna trecută de Executiv, respectiv OUG nr. 181/2020, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020. Actul normativ prevede, între altele, aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală. De asemenea, este reglementată prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență.

Potrivit OUG nr. 181/2020, până la 25 decembrie 2020, organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităților fiscale oferite corespunzător situației lor fiscale. Beneficiari ai facilității de eșalonare simplificată sunt toți contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală și care nu înregistrează obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal. Potrivit reprezentanților MFP, această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susținerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar, pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe și periodice la bugetul general consolidat.

Pentru acordarea eșalonării, contribuabilul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare; b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență și neachitate ulterior; c) să nu se afle în procedura insolvenței; d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale; f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art.25 și 26 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Pot beneficia de eșalonarea simplificată și debitorii aflați în insolvență pentru obligațiile curente născute după declararea stării de urgență, dar și cei care au eșalonare la plată conform Codului de procedură fiscală. Întrucât eșalonarea simplificată nu presupune constituirea de garanții, legiuitorul, în acord cu mediul de afaceri și ceilalți parteneri sociali, a instituit plata unei dobânzi. Nivelul de dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (față de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere).

Debitorul poate solicita modificarea eșalonării prin includerea în eșalonare a obligațiilor născute după acordarea eșalonării la plată de două ori pe perioada eșalonării. Dacă debitorul pierde eșalonarea, poate solicita menținerea acesteia tot de două ori.

Debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare, care poate cuprinde rate diferențiate de plată.

Potrivit MFP, avantajele acestei măsuri sunt următoarele:

 este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgență, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020;

▪ este o procedură simplificată de acordare a eșalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgență. Față de procedura normală de acordare a eșalonării, potrivit Codului de procedură fiscală, procedura și documentele depuse de debitori sunt simplificate, în sensul că se acordă eșalonare numai în baza unei cereri, fără a fi depuse alte documente;

▪ termenul de soluționare este mult diminuat – 5 zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situației fiscale a debitorului;

▪ se suspendă executarea silită pentru obligațiile bugetare ce fac obiectul eșalonării la plată;

▪ nu se constituie garanții, ținând cont de termenul scurt de acordare a eșalonării la plată (12 luni), de situația dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităților financiare mult diminuate față de perioada anterioară intrării în starea de urgență, precum și de necesitatea susținerii mediului de afaceri pentru revitalizarea activității;

▪ nu se consideră a fi restante obligațiile bugetare pe perioada eșalonării la plată;

▪ pe perioada eșalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligațiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată;

▪ debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, modificarea eșalonării la plată prin includerea în eșalonare a obligațiilor ce constituie condiție de menținere a valabilității acesteia;

▪ debitorul poate menține eșalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eșalonare.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending