Rețele sociale

ECONOMIE

Modificări la reglementările legate de Fondul de garantare a asiguraților

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în consultare publică un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative. Printre principalele modificări și completări pe care proiectul urmează să le aducă Legii nr. 213/2015  privind Fondul de garantare a asiguraților se numără:

 modificarea definiției plafonului de garantare cu referire expresă la nivelul  maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract, nu pe un creditor de asigurare astfel cum este reglementat  în prezent; potrivit inițiatorilor, modificarea este necesară pentru a se asigura o protecție reală a creditorilor de asigurări care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare încheiate cu societatea în insolvență și ține cont, totodată, de considerentele Deciziei nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din dosarul nr. 3167/1/2019, conform căreia plafonul de garantare prevăzut de lege se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte;

♦ majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei  pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare  încheiat de asigurătorul aflat în insolvență;

♦ modificarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 213/2015 și, implicit abrogarea prevederilor art. 266 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în sensul că Fondul este îndreptățit să efectueze plăți aferente despăgubirilor/indemnizațiilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile, termen calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului;

♦ pentru situația în care instanța competentă respinge definitiv cererea de deschidere a procedurii de faliment, pentru plățile deja efectuate de către FGA către creditorii de asigurări ai asigurătorului, FGA se poate regresa în vederea recuperării acestor sume de la asigurător, putând emite un act în care individualizează suma datorată, act care reprezintă titlu de creanță; dacă suma nu este plătită la scadența stabilită prin lege, titlul de creanță devine titlu executoriu;

♦ introducerea prevederii conform căreia, din suma cuvenită creditorului de asigurări, se rețin sumele datorate de către acesta conform contractului de asigurare încheiat între părți; scopul prevederii propuse este acela de a diminua durata în care Fondul plătește creditorilor de asigurări sumele datorate, în practică întâlnindu-se situații în care plata a putut fi efectuată, conform legii, numai după ce creditorul a făcut dovadă că a achitat primele restanțe conform condițiilor contractuale;

♦ reglementarea competenței Fondului de a deschide dosare de daună, la solicitarea petenților,  în cazul daunelor avizate la asigurători înainte de data retragerii autorizației de funcționare, dar pentru care aceștia nu au deschis dosarele de daună, precum și de a efectua constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurători; scopul prevederilor propuse este acela de a proteja creditorii de asigurări aflați în situațiile descrise, situații întâlnite în practică;

♦ introducerea unor dispoziții privind stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, ținându-se cont de criterii obiective și rezonabile; prevederea este necesară în condițiile în care procesul de determinare a cuantumului acestui tip de daune include o doză irefutabilă de aproximare raportată la unele criterii precum situația familială, profesională și socială și are drept scop stabilirea unei valori fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei;

♦ reglementarea expresă a faptului că executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului; prevederea ține cont de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 80/2017 și de necesitatea corelării cu dispozițiile Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere faptul că Fondul nu se susbstituie asigurătorului în faliment și că nu există o transmisiune a obligațiilor acestuia către Fond;

♦ modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de OUG prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de Codul de procedură civilă. Modificarea căii de atac din contencios în civil survine ca urmare a solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție;

♦ introducerea posibilității Fondului de a se îndrepta în mod direct împotriva persoanelor care au încasat necuvenit sume de la Fond, în vederea recuperării acestora putând exercita astfel de acțiuni inclusiv împotriva persoanelor care îndeplinesc servicii de interes public și care au încasat necuvenit sume de la Fond în exercitarea acestor servicii; propunerea are în vedere practica judiciară în domeniul executărilor silite urmare a numeroase demersuri de executare silită declanșate de executori judecătorești;

♦ actualizarea capitolului privind contravențiile și sancțiunile, inclusiv introducerea unor prevederi privind posibilitatea aplicării de sancțiuni contravenționale complementare;

♦ inserarea unei prevederi rezultate din necesitatea soluționării dosarelor de daună cu elemente de extraneitate în scopul de a facilita demersurile creditorilor de asigurări, rezidenți în alte state membre, de a obține despăgubiri de la Fond. Astfel, se prevede expres faptul că, pentru a facilita demersurile creditorilor de asigurări rezidenți în alte state membre de a obține despăgubiri de la Fond, acesta poate mandata Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), care este biroul auto român conform prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, sau organisme similare din alte state membre/corespondenți externi desemnați să gestioneze dosarele de daună, ținând cont de acordurile semnate în cadrul Sistemului Carte Verde. Prevederea este necesară și în condițiile în care birourile naționale auto garantează plata despăgubirilor chiar și în situația în care asigurătorul membru al biroului care a încheiat Carte Verde este în stare de faliment, obligație asumată prin aderarea la sistemul Carte Verde. Garanția birourilor este la nivelul despăgubirii datorate conform legii aplicabile, fără nicio limitare a acesteia. Mai mult decât atât, în cadrul sistemului Carte Verde, birourile naționale din statul de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul altor state ale căror birouri naționale au aderat la sistem, iar constatarea și evaluarea prejudiciilor se face, cu deplină competență, de biroul național al statului pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, în conformitate cu legea aplicabilă, care este, de regulă, legea statului respectiv;

♦ crearea cadrului legal care să permită unor instituții și autorități ale statului (cum ar fi, de exemplu, unitățile de poliție, medicale, inspectoratele județene pentru situații de urgență etc.) să comunice Fondului, la cerere, informațiile deținute cu privire la cauzele și împrejurările producerii riscurilor asigurate și la prejudiciile ori vătămările provocate, în vederea stabilirii și plății despăgubirilor cuvenite.

ECONOMIE

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.

Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.

Continuare

ECONOMIE

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.

Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.

Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.

Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).

Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.

Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.

Continuare

ECONOMIE

Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată

Radio CECCAR FM

A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.

Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care:  ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.

Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.

Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.

Continuare

Trending