ECONOMIE
Noi măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile
În Monitorul Oficial nr. 721 din 18 iulie 2022 a fost publicată OUG nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienței energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și IMM-uri, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităților publice locale, precum și unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Printre altele, măsurile incluse în noul act normativ răspund situației generate de creșterea prețului la materialele de construcții și la utilități publice și urmăresc reducerea consumurilor energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie de către IMM-uri și întreprinderi mari. Astfel, prin Programul Operațional Infrastructură Mare se alocă un buget de 500 milioane euro pentru finanțarea investițiilor în măsuri de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri. Granturile care vor fi acordate acestei categorii de beneficiari au valoarea minimă de 50.000 euro și valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepția celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro.
Prin măsurile de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie se finanțează următoarele categorii de investiții: a) investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe, cu excepția clădirilor administrative sau clădirilor care nu sunt destinate activităților de producție, de servicii ale IMM-urilor și întreprinderilor mari, prin intervenții la anvelopa clădirii, șarpante, învelitoare, inclusiv măsuri de consolidare a clădirilor și construcțiilor anexe. De asemenea, sunt permise intervenții la sistemele de utilități ale clădirilor, precum și achiziții de echipamente, utilaje, dotări specifice necesare pentru producerea de energie necesare clădirilor și construcțiilor anexe. Lucrările de consolidare la clădiri și construcțiile anexe nu pot depăși 15% din valoarea totală a proiectului. Lucrările privind consolidări seismice sunt excluse de la finanțare; b) investiții în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile, cu excepția biomasei, destinate consumului propriu de energie al IMM-urilor și întreprinderilor mari, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului; c) investiții în măsuri de eficiență energetică la nivelul unităților de cogenerare, trigenerare existente sau noi la momentul depunerii cererii pentru finanțare, inclusiv pentru lucrări de modernizare/reabilitare/creșterea puterilor instalate, utilizând sursele regenerabile de energie, cu excepția biomasei, și destinate consumului propriu, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului; d) investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari, ce vor include, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei – EMS – care va asigura, la nivelul întreprinderii, o contorizare generală a consumului de energie, va realiza statistici asupra consumului, va înregistra și analiza datele centralizate, va livra un raport periodic asupra acestor date și va eficientiza consumul de energie în timp real. Achiziționarea de echipamente, utilaje, dotări specifice care fac parte din procesul de producție/servicii respectiv din activitatea economică de bază a întreprinderii este posibilă dacă prin acestea se înlocuiesc echipamente, utilaje, dotări specifice cu consum de energie sporit și prin această măsură se obține o reducere a consumului specific de energie față de consumul inițial.
Actul normativ stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii și cheltuielile eligibile pentru fiecare tip de investiție.
Sistemele informatice utilizate pentru depunerea documentațiilor sunt IMM Recover (pentru depunerea, evaluarea, selecția și contractarea proiectelor) și MySMIS2014-2020 (pentru încărcarea cererii de finanțare și a documentelor suport necesare implementării tehnice și financiare a proiectului).
De asemenea, OUG nr. 112/2022 reglementează modalitatea de finanțare a parcurilor de specializare inteligentă, bazate pe un concept partenerial care să contribuie la generarea de soluții și produse ale întreprinderilor, creșterea colaborării cu organizațiile de cercetare și inovare, asigurarea transferului tehnologic, și implementarea de tehnologii noi.
Parcul de specializare inteligentă este definit ca „amplasament delimitat, în care se desfășoară activități de inovare, cercetare, dezvoltare experimentală, transfer de cunoștințe, transfer tehnologic al unor rezultate referitoare la un produs/serviciu/proces inovator obținute prin activități de cercetare dezvoltare inovare specifice domeniilor de specializare inteligentă, producție de serie/serie zero, individuală, precum și alte categorii de activități specifice domeniilor de specializare inteligentă”. Titlul de parc de specializare inteligentă este atribuit de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu respectarea condițiilor prevăzute în actul normativ.
Fondatori ai parcurilor inteligente pot fi autoritățile publice locale, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, individual sau în asociere cu institute naționale de cercetare dezvoltare sau alte organizații publice de cercetare care înființează acest tip de parcuri. Fondatorii parcului pot solicita finanțare din fonduri locale, de la bugetul de stat și din fonduri europene pe baza planului de dezvoltare a parcului.
Ordonanța de urgență prevede acordarea unor facilități fiscale, pentru constituirea, implementarea și realizarea unui parc de specializare inteligentă, printre care: ▪ deducerea de 100% a profitului repartizat pe surse de dezvoltare, conform prevederilor legale în vigoare, pentru determinarea profitului impozabil necesar calculului impozitului pe profit datorat de către cei care realizează investiții în cadrul parcului de specializare inteligent; ▪ deducerea din profitul impozabil a unei cote de 50% din valoarea investițiilor realizate în parcul de specializare inteligentă, pentru societatea-administrator care realizează astfel de investiții în construcții sau reabilitări de construcții și în infrastructura necesară parcului și de racordare la rețeaua publică privind utilitățile; ▪ deducerea din profitul impozabil a unei cote de 100% din valoarea investițiilor realizate în parcul de specializare inteligentă, pentru agenții economici care au încheiate contracte de concesionare și/sau contracte de administrare și realizează investiții în clădiri și echipamente destinate activităților de specializare inteligentă; ▪ reducerea în limita a 50% din valoare a redevenței datorate de către agenții care au realizat investiții în parcuri de specializare inteligentă, prin hotărâre a consiliului local, județean sau ale consiliului general al municipiului București; ▪ scutire de la plata impozitului pe clădire și pe teren.
Actul normativ reglementează condițiile pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru finanțare parcurilor de specializare inteligentă, având ca beneficiari fondatorii parcului, organizații de cercetare și întreprinderi parte din contractele subsidiare, sub condiția desemnării ca lider de parteneriat a unei entități înregistrate fiscal în România, cu sediul în regiunea în care se implementează parcul de specializare inteligentă.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 5 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 4 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 5 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 4 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
ECONOMIEacum 5 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil