Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR: Legea prevenției, în sprijinul mediului de afaceri

Radio CECCAR FM

Proiectul legii prevenției, lansat de curând în dezbatere publică de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat,  presupune prevenirea de la aplicarea automată a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de remediere/conformare, astfel încât contribuabilul să beneficieze de un termen în care să aibă posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale.

CECCAR consideră această lege oportună în condițiile în care, mai ales în materie fiscală, de cele mai multe ori sancțiunile au ca obiect contravenții săvârșite ca urmare a interpretării eronate a unor articole de lege. Menționăm aici Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, un act normativ complex și nu de puține ori interpretabil în anumite aspecte, fapt pentru care contribuabilii pot săvârși cu ușurință contravenții.

Cu alte cuvinte, prevederile proiectului legii prevenției oferă entităților la care sunt constatate nereguli un termen de remediere, tratament de care vor putea beneficia doar o dată în decurs de 3 ani. Astfel, la prima abatere, agentul constatator avertizează în scris entitatea la care s-au constatat neregulile și întocmește un plan de remediere. Controlul se va repeta doar după depășirea termenului de remediere, iar sancțiunea se va aplica doar dacă se constată din nou abaterea. Agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează respectivul plan de remediere. În această situație, nu se aplică sancțiuni complementare.

Conform proiectului, termenul de remediere poate fi de maximum 90 de zile calendaristice, stabilit de comun acord de către agentul constatator împreună cu contravenientul. În acest termen contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate și îndeplinirii obligațiilor legale. Din punctul nostru de vedere, termenul de 90 de zile este unul rezonabil, oferind posibilitatea contribuabilului să își revizuiască tratamentul aplicat asupra unor activități astfel încât să se conformeze cu reglementările legale. Totodată, având în vedere că agentul constatator va prezenta în planul de organizare și măsuri și termene de remediere, considerăm util ca acesta să prezinte informații concrete despre măsurile pe care trebuie să le întreprindă contribuabilul pentru a se conforma, nu doar simple mențiuni ale textului de lege încălcat.

Considerăm că un alt aspect benefic îl constituie faptul că autoritățile administrației publice centrale și locale cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au obligația ca în termen de 6 luni să elaboreze și să difuzeze materiale documentare și ghiduri și/sau să aloce pe pagina de internet secțiuni special dedicate informării publice privind drepturile și obligațiile acestor autorități în desfășurarea activităților de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor contravenționale, precum și privind drepturile și obligațiile persoanelor care sunt supuse acestor activități.

Textul proiectului de lege mai menționează că instituțiile publice și instituțiile publice locale cu atribuții de control, pe domeniile de competență, au obligația să îndrume operatorii economici, persoanele fizice, instituțiile publice, respectiv instituțiile publice locale pentru aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale care fac obiectul activității de control. În acest sens, considerăm această îndrumare oportună, dar totodată sugestia noastră ar fi ca aceste instituții să actualizeze periodic materialele menționate mai sus în care să fie prezentate abaterile constatate de către agenți și rezoluții privind aplicarea corectă a dispozițiilor legale în acest sens.

În final concluzionăm că o astfel de legislație este oportună pentru antreprenori, manageri și alți responsabili de societăți, pentru mediul de afaceri în ansamblu, care va putea evita o serie întreagă de sancțiuni primite din partea ANAF ori din partea altor organisme de control.

CECCAR

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș, partener în formarea viitorilor antreprenori – etapa județeană a competiției Business Plan

Radio CECCAR FM

CECCAR susține dezvoltarea competențelor economice și antreprenoriale în rândul tinerilor, implicându-se activ în proiecte educaționale care facilitează învățarea prin practică. Etapa județeană a competiției Business Plan, desfășurată la Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, a reunit elevi din liceele maramureșene care studiază prin metoda firmelor de exercițiu, oferindu-le ocazia de a-și testa și perfecționa abilitățile în elaborarea și prezentarea unor planuri de afaceri.

Planurile de afaceri prezentate în concurs au fost evaluate de o comisie formată din reprezentanți ai CECCAR, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai mediului academic și ai comunității de afaceri din județul Maramureș. Printre membrii juriului s-au numărat conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, alături de Florentin Nicolae Tuș, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.

Prin implicarea în astfel de inițiative, CECCAR contribuie la formarea viitoarei generații de profesioniști, promovând spiritul antreprenorial și dezvoltarea competențelor necesare pentru integrarea tinerilor în mediul economic. Susținerea educației aplicate rămâne o direcție prioritară pentru CECCAR, consolidând parteneriatul dintre mediul profesional și cel educațional.

Galerie foto

CECCAR Maramureș, partener în formarea viitorilor antreprenori – etapa județeană a competiției Business Plan CECCAR Maramureș, partener în formarea viitorilor antreprenori – etapa județeană a competiției Business Plan

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Prahova: Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, ediția a XIII-a

Radio CECCAR FM

Joi, 13 martie 2025, Camera de Comerț și Industrie Prahova, în colaborare cu CECCAR Filiala Prahova, a organizat cea de-a XIII-a ediție a evenimentului Pentru Dumneavoastră, Doamnelor. Sub tema Fashion trends – Se poartă… Primăvara, evenimentul desfășurat la Sala „Europa” a Camerei de Comerț și Industrie a adus în prim-plan subiecte de actualitate din domeniile designului vestimentar, modellingului, influencer marketingului, psihologiei, sănătății și frumuseții.

Peste 120 de participante – antreprenoare, manageri din diverse industrii, reprezentante ale administrației, educației, culturii și sectorului medical – au fost prezente la întâlnirea devenită deja o tradiție în peisajul evenimentelor dedicate leadershipului feminin. Dintre acestea, 45 sunt membre ale CECCAR Filiala Prahova, profesioniști contabili care contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri local.

În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea primului număr al revistei de modă LACE Fashion – by Loredana Marin, o inițiativă menită să ofere o nouă perspectivă asupra industriei fashion din România.

Pe lângă discuțiile tematice, participanții s-au bucurat de două prezentări de modă, un moment artistic susținut de ansamblul Kymata al Uniunii Elene din România, care a adus în fața publicului dansuri tradiționale grecești, și o tombolă cu premii.

Galerie foto

CECCAR Prahova: Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, ediția a XIII-a CECCAR Prahova: Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, ediția a XIII-a CECCAR Prahova: Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, ediția a XIII-a CECCAR Prahova: Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, ediția a XIII-a CECCAR Prahova: Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, ediția a XIII-a

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

IFAC îmbunătățește Standardele Internaționale de Educație pentru a pregăti profesioniștii contabili în vederea raportării în materie de sustenabilitate

Radio CECCAR FM

International Federation of Accountants (IFAC) a revizuit Standardele Internaționale de Educație 2, 3 și 4 (IES-urile) pentru a integra sustenabilitatea în formarea profesională a contabililor. Aceste actualizări garantează faptul că profesioniștii contabilii din întreaga lume dețin competențele necesare pentru raportarea și asigurarea în materie de sustenabilitate, aliniindu-se standardelor IAASB, IESBA, ISSB și IPSASB.

Printre principalele revizuiri se numără:

  • Abordarea integrată a sustenabilității: integrarea conceptelor de sustenabilitate în rezultatele învățării IES;
  • Un nou domeniu de competență privind asigurarea: consolidarea înțelegerii de către profesioniștii contabili a fundamentelor asigurării;
  • Accent pe cunoștințele din domeniul afacerilor: consolidarea abilităților de evaluare a impactului sustenabilității asupra modelelor de afaceri;
  • Competențe comportamentale: consolidarea adaptabilității, a procesului decizional și a colaborării;
  • Materiale explicative extinse: oferirea de sprijin suplimentar pentru implementare.

IFAC a modernizat, de asemenea, IES 6, introducând integritatea și autenticitatea ca noi principii de evaluare, actualizând în același timp echitatea și îmbunătățind îndrumările privind evaluarea hibridă și la distanță.

Revizuirile intră în vigoare la 1 iulie 2026, cu încurajarea adoptării anticipate. IFAC oferă resurse precum fișe informative, întrebări frecvente și seminare web (29 și 30 aprilie) pentru a sprijini implementarea.

IES 2, 3, 4 și 6 revizuite sunt publicate individual înainte de actualizarea Manualului de reglementări internaționale de educație, ediția 2025.

Continuare
ECONOMIEacum 4 ore

ANAF: Proiectul Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în consultare publică

ECONOMIEacum 4 ore

A fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete pentru următoarele 12 luni

ECONOMIEacum 5 ore

Firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor CAEN

ECONOMIEacum 5 ore

AFIR anunță prelungirea, până la 30 aprilie 2025, a termenului depunerii proiectelor prin Schema de energie

ECONOMIEacum 5 ore

MMFTSS: Un nou sistem național de management privind consilierea în carieră

ECONOMIEacum o zi

Eurostat: Ungaria și România au avut cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE, în februarie

ECONOMIEacum o zi

Au fost actualizate Metodologia și criteriile de evaluare și selecție pentru Ghidul „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”

ECONOMIEacum o zi

Au fost publicate Metodologia și criteriile de evaluare și selecție aferente Ghidului „Sprijin pentru întreprinderi sociale”

ECONOMIEacum o zi

AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru investițiile în tehnologii și echipamente forestiere

ECONOMIEacum o zi

A fost semnat cel mai scump contract atribuit de România pe infrastructură rutieră

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 18.03.2025

ECONOMIEacum 2 zile

APIA primește cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Trending