Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Formarea și afirmarea profesională, sub impactul transformărilor tehnologice, economice și sociale din prezent și în perspectivă

Radio CECCAR FM

Teodor Brateș: În cele ce urmează supunem atenției cititorilor opiniile președintelui Accountancy Europe și ale președintelui Consiliului superior al CECCAR, consemnate cu prilejul Conferinței Naționale a CECCAR. Este vorba despre puncte de vedere de larg interes pentru profesioniștii contabili din țara noastră, întrucât, odată cu relevarea unor elemente definitorii pentru performanța în profesie, sunt abordate și aspecte esențiale privind modul în care vor evolua o serie de procese și fenomene care își vor pune puternic amprenta asupra viitorului domeniului contabilității. Potrivit seriei de interviuri inițiate de CECCAR Business Magazine, adresăm prima întrebare președintelui Accountancy Europe, Florin Toma, rugându-l să se refere la alegerea carierei: de ce cariera contabilă?

Florin Toma: Am pornit pe calea unei cariere în contabilitate și finanțe, alegând în acest sens și liceul economic cu gândul de a continua la Academia de Studii Economice, ceea ce am și făcut. Am fost totdeauna încurajat să aleg ceea ce îmi place și am beneficiat, în acest sens, de ceea ce pot să numesc convergența dintre propriile aspirații și mediul în care am crescut și m-am format. Provin dintr-o familie cu profil economic și juridic și nu pot nega o influență implicită. De altfel,  dincolo de orice, îmi place ceea ce fac și mă bucur de alegerea făcută.

T.B.: Consemnând aceste date de ordin biografic, vă rugăm să vă referiți ceva mai detaliat la parcursul dumneavoastră profesional, cu accent pe momentele care au atestat cât de greu/ușor este să obții rezultatele dorite.

F.T.: Am început ca orice junior de la efectuarea de operațiuni de bază contabile pentru diverși clienți în cadrul unei firme de contabilitate, după care am urmat parcursul profesional necesar pentru a obține calificarea de expert contabil și, ulterior, de auditor financiar. Dacă îți place ceea ce faci, nimic nu este greu… Dar, cred că în această profesie trebuie să îți dorești să înveți, în primul rând, și să fii dispus să depui efort pentru a înțelege tot ceea ce faci. În anii ‘90, când mi-am început cariera, tehnologia nu era cea mai de ajutor, posibilitățile fiind limitate, cel puțin în România acelor ani. În ziua de azi, tehnologia transformă totul și lucrurile par mai ușoare. Dar țin la ideea de a înțelege ceea ce faci, pornind de la cele mai mici operații și până la analize mai complicate deoarece, mai ales în mediul tehnologic de astăzi, observ din ce în ce mai mult o anumită mecanicizare a activităților, care nu este favorabilă învățării și dezvoltării profesionale. 

Robert Șova: Îmi permit să sugerez că elementele prezentate îmbină etape ale parcursului profesional propriu cu aspecte care vizează, în general, modul în care opțiunile pentru profesia contabilă se transformă în cariere de succes. Aș reține în special faptul că este necesară o determinare bine motivată pentru a parcurge anumite etape, care implică depășirea unor dificultăți, dar care, în final, generează satisfacții profesionale incontestabile.

T.B.: Pentru că ați subliniat acest aspect, următoarea întrebare adresată domnului Florin Toma vizează legătura dintre opțiunea personală și implicarea în activitatea organismului național și a celor internaționale de profil.

F.T.: Am început în anii 2000 prin a participa la diverse grupe de lucru create între CECCAR și organisme internaționale ale profesiei noastre. Apoi, am fost desemnat să particip în calitate de delegat în cadrul grupelor de lucru pentru IMM și audit la Federația Experților Contabili Europeni (FEE atunci, Accountancy Europe astăzi). Între 2009 și 2014 am fost membru al IFAC SMP Committee și Consilier al membrului român al IFAC PAIB Committee. În 2013 am fost ales în cadrul Consiliului de Administrație al Accountancy Europe, iar în 2018 am fost ales președinte al acestei organizații pentru următorii doi ani. Pe tot acest parcurs am reușit să obțin imaginea modului în care este exercitată profesia în lume, mai ales în Europa. Este un tablou în care modul de operare al organismelor profesionale este destul de divers, în ciuda faptului că obiectivul profesiei contabile rămâne același, respectiv asigurarea integrității transparenței informației financiare.

T.B.: Prin urmare, ați avut numeroase posibilități de a cunoaște, în evoluția lor, provocările cu care se confruntă profesia contabilă la nivel european.

F.T.: Așa este. Trebuie să precizez că, în prezent, profesia contabilă are în față provocări importante, care sunt determinate în primul rând de societatea civilă care, în fața scrutinului public, dă naștere la reacții politice și de reglementare. Mă voi opri la trei mari provocări, fără a avea pretenția că lista este completă. În primul rând ne confruntăm cu o punere în discuție a încrederii în rolul profesiei contabile: crearea de credibilitate pentru raportarea financiară. În urma scandalurilor de tip Lux Leaks, Panama Papers, Paradise Papers și altele care au scos la lumină scheme de evitare a plății impozitelor, percepția publică asupra profesiei a fost puternic influențată. Acest lucru a fost facilitat și de faptul că există oricum o așteptare publică în ceea ce privește rolul profesionistului contabil de a da o asigurare totală asupra informației financiare, fără bază în realitatea misiunii acestuia. Rolul profesionistului contabil este clar și cred că profesia a demonstrat și demonstrează că lucrează împreună cu societatea pentru clarificarea acestor percepții în interes public. În al doilea rând, tehnologia. Este o provocare imediată, prezentă, care transformă afacerile, piețele, profesiile și mentalitățile. Este o provocare, dar în același timp pot afirma că este și oportunitatea profesiei de a se echipa rapid pentru a răspunde cerințelor clienților și pentru a adăuga valoare în interpretarea și analizarea informației financiare. Privită din punctul de vedere al membrilor profesiei, trebuie să avem în vedere noile generații de profesioniști, care sunt deja tehnologic educați și care așteaptă să găsească o profesie la nivel tehnologic actual, atractivă pentru construirea unei cariere de succes. În al treilea rând, dar nu pe ultimul loc, profesia, asemenea întregii societăți, se confruntă cu provocări de mediu și cu modul în care afacerile asigură o raportare integrată, care cuprinde inclusiv informații nefinanciare. Responsabilizarea afacerilor în ceea ce privește mediul și modul de operare față de societate se concretizează în reglementări pe tot teritoriul european (17 țări au deja cerințe de raportare integrată, dintre care 11 solicită inclusiv verificarea acestei raportări). Rolul profesionistului contabil se redefinește într-un fel, în condițiile la care m-am referit.

T.B.: După această amplă trecere în revistă a unor fapte și date care reprezintă, pentru profesioniștii contabili, veritabile provocări, vă propun, domnule președinte Șova, să vă referiți la relația dintre provocări și oportunități, tema pe care ați abordat-o deseori în intervențiile dumneavoastră publice, inclusiv la manifestările din ultima perioadă.

R.Ș.: Într-adevăr, profesia contabilă, în prezent, se confruntă cu o serie de provocări care, cu siguranță, vor rămâne de actualitate pe termen lung. Însă aș dori să mă opresc la cea pe care eu o consider ca fiind cea mai mare provocare în acest moment pentru profesia noastră – digitalizarea. Atât la nivel de profesie, cât și la nivelul mediului antreprenorial și, extins, la nivelul întregii societăți, avansul rapid al tehnologiei necesită adaptarea, în același ritm, la cerințele, la așteptările din piață. Însăși natura profesiei contabile se schimbă simțitor. Dacă până nu de mult profesia contabilă era asimilată cu „ronțăitul cifrelor”, astăzi profesionistului contabil îi sunt indispensabile abilitățile tehnologice și gândirea „out of the box”. Dar, cu siguranță, această transformare, care atrage de la sine și schimbare modelului de business, trebuie privită cu optimism, prin exploatarea la maximum cu scopul orientării activității profesioniștilor contabili către economia digitală, către oferirea de servicii integrate ce transformă rolul profesionistului contabil în consilier de încredere al managementului companiei. Tocmai acestea sunt motivele care stau la baza strategiei CECCAR din ultimii ani, de adaptare a Programului Național de Dezvoltare Profesională Continuă la cerințele prezentului și viitorului. De asemenea, planul de gestionare a profesiei contabile la nivel național de către organismul profesional include evenimente tematice pentru dezbaterea acestor provocări și oportunități care trebuie să ajute la consolidarea poziției profesionistului contabil în economia națională.

T.B.: Consemnând această opinie care vizează aspecte fundamentale ale profesiei, vă rugăm să comentați prezenta întrebare pe care o auzim cu diferite prilejuri, și anume: va dispărea contabilul în viitor?

R.Ș.: Răspunsul este simplu: nu, contabilul nu va dispărea, însă rolul lui se va schimba, iar acest lucru se vede deja. Software-ul nu va putea înlocui niciodată raționamentul uman, însă va prelua din ce în ce mai mult din activitatea repetitivă, fapt ce va permite ca profesionistul să se concentreze pe serviciile ce aduc valoare adăugată, profesia lărgindu-și, astfel, orizontul. Inteligența artificială a devenit o realitate și în economie și, cred eu, este o realitate binevenită. Mai mult decât atât, consider că este necesar ca în aceste procese de schimbare a sistemelor informaționale să fie implicați și profesioniștii contabili, inclusiv în evaluarea acestora, ei fiind cei care le vor utiliza și care știu cel mai bine care sunt nevoile și care trebuie să fie răspunsul acestor sisteme la cerințele impuse. În concluzie, în opinia mea, viitorul profesiei contabile nu poate exista decât la braț cu tehnologia. Trebuie să ne bucurăm că trăim aceste momente ale transformării și că putem să fim parte a acestui proces amplu de digitalizare, de avans tehnologic, care ne poate ajuta să contribuim la dezvoltarea unei economii prielnice progresului.

T.B.: Adresându-mă dumneavoastră, domnule Florin Toma, vă propunem să vă referiți, din calitatea de președinte al Accountancy Europe, la strategia și tactica menite să asigure realizarea obiectivelor pentru mandatul de doi ani pe care l-ați preluat începând cu 1 ianuarie a.c.

F.T.: Rolul Accountancy Europe este de a lucra împreună cu membrii săi în scopul influențării reglementărilor europene, pentru asigurarea interesului public, reprezentând 51 de organisme profesionale, care însumează 1 milion de membri. În același timp, Accountancy Europe lucrează cu membrii săi în scopul asigurării cooperării dintre aceștia și pentru a-i ajuta să definească rolul profesiei în viitor. Strategia Accountancy Europe pentru următorii doi ani a fost aprobată în decembrie 2018 și vine ca un răspuns direct la provocările care sunt așteptate în această perioadă. Aceasta cuprinde 5 priorități, sprijinite de programe și proiecte: Finanțe sustenabile, Întreprinderi Mici și Mijlocii, Audit, Reglementări fiscale și Raportare financiară. Rolul meu, ca președinte, este să asigur implementarea acestei strategii.

T.B.: Întrucât convorbirea a scos în evidență importanța deosebită a unei viziuni strategice privind obiectivele la nivel european, vă rugăm, domnule Robert Șova, să abordați aspectele esențiale care vizează legătura organică dintre cerințele specifice la nivel național cu cele care conturează cadrul comunitar de abordare a acestor aspecte de interes major.

R.Ș.: Este evident că strategia de adaptare a organismului profesional din țara noastră la nevoile membrilor și la cele ale partenerilor noștri de dialog, începută în urmă cu câțiva ani, rămâne principala direcție de acțiune și în cel de-al doilea mandat pe care îl îndeplinesc în funcția de președinte al Consiliului superior, început anul trecut. Am în vedere, în continuare, consolidarea poziției ocupate de profesia contabilă în economie, creșterea vizibilității profesioniștilor contabili și a încrederii pe care mediul de afaceri o manifestă față de experții contabili și contabilii autorizați, rămânând aceiași parteneri de încredere ai instituțiilor și ai mediului de afaceri, prin profesionalismul și deschiderea spre un dialog constructiv, care ne caracterizează. Ca parte a strategiei noastre de eliminare a pieței gri și negre din sfera serviciilor financiar-contabile, depunem eforturi pentru finalizarea propunerilor legislative de modificare a Legii contabilității nr. 82/1991, precum și a OG nr. 65/1994. O altă prioritate o constituie reducerea poverii administrative la nivelul CECCAR prin digitalizarea serviciilor pe care organismul profesional le oferă membrilor. În acest sens avem în vedere perfecționarea sistemelor deja implementate, precum și dezvoltarea unor noi soluții care să vină în sprijinul experților contabili și contabililor autorizați, precum și al stagiarilor.

T.B.: După această consistentă trecere în revistă a unor obiective majore, de interes național, în strânsă legătură cu cele care vizează întregul continent, consider că a venit momentul în care putem oferi cititorilor câteva dintre sfaturile adresate în principal celor aflați la început de carieră, sau care sunt în pragul de a decide ce carieră vor să urmeze.

F.T.: Incontestabil, profesia are nevoie de tineri, iar aceștia trebuie să înțeleagă că au puterea de a face parte dintr-o profesie frumoasă. Această carieră oferă, în primul rând, apartenența la o rețea formată din membri din toată lumea. Noua generație are oportunități care nu au existat până acum în istoria profesiei. Acestea sunt determinate în primul rând de utilizarea tehnologiei, care este abia la început. Iar din acest punct de vedere, profesionistul contabil are perspective generoase, deoarece poate defini calea pe care o va parcurge. Condiția este atenția la ceea ce se petrece în mediul său și cu el/ea și consecvența în urmărirea obiectivelor profesionale, completate de creativitate și idei noi care vor avea audiență în afaceri și profesie.

R.Ș.: La elementele prezentate, aș adăuga faptul că multitudinea domeniilor existente în piață îngreunează, de multe ori, decizia în ceea ce privește alegerea carierei. Tocmai acesta este motivul pentru care noi, în calitate de organism profesional care reprezintă profesia contabilă în România, desfășurăm constant campanii de informare cu privire la domeniul pe care îl reprezentăm. Adresându-ne tinerilor care au urmat studii în domeniul economic, aducem în atenția acestora ce presupune activitatea unui profesionist contabil – expert contabil sau contabil autorizat. Este foarte important ca de la început să știe care sunt beneficiile și care sunt provocările cu care se pot întâlni de-a lungul carierei. Profesia contabilă nu este ușoară, însă satisfacțiile pe care le aduce odată cu progresul în ceea ce privește dezvoltarea profesională merită – spunem noi – toate eforturile. De ce o carieră în domeniul financiar-contabil? Calificările de expert contabil și de contabil autorizat îți oferă oportunitatea de a activa ca liber profesionist, sau chiar ca antreprenor – prin înființarea de societăți de expertiză contabilă sau de contabilitate. Totodată, profesionistul contabil este singurul profesionist autorizat în măsură să ofere servicii integrate în domeniile financiar-contabil și de conformare fiscală. Vorbind despre calitatea de expert contabil, afirmăm cu certitudine că aceasta îți oferă șansa unei cariere dinamice, o carieră plină de provocări care pot fi transformate în oportunități, atât ca liber profesionist, cât și ca angajat, în această ultimă calitate oferind șansa de a ocupa poziții importante în cadrul companiilor. În ceea ce privește calitatea de contabil autorizat, aceasta presupune un început în ceea ce înseamnă cariera în domeniul financiar-contabil – aria serviciilor pe care le poate oferi un contabil autorizat este mai restrânsă, însă asigură baza pentru a urma pașii în obținerea titulaturii de expert contabil.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP

Radio CECCAR FM

La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.

Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.

În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.

Galerie foto

CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici

file with image and text inside it

Loading…

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Radio CECCAR FM

Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat  cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.

Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.

În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.

Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.

Galerie foto

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil

Radio CECCAR FM

CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.

Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.

Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.

Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.

Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.

Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va  contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.

Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.

Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.

Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.

Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.

Continuare

Trending