Rețele sociale

ECONOMIE

Achiziție de utilaje prin Baza de date cu prețuri de referință a AFIR

Radio CECCAR FM

Fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural, care solicită finanțare prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pot achiziționa direct prin Baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile, a anunțat astăzi instituția, printr-un comunicat.

Baza de date cu prețuri de referință, realizată și gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), este disponibilă beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pe durata implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027). 

În prezent, în Baza de date online există o categorie de peste 5.000 de echipamente destinate agriculturii de tip low, strip sau no tillage, prin care se urmărește protejarea mediului și conservarea solului prin aplicarea unor lucrări minime ale solului, în benzi sau chiar însămânțarea directă, fără lucrarea prealabilă a solului. De asemenea, sunt afișate tot mai multe tractoare și combine care au în dotare pachetul pentru agricultura de precizie (sisteme de ghidare prin satelit), semănători de precizie, dar și alte echipamente pentru agricultura de precizie, de tipul mașinilor de erbicidat, dronelor agricole, stațiilor meteo, distribuitoarelor de îngrășăminte, combinatoarelor, prăsitoarelor etc.

„Pentru susținerea digitalizării activităților zootehnice, amintim faptul că în Baza de date a AFIR se regăsesc roboți de alăptat, roboți pentru muls, roboți pentru furajare, roboți pentru curățarea dejecțiilor etc., precum și peste 100 de echipamente destinate abatoarelor (inclusiv linii de abatorizare complete) aflate la dispoziția beneficiarilor noștri. Baza de date este actualizată în mod constant și completată cu noi elemente, astfel că în acest moment cuprinde prețuri de referință pentru mai mult de 45.000 de elemente, multe dintre acestea fiind îndreptate către practicarea unei agriculturi sustenabile și minim invazive asupra mediului”, se menționează în comunicat.

Baza de date cu prețuri de referință este un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR facilitează și simplifică în mod concret accesul fermierilor și antreprenorilor la fondurile europene acordate pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural. Simplificarea realizată de AFIR constă în faptul că prin această Baza de date se permite beneficiarilor să achiziționeze produsul pe care îl doresc în mod direct, fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare. Această modalitate de lucru reduce considerabil timpul de achiziționare și îi dă posibilitatea fermierului să își aleagă exact echipamentul de care are nevoie pentru eficientizarea investiției.

Modalitatea de actualizare și de completare a Bazei de date a AFIR se realizează conform Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință disponibil pe site-ul AFIR, AICI.

ECONOMIE

Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate

Radio CECCAR FM


Luni, 30 septembrie, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a organizat, în colaborare cu Dăruiește Viață și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie S. Curie”, evenimentul Împreună, pentru proiecte de succes, un eveniment care nu doar că a adus laolaltă profesioniști contabili și antreprenori, ci a unit suflete și valori comune în efortul de a contribui la binele copiilor. „Acesta nu este doar un simplu eveniment, ci un moment de reflecție și un punct de plecare pentru noi inițiative care să contribuie la binele celor mici. Ne unește o cauză nobilă – aceea de a oferi copiilor șansa la o viață sănătoasă și plină de speranță. (…) În copilărie, fiecare zi este o speranță pentru viitor, iar această speranță depinde nu doar de ei, ci mai ales de noi, cei maturi – de acțiunile și inacțiunile noastre”, a transmis, în deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR.

Peste 50 de profesioniști contabili, inclusiv experți contabili care se află în topul național al membrilor CECCAR, și reprezentanți ai mediului de afaceri au participat la discuții și au vizitat noua clădire a Spitalului „Marie Curie”, construită de Dăruiește Viață cu sprijinul donatorilor și sponsorilor (inițiativa #NoiFacemUnSpital). Această realizare a fost posibilă prin implicarea profesioniștilor contabili din întreaga țară.

S-a vorbit, cu acest prilej, și despre rolul important ce îi revine statului în acest parteneriat, prin instituirea de măsuri care să contribuie la sprijinirea mediului de afaceri pentru a face bine în societate. „Apreciem măsurile existente, dar se sime nevoia extinderii acestora. Pentru îndeplinirea obiectivelor de responsabilitate față de societate este nevoie de un sistem fiscal care să încurajeze capitalismul responsabil. Parteneriatul stat – profesionist contabil – antreprenor – societate civilă poate crea un model nou de afaceri, în care binele social devine un element central. (…) Este momentul să promovăm capitalismul responsabil, un model de afaceri în care profitul merge mână în mână cu impactul pozitiv asupra comunităților noastre. Noi, profesioniștii contabili, suntem oamenii cifrelor, dar și magicienii care le dăm valoare, adică le transformăm în profit pentru investitori și bunăstare pentru comunitate”, este de părere Robert Șova.

A fost reiterată importanța creșterii numărului de companii care folosesc facilitățile fiscale ce le permit susținerea cauzelor sociale:

  • direcționarea impozitului pe profit, potrivit prevederilor art. 25, al (4) lit i), Titlul IV din Legea 227/2015 privind Codul fiscal;
  • redirecționarea impozitului pe profit prin declarația 177, potrivit prevederilor art. 42, al (4) lit i), Titlul IV din Legea 227/2015 privind Codul fiscal.

Despre acestea, Robert Șova a spus: „Ar trebui să ne asumăm împreună creșterea la 100% a gradului de utilizare a acestor facilități fiscale”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de apreciere a susținerii cauzelor care „cultivă speranță și încredere în sufletele pacienților copii și în familiile lor”, prezentat de Melania Preda – expert contabil.

Din partea Asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu au vorbit despre proiectul de succes care astăzi le oferă unora dintre copiii internați în Spitalul „Marie Curie” condiții optime de tratament în spații moderne, condiții care îi pot ajuta să uite, în unele momente, că se află în spital. Conform unor estimări prezentate de Asociație, doar 50% dintre companii folosesc facilitatea de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit. „Fără acești magicieni ai cifrelor (n.r. profesioniștii contabili) noi nu am fi fost astăzi aici, nu am fi putut spune: #Noi am făcut un Spital! (…) Dar nu ne oprim și ne propunem să facem și un Campus Medical Pediatric. Oameni ca dumneavoastră au decis să ne susțină sau să-și convingă prietenii care au companii, șefii care puteau decide și, astfel, noi să putem construi atât de multe lucruri în țară. Cred că așa se construiește speranța în România și cred că așa putem continua împreună, pentru că dumneavoastră decideți să ne susțineți, iar noi decidem să creăm proiecte cu impact în România”, a declarat Carmen Uscatu, una dintre fondatoarele Asociației. „Spitalul Marie Curie funcționează, în prezent, în două secole – o parte din clădire este învechită, în timp ce alta găzduiește secții vitale, cum ar fi blocul operator, terapia intensivă, neurochirurgia și oncologia. Ne propunem să construim un campus medical de secol XXI, cu spații de cazare pentru pacienți din afara Bucureștiului, infrastructură modernă, cercetare medicală și spații de învățare pentru studenți și rezidenți. Vrem să creăm un loc unde medicina de top să devină realitate și sunt convinsă că putem face asta împreună”, a completat Oana Gheorghiu – de asemenea, fondatoare Dăruiește Viață.

Despre abisul dintre condițiile din vechea și noua clădire a spitalului a vorbit chiar mama unei fetițe în vârstă de un an și două luni, care este internată de 10 luni în secția de neurochirurgie.

Daniel Buzatu, managerul Spitalului „Marie Curie”, și medicul Radu Tăbăcaru, șeful secției de Terapie Intensivă, au completat imaginea impactului direct pe care aceste proiecte le au asupra vieții pacienților. Condițiile din spital influențează nu doar pacienții, ci și activitatea medicilor. Nu trebuie să uităm că adevărata putere a implicării în proiecte sociale este chiar speranța la o viață mai bună, pentru care medicii se luptă în fiecare spital.

Reprezentanți ai organizațiilor participante, prof. univ. dr. Iulia David Sobolevschi, din partea Academiei de Studii Economice București, Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali (CCF), conf. univ. dr. Marcel Vulpoi – expert contabil, CEO al celei mai mari societăți de expertiză contabilă din România cu capital integral românesc, și Adriana Eftimie, secretar general al Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR), au vorbit despre importanța utilizării responsabile a mecanismelor fiscale pentru susținerea proiectelor care CONTează, în cazul de față transformându-le în investiții pentru speranța la o viață sănătoasă a celor mici.

CECCAR va continua să susțină mediul de afaceri în utilizarea facilităților fiscale pentru a scrie povești de succes, oferind sprijinul necesar pentru o implicare responsabilă și conștientă în proiectele sociale care fac diferența, a inițiativelor care schimbă vieți în bine.

Galerie foto

Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate Facilități fiscale pentru capitalism responsabil: accesibile, dar insuficient accesate

Continuare

ECONOMIE

Deținătorul de card beneficiază de răspundere limitată pentru tranzacții neautorizate

Radio CECCAR FM

Deținătorul de card beneficiază de răspundere limitată pentru tranzacții neautorizate dacă nu a dat dovadă de neglijență voită sau intenționată în legătură cu pierderea sau furtul acestuia, dacă a anunțat imediat banca emitentă sau instituția desemnată de aceasta despre furt/pierdere, notează Paul Anghel, director general la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres.

Directorul ANPC a transmis o serie de sfaturi pentru limitarea responsabilității pentru posesorii de carduri, în cazul utilizării neautorizate.

„Poți fi liniștit știind că instituția financiară care a emis cardul tău nu te consideră responsabil pentru tranzacții neautorizate. În calitate de deținător de card, protecția se aplică la achizițiile realizate de dumneavoastră în magazin, telefonic, online sau prin intermediul unui dispozitiv mobil. Ca deținător de card, beneficiați de răspundere limitată pentru tranzacții neautorizate dacă nu ați dat dovadă de neglijență voită sau intenționată în legătură cu pierderea sau furtul cardului, dacă ați anunțat imediat banca emitentă sau instituția desemnată de aceasta despre furtul sau pierderea cardului. Dacă sunteți de părere că a existat o utilizare frauduloasă a contului dumneavoastră sau vă încadrați în condițiile prezentate mai sus, puteți fi relaxat știind că beneficiați de protecție. Pentru mai multe garanții cu privire la tranzacții neautorizate, trebuie să contactați instituția emitentă a cardului dumneavoastră”, a scris Paul Anghel.

Oficialul ANPC a precizat că protecția nu se aplică și cardurilor comerciale, cardurilor preplătite neînregistrate sau cardurilor-cadou.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat AICI.

Continuare

Trending