Rețele sociale

ECONOMIE

IFN-urile se împacă greu cu consumatorii

Radio CECCAR FM

Concilierile dintre Instituțiile Financiare Nebancare (IFN) și clienții acestora au rezultate slabe, chiar și după cinci ani de la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), potrivit unui comunicat al instituției, citat de Agerpres.

CSALB precizează că, deși cererile adresate IFN-urilor sunt cu aproape 60% mai multe decât anul trecut, Instituțiile Financiare Nebancare au acceptat spre negociere doar 22 de solicitări ale consumatorilor. Dintre acestea, doar în cinci cazuri negocierile s-au încheiat cu împăcarea părților, de peste 55 de ori mai puțin decât în cazul băncilor.

Cele aproximativ 500 de cereri au vizat peste 25 de IFN-uri și CAR-uri. Instituția menționează că doar două IFN-uri au acceptat anul acesta să intre în negocieri cu consumatorii în cadrul CSALB: Credit Europe Ipotecar IFN și Axi Finance IFN. Până acum, în doar cinci cazuri, negocierile s-au încheiat cu acceptarea soluțiilor propuse de conciliatorii Centrului.

„Ne îngrijorează statistica activității de conciliere în cazul IFN-urilor, chiar dacă, față de anul trecut, în primele zece luni ale acestui an avem o dublare a numărului de dosare formate sau al cererilor soluționate direct între cele două părți. Dublarea se aplică la o bază nesemnificativă și, din păcate, un singur IFN a arătat anul acesta că a înțeles avantajele concilierii și a intrat în mai multe negocieri cu consumatorii lui, unele încheiate cu succes. Alte IFN-uri și-au motivat lipsa de implicare și de reacție la cererile consumatorilor prin faptul că există mai multe inițiative legislative care, odată aplicate, le-ar reduce semnificativ activitatea ori ar putea avea ca efect negativ chiar închiderea businessului. O parte dintre aceste inițiative au fost supuse controlului Curții Constituționale și se află în continuare, în diverse stadii de legiferare, la nivelul Parlamentului. Chiar și în aceste condiții, nu găsesc nicio justificare a dezinteresului unor IFN-uri care au primit zeci de cereri din partea consumatorilor și nu le-au dat curs”, a spus, în comunicat, Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB

El a afirmat că rata de clasare, fără un motiv justificat, a acestor cereri, depășește 50 de procente. „Este o valoare prea mare pentru o piață care este concurentă cu piața bancară și care are nevoie de consumatori mulțumiți și de încrederea acestora în aceeași măsură. Anul 2021 va fi dificil, inclusiv pentru IFN-uri, deoarece estimăm o înmulțire a dificultăților consumatorilor în ceea ce privește rambursarea împrumuturilor, iar popririle și alte forme de executare silită ar trebui înlocuite cu negocieri în care consumatorii să coopereze cu creditorii lor nebancari, nu să devină adversari în instanțe. Fără un dialog real și fără compromisuri de ambele părți, nu vom putea depăși perioadele dificile care se întrevăd pe piața financiar-bancară și nebancară de anul viitor”, a declarat Alexandru Păunescu.

CSALB oferă și exemple în care negocierile au fost încheiate cu succes. Într-un dosar, consumatorul a solicitat repunerea în graficul de rambursare și renegocierea contractului de credit în franci elvețieni. Conciliatorul a propus achitarea de către consumator a sumei de 3.100 franci elvețieni, ce reprezintă 25% din dobânda restantă, IFN-ul urmând să șteargă diferența de 75% din dobânda restantă, adică 9.250 franci elvețieni. În plus, dobânda la zi a fost diminuată cu 1 punct procentual pentru o perioadă de 36 de luni.

Într-un alt dosar, consumatorul a cerut eliminarea comisionului de administrare a unui credit în franci elvețieni. Conciliatorul a propus eliminarea acestui comision pentru o perioadă de 30 de luni, iar părțile au acceptat soluția.

De asemenea, CSALB oferă exemple de negocieri eșuate. Într-un alt caz conciliatorul a propus diminuarea comisionului lunar de administrare la 0,10% și calcularea dobânzii după formula Libor 6M+2,5%. Consumatorul a acceptat soluția, însă comerciantul a refuzat-o.

În cazul unei cereri în care consumatorul solicita restituirea comisionului de administrare, precum și ajustarea dobânzii, conciliatorul a propus mai multe măsuri: dobândă fixă, restituirea comisionului de acordare credit în valoare de 2.500 de franci elvețieni, restituirea comisionului de administrare și eliminarea lui pe viitor. Consumatorul a acceptat propunerea conciliatorului, dar reprezentanții IFN-ului au transmis că nu pot face concesiile propuse, deoarece comisioanele aferente creditului sunt legale și nu se justifică eliminarea lor. Însă, în majoritatea dosarelor în care nu s-a ajuns la nicio soluție, solicitările consumatorilor și ceea ce comerciantul era dispus să ofere au fost atât de divergente încât conciliatorul nici nu a putut propune o soluție de rezolvare a nemulțumirilor.

Dintre cererile clasate, unele au fost respinse din motive obiective și nu au mai ajuns la negociere: pentru primele două IFN-uri ca pondere în numărul de cereri primite la CSALB, solicitările de radiere din Biroul de Credit sunt de aproximativ 50% din total, iar alte 9 cereri vizau creanțele cesionate către alte societăți comerciale. În ambele situații, competența CSALB este limitată, deoarece aceste solicitări vizează activități reglementate prin legislație specială sau vizează societăți care nu sunt supravegheate sau reglementate de Banca Națională a României.

Potrivit comunicatului, creșterea numărului de înțelegeri directe între IFN-uri și consumatori (după sesizarea CSALB de către consumatori) arată și faptul că unii comercianți preferă această variantă pentru a nu mai achita costurile concilierii (993 de lei pentru fiecare dosar). Dacă anul trecut au fost doar 24 de soluționări amiabile în primele 10 luni, anul acesta sunt 50 în același interval de timp.

CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță.

ECONOMIE

MF: În proiect, noi reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin pentru punerea în aplicare a prevederilor pct.3 lit.b) subsecțiunea C a secțiunii II din Anexa nr.5 la Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, document prin care sunt propuse o serie de reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal.

MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OG nr. 16/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a avut în vedere transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2021/514 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal. În acest sens, a fost completat Codul de procedură fiscală la Titlul X ”Aspecte internaționale” Capitolul I ”Cooperarea administrativă în domeniul fiscal” cu art. 291^5 care lărgește sfera de aplicare a schimbului automat obligatoriu de informații prin includerea Operatorilor de platforme.

Acestora le revine obligația de a colecta informații despre vânzătorii care se înscriu pe platformele administrate de ei și, complementar, obligația de a le raporta, alături de date privind activitățile derulate și contraprestațiile cumulate, către autoritatea competentă din România. Astfel, art.291^5 alin.(1) statuează că operatorii de platformă cărora le revine obligația de raportare trebuie să îndeplinească procedurile de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5.

De asemenea, alineatul (2) al art. 291^5 dispune că, în temeiul procedurilor de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5, autoritatea competentă din România comunică, prin intermediul schimbului automat și în termenul prevăzut la alin. (5), autorității competente a statului membru de rezidență al Vânzătorului raportabil (determinat în temeiul subsecțiunii D din secțiunea II a anexei nr. 5) sau, după caz, autorității competente a statului membru în care sunt situate bunurile imobile în situația Vânzătorului raportabil care prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, anumite informații referitoare la fiecare vânzător raportabil.

În vederea colectării și realizării schimbului automat de informații menționat anterior, Operatorii de platformă care au obligația de raportare către autoritatea competentă din România trebuie să aplice procedura de diligență prevăzută la Secțiunea a II-a din cadrul anexei V la Codul de procedură fiscală. Potrivit subsecțiunii B punctul 1 din cadrul secțiunii menționate, Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează toate informațiile următoare pentru fiecare vânzător care este o persoană fizică și care nu este Vânzător Exclus: a) prenumele și numele; b) adresa principală; c) orice NIF emis vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent, și, în absența unui NIF, locul nașterii vânzătorului respectiv; d) numărul TVA al vânzătorului respectiv, dacă există; e) data nașterii.

De asemenea, potrivit punctului 2 din cadrul aceleiași subsecțiuni, pentru fiecare vânzător care este o entitate și care nu este vânzător exclus, Operatorul de platformă care are obligația de raportare trebuie să colecteze următoarele informații: a) denumirea juridică; b) adresa principală; c) orice NIF emis vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent; d) numărul TVA al vânzătorului respectiv, dacă există; e) numărul de înregistrare în Registrul Comerțului; f) existența oricărui sediu permanent prin care se realizează activități relevante în România sau în oricare alt stat membru, dacă informația este disponibilă, indicând fiecare stat membru în care este situat un astfel de sediu permanent.

În același timp, la subsecțiunea E din secțiunea a II-a din cadrul anexei 5 la Codul de procedură fiscală, sunt prevăzute reguli privind colectarea de către Operatorul de platformă care are obligația de raportare a informațiilor privind bunurile imobile închiriate.

Totodată, potrivit subsecțiunii C din cadrul secțiunii a II-a, Operatorii de platformă care au obligația de raportare au și obligația verificării informațiilor despre vânzător. Astfel, în cazurile în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare are motive să considere că oricare dintre informațiile descrise la subsecțiunile B sau E pot fi inexacte în temeiul informațiilor furnizate de către autoritatea competentă din România sau de către autoritatea competentă a unui stat membru într-o cerere privind un anumit vânzător, Operatorul de platformă care are obligația de raportare solicită vânzătorului să corecteze informațiile despre care s-a constatat că sunt incorecte și să furnizeze documente justificative, date sau informații, provenite dintr-o sursă independentă, cum ar fi un document de identificare valabil, emis de o autoritate publică din România sau din alt stat membru sau un certificat de rezidență fiscală, aprobat prin ordin al ministrului Finanțelor.

Având în vedere faptul că, în prezent, solicitarea și eliberarea certificatului de rezidență fiscală se realizează în condițiile OMFP nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să se reglementeze faptul că formularistica respectivă poate fi utilizată și în scopul punerii în aplicare a pct. 3 lit. b) subsecțiunea C a secțiunii II din anexa nr.5 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context, a fost elaborat proiectul de Ordin al ministrului finanțelor pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 3 lit. b) subsecțiunea C a secțiunii II din Anexa nr. 5 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

ANAF propune modificarea formularului Invitație utilizat în activitatea de verificare documentară

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru modificarea Anexei nr. 2 la OPANAF nr. 3666/2020 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară, prin care propune modificarea formularului Invitație.

ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr. 188/2022, au fost completate prevederile art. 149 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin introducerea unui nou alineat (5), cu următorul cuprins:

„(5) Audierea contribuabilului/plătitorului se efectuează potrivit art. 9 alin. (1) și (3) – (5). Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii. Termenul poate fi prelungit cu cel mult 5 zile lucrătoare, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului de control fiscal”.

În acest context, în vederea aplicării prevederilor art. 149 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a fost promovat acest nou proiect de Ordin al președintelui ANAF, care urmează să modifice Anexa nr. 2 la OPANAF nr. 3666/2020, în vederea completării și modificării formularului Invitație utilizat în activitatea de verificare documentară, cu respectarea prevederilor legale menționate.

Astfel, pentru aducerea la cunoștința contribuabilului a termenului legal pentru formularea punctului de vedere față de constatările organului fiscal, prin prezentul proiect de ordin se modifică formularul Invitație cu aceste precizări. Modificările din conținutul proiectului vor fi aplicate de structurile cu atribuții de inspecție fiscală, de structurile cu atribuții de control antifraudă și de structurile cu atribuții de verificare a situației fiscale personale, competente să efectueze acțiunile de verificarea documentară.

Continuare

ECONOMIE

Nivelul redus al creditării afectează perspectivele economice ale zonei euro

Radio CECCAR FM

Creșterea creditării bancare în zona euro a încetinit semnificativ în aprilie, reflectând efectele majorării dobânzilor și ale perspectivelor economice sumbre, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite DPA, preluată de Agerpres.

Creditarea către rezidenții din zona euro a crescut în ritm anual cu 1,5% în aprilie, iar cea pentru administrațiile publice a scăzut cu 0,9%. De asemenea, împrumuturile acordate sectorului privat au urcat cu doar 3,3% în aprilie, după un avans de 3,9% luna precedentă. Creditele acordate gospodăriilor au crescut cu doar 2,5% în aprilie, după o expansiune de 2,9% luna precedentă.

„Datele monetare slabe din aprilie se adaugă perspectivelor economice sumbre pentru restul acestui an și ar putea încetini ritmul majorării dobânzilor de către Banca Centrală Europeană”, a apreciat Bert Colijn, economist la ING.

Studiul BCE sugerează că în trimestrul doi băncile intenționează să înăsprească accesul la împrumuturi și se așteaptă la o scădere a cererii pentru credite din partea firmelor și a gospodăriilor.

Creșterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activității economice, a încetinit la 1,9% în aprilie, de la 2,5% luna precedentă, sub estimările analiștilor, care mizau pe o creștere de 2,1%. Este cel mai slab ritm de creștere din iunie 2014.

Cele mai recente date indică faptul că scăderea depozitelor bancare din ultimele luni este mai degrabă provocată de majorarea dobânzilor și nu de temerile privind stabilitatea băncilor, susține Jack Allen-Reynolds, economist la Capital Economics. Acesta se așteaptă la un nivel redus al creditării în contextul continuării majorării dobânzilor.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending