ECONOMIE
Ministerul Justiției propune o serie de modificări la Legea societăților
Printre altele, prin proiectul de act normativ se are în vedere facilitarea mobilității transfrontaliere a societăților
Ministerul Justiției a publicat în transparență decizională un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990 și pentru modificarea și completarea Legii nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului.
Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl constituie transpunerea Directivei (UE) 2019/2121 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 în ceea ce privește transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere prin integrarea sistematică a prevederilor ce vizează aceste operațiuni în cadrul de reglementare general în domeniul societăților – Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea societăților sau Legea nr. 31/1990) -, dar și prin corelarea altor prevederi legale relevante, sens în care proiectul de lege propune și completarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului.
Potrivit inițiatorilor, proiectul va avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, urmând a fi aduse societăților beneficii considerabile în materie de simplificare pe piața unică, prin facilitarea mobilității transfrontaliere a acestora. De asemenea, se apreciază că modificările procedurale propuse vor reduce costurile și sarcinile administrative prin crearea unei proceduri comune noi și raționalizate, iar soluțiile propuse pentru protecția asociaților și a creditorilor și normele privind informarea acestora și a angajaților vor consolida securitatea juridică și previzibilitatea. „Este de așteptat că proiectul de lege de transpunere a Directivei Mobilitate să aibă un impact social pozitiv, prin asigurarea informării și protecției angajaților, în conformitate cu legislația deja aplicabilă la nivel național. Totodată, din perspectiva potențialelor operațiuni desfășurate în scopuri abuzive, frauduloase sau penale, proiectul prevede o procedură prin intermediul căreia sunt reduse considerabil riscurile ca o astfel de operațiune să aibă loc”, menționează inițiatorii în Expunerea de motive care însoțește proiectul.
Astfel, în scopul transpunerii Directivei, proiectul de lege va modifica și completa Legea nr. 31/1990, după cum urmează:
♦ în cadrul titlului VI, au fost introduse trei noi capitole: capitolul IV denumit “Fuziunea transfrontalieră”, capitolul V denumit “Transformarea transfrontalieră” și capitolul VI denumit “Divizarea transfrontalieră”;
♦ au fost preluate integral dispozițiile obligatorii din Directiva Mobilitate, însă în mod adaptat cadrului legal existent în materia fuziunilor și divizărilor interne și regulilor generale privind procesul decizional la nivelul societăților pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și al societăților cu răspundere limitată; astfel, în proiect sunt prevăzute expres informațiile ce trebuie cuprinse în proiectul operațiunii, dispoziții privind obligația întocmirii raportului destinat asociaților și angajaților, privind conținutul raportului elaborat de către expertul independent – evaluator autorizat ANEVAR – în urma examinării proiectului operațiunii, efectuarea formalităților de publicitate, cerințele legate de aprobarea proiectului de către adunarea generală a asociaților, standardele de protecție a asociaților și a creditorilor, dispoziții referitoare la informarea, consultarea și participarea angajaților, reguli privind controlul prealabil, exercitat ca stat membru de plecare, pentru situația în care societatea care se transformă sau care face obiectul divizării ori al fuziunii transfrontaliere este persoană juridică română, și controlul exercitat ca stat membru de destinație, pentru situația constituirii, ca efect al transformării sau divizării a uneia/mai multor persoane juridice române sau pentru cazul în care societatea absorbantă este persoană juridică română;
♦ dintre prevederile facultative din Directiva Mobilitate, au fost preluate cele privind:
▪ exceptarea societăților cu răspundere limitată cu asociat unic implicate într-o operațiune transfrontalieră de la necesitatea evaluării proiectului operațiunii de către un expert independent – soluție justificată de specificul structurii de acționariat, în considerarea căreia pot fi reduse cheltuielile aferente măsurilor de protecție a asociaților minoritari;
▪ posibilitatea de afișare pe pagina de internet a societății a documentelor a căror publicitate este necesară (cu respectarea unui anumit termen și a unor condiții specifice) – soluție aplicată deja fuziunilor și divizărilor interne;
▪ necesitatea notificării intenției de către asociatul care dorește să își exercite dreptul de retragere, cel mai târziu în cadrul adunării generale, pentru a putea fi informați creditorii, în vederea luării unor decizii în consecință privind posibilitatea de a solicita garanții adecvate, în cazul în care consideră că nu va exista suficient disponibil în societate pentru a le fi satisfăcute creanțele – soluția fiind de natură a asigura informarea adecvată a creditorilor, pentru ca aceștia să evalueze și să decidă asupra caracterului adecvat al garanțiilor acordate de societate prin proiectul operațiunii transfrontaliere;
▪ termenul maximal (2 luni de la data la care operațiunea produce efecte) în care poate fi plătit prețul acțiunilor/părților sociale ale asociatului care își exercită dreptul de retragere, cu posibilitatea însă ca, în proiectul operațiunii, să fie prevăzut un termen mai scurt sau ca un astfel de termen să fie agreat de părți – pentru flexibilitatea de opțiuni la dispoziția societății, astfel încât, în funcție de disponibilul bănesc, să poată decide plata prețului acțiunilor/părților sociale într-un termen mai scurt decât cel maximal, prevăzut de Directivă;
▪ informațiile solicitate de registrator de la alte autorități în vederea efectuării controlului prealabil: un înscris care atestă executarea obligațiilor societății către bugetul de stat și bugetele locale, informațiile din cazierul fiscal, informațiile din cazierul judiciar, informații privind numărul de filiale și amplasarea geografică a acestora, informații privind numărul de angajați, informații din registrul beneficiarilor privind beneficiarii reali ai societății – această opțiune este motivată de necesitatea asigurării unei informări cât mai complete și corecte a registratorului asupra situației societății, în vederea exercitării în mod eficient a controlului prealabil;
▪ în cadrul controlului prealabil, posibilitatea de acordare de către registrator a unui termen în care societatea să depună documentația completă sau să finalizeze procedurile și formalitățile necesare – este o facilitate acordată societății, în vederea “regularizării” cererii;
♦ totodată, au fost inserate sau adaptate anumite prevederi în vederea integrării în filosofia reglementării societare de la nivel național:
▪ anexarea la proiectul operațiunii transfrontaliere a situațiilor financiare, întocmite, aprobate și auditate potrivit legii, ce nu pot fi mai vechi de 6 luni față de data proiectului – reglementare motivată de asigurarea transparenței și a informării corespunzătoare a asociaților, creditorilor și angajaților;
▪ circumstanțe ce pot genera un conflict de interese între expertul independent și societatea implicată în operațiunea transfrontalieră;
▪ informarea asociaților înainte de data întrunirii adunării generale convocate pentru aprobarea operațiunii transfrontaliere sau, cel mai târziu, în cadrul acesteia dacă, ulterior datei întocmirii proiectului operațiunii și a raportului destinat asociaților, au intervenit modificări semnificative privind activele societății sau nivelul veniturilor acesteia, în special în cazul în care acestea ar determina un preț diferit al acțiunilor;
▪ punerea la dispoziția creditorilor a informațiilor privind asociații care au notificat intenția de a-și exercita dreptul de retragere – opțiune motivată de asigurarea creării unei protecții consolidate a creditorilor, pentru a putea lua decizii informate cu privire la solicitarea sau nu a unor garanții adecvate, în cazul în care nu consideră suficiente garanțiile acordate;
▪ stabilirea procedurii și a termenului de notificare a societății de către creditorul care nu este mulțumit de garanțiile acordate prin proiectul operațiunii;
▪ cu privire la verificarea pe care registratorul trebuie să o realizeze pentru a constata dacă operațiunea este efectuată în scopuri abuzive sau frauduloase, care duc sau își propun să ducă la evaziune sau la eludarea dreptului Uniunii sau a celui intern, sau în scopuri infracționale, în baza prevederilor din Directiva Mobilitate ce permit consultarea altor autorități în vederea obținerii de la aceste autorități și de la societate informațiile și documentele necesare pentru a efectua controlul legalității, a fost reglementată o procedură de emitere a unor avize de la instituții care ar avea competență în domeniile verificate;
▪ totodată, în cazul în care există “îndoieli serioase care indică faptul că [operațiunea] transfrontalieră se efectuează în scopuri abuzive sau frauduloase, care duc sau își propun să ducă la evaziune sau la eludarea dreptului Uniunii sau a celui intern, sau în scopuri infracționale”, a fost prevăzută o procedură de sesizare a instanței competente de către registrator, pentru a se pronunța cu privire la emiterea certificatului prealabil.
Referitor la opțiunea – din proiectul de lege – privind examinarea proiectului operațiunii de către un evaluator autorizat, membru ANEVAR, s-a apreciat că evaluatorii autorizați ar îndeplini standardele de imparțialitate și independență necesare pentru efectuarea examinării proiectului operațiunii transfrontaliere în calitate de expert independent, astfel cum prevede Directiva (spre exemplu, art. 3 alin. (4) din OG nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor prevede că “Evaluatorii autorizați, în exercitarea independentă a profesiei, trebuie să fie percepuți a fi liberi de orice constrângere care ar putea aduce atingere principiilor de obiectivitate și integritate profesională”, iar în Codul de etică al profesiei de evaluator autorizat sunt prevăzute principiile etice fundamentale pe care un evaluator autorizat trebuie să le dețină, printre care, integritate, obiectivitate, independență, imparțialitate, confidențialitate). „Totodată, reglementarea situațiilor ce ar putea genera un conflict de interese între evaluatorul autorizat și societate, precum și a interdicției exprese de a emite certificatul prealabil dacă nu au fost respectate condițiile pentru întocmirea raportului de către evaluator, deci inclusiv cu privire conflictul de interese, consolidează această soluție legislativă”, mai menționează reprezentanții Ministerului Justiției, în Expunerea de motive.
În ceea ce privește protecția asociaților, inițiatorii proiectului au considerat că normele existente în Directiva 2005/56/CE și, prin transpunerea acesteia, în dreptul intern, în privința fuziunilor transfrontaliere, nu sunt suficiente pentru asigurarea unei protecții adecvate a asociaților în cazul unei fuziuni transfrontaliere. Așadar, cadrul în care asociații își pot exercita dreptul de retragere, precum și dreptul de a obține o compensație bănească suplimentară dacă au fost nemulțumiți de prețul inclus de societate în proiectul operațiunii a fost regândit în proiectul de lege, pentru toate cele trei tipuri de operațiuni transfrontaliere fiind prevăzute soluții ce consolidează protecția asociaților (spre exemplu, certificatul prealabil operațiunii transfrontaliere poate fi emis numai dacă societatea prezintă garanții suficiente pentru plată/dovezi privind existența disponibilului bănesc pentru plată, în termenul prevăzut de lege sau convenit de părți, a prețului acțiunilor/părților sociale).
Referitor la procedura notificării societății de către creditorul a cărui creanță este anterioară datei efectuării publicității și nescadentă la această dată, a fost reglementată posibilitatea de negociere între creditor și societate, pe bază de ofertă și acceptare, astfel: creditorul notifică societatea, în termen de 45 de zile de la data efectuării publicității, că nu este mulțumit de garanțiile cuprinse în proiectul operațiunii și solicită acordarea de garanții adecvate. Societatea poate transmite creditorului oferta privind acordarea garanțiilor considerate suficiente, în termen de 15 zile de la împlinirea termenului de notificare, caz în care creditorul poate accepta oferta sau mai pot continua negocierile. Dacă acestea au eșuat, în termen de 3 luni de la data efectuării publicității, creditorul se poate adresa instanței pentru obligarea societății la acordarea de garanții adecvate, dar trebuie dovedit că operațiunea afectează șansele de acoperire a creanței. Procedura de notificare este obligatorie, fiind necesar ca la cererea în fața instanței să anexeze dovada notificării societății în vederea constituirii de garanții și oferta societății. Totodată, pentru consolidarea protecției creditorilor și eliminarea unor potențiale situații de fraudare a acestora, certificatul prealabil poate fi emis doar când societatea prezintă dovezi privind acceptarea de către creditori a garanțiilor constituite urmare notificării societății sau potrivit hotărârii instanței judecătorești.
În ceea ce privește procedura de emitere a unor avize prin intermediul cărora să fie susținută activitatea de verificare a registratorului în cadrul controlului prealabil, aceasta a fost reglementată în baza dispozițiilor din Directiva Mobilitate privind cooperarea dintre autoritatea competentă și alte autorități competente în diferitele domenii vizate de operațiunea transfrontalieră. Astfel, oficiul registrului comerțului comunică înscrisurile depuse de societate și înscrisurile obținute pe cale interinstituțională, în termen de o zi lucrătoare de la data primirii documentației complete sau, după caz, de la data împlinirii termenului acordat pentru depunerea documentației complete, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Scopul emiterii avizului este de a verifica faptul că operațiunea nu este efectuată în scopuri abuzive sau frauduloase din perspectivă fiscală, a protecției angajaților, precum și a activităților de spălarea banilor sau aferente acestora. De asemenea, în cazul în care împotriva societății ce face obiectul transformării transfrontaliere a fost dispusă o măsură preventivă dintre cele enumerate la art. 493 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală (interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale, interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice), o măsură asiguratorie, potrivit art. 249 din Codul de procedură penală, sau luată o măsură de siguranță dintre cele prevăzute de art. 108 lit. d) și e) din Codul penal (confiscarea specială și confiscarea extinsă), documentația este transmisă și organului judiciar care a dispus măsura, precum și Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Totodată, având în vedere prevederile Directivei Mobilitate privind evaluarea amănunțită a respectării condițiilor pentru emiterea certificatului prealabil în cazul în care există “îndoieli serioase care indică faptul că [operațiunea] transfrontalieră se efectuează în scopuri abuzive sau frauduloase, care duc sau își propun să ducă la evaziune sau la eludarea dreptului Uniunii sau a celui intern, sau în scopuri infracționale”, a fost reglementată o serie de cazuri care atrag respingerea cererii de emitere a certificatului prealabil operațiunii transfrontaliere, dar a fost prevăzut și că, în situația în care există indicii serioase cu privire la un asemenea scop, registratorul sesizează instanța competentă pentru a se pronunța cu privire la cererea de emitere a certificatului prealabil, toate înscrisurile depuse de societate și cele obținute de registrului comerțului, pe cale instituțională, precum și informațiile relevante din registrul comerțului și din registrul beneficiarilor reali fiind transmise instanței.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 3 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 3 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 4 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 4 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 3 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
ECONOMIEacum 4 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil