Rețele sociale

ECONOMIE

Google și DNSC au lansat o campanie de prevenire a dezinformării în mediul online

Radio CECCAR FM

Google a lansat, în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), o campanie destinată prevenirii dezinformării în mediul online, în perioada pre-electorală, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres. Potrivit specialiștilor, inițiativa are în vedere educarea publicului în identificarea tehnicilor de manipulare folosite în comunicarea online, indiferent de mediu și tip de conținut (de la presă clasică la social media și de la text la video), precum și modul în care să reacționeze și să respingă argumentele înșelătoare.

Campania se derulează prin intermediul unei platforme dedicate, disponibilă la prebunking.withgoogle.com/ro.  

„Dezinformarea a fost identificată de experți ca fiind cel mai mare risc la nivel global în următorii doi ani. Pentru România și mare parte a Europei, dezinformarea este un subiect și mai sensibil în acest an electoral. Pentru a combate manipularea pre-electorală, lansăm o campanie în care apelăm la unul dintre cele mai eficiente instrumente: educația. Abordarea pe care o folosim, prebunking-ul, este o tehnică de comunicare ce generează «anticorpi mentali», ajutând oamenii să identifice și să respingă viitoare încercări de manipulare. Obiectivul campaniei pe care am lansat-o alături de partenerul nostru, DNSC, este ca oamenii să învețe să identifice manipularea, să respingă dezinformarea și, astfel, să-și formeze propriile opinii bazate pe argumente solide”, a declarat Elisabeta Moraru, director de țară al Google România.

Noua platformă Google detaliază cele mai uzuale tehnici de manipulare folosite în comunicarea online, explică modul și de ce funcționează, prezintă exemple concrete de mesaje și situații manipulatoare, iar la final oferă oamenilor soluții de cum să reacționeze și cum să respingă o asemenea manipulare. Astfel, sunt detaliate 11 tehnici de manipulare, de la folosirea mesajelor emoționale sau a unor falși experți până la manipularea prin găsirea unui țap ispășitor, atacul la persoană sau scoaterea din context.

„Cele mai frecvente trei tehnici de manipulare – «scoaterea din context», «discreditarea» și «găsirea unui țap ispășitor» – au fost exemplificate în video-uri animate, pentru un impact mai mare la nivelul publicului. Mai mult, platforma oferă un ghid practic pentru orice organizație vrea să deruleze o campanie de prebunking, precum și resurse, studii de caz, jocuri educative și un test pentru a verifica cât de pregătită este o persoană în a identifica tehnicile de manipulare folosite în dezinformare”, se menționează în comunicatul Google.

Campania de prebunking lansată în România este parte a unui inițiative ample a Google în Europa, care are ca obiectiv protejarea integrității electorale în perspectiva alegerilor din Uniunea Europeană, și continuă eforturile pe termen lung ale companiei de educație în domeniul media.

Inițiative similare sunt derulate și în Franța, Germania, Italia, Belgia sau Polonia, iar materialele sunt disponibile în toate limbile țărilor Uniunii Europene, plus rusă, arabă și turcă. Platforma de prebunking a Google a fost realizată cu sprijinul Jigsaw, o entitate în cadrul gigantului american, care are ca scop cercetarea societăților deschise și amenințărilor la adresa lor, precum și dezvoltarea de instrumente experimentale și noi tehnologii care să ajute la protejarea acestora.

ECONOMIE

ANAF propune Procedura privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și a modelului și conținutului unor formulare. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, contribuabilii au obligația de a aduce la cunoștința organului fiscal central, modificările intervenite în datele declarate inițial, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin completarea și depunerea declarației de mențiuni. „În practică,  organele fiscale au constatat situații în care datele cuprinse în Registrul contribuabililor/plătitorilor, necesare administrării creanțelor fiscale, completate pe baza informațiilor comunicate de contribuabili, nu corespund stării de fapt reale”, afirmă inițiatorii proiectului.

Conform art. 91 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, datele din registrul contribuabililor/plătitorilor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale, ulterior, modificările fiind comunicate contribuabilului/plătitorului.

În scopul deținerii unei evidențe fiscale care să corespundă realității și pentru stabilirea unei practici unitare privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor, prin noul proiect de Ordin se propun:

♦ aprobarea procedurii privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor potrivit art.91 alin.(3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

♦ aprobarea formularelor utilizate pentru modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor, potrivit prevederilor legale în vigoare. Aceste formulare sunt următoarele:

 “Notificare privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor”;

 “Invitație privind exercitarea dreptului de a fi ascultat, în cazul neprezentării la primul termen stabilit de organul fiscal în vederea audierii“;

 “Referat privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor”;

▪ ”Decizie privind modificarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor/plătitorilor potrivit prevederilor art.91 alin.(3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (701)”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modelul și conținutul formularului 709, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat în transparență decizională, modelul și conținutul formularului 709, utilizat de prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România, dar cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că frauda în domeniul TVA este o problemă comună tuturor statelor membre, dar statele membre în mod individual nu au informațiile necesare pentru a se asigura că normele în materie de TVA în sectorul comerțului electronic transfrontalier sunt aplicate corect sau pentru a combate frauda în domeniul TVA în sectorul comerțului electronic. Astfel, a fost aprobată Directiva (UE) 2020/284 a Consiliului din 18 februarie 2020 de modificare a Directivei 2006/112 CE în ceea ce privește introducerea anumitor cerințe pentru prestatorii de servicii de plată.

În cadrul acestor obligații, prestatorii de servicii de plată, care oferă servicii de plată, vor trebui să monitorizeze și să transmită informații despre beneficiarii plăților transfrontaliere care primesc mai mult de 25 de plăți transfrontaliere pe trimestru. Aceste informații vor fi apoi centralizate într-o bază de date europeană, Sistemul Electronic Central de informații de Plată (CESOP), unde vor fi stocate, agregate și verificate cu alte baze de date europene. Toate informațiile din CESOP vor fi apoi puse la dispoziția experților antifraudă din statele membre prin intermediul rețelei Eurofisc.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost modificată prin promulgarea Legii nr 33/2024, fiind transpuse prevederile Directivei (UE) 2020/284 a Consiliului din 18 februarie 2020, de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește introducerea anumitor cerințe pentru prestatorii de servicii de plată prin completarea Titlului VII „Taxa pe valoare adăugată” – Capitolul XIII „Obligații”, cu art. 3212, care include obligațiile generale ale prestatorilor de servicii de plată.

Conform art. 3212 alin (8), procedura privind punerea la dispoziție a evidențelor prevăzută la alin. (7) lit. b) se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.

Procedura a fost aprobată prin OPANAF nr. 825 din 23 aprilie 2024. Aceasta se aplică inclusiv pentru prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România, dar cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Codul fiscal. Astfel s-a identificat necesitatea implementării unui mecanism de luare în evidență a acestor prestatori de servicii de plată pentru a se putea facilita transmiterea informațiilor.

În acest context, a fost elaborat acest nou proiect de Ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 709 „Cerere de înregistrare pentru prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România și cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ASF propune prelungirea plafonării prețului polițelor de asigurare obligatorie până la 30 septembrie 2024

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere publică proiectul de HG elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin care reglementează soluția temporară de prelungire, până la 30 septembrie 2024, a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Totodată, actul normativ stabilește:  tarifele de primă maxime; ▪ contractele asupra cărora se aplică; ▪ comisioanele de distribuție aferente contractelor, clasa bonus/malus ce se aplică, implicațiile BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România); ▪ despăgubirile acordate de asigurătorii RCA pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeași clasă sau dintr-o clasă inferioară; ▪ perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile; ▪ contravențiile și sancțiunile aplicabile.

„Tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8% și sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ. Totodată, tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a propunerii de prelungire”, menționează MF, într-un comunicat.

Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși costul mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car ce oferă servicii de închiriere de autoturisme fără conducător auto și se acordă numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.

Perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile este de 30 de zile, fie de la data eliberării autorizației de reparație de către unitățile Poliției Române, fie de la data eliberării documentului de intrare în reparație eliberat de către asigurătorul RCA. Termenul poate fi prelungit numai cu aprobarea asigurătorului RCA în situații justificate, probate cu documente.

În cazul vehiculelor care nu se mai repară și se încadrează în situația de daună totală economică, despăgubirile menționate acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr.132/2017, cu modificările și completările ulterioare. În acest caz, valoarea despăgubirii reprezentând acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat nu poate depăși 25% din valoarea de piață a vehiculului avariat.

Potrivit reprezentanților MF, în prezent, în piața asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați și există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieței atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât și din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare, ceea ce arată un grad scăzut de concurență.

„De asemenea, la data de 31 decembrie 2023, din numărul total de vehicule din parcul național auto, respectiv 10.333.293, la data de 6 iunie 2024 erau asigurate 7.486.349 de vehicule. Cazurile prelucrate, încadrate în categoria asiguraților cu risc ridicat în perioada 1.01.2024 – 2.06.2024, sunt în număr de aproximativ 41.500 din care aproximativ 201 au fost preluate voluntar, iar 41.300 au fost alocate automat către asigurători. O astfel de situație denotă existența unui dezechilibru între cerere și ofertă și are potențialul de a genera consecințe negative, în sensul unei presiuni suplimentare asupra prețurilor după data de 30 iunie 2024”, se subliniază în comunicat.

Continuare

Trending