Rețele sociale

ECONOMIE

MF va modifica anumite obligații privind TVA pentru servicii și vânzări la distanță

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru modificarea si completarea unor ordine ale ministrului finanțelor, demers care are la bază necesitatea transpunerii în legislația națională a unor reglementări la nivel comunitar referitoare la  anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță. Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ că, în vederea unei mai bune înțelegeri a legislației fiscale secundare, eliminării unor disfuncționalități și, implicit, pentru abordarea mai facilă a prevederilor legale atât de către contribuabili, cât și de către organele fiscale, este necesară modificarea și completarea unor prevederi ale:

 Normelor privind restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor, persoane fizice, care nu sunt stabiliți în Uniunea Europeană, aprobate prin OMFP nr. 101/2016;

♦ Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și ale Procedurii privind autorizarea unor organisme pentru a importa bunuri în regim de scutire, aprobate prin OMFP nr. 105/2016, cu modificările ulterioare.

Astfel, principalele măsuri care fac obiectul acestui proiect de ordin vizează, în principal, următoarele aspecte:

▪ completarea art. 6 din Normele privind restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor, persoane fizice, care nu sunt stabiliți în Uniunea Europeană, aprobate prin OMFP nr. 101/2016, cu dispoziții privind publicarea pe site-ul ANAF a unei liste a magazinelor din rețeaua de vânzare cu amănuntul autorizate atât pentru vânzarea de bunuri pentru care se acordă dreptul de restituire a TVA cumpărătorilor nestabiliți în UE, cât și pentru restituirea TVA aferente acestor vânzări, conform solicitării transmise de Direcția generală de asistență pentru contribuabili din cadrul ANAF cu adresa nr. A_LPF_50/2019;

▪ abrogarea Capitolului IV „Importuri cu valoare neglijabilă” din cadrul Titlului IV „Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri” din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prevăzute în Anexa nr. 1 din OMFP nr. 105/2016, cu modificările ulterioare. Această măsură are ca efect eliminarea, de la 1 iulie 2021, a scutirii de TVA pentru importurile de bunuri a căror valoare nu depășește 10 euro, pentru compatibilizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar în domeniul TVA;

▪ modificarea și clarificarea unor prevederi ale Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și ale Procedurii privind autorizarea unor organisme pentru a importa bunuri în regim de scutire, aprobate prin OMFP nr. 105/2016, cu modificările ulterioare, ca urmare a propunerilor primite pe această temă de la organele fiscale teritoriale. Principalele modificări se referă la:

– clarificarea sintagmei „persoană nevoiașă”, în sensul aplicării scutirii de TVA pentru importul bunurilor de strictă necesitate distribuite gratuit;

– clarificarea faptului că în situația în care bunurile importate de o organizație autorizată să importe bunuri în regim de scutire de TVA sunt împrumutate, închiriate sau transferate unei alte organizații, organizația primitoare trebuie să îndeplinească, la rândul ei, obligațiile de autorizare;

– prelungirea termenului de comunicare a deciziilor privind autorizarea organizațiilor de stat sau a altor organizații cu caracter caritabil ori filantropic pentru a importa bunuri în regim de scutire de TVA;

– modificarea termenului în care organele fiscale teritoriale cu atribuții de efectuare a inspecției fiscale efectuează verificări asupra modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare;

– modificarea și completarea Anexei 1 la procedură – Cerere privind autorizarea pentru importul de bunuri în regim de scutire de la plata TVA și, respectiv, a Anexei 2 la procedură – Decizie privind aprobarea/respingerea autorizării de desfășurare a activității de import de bunuri în regim de scutire de la plata TVA, în sensul menționării în cadrul acestora doar a articolelor în temeiul cărora se solicită, respectiv se aprobă/respinge autorizarea, precum și în sensul includerii în cuprinsul celor două anexe a unor informații privind caracteristicile bunurilor importate.

ECONOMIE

ANAF propune introducerea a 23 de noi formulare utilizate în activitatea de colectare a creanțelor fiscale

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat astăzi în transparență decizională un proiect de Ordin pentru modificarea OPANAF nr. 1.155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimerie masivă a unor acte administrative fiscale și procedurale. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OPANAF nr. 1155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale și procedurale, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate categoriile de acte administrativ fiscale utilizate în activitatea de colectare a creanțelor fiscale, emise de organele fiscale centrale și tipărite prin intermediul centrului de imprimerie masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal central, potrivit legii, și ștampila organului fiscal emitent. Avându-se în vedere modificările legislative intervenite ulterior, o serie de formulare necesare administrării veniturilor bugetare au fost aprobate prin Ordine ale președintelui ANAF.

Prin proiectul de act normativ se are în vedere modificarea și completarea OPANAF nr. 1155/2017, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

➜ eliminarea unui număr de 5 formulare, respectiv:

  • „Decizie de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate/contribuții de asigurări sociale”;
  • „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice”;
  • „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice”;
  • „Decizie privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale pentru persoane fizice”;
  • „Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale”;

➜ actualizarea denumirii formularului „Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult” în sensul reformulării textului, după cum urmează: „Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult” ;

➜ introducerea unui număr de 23 de formulare, respectiv:

  • „Notificare privind nedeclararea contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice”;
  • „Decizie privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoane fizice”;
  • „Decizie de anulare a deciziei privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoane fizice”;
  • „Notificare privind nedeclararea contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice pentru indemnizațiile prevăzute la art. XV alin. (1), (1^1) și (4) din OUG nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu modificările ulterioare, precum și la art. 3 din OUG nr. 132/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările și completările ulterioare”;
  • „Decizie privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizațiile prevăzute la art. XV alin. (1), (1^1) și (4) din OUG nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu modificările ulterioare, precum și la art. 3 din OUG nr. 132/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările și completările ulterioare”;
  • „Decizie de anulare a deciziei privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizațiile prevăzute la art. XV alin. (1), (1^1) și (4) din OUG nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu modificările ulterioare, precum și la art. 3 din OUG nr. 132/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările și completările ulterioare”;
  • „Notificare privind nedeclararea obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate”;
  • „Decizie privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate”;
  • „Decizie de anulare a Deciziei privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate”;
  • „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult”;
  • „Decizie privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 316 alin. (10)/art. 317 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”;
  • „Decizie de radiere, din oficiu, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare”;
  • „Înștiințare privind radierea, din oficiu, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare”;
  • „Notificare privind nedeclararea taxei pe valoarea adăugată de către persoanele impozabile prevăzute la art. 11 alin. (6) și (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;
  • „Invitație privind exercitarea dreptului de a fi ascultat, în cazul neprezentării la primul termen stabilit de organul fiscal în vederea audierii”;
  • „Decizie de impunere din oficiu a taxei pe valoarea adăugată datorate de către persoanele impozabile prevăzute la art. 11 alin. (6) și (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (190)”;
  • „Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu a taxei pe valoarea adăugată datorate de către persoanele impozabile prevăzute la art. 11 alin. (6) și (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (191)”;
  • „Notificare pentru corectarea declarațiilor recapitulative (390VIES)”;
  • „Notificare pentru nedepunerea declarațiilor recapitulative (390VIES)”;
  • „Notificare privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor”;
  • „Decizie privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor (701)”;
  • „Decizie de declarare în inactivitate”;
  • „Notificare privind nedepunerea la termen a cererii de înregistrare a contractelor de închiriere”.
Continuare

ECONOMIE

Importurile de gaze s-au redus cu 10,9% în primele nouă luni din 2024

Radio CECCAR FM

România a importat, în primele nouă luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,361 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 10,9% mai mică (-166.300 tep) față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Producția internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menționată, 5,635 milioane tep, fiind cu 0,8% peste cea din perioada ianuarie-septembrie 2023 (+42.800 tep).

Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de gaze naturale ar urma să crească, în perioada 2024-2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%, după un avans de 1,4% înregistrat în 2023.

Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2024 este prognozată o producție de 7,675 milioane tone echivalent petrol, în creștere cu 0,6%, pentru 2025 de 7,79 milioane tep (+1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (+1,5%) și pentru 2027 de 8,176 milioane tep (+3,4%).

În ceea ce privește importurile, pentru anul 2024 este prognozată o creștere de peste 10% a importului de gaze naturale, după care se așteaptă să se manifeste o tendință de reducere, cu un ritm mai pronunțat la orizontul 2027 (-6%), în concordanță cu avansul producției prin intrarea în exploatare a unor noi capacități, dar luând în considerare și o menținere a tranzitului către piețe externe. CNSP estimează pentru 2024 importuri de 2,392 milioane tep (plus 11,1%), pentru 2025 de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) și pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Începând din 1 ianuarie 2025, și contribuabilii mici vor transmite fișierul standard de control fiscal

Radio CECCAR FM

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informații din evidența contabilă și fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform prevederilor legale (respectiv, potrivit prevederilor art. 59^1 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și a prevederilor pct. 1 din Anexa 5 la OPANAF nr. 1783/2021 privind natura informațiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fișierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura și condițiile de transmitere, precum și termenele de transmitere și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să transmită fișierul standard de control fiscal), a anunțat astăzi Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat.

Modelul Declarației este prevăzut în Anexa nr. 2 a OPANAF nr.1783/2021.

Pentru informații detaliate necesare transmiterii unei declarații complete și corecte, contribuabilii pot accesa portalul instituțional, AICI.

Reamintim că Declarația informativă D 406 (SAF-T) este depusă din 1 ianuarie 2022 de marii contribuabili și începând cu data de 1 ianuarie 2023 de contribuabilii mijlocii.

Potrivit precizărilor ANAD, similar cu celelalte două categorii de contribuabili menționate, contribuabilii mici, care vor avea obligația depunerii Declarației informative D 406 (SAF-T) începând cu data de 1 ianuarie 2025, vor beneficia de o perioadă de grație, astfel:

 6 luni pentru prima raportare, respectiv 5 luni pentru a doua raportare, 4 luni pentru a treia raportare, 3 luni pentru a patra raportare, 2 luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligația de transmitere lunară a fișierului SAF-T;

▪ 3 luni pentru prima raportare pentru contribuabilii care au obligația de transmitere trimestrială a fișierului SAF-T.

„Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, ANAF a elaborat «GHIDUL contribuabilului pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D 406 – Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)» și «Documentul de asistență pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D 406 – Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)», în care se regăsesc întrebări și răspunsuri utile pentru completarea corectă și completă a Declarației”, precizează reprezentanții Administrației Fiscale.

Totodată, dacă după studierea documentelor și a informațiilor postate pe portalul ANAF sunt necesare clarificări privind depunerea și completarea declarației D406, contribuabilii le pot solicita la adresa de e-mail saft@anaf.ro.

Continuare

Trending