ECONOMIE
Modificările la formularele 100 și 710, publicate în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial nr. 178 din 23 februarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 237/2022 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind modificarea și completarea OPANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.
Noul act normativ modifică și completează formularele 100 („Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”) și 710 („Declarație rectificativă”), precum și Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat. După cum am mai informat, demersul legislativ a avut loc în contextul în care Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificată și completată prin OG nr. 8/2021 cu următoarele prevederi care se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2022: ▪ modificarea art.43 alin.(3), în sensul cuprinderii în sfera de reglementare a impozitului pe dividende a tuturor situațiilor de distribuire a acestora; ▪ completarea art.45, cu o dispoziție tranzitorie privind efectuarea plății anticipate, pentru trimestrul I al fiecărui an fiscal/an fiscal modificat, la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată, de către contribuabilii care declară și plătesc impozitul pe profit anual, cu plăți anticipate, și care intră sub incidența prevederilor art.I din OUG nr.153/2020, cu modificările ulterioare. Totodată, prin OUG nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost modificat art.132 alin.(2) din Codul fiscal și a fost instituită obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, pentru plătitorii de venituri din pensii.
De asemenea, inițiatorii actului normativ menționează că, potrivit OUG nr.153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative, contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și contribuabilii plătitori de impozit specific unor activități beneficiază de reduceri ale impozitului. Totodată, pe perioada aplicării art.I din OUG nr. 153/2020, au fost prevăzute noi termene de declarare pentru trimestrul IV în cazul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și pentru semestrul II în cazul impozitului specific unor activități, respectiv până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.
Prin HG nr.70/2022 a fost aprobată Procedura privind încasarea redevenței obținută prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului și a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase. Astfel, se reglementează modalitatea de declarare și plată a redevenței obținută prin concesionare, din activități de exploatare a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase și a resurselor la suprafață ale statului, potrivit art.45^1 alin.(2) din Legea minelor nr.85/2003, precum și a redevenței obținute prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului, reprezentând terenuri cu destinație agricolă, potrivit prevederilor art.307 alin.(2) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, modul de plată și încasare a redevenței. Potrivit reglementărilor menționate, se constituie venit la bugetul de stat 20% din aceste redevențe.
În acest context, a fost promovat OPANAF nr. 237/2022, care modifică și completează OPANAF nr.587/2016, astfel:
♦ Modifică formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” și formularul 710 „Declarație rectificativă” pentru a evidenția reducerile de impozit, potrivit OUG nr.153/2020;
♦ Modifică și completează Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, astfel:
▪ a fost eliminată poziția 73 „Impozit pe veniturile din pensii” din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat;
▪ a fost completat cu două noi poziții:
– Redevență obținută prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață și a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase;
– Redevență obținută prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului, reprezentând terenuri cu destinație agricolă.
♦ Au fost operate modificările și completările corespunzătoare la Instrucțiunile de completare a formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.
ECONOMIE
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
Ministerul Energiei a anunțat un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România. Investiția va fi realizată de compania românească Sinteza S.A. cu tehnologia patentată de Lockheed Martin, costul total va fi de 50 de milioane de euro, din care 25 de milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile din PNRR.
Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, la 20 noiembrie 2024, la București, a fost semnat un Acord de Intenție între compania românească Sinteza S.A. și gigantul internațional Lockheed Martin, pentru utilizarea tehnologiei GridStar® Flow în producția de electrolit negativ pentru baterii de stocare pe termen lung, în prezența lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei, E.S Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România și a lui Florin Birta, primarul municipiului Oradea. Prin această colaborare, Sinteza S.A. va construi, la Oradea, o fabrică în valoare de 50 milioane de euro, care va produce anual 30.000 de tone de electrolit negativ. Proiectul susținut prin co-finanțare de 25 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va poziționa România în rândul liderilor europeni în domeniul bateriilor de stocare.
„Tranziția energetică înseamnă șansa României de a avea energie sigură, mai ieftină și mai verde, dar și oportunitatea unică de a revitaliza industria românească. În timpul mandatului meu de aproape un an și jumătate, am reușit alături de echipa de la Ministerul Energiei să atragem aproape 14 miliarde de euro, bani nerambursabili, investiții care vor transforma România în lider regional, vor fi create mii de locuri de muncă, dar poate cel mai important, prețul energiei în România va fi unul corect, competitiv. Îmi doresc ca aceste fonduri să se multiplice în economia românească, iar investițiile să utilizeze cât mai multe echipamente fabricate în România. Sunt convins că România va deveni lider în Europa în producția de baterii, fiind deja unul dintre puținii producători din lume. Prin acest proiect, România atrage un investitor strategic american, cu o tehnologie de vârf, care nu depinde în niciun fel de importuri de materii prime din afara piețelor occidentale, într-un domeniu care crește exponențial la nivel global. Odată finalizată această investiție, țara noastră va avea un avantaj strategic în Uniunea Europeană în dezvoltarea noilor proiecte de energie regenerabilă. Compania românească Sinteza S.A., cu ajutorul tehnologiei Lockheed Martin, va avea un rol important în dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare românești pentru dezvoltarea capacităților de stocare în regiune și nu numai. Pasul de acum concretizează scrisoarea de intenție pe care am semnat-o cu compania Lockheed Martin la Boston, la începutul acestui an, când am vizitat fabrica de baterii din SUA, cu tehnologia GridStar® Flow, inventată de compania americană“, a declarat ministrul de resort Sebastian Burduja.
Tehnologia GridStar® Flow, dezvoltată de Lockheed Martin, reprezintă o soluție inovatoare pentru stocarea energiei curate, cu emisii zero de carbon și o rezistență sporită la perturbări ale rețelei electrice. Noua unitate de producție din Oradea va fi prima de acest fel din Europa și cea mai mare la nivel global, cu lansarea producției planificată pentru vara anului 2026.
„Sunt încântat de perspectivele acestui nou parteneriat în România – primul nostru proiect în sectorul comercial și unul care ajută la realizarea planurilor privind emisiile «net zero» în țară. GridStar Flow este o soluție de ultimă oră pentru securitatea energetică, un element cheie al nevoilor de apărare și securitate ale oricărei națiuni. Prin această nouă inițiativă, România poate deveni un lider regional în acest domeniu important al eficienței și securității energetice“, a declarat Ray Piselli, vicepreședinte pentru Afaceri Internaționale la Lockheed Martin.
ECONOMIE
Studiu: Românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus
Persoanele de peste 65 de ani preferă depozitele la termen, iar la polul opus se află tinerii sub 25 de ani, care dispun de resurse financiare limitate, a declarat Bogdan Negrea, directorul Departamentului Monedă și Bănci în Facultatea de Finanțe din cadrul Academiei de Studii Economice, relatează Agerpres. „Studiul privind economisirea și investițiile în România în context european a avut câteva rezultate interesante, din care v-aș cita în principal două. Primul ar fi că persoanele de peste 65 de ani preferă depozitele la termen, comparativ cu persoanele mai tinere sub 60 de ani. La polul opus se află tinerii sub 25 de ani, 6%, explicația constând în faptul că dispun de resurse financiare limitate ca urmare a lipsei unui job sau a experienței care să le aducă un venit mai ridicat. De asemenea, aș putea să vă spun o altă concluzie din cadrul studiului: din totalul de participanți, ponderea celor de peste 55 de ani cu pensie facultativă a crescut de la 6% la 22%, o creștere din 2011 până în 2024 semnificativă. Cam astea ar fi, să zicem, două principale concluzii ale studiului. Evident, studiul e mult mai stufos, laborios și poate fi consultat în integralitate pe site-ul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE”, a explicat Bogdan Negrea, cu ocazia lansării rezultatelor cercetării „Comportamentul de economisire și investiție în rândul populației din România în context European”.
Raiffeisen Bank România și Facultatea de Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București au prezentat miercuri rezultatele unui proiect de cercetare privind comportamentul de economisire și investiții în rândul populației din România, cu accent pe situația actuală la nivel național, comparativ cu alte țări din UE.
Conform unui comunicat de presă, în materie de economisire, românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus, România având cel mai mic nivel al alfabetizării financiare din UE.
Depozitele bancare sunt principala formă de economisire în rândul românilor, însă nivelul acestora este cel mai mic comparativ cu cel din alte țări din regiune, precum Bulgaria, Cehia, Polonia sau Croația.
Românii cu vârste mai mari de 65 de ani preferă depozitele la termen comparativ cu persoanele mai tinere, sub 60 de ani. La polul opus se află tinerii sub 25 de ani, care doar în proporție de peste 6% preferă depozitele la termen. Conform datelor analizate, 20% dintre cei care dețin depozite la termen au studii superioare.
Printre factorii care favorizează deținerea unui depozit bancar se numără: nivelul ridicat al educației și al veniturilor și stabilitatea locului de muncă. Cei care locuiesc în zone urbane cu acces la servicii financiare sunt, de asemenea, mai predispuși către deținerea unui depozit la termen.
Numărul românilor care au decis să adere la Pilonul III de pensii a înregistrat o creștere continuă în ultimii ani, totalul activelor nete administrate de cele 10 fonduri de pensii facultative existente în piață depășind 950 milioane de euro. 740.000 de români erau înscriși în Pilonul III de pensii private facultative la mijlocul anului 2024 și, din totalul acestora, ponderea celor de peste 55 de ani cu pensie facultativă a înregistrat o creștere semnificativă de la 6%, în 2011, la 22% în 2024. Însă, în ultimii 13 ani, participarea tinerilor sub 35 de ani la Pilonul III a scăzut, în timp ce participarea celor cu vârste între 30 și 44 de ani s-a menținut relativ stabilă, iar categoria de vârstă mijlocie, 45-54 de ani, a înregistrat o creștere moderată.
În ceea ce privește adeziunea la Pilonul III de pensii, venitul și stabilitatea locului de muncă sunt aspectele cele mai importante în alegerea unei scheme facultative. Pandemia COVID-19 a constituit un punct de inflexiune pentru persoanele care activează într-o profesie stabilă (medicină, avocatură, management) în decizia de a contribui la o pensie facultativă.
Comparativ cu România, profilul participantului la o schemă de pensii facultativă este mult mai bine conturat în țările UE din regiune (Bulgaria, Cehia, Polonia sau Croația), educația și gradul de incluziune financiară fiind extrem de relevante.
Potrivit sursei citate, România are cel mai redus nivel al alfabetizării financiare din UE, acest lucru influențând într-o proporție semnificativă nivelul redus de participare pe piața de capital.
De asemenea, în România, aversiunea relativă față de risc a investitorilor pe piața de capital este mai ridicată în comparație cu alte țări mai dezvoltate precum SUA și similară cu cea observată în alte țări din Europa Centrală și de Est (ECE), precum Cehia, Polonia și Croația.
Rezultatele obținute prin tehnici econometrice standard și pe baza unor modele de tip machine learning arată că persoana interesată să investească pe piața de capital este: bărbat, are un nivel ridicat de educație financiară, studii superioare și nivel ridicat al veniturilor.
Investiția în active riscante, precum acțiunile, atrage un tip diferit de investitor față de cel orientat spre economii sigure, cum sunt depozitele bancare sau fondurile de pensii, din cauza riscurilor mai ridicate implicate și a motivațiilor distincte care stau la baza acestor decizii financiare.
Tinerii sunt, de obicei, mai dispuși să își asume riscuri în speranța unor câștiguri viitoare, pe când persoanele mai în vârstă preferă investițiile cu randamente mai previzibile.
Venitul determină semnificativ toleranța la risc. Persoanele cu venituri mai mari sunt mai înclinate să investească în produse financiare riscante, având o capacitate financiară care le permite să facă față posibilelor pierderi.
Decizia de a investi în diferite produse riscante, specifice pieței de capital, este mai pronunțată în cazul persoanelor cu un nivel mai ridicat al cunoștințelor financiare. Astfel, alfabetizarea financiară reprezintă un factor determinant în modelarea comportamentului investițional, mai ales în cazul unei piețe de capital emergente precum cea din România.
Studiul „Comportamentul de economisire și investiție în rândul populației din România în context european” a fost realizat cu scopul de a oferi o perspectivă clară asupra caracteristicilor care modelează deciziile financiare de zi cu zi ale românilor.
Datele colectate pentru acest studiu includ eșantioane oficiale, statistici naționale și europene, precum și studii realizate de instituții financiare de renume, precum The OeNB Euro Survey, Institutul Național de Statistică, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară și Flash Eurobarometer FL525.
ECONOMIE
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
Noile evaluări ale Băncii Naționale a României (BNR) relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente, în special pe termen scurt, conform minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al BNR din 8 noiembrie 2024, dată miercuri publicității. Rata anuală a inflației este de așteptat să crească ușor în ultimele luni ale anului curent și să cunoască o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025. „În ceea ce privește evoluțiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au arătat că noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente, mai cu seamă pe termen scurt, în condițiile în care rata anuală a inflației este așteptată să crească ușor în ultimele luni ale anului curent și să cunoască o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025, rămânând astfel deasupra intervalului țintei și semnificativ peste valorile anticipate anterior. Totodată, ea este așteptată să își reia ulterior descreșterea pe o traiectorie mai ridicată decât cea din prognoza precedentă, coborând abia în debutul anului 2026 sub limita de sus a intervalului țintei și rămânând în proximitatea acesteia până la finele orizontului prognozei. Astfel, rata anuală a inflației se va mări probabil la 4,9% la finele anului curent, iar apoi se va reduce la 3,5% în decembrie 2025 și la 3,3% la finele orizontului prognozei, comparativ cu valorile de 4,0%, 3,4% și respectiv 3,2% indicate de proiecția precedentă pentru aceleași momente de referință”, se arată în minuta BNR.
Potrivit băncii centrale, s-a observat că evoluția fluctuantă și nivelurile mai ridicate ale ratei anuale a inflației din următoarele trei trimestre sunt atribuibile prioritar unor efecte de bază în dublu sens – asociate inclusiv modificărilor legislative în domeniul energiei aplicate în luna aprilie 2024 – dar și secetei severe din acest an și tendinței de majorare a cotațiilor unor mărfuri, de natură să afecteze pe mai departe dinamicile prețurilor alimentelor și energiei. Acțiunea de ansamblu a factorilor pe partea ofertei va redeveni însă dezinflaționistă ulterior, în principal sub impactul efectelor de bază ce se vor manifesta la nivelul subcomponentelor non-nealimentare ale inflației de bază, dar și pe segmentele prețuri administrate și produse din tutun, au remarcat membrii Consiliului. Totodată, s-a sesizat că dinamica prețului combustibililor se va menține probabil pe termen scurt sub nivelurile prognozate anterior, pe fondul evoluției recente și anticipate a cotației țițeiului.
Conform BNR, balanța riscurilor induse de factori pe partea ofertei rămâne totuși înclinată în sens ascendent, au convenit membrii Consiliului, indicând drept surse majore evoluția prețurilor energiei și alimentelor, în contextul legislației în domeniu și al secetei prelungite din 2024, precum și traiectoria cotațiilor țițeiului și altor materii prime, în condițiile escaladării tensiunilor geopolitice.
În ceea ce privește factorii fundamentali, s-a arătat că din partea acestora sunt de așteptat presiuni inflaționiste mai moderate și în atenuare mai rapidă decât în prognoza precedentă, în condițiile în care excedentul de cerere agregată este anticipat să se restrângă progresiv în următoarele șase trimestre, până aproape de închidere, implicit la valori semnificativ inferioare celor previzionate anterior.
Pe orizontul scurt de timp, presiunile vor rămâne totuși apreciabile, inclusiv în contextul dinamizării puternice a consumului privat în semestrul I și probabil pe ansamblul anului 2024, precum și ca urmare a nivelului crescut și peste așteptări atins recent de dinamica anuală de două cifre a costului unitar cu forța de muncă din sectorul privat, au concluzionat membrii Consiliului.
Inflația de bază va recepta însă și influențele în creștere ale efectelor de bază dezinflaționiste de pe segmentele mărfuri nealimentare și servicii, care vor devansa influențele de sens opus anticipate să decurgă pe termen scurt din evoluția dinamicii prețurilor alimentelor procesate, sub impactul unor efecte statistice nefavorabile și al tendinței de creștere a cotațiilor unor materii prime agroalimentare, au remarcat membrii Consiliului.
S-a observat, totodată, că efecte dezinflaționiste în intensificare pe întregul orizont de prognoză sunt de așteptat din decelerarea creșterii prețurilor importurilor, dar mai cu seamă din ajustarea descendentă a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt, într-un ritm ușor încetinit totuși în raport cu proiecția precedentă, și de la niveluri mai ridicate decât s-a anticipat anterior.
În aceste condiții, rata anuală a inflației CORE2 ajustat va continua probabil să scadă gradual, pe o traiectorie mai ridicată pe termen scurt decât cea din proiecția precedentă, dar ceva mai joasă pe cel de-al doilea segment al orizontului prognozei, coborând la 5,1% în decembrie 2024, la 3,5% în ultima lună a anului 2025 și la 3,2% la finele orizontului prognozei, comparativ cu valorile de 4,6%, 3,5% și respectiv 3,4% anticipate anterior pentru aceleași momente de referință.
Referitor la viitorul poziției ciclice a economiei, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor evaluări, creșterea economică își va reduce sensibil ritmul în acest an – inclusiv ca urmare a performanțelor mai slabe ale agriculturii – iar în 2025 va cunoaște o redresare moderată, în condițiile revigorării cererii externe, precum și pe fondul utilizării fondurilor europene aferente instrumentului Next Generation EU, într-un volum totuși mai mic decât cel previzionat anterior. Perspectiva face probabilă restrângerea progresivă a excedentului de cerere agregată în următoarele șase trimestre, până aproape de închidere, și menținerea relativ constantă a acestuia ulterior, implicând coborârea lui pe întregul orizont de prognoză la valori semnificativ inferioare celor din proiecția precedentă, au punctat unii membri ai Consiliului.
În contrast parțial cu aceste evoluții, consumul gospodăriilor populației își va mări probabil considerabil dinamica pe ansamblul anului curent și va rămâne principalul determinant al avansului PIB în 2025, în contextul creșterii deosebit de alerte a venitului disponibil real al populației, sub impactul majorărilor de salarii și transferuri sociale, suprapuse traiectoriei descendente a ratei inflației, au semnalat în mai multe rânduri membrii Consiliului.
În schimb, contribuția formării brute de capital fix la avansul PIB este așteptată să scadă semnificativ în 2024-2025, în condițiile frânării puternice a creșterii componentei în anul curent, succedată de o reaccelerare în 2025, dar moderată din perspectivă istorică, pe fondul utilizării unui volum însemnat de fonduri europene, însă în scădere notabilă față de 2023, și în contextul incertitudinilor asociate situației și programelor bugetare, precum și evoluțiilor economice din Europa și tensiunilor geopolitice, au remarcat membrii Consiliului.
În același timp, s-a observat că evoluția exportului net se prefigurează a fi mult mai contracționistă în anul curent decât s-a anticipat anterior, iar contribuția ei la dinamica PIB va rămâne probabil negativă în 2025, pe fondul creșterii mai pronunțate a dinamicii volumului importurilor de bunuri și servicii în raport cu cea a volumului exporturilor, în corelație cu decalajul de ritm dintre absorbția internă și cererea externă. Drept urmare, deficitul de cont curent se va mări semnificativ ca pondere în PIB în 2024-2025 și își va amplifica abaterea față de standardele europene, constituind o vulnerabilitate majoră, prin riscurile induse la adresa inflației, primei de risc suveran și, în final, a sustenabilității creșterii economice, au subliniat mai mulți membri ai Consiliului.
Incertitudini și riscuri însemnate decurg din conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, au arătat membrii Consiliului, date fiind măsurile fiscale și bugetare ce ar putea fi implementate începând cu anul 2025 în scopul poziționării deficitului bugetar pe o traiectorie descrescătoare sustenabilă și compatibilă cu noul cadru de guvernanță economică al UE.
Potrivit BNR, s-a convenit, totodată, că incertitudini și riscuri crescute la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa și de pe plan global, inclusiv în contextul escaladării tensiunilor geopolitice.
Inclusiv din această perspectivă, membrii Consiliului au evidențiat importanța atragerii și utilizării eficiente a unui volum cât mai mare de fonduri europene, inclusiv a celor aferente programului Next Generation EU, ce sunt esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare și a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice.
Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menținerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea asigurării și menținerii stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.
S-a reiterat, totodată, importanța continuării monitorizării atente a evoluțiilor mediului intern și internațional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare.
În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis, în unanimitate, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50%, a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% și a ratei dobânzii aferente facilității de depozit la 5,50%. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 23 de ore
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 2 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 2 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 2 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum 22 de ore
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
-
ECONOMIEacum 22 de ore
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente