Connect with us

ECONOMIE

Soldul creditului acordat firmelor și populației, 272,164 miliarde lei în iulie

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în iulie cu 0,8% față de luna anterioară (evoluție similară și în termeni reali), până la nivelul de 272,164 miliarde lei

CECCAR FM

Publicat

pe

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în iulie cu 0,8% față de luna anterioară (evoluție similară și în termeni reali), până la nivelul de 272,164 miliarde lei, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 68,2% în totalul creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,8% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 0,4% (exprimat în euro, indicatorul a scăzut cu 0,2%).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 3,6% (0,8% în termeni reali), pe seama creșterii cu 6,1% a componentei în lei (3,2% în termeni reali) și a scăderii cu 1,3% a componentei în valută exprimată în lei (scăderea a fost de 3,3% dacă indicatorul este exprimat în euro).

ECONOMIE

Oficiile poștale vor fi închise pe 30 noiembrie și 1 decembrie

Compania Naţională Poşta Română informează că în zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

CECCAR FM

Publicat

pe

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi de 1 decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, precizează instituția.

Sâmbătă, 28 noiembrie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 27 şi 28 noiembrie 2020 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan

În ședința Guvernului din 23 noiembrie 2020 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, anunță Ministerul Agriculturii.

CECCAR FM

Publicat

pe

La nivel național, în perioada 1 ianuarie – 13 octombrie 2020, au fost depuse 107.175 de cereri prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare terenurile agricole situate în extravilan, din care în perioada 1 aprilie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 69.459 de cereri, iar în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 21.993 de cereri, aflate în curs de soluționare, pentru care au fost emise actele necesare perfectării contractelor de vânzare.

Aceste din urmă cereri, înregistrate până la 13 octombrie 2020, se vor finaliza prin încheierea contractelor de vânzare conform procedurii simplificate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Conform prevederilor actului normativ aprobat în Ședința de Guvern, cererile prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, precum și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, se soluționează cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale, atestată prin avizul final emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru terenurile cu o suprafață mai mare de 30 hectare, respectiv direcțiile pentru agricultură județene, pentru terenurile cu o suprafață de până la 30 hectare, după caz.

În cazul în care titularii dreptului de preemțiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei, intenția de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverința de liberă vânzare.

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Avizele finale sau adeverințele de liberă vânzare se emit în maximum 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și sunt valabile până la 31 ianuarie 2021.

Procedura prevăzută de prezenta ordonanță de urgență vizează soluționarea cererilor prin care a fost solicitată afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, înregistrate la autoritatea competentă în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020, precum și a cererilor aferente privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, însoțite de documente justificative, iar avizele și adeverințele emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează valabilitatea, potrivit Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Sprijin european pentru IMM-urile românești afectate de pandemie

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 216 de milioane de euro pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii afectate de pandemia de coronavirus. Este vorba despre granturi și garanții de care vor beneficia firme din România.

CECCAR FM

Publicat

pe

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 216 milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemia de coronavirus. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat.

Aproximativ 207 milioane de euro din cuantumul total al sprijinului vor fi sub forma unor garanții, iar aproximativ 9 milioane de euro vor reprezenta granturi directe pentru acoperirea comisioanelor legate de produsele de factoring garantate.

Scopul măsurii este de a ajuta IMM-urile să facă față deficitului de lichidități cu care se confruntă din cauza pandemiei de coronavirus și de a se asigura că dispun de canale de finanțare diversificate. Numai produsele de factoring emise între 26 august 2020 și 30 iunie 2021 sunt eligibile în cadrul măsurii.

În ceea ce privește granturile directe, cuantumul maxim nu va depăși 100.000 de euro per beneficiar care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, 120.000 de euro per beneficiar care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii și 800.000 de euro per beneficiar care își desfășoară activitatea în toate celelalte sectoare.

Atât garanțiile, cât și granturile directe sunt canalizate prin intermediari financiari și, prin urmare, există măsuri de siguranță pentru a se asigura că ajutorul este transmis în integralitate beneficiarilor finali, conform Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending