ECONOMIE
Vânzările online de alimente au crescut de cinci ori începând cu luna martie
Vânzările online de alimente au crescut cu 400% din martie până în prezent, iar cele ale produselor de sport și fitness, cu 250%, potrivit unui studiu realizat de VTEX în 40 de țări, inclusiv România, citat de Agerpres.
Cea mai mare creștere în vânzările online a avut-o categoria produselor alimentare. Începând cu luna martie a acestui an, vânzările online de alimente au crescut cu până la 400%, avansul rămânând constant în ultimele luni, la peste 300%.
O evoluție similară a avut-o categoria sport & fitness, ce a atins în luna iunie o creștere de 250% față de aceeași perioadă a anului trecut. Trendul de creștere s-a menținut pe tot parcursul anului, ultimele luni consemnând o majorare de peste 150%.
Produsele și decorațiunile pentru casă, jucăriile, cărțile, bijuteriile și electronicele au înregistrat, de asemenea, vânzări de peste 150%. În ultimele luni, avansul s-a păstrat în jurul unei creșteri de 100%.
„Anul 2020 a generat o schimbare radicală a comportamentului de consum în toată lumea. Dacă, inițial, lockdown-ul a fost motorul principal pentru creșterea vânzărilor, mai ales pe categorii de produse neajunse încă la o maturitate în eCommerce, ulterior, acțiunile retailerilor, orientate către păstrarea acestei evoluții, către retenția și fidelizarea clienților, i-au determinat pe clienți să facă achiziții online în continuare. În același timp, clienții au găsit suficiente motive pentru a păstra acest comportament de consum: posibilitatea de a face abonamente la anumite servicii, comoditate, acces mai rapid la o gamă mai mare de produse, economii de timp și bani, siguranță mai mare etc.”, spune Cristi Movilă, Growth Leader pentru Europa Centrală și de Est la VTEX.
Creșterea vânzărilor online de anul acesta a fost susținută și de intrarea de noi categorii de clienți în eCommerce. Dacă până anul trecut cumpărăturile pe internet erau considerate a fi, în principal, apanajul persoanelor mai tinere, anul acesta, la nivel mondial, mai multe milioane de clienți de peste 50 de ani, cu disponibilitate mai mare de cumpărare, au făcut achiziții online.
Un alt factor care a contribuit la evoluția pozitivă a industriei eCommerce în 2020 a fost gradul mare de deschidere al comercianților către a face parteneriate, asocieri, către a găsi noi surse de venit. Este o tendință care se va manifesta și în perioada următoare și care determină o creștere rapidă a numărului de marketplace-uri.
„Se schimbă modul în care clienții fac achiziții, punând presiune pe companii să își regândească modelul de business și strategia. România este parte din această tendință, cu tot mai multe marketplace-uri în piață și o vizibilitate din ce în ce mai mare a acestora. Pe lângă schimbarea de strategie, retailerii ar trebui să ia în calcul, pentru anul viitor, alocarea unui buget mai mare pentru a îmbunătăți experiența de cumpărare a clienților, pentru oferirea de servicii cu valoare adăugată, de consultanță aplicată pe nevoile clienților. Retailerii trebuie să trateze situația actuală ca fiind noua normalitate, prioritățile fiind acum optimizarea business-ului și a operațiunilor, adaptarea la noul context și orientarea rapidă spre vânzarea de bunuri și produse care sunt necesare în această perioadă”, mai spune Cristi Movilă.
Acestea au fost unele dintre cele mai importante teme / recomandări / soluții dezbătute la cea de-a treia ediție din România a European Digital Commerce, parte a evenimentului european cu același nume, dedicat industriei de comerț.
ECONOMIE
MF: În proiect, noi reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin pentru punerea în aplicare a prevederilor pct.3 lit.b) subsecțiunea C a secțiunii II din Anexa nr.5 la Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, document prin care sunt propuse o serie de reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal.
MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OG nr. 16/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a avut în vedere transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2021/514 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal. În acest sens, a fost completat Codul de procedură fiscală la Titlul X ”Aspecte internaționale” Capitolul I ”Cooperarea administrativă în domeniul fiscal” cu art. 291^5 care lărgește sfera de aplicare a schimbului automat obligatoriu de informații prin includerea Operatorilor de platforme.
Acestora le revine obligația de a colecta informații despre vânzătorii care se înscriu pe platformele administrate de ei și, complementar, obligația de a le raporta, alături de date privind activitățile derulate și contraprestațiile cumulate, către autoritatea competentă din România. Astfel, art.291^5 alin.(1) statuează că operatorii de platformă cărora le revine obligația de raportare trebuie să îndeplinească procedurile de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5.
De asemenea, alineatul (2) al art. 291^5 dispune că, în temeiul procedurilor de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5, autoritatea competentă din România comunică, prin intermediul schimbului automat și în termenul prevăzut la alin. (5), autorității competente a statului membru de rezidență al Vânzătorului raportabil (determinat în temeiul subsecțiunii D din secțiunea II a anexei nr. 5) sau, după caz, autorității competente a statului membru în care sunt situate bunurile imobile în situația Vânzătorului raportabil care prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, anumite informații referitoare la fiecare vânzător raportabil.
În vederea colectării și realizării schimbului automat de informații menționat anterior, Operatorii de platformă care au obligația de raportare către autoritatea competentă din România trebuie să aplice procedura de diligență prevăzută la Secțiunea a II-a din cadrul anexei V la Codul de procedură fiscală. Potrivit subsecțiunii B punctul 1 din cadrul secțiunii menționate, Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează toate informațiile următoare pentru fiecare vânzător care este o persoană fizică și care nu este Vânzător Exclus: a) prenumele și numele; b) adresa principală; c) orice NIF emis vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent, și, în absența unui NIF, locul nașterii vânzătorului respectiv; d) numărul TVA al vânzătorului respectiv, dacă există; e) data nașterii.
De asemenea, potrivit punctului 2 din cadrul aceleiași subsecțiuni, pentru fiecare vânzător care este o entitate și care nu este vânzător exclus, Operatorul de platformă care are obligația de raportare trebuie să colecteze următoarele informații: a) denumirea juridică; b) adresa principală; c) orice NIF emis vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent; d) numărul TVA al vânzătorului respectiv, dacă există; e) numărul de înregistrare în Registrul Comerțului; f) existența oricărui sediu permanent prin care se realizează activități relevante în România sau în oricare alt stat membru, dacă informația este disponibilă, indicând fiecare stat membru în care este situat un astfel de sediu permanent.
În același timp, la subsecțiunea E din secțiunea a II-a din cadrul anexei 5 la Codul de procedură fiscală, sunt prevăzute reguli privind colectarea de către Operatorul de platformă care are obligația de raportare a informațiilor privind bunurile imobile închiriate.
Totodată, potrivit subsecțiunii C din cadrul secțiunii a II-a, Operatorii de platformă care au obligația de raportare au și obligația verificării informațiilor despre vânzător. Astfel, în cazurile în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare are motive să considere că oricare dintre informațiile descrise la subsecțiunile B sau E pot fi inexacte în temeiul informațiilor furnizate de către autoritatea competentă din România sau de către autoritatea competentă a unui stat membru într-o cerere privind un anumit vânzător, Operatorul de platformă care are obligația de raportare solicită vânzătorului să corecteze informațiile despre care s-a constatat că sunt incorecte și să furnizeze documente justificative, date sau informații, provenite dintr-o sursă independentă, cum ar fi un document de identificare valabil, emis de o autoritate publică din România sau din alt stat membru sau un certificat de rezidență fiscală, aprobat prin ordin al ministrului Finanțelor.
Având în vedere faptul că, în prezent, solicitarea și eliberarea certificatului de rezidență fiscală se realizează în condițiile OMFP nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să se reglementeze faptul că formularistica respectivă poate fi utilizată și în scopul punerii în aplicare a pct. 3 lit. b) subsecțiunea C a secțiunii II din anexa nr.5 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
În acest context, a fost elaborat proiectul de Ordin al ministrului finanțelor pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 3 lit. b) subsecțiunea C a secțiunii II din Anexa nr. 5 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
ECONOMIE
ANAF propune modificarea formularului Invitație utilizat în activitatea de verificare documentară
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru modificarea Anexei nr. 2 la OPANAF nr. 3666/2020 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară, prin care propune modificarea formularului Invitație.
ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr. 188/2022, au fost completate prevederile art. 149 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin introducerea unui nou alineat (5), cu următorul cuprins:
„(5) Audierea contribuabilului/plătitorului se efectuează potrivit art. 9 alin. (1) și (3) – (5). Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii. Termenul poate fi prelungit cu cel mult 5 zile lucrătoare, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului de control fiscal”.
În acest context, în vederea aplicării prevederilor art. 149 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a fost promovat acest nou proiect de Ordin al președintelui ANAF, care urmează să modifice Anexa nr. 2 la OPANAF nr. 3666/2020, în vederea completării și modificării formularului Invitație utilizat în activitatea de verificare documentară, cu respectarea prevederilor legale menționate.
Astfel, pentru aducerea la cunoștința contribuabilului a termenului legal pentru formularea punctului de vedere față de constatările organului fiscal, prin prezentul proiect de ordin se modifică formularul Invitație cu aceste precizări. Modificările din conținutul proiectului vor fi aplicate de structurile cu atribuții de inspecție fiscală, de structurile cu atribuții de control antifraudă și de structurile cu atribuții de verificare a situației fiscale personale, competente să efectueze acțiunile de verificarea documentară.
ECONOMIE
Nivelul redus al creditării afectează perspectivele economice ale zonei euro
Creșterea creditării bancare în zona euro a încetinit semnificativ în aprilie, reflectând efectele majorării dobânzilor și ale perspectivelor economice sumbre, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite DPA, preluată de Agerpres.
Creditarea către rezidenții din zona euro a crescut în ritm anual cu 1,5% în aprilie, iar cea pentru administrațiile publice a scăzut cu 0,9%. De asemenea, împrumuturile acordate sectorului privat au urcat cu doar 3,3% în aprilie, după un avans de 3,9% luna precedentă. Creditele acordate gospodăriilor au crescut cu doar 2,5% în aprilie, după o expansiune de 2,9% luna precedentă.
„Datele monetare slabe din aprilie se adaugă perspectivelor economice sumbre pentru restul acestui an și ar putea încetini ritmul majorării dobânzilor de către Banca Centrală Europeană”, a apreciat Bert Colijn, economist la ING.
Studiul BCE sugerează că în trimestrul doi băncile intenționează să înăsprească accesul la împrumuturi și se așteaptă la o scădere a cererii pentru credite din partea firmelor și a gospodăriilor.
Creșterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activității economice, a încetinit la 1,9% în aprilie, de la 2,5% luna precedentă, sub estimările analiștilor, care mizau pe o creștere de 2,1%. Este cel mai slab ritm de creștere din iunie 2014.
Cele mai recente date indică faptul că scăderea depozitelor bancare din ultimele luni este mai degrabă provocată de majorarea dobânzilor și nu de temerile privind stabilitatea băncilor, susține Jack Allen-Reynolds, economist la Capital Economics. Acesta se așteaptă la un nivel redus al creditării în contextul continuării majorării dobânzilor.
-
ECONOMIEacum 5 zile
ANOFM: 8.152 de persoane au urmat cursurile de formare, în primele patru luni
-
ECONOMIEacum 5 zile
Schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 25.05.2023
-
ECONOMIEacum 6 zile
Termenul de intrare în vigoare a normelor metodologice de aplicare a Legii privind venitul minim de incluziune a fost devansat
-
ECONOMIEacum 6 zile
Recentele modificări aduse Legii contabilității au fost corelate cu prevederile cuprinse în ordinele ministrului Finanțelor
-
ECONOMIEacum 6 zile
Modificări la Legea privind dialogul social și la Codul Muncii
-
ECONOMIEacum 5 zile
UE prelungește suspendarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina
-
ECONOMIEacum 5 zile
Salariile din administrația publică cresc, de la 1 iunie