ECONOMIE
Schema de ajutor de minimis Viitor pentru tinerii NEETs II, publicată

În Monitorul Oficial nr. 1051 din 10 noiembrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 1201/2020 al ministrului Fondurilor Europene privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis „VIITOR PENTRU TINERII NEETs II”, aferentă Programului operațional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 2 „Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs”, obiectivul specific 2.1 „Creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile” și obiectivul specific 2.2 „Îmbunătățirea nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile”. Reamintim că NEET este acronimul pentru formularea „Not in Education, Employment or Training”, indicând tinerii care nu lucrează și nici nu sunt cuprinși în sistemul de învățământ.
Schema se aplică pe teritoriul României în cele cinci regiuni de dezvoltare eligibile, și anume Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest și București-Ilfov.
Obiectivul schemei îl constituie sprijinul pentru susținerea antreprenoriatului pentru tineri NEETs șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității rome, cu vârsta între 16 și 29 ani, cu domiciliul sau reședința în una dintre regiunile de dezvoltare eligibile, înregistrați și profilați în prealabil de către serviciul public de ocupare – SPO (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin unitățile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunile de dezvoltare eligibile), inclusiv a ocupării pe cont propriu, în vederea creării de noi locuri de muncă, prin acordarea de microgranturi. În cadrul prezentei scheme sunt eligibile pentru a beneficia de ajutor de minimis întreprinderile create de către tineri NEETs cu nivel de ocupabilitate A – „ușor ocupabil”.
Una dintre atribuțiile administratorului schemei de minimis o reprezintă identificarea potențialilor beneficiari de ajutor de minimis prin organizarea procedurii de selectare competitivă a planurilor de afaceri ce urmează să fie finanțate în conformitate cu Ghidul solicitantului aferent schemei. Procedura de selectare va detalia aspectele privind termenul în care se realizează evaluarea, documentele necesar a fi depuse în cadrul procesului de selecție, condițiile în care este admisă sau nu completarea documentației, termenul de depunere și soluționare a contestațiilor, alte aspecte relevante. Planurile de afaceri supuse procesului de selecție de către administratorul schemei de minimis vor include minimum următoarele elemente: ▪ descrierea afacerii și a strategiei de implementare a planului de afaceri (obiective, activități, rezultate, indicatori); ▪ analiza SWOT a afacerii; ▪ schema organizatorică și politica de resurse umane; ▪ descrierea produselor/serviciilor/lucrărilor care fac obiectul afacerii; ▪ analiza pieței de desfacere și a concurenței; ▪ strategia de marketing; ▪ proiecții financiare privind afacerea.
Potrivit actului normativ nu vor fi finanțate două sau mai multe planuri de afaceri, propuse de persoane diferite, identice sau cu un grad foarte mare de asemănare în ceea ce privește descrierea segmentului de piață, planului de management și marketing și bugetul detaliat. Planurile de afaceri propuse spre finanțare vor reflecta realitatea segmentului de piață vizat și vor fi fundamentate tehnic și economic, pornind de la informații verificabile în zona geografică de implementare a proiectului.
Schema se aplică de la data intrării în vigoare a ordinului prin care aceasta este aprobată până la data de 30 iunie 2022, urmând ca plățile să fie efectuate până la 31 decembrie 2023.
Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul acestei scheme, pe întreaga durată de aplicare a ei, este de 20 milioane euro echivalent în lei, din care: ▪ finanțarea Fondului social european este de 85%, respectiv 16,32 milioane euro echivalent în lei, iar contribuția națională este de 15%, respectiv 2,88 milioane euro echivalent în lei, pentru proiectele implementate în regiunile mai puțin dezvoltate (Centru, Nord-Est, Nord-Vest și Vest); ▪ finanțarea Fondului social european este de 80%, respectiv 640.000 euro echivalent în lei, iar contribuția națională este de 20%, respectiv 160.000 euro echivalent în lei, pentru proiectele implementate în regiunea mai dezvoltată București-Ilfov.
Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme este de 800 de întreprinderi.
ECONOMIE
Schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2025 este de 3 milioane lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Astfel, potrivit unui comunicat al MADR, se va aplica o rată redusă de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor în acvacultură, precum transportul materialui piscicol, a puietului în diferite stadii de dezvoltare, a reproducătorilor, a peștelui de consum, a materiilor prime și alte materiale în interiorul fermei, pentru realizarea de lucrări agricole în ferme de acvacultură pe cuvetele heleșteielor, pomparea apei cu motopompe, destufizare etc.
Beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în acvacultură, respectiv:
a) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 cu modificarile si completarile ulterioare;
b) persoane juridice.
„Prin intermediul acestui act normativ se asigură condițiile pentru diminuarea efectivă a costurilor de producție, ceea ce stimulează desfășurarea activității de acvacultură în condițiile concurențiale de pe piața produselor de pește din Uniunea Europeană”, precizează MADR.
ECONOMIE
Plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin pentru sectorul vegetal, aprobate

Executivul a adoptat astăzi Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2022. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin noul act normativ se aprobă plafonul financiar în limita sumei de 452.384.082 lei, echivalentul a 91.409.190 euro, precum și a plafoanelor alocate fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2022, astfel:
a) 33.892.000 euro pentru soia;
b) 17.215.000 euro pentru lucernă;
c) 450.000 euro pentru leguminoase boabe destinate industrializării /procesării: mazăre și fasole boabe;
d) 90.000 euro pentru cânepă pentru ulei și/sau fibră;
e) 4.953.000 euro pentru orez;
f) 844.200 euro pentru sămânță de cartof;
g) 132.980 euro pentru hamei;
h) 18.898.500 euro pentru sfeclă de zahăr;
i) 1.150.274 euro pentru tomate destinate industrializării cultivate în câmp;
j) 54.490 euro pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp;
k) 8.788.873 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
l) 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
m) 4.422.373 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.
Cuantumul pe hectar pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor aprobate prin prezentul act normativ la suprafețele eligibile pentru anul 2022.
„Suma totală de 452.384.082 lei, prevăzută în bugetul MADR pentru anul 2023 va impacta 46.000 fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate”, menționează reprezentanții ministerului de resort.
ECONOMIE
Salariile din administrația publică cresc, de la 1 iunie

Executivul a aprobat astăzi o Ordonanță de urgență care completează Articolul I din OUG nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Noul act normativ prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr. VIII – Familia ocupațională de funcții bugetare „ADMINISTRAȚIE” din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
„Având în vedere constrângerile fiscal-bugetare din anul 2023, s-a optat într-o primă fază pentru stabilirea salariilor de bază prevăzute de lege la nivelul anului 2022 pentru personalul încadrat conform Anexei nr.VIII la Legea-cadru, deoarece categoriile de personal prevăzute în această anexă se regăsesc în toate domeniile de activitate bugetară, de exemplu TESA din sănătate și personalul nedidactic din învățământ. Prin urmare, de prevederile acestei ordonanțe de urgență a Guvernului beneficiază și celelalte domenii de activitate bugetară, având în vedere că personalul încadrat pe funcții comune, cât și pe cele din alte unități de subordonare centrală și locală, au salarizarea reglementată în această anexă. Măsura era necesară pentru evitarea apariției unor noi dezechilibre în sectorul bugetar, în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, act normativ care vizează eliminarea inechităților și instituirea unui sistem de stimulare a performanței”, precizează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
AICPA & CIMA semnează acord de colaborare cu organismul care conduce profesia contabilă din România – CECCAR
-
ECONOMIEacum 2 zile
ANOFM: 8.152 de persoane au urmat cursurile de formare, în primele patru luni
-
ECONOMIEacum 3 zile
Termenul de intrare în vigoare a normelor metodologice de aplicare a Legii privind venitul minim de incluziune a fost devansat
-
ECONOMIEacum 5 zile
MF: Datoria guvernamentală a crescut în februarie 2023 la 50,1% din PIB
-
ECONOMIEacum 5 zile
BNR: Rata anuală a inflației va coborî, probabil, la nivelul de o cifră în următorul trimestru
-
ECONOMIEacum 3 zile
Modificări la Legea privind dialogul social și la Codul Muncii
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR a solicitat ANAF prorogarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 23.05.2023