Rețele sociale

ECONOMIE

Plafonarea prețurilor polițelor RCA, prelungită până la 31 martie 2025

Radio CECCAR FM

Guvernul a adoptat o Hotărâre privind prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) și (4) din HG nr. 1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, act normativ prin care se prelungește cu încă trei luni, până la 31 martie 2025, perioada de aplicare a prevederilor HG 1.326/2023 privind plafonarea tarifelor și comisioanelor aplicabile polițelor RCA, la nivelul anului 2024.

„Guvernul a luat această decizie la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, pentru a preîntâmpina apariția unor dezechilibre în piață între cerere și ofertă și creșterea prețurilor pentru aceste polițe de asigurare. Totodată, este o măsură tranzitorie, având în vedere că, în prezent, se află pe parcursul legislativ, o serie de modificări privind asigurările RCA menite să corecteze dezechilibrele existente”, precizează Executivul, într-un comunicat.

Guvernul a stabilit inițial plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie auto în luna aprilie 2023, apoi, prin modificări succesive, a decis prelungirea perioadei în care se aplică prețurile plafonate la RCA, până pe 31 decembrie 2024. În primele 9 luni din 2024, valoarea primelor de asigurare a crescut cu 8,2%, ajungând la aproximativ 6,8 miliarde lei, iar lichiditatea a crescut cu 14% față de sfârșitul anului 2023, menținându-se peste cerințele legale.

ECONOMIE

ANAF: Precizări privind implementarea FATCA

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează, printr-un comunicat, că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 233/2015 privind ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA, sunt prevăzute reguli care impun Instituțiilor Financiare Raportoare din România să obțină Tax Identification Number (TIN) din Statele Unite pentru fiecare persoană specificată în formular, conform cerințelor prevăzute la sub-paragraful 2(a)(1) al articolului 2 din Acordul ratificat prin Lg 233/2015.

„În luna noiembrie 2024, Internal Revenue Service (IRS) a transmis o nouă notificare (Notificare 2024 -78) prin care ne informează cu privire la prelungirea termenului cu încă trei ani calendaristici – 2025, 2026 și 2027 – pentru raportarea în cazul conturilor preexistente a codurilor comunicate anterior. În eventualitatea neconformarii cu cerințele IRS, IFR-urile riscă sa fie clasificate în mod semnificativ neconforme”, menționează ANAF.

Pentru a beneficia de extinderea termenului de raportare a unui TIN corect pentru perioada 2025-2027 (structură și sintaxă puse la dispoziție de IRS), consulați următoarele documente:

● Information on Tax Identification Numbers

● Taxpayer identification numbers (TIN)

Pentru fiecare cont raportabil către SUA (inclusiv conturi noi) în cazul căruia lipsește un TIN obligatoriu din SUA, Instituțiile Financiare Raportoare trebuie să aplice în mod obligatoriu procedurile de diligență fiscală.

Informațiile menționate sunt disponibile pe site-ul IRS.

„În ceea ce privește raportarea conturilor financiare din perspectiva FATCA, Instituțiile Financiare Raportoare trebuie să depună eforturile necesare pentru colectarea datelor corecte și complete în conformitate cu legislația incidentă, să informeze destinatarii normei juridice la care facem referire, inclusiv prin sprijin și îndrumare în vederea colectării datelor pentru persoanele din SUA, așa cum sunt definite la Art. 1, pct. 1, lit. ee) – ff) din Legea 233/2015 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA”, precizează ANAF.

Continuare

ECONOMIE

AFM organizează o nouă sesiune de înscrieri în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Radio CECCAR FM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) organizează o nouă sesiune de înscriere a unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu în Programul Iluminat Public 2024, în perioada 30 decembrie 2024, ora 10:00 – 15 ianuarie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.

Conform unui comunicat al AFM, citat de Agerpres, suma alocată acestei sesiuni este de 500 milioane lei, iar înscrierea se va realiza prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM, în limita a 200% din bugetul alocat Programului.

Programul vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situațiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncționale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiții.

„Având în vedere interesul de care se bucură Programul Iluminat Public din partea unităților administrativ-teritoriale, am decis să organizăm o nouă sesiune de finanțare începând cu data de 30 decembrie 2024. Programul Iluminat Public finanțat de AFM contribuie la reducerea consumului de energie prin utilizarea corpurilor de iluminat LED, protejând mediul prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și sprijinind modernizarea infrastructurii locale. Totodată, programul îmbunătățește siguranța publică, reduce costurile administrațiilor locale și permite direcționarea resurselor economisite către alte nevoi ale comunităților”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat în comunicat.

Finanțarea se acordă în procentaj de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate, în funcție de categoria unității administrativ-teritoriale, astfel: pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori – maximum 1 milion de lei; pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori – maximum 2 milioane de lei; pentru orașe – maximum 3 milioane de lei; pentru municipii de rang 0 – municipiul București – maximum 60 milioane lei; pentru municipii de rang I – maximum 6 milioane lei; pentru municipii de rang II – maximum 5 milioane lei.

Numărul de locuitori, populație rezidentă după domiciliu, se stabilește luând în considerare recensământul aferent anului 2021, publicat pe pagina de internet a Institutului Național de Statistică, precizează AFM.

Continuare

ECONOMIE

MEAT a semnat trei noi contracte de investiții în infrastructura de turism

Radio CECCAR FM

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a semnat joi contractele de finanțare în cadrul Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism pentru proiecte în domeniul turismului depuse de Consiliul Județean Călărași, Primăria municipiului Reșița și Primăria orașului Borsec, informează ministerul de resort printr-un comunicat citat de Agerpres. Este vorba despre proiectele: „Zonă de agrement” depus de către Consiliul Județean Călărași și semnat joi de președintele consiliului județean Vasile Iliuță; „Dezvoltarea zonei turistice Semenic”, depus de Primăria Municipiului Reșița, județul Caraș Severin, și semnat de primarul Ioan Popa și „Realizarea unui parc de aventură, oraș Borsec, faza II (Realizarea parcului de agrement Speranța în orașul Borsec, județul Harghita)” depus de Primăria orașului Borsec, județul Harghita și semnat de primarul Mik Jozsef.

„Mă bucur foarte mult că am reușit să deblocăm aceste investiții, foarte importante pentru dezvoltarea turismului românesc. Avem peisaje și locuri spectaculoase, dar trebuie să avem și infrastructură necesară și activități pe care să le oferim turiștilor. Sper să reușim să avem cât mai multe proiecte. Totodată, pe dumneavoastră, reprezentanții autorităților locale, vă rog să aveți în vedere și crearea de OMD-uri pentru a dezvolta și mai mult turismul în zonă. Am făcut modificări legislative pentru a simplifica procesul de creare a unui OMD și sper ca acest lucru să determine creșterea numărului acestora, fie că vorbim de OMD-uri locale, județene sau regionale. Acest lucru ne ajută și pe partea de promovare externă, la târguri și expoziții unde reprezentarea a evoluat mult în acest an. Luna aceasta la Varșovia, România a fost premiată de organizatori la categoria Trade Fair Exibition, ca o recunoaștere a modului profesionist de promovare a destinațiilor turistice ale țării noastre”, a precizat ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, citat în comunicat.

MEAT derulează, începând cu anul 2009, un program de susținere financiară a autorităților administrației publice locale (la nivel de județ, municipiu, oraș, comună), în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanțarea proiectelor de investiții în infrastructura de turism. Finanțarea se realizează în temeiul legal al HG nr. 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism – și a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism, cu modificările și completările ulterioare și a Ordonanței de urgență nr. 10/2019 pentru stabilirea unor măsuri privind finanțarea investițiilor în turism și modificarea unor acte normative.

Prin Masterplanul investițiilor în turism, inițiat în 2009 și continuat de MEAT, au fost finanțate și finalizate 57 investiții, sumele alocate depășind 900 milioane de lei.

Proiectul „Zonă de agrement”, depus de Consiliul Județean Călărași, presupune construirea unui complex destinat pentru sport și agrement. Acesta va fi dotat cu un aqua parc cu o suprafața interioară de aproximativ 23.000 metri pătrați, cu bazine cu aproximativ 1.000 metri pătrați luciu apă, bazin hidromasaj, zonă de relaxare și agrement – zonă șezlonguri, alimentație publică, zonă food area, zonă administrative, zonă spa – sauna, baie de aburi, tropical relax room, masaj, terapii, dar și o amenajare exterioară cu suprafața de aproximativ 15.000 metri pătrați cu bazine adulți și copii, ansamblu tobogane, bazine wave pool, plajă exterioară, zone umbrite, construcții de alimentație publică, grupuri sanitare. De asemenea sunt prevăzute parcări și stații de încărcare vehicule electrice. Prin contractul de finanțare semnat, contribuția Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este de 70% din capitolul IV „Cheltuieli pentru investiția de bază”, respectiv suma de 54,941 milioane lei cu TVA.

Proiectul „Dezvoltarea zonei turistice Semenic”, depus de Primăria Municipiului Reșița, are ca obiectiv amenajarea domeniului schiabil. Astfel, vor fi realizate trei pârtii de schi și o instalație de transport pe cablu de tip telegondolă cu 10 locuri, pod pietonal, o instalație de înzăpezire artificială-captare de apă, lac de acumulare, stație de pompare, rețea de distribuție, cămine hidranți, 99 generatoare de zăpadă tip lance și 34 tunuri mobile.

Contribuția MEAT este de 70% din capitolul IV „Cheltuieli pentru investiția de bază”, respectiv suma de 137,791 milioane lei cu TVA.

Cel de-al treilea proiect, „Realizarea unui parc de aventură, oraș Borsec, faza II (Realizarea parcului de agrement Speranța în orașul Borsec, județul Harghita)” depus de Primăria orașului Borsec, județul Harghita, constă în realizarea unui loc de joacă pentru copii, cu tiroliană, nautic jet, hidrobliciclete, un parc de aventuri pentru adulți, tubing, bandă urcare, tiroliană adulți, patinoar, perete cățărare, turn de observație, clădire administrativă (cabinet medical, birouri, depozite, recepție, grup sanitar), alei pietonale, parcare.

Prin contractul de finanțare, contribuția MEAT este de 90% din capitolul IV „Cheltuieli pentru investiția de bază”, respectiv suma de 13,931 milioane lei cu TVA.

Continuare

Trending