PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR a reunit pentru două zile, la București, elita mondială a educației financiar-contabile pentru a dezbate viitorul profesiei
Pe 13 și 14 mai 2024, CECCAR a organizat la București întâlnirea Panelului Internațional de Educație Contabilă sub egida IFAC, ce a reunit specialiști de marcă de la nivel mondial în educația financiar-contabilă. Delegații au reprezentat profesia contabilă reglementată din țări cu tradiție și influență în domeniu, precum Australia, Brazilia, Canada, Germania, India, Marea Britanie, Pakistan, România, Singapore și SUA. Reuniunea a reiterat importanța adaptării continue a educației financiar-contabile pentru a ține pasul cu inovațiile în tehnologie și cu cerințele de sustenabilitate. Întâlnirea Panelului Internațional de Educație Contabilă de la București a facilitat schimbul de idei și bune practici între profesioniștii contabili la nivel internațional, consolidând angajamentul comun al profesiei pentru un viitor sustenabil în domeniul contabilității.
CECCAR, cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, este reprezentat în cadrul Panelului Internațional de Educație Contabilă de conf. univ. dr. Adriana Florina Popa, care a participat la eveniment.
Conf. univ. dr. Mirela Păunescu, expert contabil, a adresat cuvântul de deschidere al reuniunii profesionale din partea conducerii Corpului.
Dezbaterile au pus pe tapet necesitatea dezvoltării soft skills în cazul profesioniștilor contabili, relevanța, aspectele practice și provocările specifice acestor competențe fiind analizate în contextul includerii în programele de studii financiar-contabile. În plus, impactul tehnologiilor emergente precum inteligența artificială a fost larg dezbătut. Inteligența artificială este văzută ca un instrument ce poate revoluționa practicile contabile prin automatizarea proceselor și îmbunătățirea preciziei analizelor financiare. Totodată, această evoluție tehnologică presupune o schimbare în setul de competențe necesare profesioniștilor contabililor, accentul mutându-se tot mai mult spre analiza datelor și interpretarea rezultatelor generate de algoritmi.
De asemenea, au fost abordate diverse alte teme esențiale pentru viitorul profesiei, între care pregătirea profesioniștilor contabili pentru a răspunde cerințelor de sustenabilitate și necesitatea revizuirii standardele educaționale pentru a fi „la zi” cu tendințele globale. În cadrul întâlnirii, s-a discutat și despre atractivitatea profesiei contabile în rândul tinerilor, un aspect esențial în contextul unei piețe de muncă dinamice, în continuă schimbare. Îmbunătățirea percepției asupra profesiei prin sublinierea rolului consultativ și strategic pe care profesioniștii contabili îl pot juca în cadrul organizațiilor a fost identificată ca o prioritate.
Un moment-cheie al întâlnirii a fost IFAC Accountancy Education Update, o sesiune informativă despre cele mai recente activități de educație contabilă ale IFAC. Un studiu de caz despre educația contabilă din Brazilia a oferit o perspectivă comparativă valoroasă, evidențiind diferite abordări și practici de succes la nivel global.
Concluziile întâlnirii au subliniat nevoia imperativă de adaptare continuă a educației financiar-contabile pentru a face față provocărilor emergente ale pieței și pentru a asigura că profesioniștii contabili sunt bine pregătiți pentru a naviga în peisajul economic actual, complex și tehnologizat. CECCAR și IFAC continuă să fie în fruntea acestor eforturi, promovând inovația și excelența în educația financiar-contabilă la nivel mondial.
Galerie foto
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Brăila: Întâlnire profesională cu tema Expertiza contabilă judiciară, în parteneriat cu specialiști din domeniul juridic
La 11 octombrie, CECCAR Filiala Brăila a găzduit, la sediul filialei, o întâlnire profesională dedicată expertizei contabile judiciare. Evenimentul a reunit atât experți contabili din cadrul Grupului Experților Judiciari, cât și reprezentanți ai sistemului juridic local, respectiv președintele Tribunalului Brăila și vicepreședintele Judecătoriei Brăila, alături de președintele Consiliului Filialei CECCAR Brăila, Iuliana Panaitescu.
Discuțiile s-au concentrat pe principalele dificultăți întâmpinate în activitatea de expertiză contabilă judiciară, printre care insuficiența documentelor disponibile în dosarele de caz, ceea ce îngreunează procesul de elaborare a raporturilor de expertiză. S-a subliniat, de asemenea, nevoia unei colaborări strânse între experți și instanțele de judecată, prin audierea expertului în camera de consiliu pentru clarificări esențiale referitoare la obiectivele stabilite și termenul de finalizare a lucrării.
Un alt punct important dezbătut a fost cel legat de modul în care sunt gestionate obiecțiunile aduse raporturilor de expertiză. S-a constatat că uneori aceste obiecțiuni ascund cerințe suplimentare, care impun stabilirea unor onorarii adiționale, reflectând complexitatea și volumul suplimentar de muncă solicitat.
Reprezentanții instanțelor de judecată au reafirmat deschiderea pentru un dialog permanent și pentru oferirea de clarificări, nu doar în cadrul întâlnirilor oficiale, ci ori de câte ori este necesar, subliniind astfel importanța unei colaborări constructive între profesioniștii contabili și instituțiile juridice.
Această întâlnire a consolidat parteneriatul dintre CECCAR și sistemul judiciar local, punând accent pe importanța menținerii unui dialog constant pentru a asigura calitatea expertizelor contabile judiciare și o gestionare eficientă a cazurilor în care aceste expertize sunt necesare.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Giurgiu: Seminar pentru prezentarea funcționalităților platformei PULS a ANOFM
La data de 17 octombrie 2024, cu începere de la ora 9.00, la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu (AJOFM) este programat un seminar cu tema Prezentarea platformei ANOFM PULS, organizat de instituție în colaborare cu Filiala CECCAR Giurgiu. Evenimentul va fi moderat de Mariana Mănucu, președinte al Consiliului Filialei CECCAR Giurgiu, alături de reprezentanți ai AJOFM.
Seminarul va pune în prim-plan noua Platformă Unică de Livrare a Serviciilor (PULS), recent lansată de ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Platforma PULS oferă angajatorilor acces facil la servicii precum declararea locurilor de muncă vacante, depunerea electronică a documentelor pentru subvenții și stimulente, precum și medierea muncii prin identificarea automată a potențialilor candidați.
Evenimentul se adresează angajatorilor din regiune, care vor beneficia de o prezentare detaliată a funcționalităților platformei și vor primi îndrumări privind accesul și utilizarea acesteia. Platforma PULS integrează funcționalitățile anterioare din aplicațiile Sistemului electronic de mediere a auncii și Registrului electronic de evidență a contractelor de Internship, oferind un mediu unificat și eficient pentru gestionarea relației cu ANOFM.
PROFESIA CONTABILĂ
#SăFacemBine: O inițiativă cu și despre capitalismul responsabil
CECCAR a lansat campania #SăFacemBine, o inițiativă care aduce în prim-plan responsabilitatea socială a mediului de afaceri. În contextul unei noi paradigme de business bazate pe gândirea integrată și dezvoltarea sustenabilă, profesioniștii contabili joacă un rol esențial în ghidarea companiilor către adoptarea unui model de afaceri orientat spre capitalism responsabil. Acest model încurajează utilizarea mecanismelor fiscale puse la dispoziție de stat pentru a sprijini domenii esențiale precum educația și sănătatea. Prin implicarea activă a profesioniștilor contabili și a antreprenorilor, ne propunem să construim un model de afaceri în care binele social să devină un element central.
Să nu uităm că devine din ce în ce mai important ca mediul de afaceri să se pregătească pentru noile cerințe de raportare ESG, obligatorii pentru anumite categorii de companii, ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Această obligație nu implică doar raportorii direcți, ci întregul lanț valoric al afacerii, subliniind astfel importanța integrării aspectelor sociale și de mediu în strategia de business. Profesioniștii contabili sunt cei care pot sprijini real companiile în îndeplinirea acestor obiective, asigurându-se că afacerile nu doar raportează corect, ci și contribuie real la binele comun.
Odată cu evenimentul organizat la finalul lunii septembrie în colaborare cu Dăruiește Viață și Spitalul pentru copii Marie Curie, am lansat această inițiativă pe care dorim să o dezvoltăm ca parte din implicarea profesioniștilor contabili în susținerea mediului de afaceri pentru îndeplinirea obiectivelor de responsabilitate față de mediu și societate. Ne dorim să atragem cât mai multe companii care să contribuie activ la binele comun prin direcționarea de fonduri și resurse către proiecte sociale. Prin această campanie, evidențiem cum mediul de afaceri poate face o diferență reală, utilizând mecanismele fiscale disponibile, adoptând un comportament sustenabil, orientat spre schimbare pozitivă în comunități.
Ne propunem să creștem gradul de conștientizare și să mobilizăm un număr cât mai mare de companii să adopte măsuri care susțin binele social.
Fiecare contribuție contează! Invităm mediul de afaceri să ni se alăture în acest demers și să contribuim, împreună, la un viitor în care binele comun devine o prioritate. Împreună #SăFacemBine pentru un viitor mai bun!
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 10.10.2024
-
ECONOMIEacum 7 zile
Noi modificări la Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 7 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 08.10.2024
-
ECONOMIEacum 7 zile
Formularul 112 a fost actualizat
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
CECCAR Maramureș, reprezentat la un eveniment de referință pentru criminalistică și expertiza judiciară, la Chișinău
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR Dâmbovița: Digitalizarea sistemului fiscal – e-TVA și SAF-T
-
ECONOMIEacum 7 zile
Procedura de restituire a TVA, actualizată pentru entitățile nonprofit
-
ECONOMIEacum 4 zile
MF: Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și perspectiva stabilă