Rețele sociale

ECONOMIE

Implementarea măsurii Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor

Procedura de implementare a măsurii Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial

Radio CECCAR FM

Ordinul nr. 3.083/2020 al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri pentru aprobarea Procedurii de implementare a măsurii Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 965 din 20 octombrie 2020. Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Prin această procedură se implementează o schemă de ajutor de stat. „Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul măsurii se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, aprobat de Comisia Europeană. Schema se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare”, precizează inițiatorii.

Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023. În condițiile în care valabilitatea măsurii va fi prelungită prin modificarea legislației în vigoare, prevederea se va aplica de drept și asupra acestei proceduri.

Bugetul alocat măsurii, aprobat prin OUG nr.130/2020 este în valoare totală de 350 milioane euro, din care 265 milioane euro fonduri externe nerambursabile, 42,5 milioane euro fonduri de la bugetul de stat și coparticipare (cofinanțare) de 42,5 milioane euro de la beneficiari. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 100.500 de beneficiari.

În ceea ce privește beneficiarii de ajutor de stat prin această măsură, programul precizează că întreprinderea unică include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:  o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi; ▪ o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; ▪ o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; ▪ o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.

Întreprinderile care întrețin, cu una sau mai multe întreprinderi, relațiile la care se face referire anterior sunt considerate întreprinderi unice.

Granturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu IMM-urile din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, servicii din domeniul transporturilor, agențiilor de turism, editurilor/librăriilor/ bibliotecilor, industriilor creative, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă. Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută în anexa nr. 2 la OUG nr. 130/2020.

Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat și ONG-urilor cu activitate economică din domeniul învățământ.

Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: ▪ au obținut certificat de situații de urgență în baza OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare; ▪ au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse; ▪ dispun de coparticipare (cofinanțare) la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru; ▪ nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019; ▪ mențin sau suplimentează numărul de angajați existenți la data înscrierii electronice pentru o perioadă de minimum 6 luni de la momentul plății ajutorului financiar, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri; ▪ suma totală a ajutoarelor de stat primite în cadrul temporar Covid-19 instituit de Comisia Europeană însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul acestei măsuri nu depășește, la nivelul întreprinderii unice, pragul de 800.000 euro (echivalentul în lei).

Prin această măsură se finanțează în ordinea depunerii cererii de finanțare, în următoarele condiții: ▪ pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro; ▪ pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.

Dacă un beneficiar de ajutor de stat face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare pentru obținerea grantului necesar capitalului de lucru, valoarea cumulată a grantului pentru capital de lucru care urmează a fi acordat nu poate depăși 250.000 euro echivalent în lei la data plății grantului pentru capital de lucru.

Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile: ▪ cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari; ▪ datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate; ▪ cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria în avans nu este eligibilă); ▪ cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte; ▪ cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2; ▪ cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar (durata de utilizare este mai mică de un an), inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea sub 2500 lei, dar durata de utilizare este mai mare de un an); ▪ cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare reluării activității; ▪ cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului, cu excepția TVA deductibil.

Înscrierea în program, creare profil, user, parolă și completarea formularului de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac online pe link-ul www.granturi.imm.gov.ro. Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul ministerului pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, depunere documente decont, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare), precum și în contul creat la înscriere (front office). Înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza în două etape distincte: 1) Etapa de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică atât datele reprezentantului legal/împuternicit cât și datele IMM/ONG eligibile conform art 3.2 din prezenta procedură; 2) Etapa de înscriere în cadrul măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor” în care aplicanții, cu profilul, user, și parola generate în prima etapă, vor completa și transmite formularul de înscriere conform Anexei 1.

ECONOMIE

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.

Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.

Continuare

ECONOMIE

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.

Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.

Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.

Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).

Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.

Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.

Continuare

ECONOMIE

Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată

Radio CECCAR FM

A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.

Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care:  ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.

Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.

Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.

Continuare

Trending