Rețele sociale

ECONOMIE

Ghidul finanțării campaniei electorale. Rolul și atribuțiile mandatarilor financiari

Experții contabili și contabilii autorizați vor avea un rol sporit în perioada următoare, în contextul atribuțiilor fundamentale care revin mandatarilor financiari în legătură cu evidența și transparentizarea cheltuielilor pentru campania electorală aparținând partidelor politice și candidaților independenți, potrivit reglementărilor privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

De aici, interesul deosebit față de Hotărârea nr.8/2024 a Autorității Electorale Permanente (AEP) privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 26 martie 2024.

Ghidul poate fi consultat și pe site-ul Autorității Electorale Permanente, AICI.

Este vorba despre reglementarea, între altele, a rolului și atribuțiilor mandatarului financiar al organizațiilor și persoanelor vizate de lege în relația cu Autoritatea Electorală Permanentă. Astfel, conform Ghidului, în intervalul dintre momentul aducerii la cunoștință publică a datei alegerilor și până la data începerii campaniei electorale, respectiv data de 10 mai 2024, partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 au obligația de a desemna mandatari financiari coordonatori, respectiv mandatari financiari pentru fiecare județ, pentru municipiul București și pentru fiecare sector al municipiului București unde participă la alegeri. Entitățile care participă la alegeri doar într-un județ, într-un sector al municipiului București sau numai în municipiul București desemnează un singur mandatar financiar, care va avea calitatea de mandatar financiar coordonator.

Candidatul independent va desemna un singur mandatar financiar; acesta va avea calitatea de mandatar financiar coordonator.

De asemenea, fiecare entitate care face parte dintr-o alianță electorală care participă la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 desemnează un mandatar financiar coordonator.

Entitățile membre ale unei alianțe electorale desemnează un mandatar financiar coordonator al alianței electorale. Mandatarul financiar coordonator al alianței electorale poate fi unul dintre mandatarii financiari desemnați la nivelul circumscripției în care competitorii electorali participă la alegeri.

Potrivit Ghidului, poate fi desemnată ca mandatar financiar numai persoana fizică care are calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, respectiv numai persoana juridică care oferă servicii specializate de contabilitate. Prin excepție, în cazul în care mandatarul financiar nu are calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, competitorul electoral are obligația de a încheia un contract de asistență de specialitate cu persoane fizice autorizate sau persoane juridice, specializate în oferirea de servicii de contabilitate.

La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, mai multe partide nu pot folosi serviciile aceluiași mandatar, cu excepția situației în care partidele fac parte din aceeași alianță politică sau electorală.

Atribuțiile mandatarilor financiari pot fi realizate în baza unui contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, după caz.

În vederea înregistrării mandatarilor financiari, competitorii electorali sau persoanele desemnate de către aceștia depun la Autoritatea Electorală Permanentă următoarele documente: a) cerere de înregistrare a mandatarului financiar, în trei exemplare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin HG nr. 10/2016; b) copie a actului de identitate, în cazul persoanelor fizice sau extras din registrul comerțului, în cazul persoanelor juridice; c) copii ale documentelor care atestă calitatea de expert contabil sau contabil autorizat a persoanelor fizice, vizate pentru anul 2024; d) copii ale atestatelor pentru persoanele juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate; e) copii ale contractelor de asistență de specialitate încheiate cu persoane fizice autorizate sau persoane juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate pentru mandatarii financiari care nu au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat; f) copie a contractului încheiat între partidul politic, organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale sau candidatul independent și mandatarul financiar.

Copiile de pe documente vor fi prezentate împreună cu documentele originale și vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către depunător. Orice modificare a datelor de contact furnizate prin cererea de înregistrare a mandatarului financiar va fi comunicată de îndată către AEP.

Mandatarii financiari înregistrați la AEP pot fi înlocuiți oricând de către competitorii electorali care i-au desemnat, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale.

La data înregistrării la AEP, mandatarul financiar coordonator primește un cod unic de identificare a partidului politic, a alianței politice, a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale sau a candidatului independent care va fi imprimat pe toate materialele de propagandă electorală care vor fi produse și utilizate în campania electorală la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 aparținând competitorului electoral pe care îl reprezintă. Codurile unice de identificare primite de către mandatarii financiari coordonatori vor fi aduse la cunoștință publică de către Autoritatea Electorală Permanentă prin publicare pe pagina de internet www.finantarepartide.ro.

Mandatarii financiari răspund solidar cu partidul politic, alianța politică, organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale sau candidatul independent care i-au desemnat de legalitatea operațiunilor financiare aferente campaniei electorale, precum și de respectarea tuturor celorlalte dispoziții ale Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la finanțarea campaniei electorale.

Mandatarul financiar coordonator are următoarele atribuții principale: a) asigură evidența operațiunilor financiare derulate prin conturile bancare destinate finanțării campaniei electorale; b) supervizează activitatea celorlalți mandatari financiari ai partidului politic, alianței politice, alianței electorale sau organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale și centralizează evidențele acestora, după caz; c) notifică la Autoritatea Electorală Permanentă, înainte de efectuarea oricăror operațiuni, toate conturile bancare utilizate în campania electorală, în condițiile legii; notificarea va cuprinde cel puțin codul IBAN al contului bancar și banca unde acesta a fost deschis; d) avizează angajarea cheltuielilor electorale la nivel central; e) efectuează plăți din conturile bancare deschise pentru campania electorală la nivel central, pe baza împuternicirii scrise a competitorului electoral; f) centralizează și transmite AEP informațiile comunicate de mandatarii financiari desemnați la nivel județean, la nivelul municipiului București și la nivelul sectoarelor municipiului București privind contribuțiile electorale încasate, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul bancar notificat; g) centralizează și transmite AEP informațiile comunicate de mandatarii financiari desemnați la nivel județean, la nivelul municipiului București și la nivelul sectoarelor municipiului București privind cheltuielile electorale angajate, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data angajării cheltuielilor electorale; h) întocmește și depune la AEP raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale; i) centralizează și transmite AEP toate celelalte documente și rapoarte prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de Normele metodologice, în scris și în format electronic deschis; j) reprezintă competitorul electoral în relația cu AEP.

Candidaților declarați aleși nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale ale competitorului electoral nu a fost depus de către mandatarul financiar coordonator, în condițiile legii.

Mandatarul financiar desemnat la nivel județean, la nivelul municipiului București sau la nivelul sectoarelor municipiului București are următoarele obligații principale: a) asigură evidența operațiunilor financiare efectuate pentru campania electorală la nivelul la care a fost desemnat; b) la primirea contribuției electorale, verifică și înregistrează contribuitorul în formularul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 14 la Normele metodologice; c) avizează angajarea cheltuielilor electorale la nivelul la care a fost desemnat; d) efectuează operațiunile de plăți din contul bancar deschis pentru campania electorală la nivelul său de competență pe baza împuternicirii scrise a competitorului electoral; e) transmite mandatarului financiar coordonator datele și informațiile necesare întocmirii raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale și a celorlalte raportări obligatorii prevăzute de Legea nr. 334/2006 și de Normele metodologice.

În termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, respectiv până la data de 25 iunie 2024, mandatarul financiar coordonator este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă, în scris și în format electronic, următoarele documente:

 raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17 la Normele metodologice, care se întocmește, se semnează și se datează de către mandatarul financiar coordonator;

▪ declarația privind cuantumul total al datoriilor înregistrate în urma campaniei electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18 la Normele metodologice; declarația privind cuantumul total al datoriilor înregistrate în urma campaniei electorale se întocmește, se semnează și se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, al alianței politice, al organizației cetățenilor aparținând unei minorități naționale, de către persoana împuternicită conform statutului acestuia sau de către candidatul independent;

▪ declarația privind numărul de materiale de propagandă electorală produse și utilizate, defalcat pe categorii; declarația se întocmește, se semnează și se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, al alianței politice, al organizației cetățenilor aparținând unei minorități naționale, de către persoana împuternicită conform statutului acestuia sau de către candidatul independent;

▪ declarația privind respectarea plafoanelor maxime pentru cheltuielile electorale; declarația privind respectarea plafoanelor maxime ale cheltuielilor electorale se întocmește, se semnează și se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, al alianței politice, al organizației cetățenilor aparținând unei minorități naționale, de către persoana împuternicită conform statutului acestuia sau de către candidatul independent;

▪ lista furnizorilor serviciilor și/sau bunurilor utilizate în campania electorală;

▪ declarațiile candidaților privind proveniența contribuțiilor electorale;

▪ formularele de înregistrare a contribuitorilor; se anexează documentele justificative privind sursa de proveniență a contribuției electorale, excepție făcând cea provenită din venituri proprii;

▪ împuternicirile scrise privind depunerea sau virarea contribuțiilor electorale ale candidatului;

▪ declarația reprezentantului legal al partidului politic, al alianței politice, al organizației cetățenilor aparținând unei minorități naționale, ori a persoanei împuternicită conform statutului acestuia, cu privire la neefectuarea cheltuielilor electorale din venituri destinate activității curente;

▪ declarațiile cu indicarea sursei contribuțiilor transferate de partidul politic în contul bancar pentru campania electorală deschis la nivel central.

În cazul alianțelor electorale, raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale va fi întocmit, semnat și datat de către mandatarul financiar coordonator al respectivei alianțe, pe baza declarațiilor și rapoartelor detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale întocmite de mandatarii financiari desemnați de fiecare entitate membră.

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

Ministerul Finanțelor (MF) propune un nou pachet de măsuri pentru modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea creșterii transparenței, digitalizării și reducerii sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri. Potrivit unui comunicat al instituției, pin proiectul de HG se propune actualizarea normelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, aducând schimbări care vizează simplificarea procedurilor pentru mediul de afaceri, în linie cu noile reglementări privind e-Factura și digitalizarea ANAF.

„Prin acest proiect, transformăm bonul fiscal dintr-un simplu document tipărit într-un instrument digital, inteligent, care oferă transparență, siguranță și acces rapid la informații. Introducerea codului QR și a identificatorilor unici și transmiterea datelor către ANAF nu sunt doar măsuri tehnice, sunt pași esențiali către un sistem fiscal mai corect și mai eficient. În același timp, am avut în vedere nevoile reale ale mediului de afaceri. Știm că fiecare drum în plus, fiecare procedură redundantă înseamnă timp pierdut și costuri suplimentare. De aceea, simplificăm procesele, eliminăm obligații administrative inutile și reducem interacțiunile birocratice acolo unde nu mai sunt justificate”, a declarat ministrul de resort Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Pentru a permite o tranziție eficientă, proiectul stabilește un termen clar de implementare: operatorii economici vor avea la dispoziție perioada până la 1 noiembrie 2026, pentru a-și adapta sistemele și pentru a transmite noile date către ANAF.

Principalele schimbări propuse sunt următoarele:

 Bon fiscal modernizat și digitalizat. Acesta nu va mai fi doar o dovadă tipărită a unei tranzacții, ci un document modern, care va include elemente suplimentare precum codul QR, data și ora emiterii sau un număr unic de identificare. Mai mult, la cererea clientului, bonul va putea conține și codul de identificare fiscală al beneficiarului;

▪ Aliniere la digitalizarea fiscală (e-Factura și sisteme ANAF). Noile reguli urmăresc integrarea completă a aparatelor de marcat în ecosistemul digital fiscal, prin: actualizarea structurii fișierelor XML transmise către ANAF, corelarea cu sistemele naționale de monitorizare fiscală;

▪ Simplificarea relației dintre firme și ANAF: păstrarea unui singur punct de interacțiune administrativă și reducerea birocrației și a costurilor operaționale pentru firme;

▪ Flexibilitate pentru plățile cu cardul. Bonul fiscal nu va mai fi obligatoriu în format tipărit pentru plățile cu cardul, acesta va putea fi generat electronic și oferit la cererea clientului;

▪ Actualizarea codurilor CAEN. Adaptarea legislației la noua clasificare CAEN Rev. 3, pentru a reflecta realitatea economică actuală;

▪ Reducerea termenelor de păstrare pentru registrul special, rapoartele fiscale Z și memoria fiscală, de la 10 ani la 5 ani.

„Prin aceste măsuri, Ministerul Finanțelor urmărește nu doar modernizarea unui sistem tehnic, ci și îmbunătățirea modului de interacțiune dintre stat și mediul economic, în direcția creșterii transparenței, eficienței și orientării către nevoile contribuabililor”, subliniază reprezentanții MF.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

Prin OPANAF nr. 411/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 260 din 1 aprilie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a operat modificări la OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.

După cum se știe, prin Legea nr.245/2025 au fost modificate prevederile art.32 alin. (7) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Referatului de aprobare a noului act normativ, această modificare legislativă impune corelarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”, aprobat prin OPANAF nr. 1699/2021 privind aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu noile prevederi legale.

De asemenea, din considerente de administrare fiscală, au fost necesare modificări ale modelului și conținutului unor formulare, precum și ale instrucțiunilor de completare a altor formulare, aprobate prin OPANAF nr. 1699/2021, după cum urmează:

♦ completarea formularelor „Certificat de înregistrare fiscală” și „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA” pentru a asigura completarea corectă a datelor de identificare a contribuabililor nerezidenți, care sunt subiecți ai unui raport juridic fiscal și care, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu au pe teritoriul României domiciliu fiscal.

Ca urmare, în aceste formulare a fost completată sintagma „Domiciliul fiscal” cu varianta „Adresa din țara de rezidență”.

♦ în vederea eliminării erorilor de completare a formularului 060, în instrucțiunile de completare a formularului s-a stabilit o regulă pentru completarea rândului „Denumire” sediu secundar, și anume: denumirea contribuabilului care a înființat sediul secundar, urmată de sintagma „sediu secundar”.

Totodată, în vederea creării posibilității emiterii și în format electronic a Certificatului de înregistrare fiscală și comunicării acestuia prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în cazul contribuabililor înrolați în „Spațiul Privat Virtual”, a fost necesară modificarea caracteristicilor de tipărire/editare, a modului de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”, aprobate prin anexa nr.13 din OPANAF nr.1699/2021.

Prin urmare, s-a stabilit ca certificatul de înregistrare fiscală să poată fi emis fie în format letric, fie în format electronic. Certificatul de înregistrare fiscală emis în format electronic va fi comunicat contribuabililor exclusiv prin serviciul „Spațiul Privat Virtual”, potrivit procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între organul fiscal central și contribuabili, atât în cazul înregistrării fiscale a unui sediu secundar, cât și în cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală.

În acest context, prin OPANAF nr. 411/2026 a fost modificat OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

 modificarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”;

▪ modificarea anexei nr.11 „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA”;

▪ modificarea anexei nr.12 „Certificat de înregistrare fiscală”;

▪ modificarea, în anexa nr.13 la Ordin, a caracteristicilor de tipărire/editare, modului de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”.

Continuare

ECONOMIE

Mai mult de 90% dintre români cred că au nevoie de competențe AI pentru a avansa în carieră

Peste 90% dintre români sunt de părere că au nevoie de competențe legate de Inteligența Artificială (AI) pentru a rămâne relevanți în carieră, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, citat de Agerpres. Conform datelor analizate de NewTech Academy în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, românii consideră că utilizarea instrumentelor AI este o abilitate profesională esențială și manifestă un interes puternic față de recalificarea în IT.

Totodată, 40% dintre respondenți iau în considerare o reconversie profesională către sectorul IT în viitorul apropiat, ceea ce reflectă necesitatea unor programe educaționale adaptate la noile standarde digitale.

„Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au nevoie de competențe AI pentru a rămâne relevanți în carieră. Acest rezultat confirmă faptul că AI a încetat să mai fie o tehnologie de nișă, fiind privit ca un standard obligatoriu în profesiile momentului”, se menționează în cercetare.

În același timp, 55% din totalul celor chestionați consideră că o meserie în IT este oportună în contextul actual al pieței, iar atunci când au fost întrebați ce direcție specifică din IT i-ar atrage, respondenții au indicat o preferință clară pentru rolurile care îmbină creativitatea cu tehnologia: Digital Marketing și Graphic Design. De asemenea, securitatea cibernetică și analiza de date au reprezentat nișe tehnice solide către care se îndreaptă unii dintre candidați.

Potrivit sursei citate, aproape un sfert (24%) dintre respondenți vizează în mod direct un salariu mai mare, în timp ce alți 20% sunt motivați de pachetele de beneficii atractive pe care le percep ca fiind un atu al sectorului IT. Astfel, investiția în educația digitală și competențele AI se traduce, ulterior, printr-un randament financiar direct și stabil, subliniază realizatorii studiului.

Sondajul, realizat de NewTech Academy în colaborare cu ANC, la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, a inclus un eșantion de 770 de respondenți din România, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.

Aceștia reprezintă categorii, precum: studenți, specialiști în marketing, publicitate & PR, profesioniști din E-commerce, IT & Software Development, retail, educație și finanțe.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Dialog cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Vest, la Zalău

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Caraș-Severin: Planuri de afaceri dezvoltate de elevi, evaluate la nivel județean

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%