Rețele sociale

ECONOMIE

Normele de completare a Declarației statistice Intrastat, publicate în Monitorul Oficial

Radio CECCAR FM

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil

Ordinul INS nr. 1.623/2022 privind aprobarea Normelor de completare a Declarației statistice Intrastat a fost publicat în Monitorul oficial nr. 1265 din 29 decembrie 2022. Redăm, mai jos, principalele prevederi ale actului normativ.

Normele de completare a Declarației statistice Intrastat

Declarația statistică Intrastat în România

Declarația statistică Intrastat este o declarație obligatorie conform Legii nr. 422/2006, cu modificările ulterioare, pentru schimburile de bunuri între România și alte state membre ale Uniunii Europene. Importurile intra-UE reprezintă fluxuri de bunuri din alte state membre ale Uniunii Europene către teritoriul României, iar exporturile intra-UE reprezintă fluxurile de bunuri care părăsesc teritoriul României cu destinația alte state membre ale Uniunii Europene (Uniune).

Obligația de raportare în sistemul statistic Intrastat

Obligația furnizării de date statistice Intrastat revine tuturor operatorilor economici care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

1. sunt înregistrați în România în scopuri de taxă pe valoare adăugată – adică au cod de identificare fiscală;

2. efectuează comerț intra-UE cu bunuri;

3. valoarea totală anuală a comerțului intra-UE cu bunuri depășește pragul valoric stabilit anual de Institutul Național de Statistică, separat pentru cele două fluxuri, introduceri și, respectiv, expedieri de bunuri.

Obligațiile în sistemul Intrastat se stabilesc de către Institutul Național de Statistică pe baza declarațiilor statistice Intrastat din anul precedent și a informațiilor din deconturile de TVA și declarațiile recapitulative privind livrările/achizițiile/prestările intra- UE, VIES, furnizate de Ministerul Finanțelor, la nivel de operator economic cu activitate de comerț intra-UE cu bunuri. Schimbul de date între Institutul Național de Statistică și Ministerul Finanțelor are loc într-un singur sens, respectiv Ministerul Finanțelor furnizează Institutului Național de Statistică informațiile din deconturile de TVA și declarațiile recapitulative privind livrările/achizițiile/prestările intra-UE, VIES, pentru fiecare operator economic care realizează schimburi intra-UE de bunuri în luna de referință, însă Institutul Național de Statistică nu furnizează sub nicio formă și pe nicio cale informații statistice colectate în cadrul sistemului statistic Intrastat la nivel de operator economic.

Praguri valorice Intrastat

Institutul Național de Statistică a stabilit un nivel al pragurilor valorice Intrastat de 1.000.000 lei atât pentru expedieri de bunuri, cât și pentru introduceri de bunuri.

Un operator economic a cărui valoare anuală pentru importurile intra-UE de bunuri este egală sau mai mare de 1.000.000 lei trebuie să declare pentru fluxul de introducere. Un operator economic a cărui valoare anuală pentru exporturile intra-UE de bunuri este egală sau mai mare de 1.000.000 lei trebuie să declare pentru fluxul de expediere.

Tipuri de declarații statistice în funcție de valoarea anuală a schimburilor intra-UE de bunuri

Tip de declarațieImporturi intra-UEExporturi intra-UE
Nu există obligația de a transmite
Declarația statistică Intrastat
mai mici de 1.000.000 leimai mici de 1.000.000 lei
Declarație standard, în care se completează toate informațiile, mai puțin valoarea statisticăegale sau mai mari de 1.000.000 lei și mai mici de 10.000.000 leiegale sau mai mari de 1.000.000 lei și mai mici de 20.000.000 lei
Declarație extinsă, în care se completează toate informațiile, inclusiv valoarea statisticăegale sau mai mari de 10.000.000 leiegale sau mai mari de 20.000.000 lei

Remarcă: Dacă un operator economic este obligat să transmită declarații statistice Intrastat pentru ambele fluxuri, este posibil ca pentru unul din fluxuri să transmită declarația standard, iar pentru celălalt flux să transmită declarația extinsă. În acest caz, este permisă transmiterea declarației extinse pentru ambele fluxuri.

Declarația statistică Intrastat trebuie transmisă de operatorii economici care au atins sau au depășit pragul valoric Intrastat în anul anterior celui de referință sau îl ating sau îl depășesc în anul de referință, separat pentru importuri și exporturi intra-UE de bunuri. Astfel, acești operatori economici devin furnizori de informații statistice Intrastat.

Pentru anul de referință, furnizorii de informații statistice Intrastat sunt:

a) operatorii economici care au avut obligația de raportare în sistemul statistic Intrastat pentru întregul an anterior celui de referință și care, pe tot parcursul anului anterior celui de referință, au realizat un nivel al schimburilor intra-UE de bunuri superior nivelului pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referință, separat pentru fiecare flux. Aceștia completează și transmit Declarația statistică Intrastat pentru întregul an de referință;

b) operatorii economici care au dobândit obligația de raportare pentru sistemul statistic Intrastat în cursul anului anterior celui de referință, prin depășirea pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul anterior celui de referință, separat pentru fiecare flux. Aceștia completează și transmit Declarația statistică Intrastat pentru întregul an de referință;

c) operatorii economici care depășesc nivelul pragurilor valorice Intrastat în cursul anului de referință, separat pentru fiecare flux. Obligația de raportare pentru sistemul statistic Intrastat a acestora intervine în luna în care valoarea cumulată de la începutul anului de referință a schimburilor intra-UE de bunuri depășește nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referință, separat pe cele două fluxuri.

Pragul valoric Intrastat pentru declararea valorii statistice se aplică acelor furnizori de informații statistice Intrastat care în anul anterior celui de referință sau în anul de referință au înregistrat valori anuale, separat pentru fiecare flux, peste nivelul pragului valoric Intrastat stabilit pentru valoarea statistică la 10.000.000 lei pentru importuri intra-UE și, respectiv, 20.000.000 lei pentru exporturi intra-UE.

Operatorii economici au obligația să transmită date pentru sistemul statistic Intrastat pentru importurile și exporturile intra- UE de bunuri lunare, întotdeauna până la sfârșitul anului de referință în care pragul valoric Intrastat a fost depășit și pentru următorul an calendaristic. După un an calendaristic întreg în care furnizorul de informații statistice nu a realizat un nivel al schimburilor intra-UE de bunuri, exprimat în valori cumulate de la începutul anului calendaristic, superior nivelului pragului valoric Intrastat stabilit pentru importuri și/sau exporturi intra-UE, obligația de a raporta date pentru sistemul statistic Intrastat încetează și nu va mai trebui transmisă Declarația statistică Intrastat începând cu luna ianuarie a anului următor. Aceasta se va aplica în condițiile în care pragul valoric Intrastat nu este depășit din nou în cursul anului următor. Regulile menționate vor fi aplicate din nou, în mod separat pentru import intra-UE – introduceri – și export intra-UE – expedieri de bunuri.

Datele statistice Intrastat trebuie furnizate către Institutul Național de Statistică lunar, într-un interval de cel mult 15 zile calendaristice de la expirarea perioadei de referință.

Furnizorul de informații statistice poate întocmi și transmite Declarația statistică Intrastat singur sau poate apela pentru întocmirea și transmiterea Declarației statistice Intrastat la serviciile unui alt operator economic, ce poartă denumirea de parte terță declarantă.

În cazul în care apelează la serviciile unei părți terțe declarante pentru completarea și transmiterea Declarației statistice Intrastat, furnizorul de informații statistice are obligația de a face dovada existenței unui contract între el și partea terță declarantă. O parte terță declarantă poate transmite date pentru un operator economic numai după ce Institutul Național de Statistică a fost notificat, în scris, de către furnizorul de informații statistice.

Încetarea relațiilor dintre un furnizor de date și o parte terță declarantă trebuie notificată către Institutul Național de Statistică.

Responsabilitatea pentru corectitudinea informațiilor statistice cuprinse în Declarația statistică Intrastat și transmiterea acesteia la termenul legal, conform legislației în vigoare, aparține în exclusivitate furnizorului de informații statistice, respectiv operatorului economic obligat să furnizeze informații statistice Intrastat conform Legii nr. 422/2006, cu modificările ulterioare.

Ce trebuie declarat pentru sistemul statistic Intrastat?

Statisticile privind schimburile intra-UE cu bunuri cuprind toate mișcările de bunuri dintre statele membre ale Uniunii Europene, care măresc sau reduc stocul de resurse materiale al unui stat. Toate bunurile care sosesc pe teritoriul României din alte state membre ale Uniunii Europene sau părăsesc teritoriul României cu destinația alte state membre ale Uniunii Europene trebuie declarate în Declarația statistică Intrastat.

Practic, aceasta înseamnă că Declarația statistică Intrastat trebuie întocmită pentru importurile și/sau exporturile intra-UE de bunuri în următoarele cazuri:

  1. schimburi intra-UE de bunuri care implică transfer de proprietate și sunt destinate utilizării, consumului, investiției sau revânzării;
  2. mișcări de bunuri dintr-un stat membru al Uniunii Europene către România sau mișcările de bunuri din România către alt stat membru al Uniunii Europene, fără transfer de proprietate. Spre exemplu, transferul de stocuri, mișcări de bunuri înainte și după procesare etc.;
  3. returnarea de bunuri;
  4. mișcări specifice de bunuri;
  5. leasing financiar;
  6. leasing operațional cu o durată de peste 2 ani.

Ce nu trebuie declarat pentru sistemul statistic Intrastat?

Pentru următoarele cazuri nu trebuie întocmită Declarația statistică Intrastat:

  1. comerțul cu servicii;
  2. bunuri în tranzit;
  3. mișcări temporare de bunuri;
  4. mișcări de bunuri pentru/după reparații și/sau întreținere;
  5. schimbul de bunuri cu acele teritorii ale statelor membre ale Uniunii Europene ce nu aparțin teritoriului statistic al statelor membre ale Uniunii Europene;
  6. schimburi de bunuri în cadrul comerțului triunghiular, în situația în care bunurile nu intră pe teritoriul național al României din alte state membre ale Uniunii Europene sau nu sunt expediate din România către alt stat membru al Uniunii Europene.

Pentru informații metodologice detaliate privind statisticile de comerț intra-UE cu bunuri, puteți consulta manualele și ghidurile de pe site-ul www.intrastat.ro, secțiunea Metodologie Intrastat.

Modalități de completare și transmitere a declarațiilor statistice Intrastat

Declarațiile statistice Intrastat se transmit la Institutul Național de Statistică numai în format electronic, declarațiile pe hârtie nefiind acceptate. Pentru aceasta, Institutul Național de Statistică pune la dispoziția furnizorilor de informații statistice Intrastat următoarele modalități electronice de completare și transmitere a declarațiilor statistice Intrastat:

1. aplicația Intrastat online, disponibilă cu titlu gratuit pe site-ul www.intrastat.ro;

2. aplicația Intrastat offline, disponibilă cu titlu gratuit pe site-ul www.intrastat.ro.

Aplicația Intrastat offline permite crearea unui fișier ce conține Declarația statistică Intrastat, pe care furnizorul de informații statistice îl transmite către Institutul Național de Statistică prin una dintre următoarele modalități:

  1. e-mail, la adresa declarație.intrastat@insse.ro;
  2. încărcarea fișierului în aplicația online Intrastat disponibilă pe site-ul www.intrastat.ro;
  3. dacă furnizorul de informații statistice nu are acces la internet pentru a transmite Declarația statistică Intrastat potrivit lit. a) sau b), va copia fișierul cu declarația Intrastat – fișierul cu extensia .xml sau .enc pe un dispozitiv de memorie externă – CD, DVD sau altele și se va adresa direcției teritoriale de statistică în raza căreia își are sediul, solicitând posibilitatea de a transmite prin e-mail fișierul conținând Declarația statistică Intrastat la Institutul Național de Statistică sau va transmite declarația de la orice alt calculator cu acces la internet;

3. software-ul propriu, existent sau dezvoltat de furnizorul de informații statistice, pentru realizarea fișierului care să conțină Declarația statistică Intrastat într-un format predefinit, prezentat în „Manualul de descriere a procedurii pentru crearea altor tipuri de fișiere acceptate de INS”, manual ce poate fi descărcat de pe site-ul www.intrastat.ro sau furnizat la cerere de către Institutul Național de Statistică. Fișierul care conține Declarația statistică Intrastat, în format predefinit, se transmite la Institutul Național de Statistică folosind aceeași procedură descrisă la punctul precedent.

Institutul Național de Statistică recomandă utilizarea aplicațiilor Intrastat online sau offline deoarece acestea conțin reguli de validare predefinite pentru realizarea unor declarații statistice Intrastat corecte și valide.

În cazul în care într-o perioadă de referință sunt realizate schimburi intra-UE de bunuri pe un anumit flux, încadrate la același cod de 8 cifre din NC, cu aceeași țară parteneră, același tip de tranzacție, aceiași termeni de livrare și același mod de transport, acestea pot fi cumulate și declarate într-o singură linie pe declarație.

Institutul Național de Statistică verifică declarațiile statistice Intrastat din punctul de vedere al corectitudinii și completitudinii, iar furnizorii de informații statistice Intrastat pot fi contactați pentru a oferi mai multe detalii privind datele înscrise în declarații sau pentru revizuirea declarațiilor statistice Intrastat transmise anterior.

Orice sesizare din partea Institutului Național de Statistică, prin personalul propriu, adresată furnizorului de informații statistice privind Declarația statistică Intrastat, prin unul din următoarele mijloace: telefon, fax, e-mail sau alt mijloc de comunicare, trebuie soluționată de către furnizorul de informații statistice în maximum 2 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia.

IMPORTANT! Completarea Declarației statistice INTRASTAT este obligatorie, iar transmiterea ei la Institutul Național de Statistică se va face exclusiv pe cale electronică.

Sancțiunile prevăzute de Legea nr. 422/2006:

1. Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către furnizorii de informații statistice Intrastat:

  1. refuzul transmiterii datelor statistice solicitate;
  2. întârzieri în transmiterea datelor;
  3. comunicarea de date incorecte și incomplete;
  4. refuzul de a prezenta, persoanelor autorizate de către conducerea Institutului Național de Statistică, documentele și evidențele necesare verificării datelor statistice;
  5. neaplicarea măsurilor dispuse de către Institutul Național de Statistică prin atenționări sau procese-verbale de constatare a contravenției.

2. Contravențiile prevăzute la pct. 1 se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.

3. Amenzile prevăzute la pct. 2 se aplică și persoanelor juridice.

La data intrării în vigoare a Ordinului nr. 1.623/2022 se abrogă prevederile Ordinului președintelui Institutului Național de Statistică nr. 5/2022 privind aprobarea Normelor de completare a Declarației statistice Intrastat, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 72 din 25 ianuarie 2022.

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

Continuare

ECONOMIE

Reguli care obligă companiile să repare produsele uzate

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a adoptat Directiva privind așa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum mașini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală, relatează Agerpres. Noile norme adoptate de PE clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi. După ce Directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Continuare

Trending