ECONOMIE
CE solicită statelor membre să-și modernizeze sistemele de venit minim
Comisia Europeană (CE) invită statele membre să-și modernizeze sistemele de venit minim, ca parte a angajamentului constant de a reduce sărăcia și excluziunea socială în Europa, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.
Propunerea de recomandare a Consiliului privind un venit minim adecvat care să asigure incluziunea activă prezintă modalitățile prin care statele membre își pot moderniza sistemele de venit minim pentru a le face mai eficace, cu scopul de a-i ajuta pe oameni să iasă din sărăcie, promovând în același timp integrarea pe piața muncii a persoanelor care pot lucra.
Venitul minim reprezintă plăți în numerar care vin în ajutorul gospodăriilor unde acest sprijin este necesar pentru a reduce decalajul în materie de venit până la un anumit nivel, pentru a plăti facturile și pentru a avea o viață demnă. „Acest sprijin este deosebit de important în perioade de recesiune economică, deoarece contribuie la atenuarea scăderii veniturilor gospodăriilor din care fac parte persoanele cu cea mai mare nevoie de ajutor, contribuind astfel la o creștere durabilă și favorabilă incluziunii. Plățile sunt, în general, completate de prestații în natură care oferă acces la servicii și de stimulente specifice pentru accesul pe piața forței de muncă. Astfel, sistemele de venit minim nu sunt un instrument pasiv, ci acționează ca o rampă de lansare pentru îmbunătățirea perspectivelor în materie de incluziune și de ocupare a forței de muncă. Sistemele de venit minim bine concepute asigură un echilibru între reducerea sărăciei, stimularea muncii și menținerea unor costuri bugetare sustenabile”, se menționează în comunicat.
Venitul minim și plasele de siguranță socială trebuie să includă suficiente stimulente și măsuri de sprijin adresate beneficiarilor care pot lucra pentru ca aceștia să se reintegreze pe piața forței de muncă. Scopul lor ar trebui așadar să fie și acela de a contribui la valorificarea deplină a potențialului tranziției verzi și al tranziției digitale, prin susținerea tranzițiilor de pe piața forței de muncă și a participării active a persoanelor defavorizate.
„Avantajele sociale și economice ale plaselor de siguranță socială adecvate și specifice au devenit și mai importante în timpul aplicării măsurilor de izolare în contextul pandemiei de COVID-19. Venitul minim adecvat este foarte relevant în contextul actual al creșterii prețurilor la energie și al inflației ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, deoarece măsurile privind veniturile pot fi direcționate în mod specific către grupurile vulnerabile”, subliniază CE.
Propunerea va contribui la atingerea obiectivelor sociale ale UE pentru 2030 legate de reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune cu cel puțin 15 milioane, astfel cum se prevede în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale. Totodată, ea va ajuta statele membre să atingă obiectivul ca cel puțin 78% din populația cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani să aibă un loc de muncă.
Plase de siguranță socială bine concepute pentru a ajuta persoanele aflate în dificultate
Deși sistemele de venit minim există în toate statele membre, gradul lor de adecvare, acoperire și eficacitate în ceea ce privește sprijinirea persoanelor variază în mod semnificativ. Noua propunere de recomandare a Consiliului oferă statelor membre orientări clare cu privire la modalitățile de a asigura eficacitatea sistemelor lor de venit minim în combaterea sărăciei și promovarea incluziunii active în societate și pe piețele forței de muncă.
Statelor membre li se recomandă următoarele:
♦ să asigure un sprijin mai adecvat pentru venit: ▪ să stabilească nivelul sprijinului pentru venit printr-o metodologie transparentă și solidă; ▪ în paralel cu asigurarea unor stimulente pentru muncă, să facă în așa fel ca sprijinul pentru venit să reflecte treptat o serie de criterii de adecvare. Statele membre ar trebui să atingă un nivel adecvat al sprijinului pentru venit până cel târziu la sfârșitul anului 2030, protejând în același timp sustenabilitatea finanțelor publice; ▪ să revizuiască și să ajusteze anual, dacă este necesar, nivelul sprijinului pentru venit;
♦ să îmbunătățească gradul de acoperire și de utilizare a venitului minim: ▪ criteriile de eligibilitate ar trebui să fie transparente și nediscriminatorii. De exemplu, pentru a promova egalitatea de gen și independența economică, în special pentru femei și pentru adulții tineri, statele membre ar trebui să faciliteze primirea de sprijin pentru venit per persoană, și nu per gospodărie, fără a mări neapărat nivelul global al prestațiilor per gospodărie. În plus, sunt necesare măsuri suplimentare pentru a asigura utilizarea venitului minim de către gospodăriile monoparentale, conduse în principal de femei; ▪ procedurile de depunere a cererilor ar trebui să fie accesibile, simplificate și însoțite de informații ușor de înțeles; ▪ decizia privind cererea de venit minim ar trebui să fie emisă în termen de 30 de zile de la depunere, cu posibilitatea revizuirii deciziei; ▪ sistemele de venit minim ar trebui să fie reactive în fața crizelor socioeconomice, de exemplu prin introducerea unei flexibilități suplimentare în ceea ce privește eligibilitatea;
♦ să îmbunătățească accesul la piețe ale forței de muncă favorabile incluziunii: ▪ măsurile de activare ar trebuie să ofere suficiente stimulente pentru (re)inserția pe piața forței de muncă, cu un accent deosebit asupra sprijinirii adulților tineri; ▪ sistemele de venit minim ar trebui să ajute oamenii să își găsească un loc de muncă și să îl păstreze, de exemplu, prin educație și formare favorabile incluziunii, sprijin pentru plasament pe piața muncii, sprijin post-plasament și mentorat; ▪ ar trebui să fie posibil să se combine sprijinul pentru venit cu veniturile obținute din munca desfășurată pentru intervale mai scurte, de exemplu în timpul perioadei de probă sau al stagiilor;
♦ să îmbunătățească accesul la servicii esențiale și de facilitare: ▪ beneficiarii ar trebui să aibă acces efectiv la servicii de facilitare de calitate, cum ar fi asistența (medicală), formarea și educația. Persoanele aflate în dificultate ar trebui să beneficieze de servicii de incluziune socială, cum ar fi consilierea și îndrumarea; ▪ în plus, beneficiarii ar trebui să aibă acces efectiv permanent la servicii esențiale, cum ar fi energia;
♦ să promoveze sprijinul individualizat: ▪ statele membre ar trebui să efectueze o evaluare individuală, multidimensională a nevoilor, pentru a identifica obstacolele cu care se confruntă beneficiarii în ceea ce privește incluziunea socială și/sau găsirea unui loc de muncă și sprijinul necesar pentru îndepărtarea lor; ▪ pe această bază, în termen de cel mult trei luni de la accesarea venitului minim, beneficiarii ar trebui să primească un plan de incluziune care să definească obiective comune, un calendar și un pachet de sprijin adaptat pentru atingerea acestui obiectiv;
♦ să îmbunătățească eficacitatea guvernanței plaselor de siguranță socială la nivelul UE, la nivel național, regional și local, precum și a mecanismelor de monitorizare și de raportare.
Este disponibilă finanțare din partea UE pentru a sprijini statele membre să își îmbunătățească sistemele de venit minim și infrastructura socială prin reforme și investiții.
Propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului privind un venit minim adecvat care să asigure incluziunea activă va fi discutată de statele membre în vederea adoptării de către Consiliu. După adoptare, statele membre trebuie să raporteze Comisiei o dată la trei ani cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare. De asemenea, Comisia va monitoriza progresele înregistrate în punerea în aplicare a acestei recomandări în contextul semestrului european. Instrumentul propus – o recomandare a Consiliului – oferă statelor membre o marjă de manevră suficientă pentru a stabili cea mai bună modalitate de realizare a obiectivelor acestei inițiative, ținând seama de circumstanțele lor specifice.
Potrivit statisticilor CE, în 2021, în UE, cel puțin una din cinci persoane – 94,5 milioane de oameni în total – era expusă riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Plasele de siguranță socială joacă un rol esențial în sprijinirea acestor persoane pentru a (re)intra pe piața forței de muncă, dacă sunt în măsură să lucreze. Cu toate acestea – precizează CE – sunt necesare sisteme de protecție socială mai eficace, în condițiile în care aproximativ 20% dintre persoanele fără un loc de muncă expuse riscului de sărăcie nu sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin pentru venit și se estimează că aproximativ 30% până la 50% din populația eligibilă nu recurge la sprijin pentru venitul minim.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 5 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 3 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 5 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 4 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
ECONOMIEacum 4 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil