ECONOMIE
ASF a anunţat tarifele de referinţă pentru piaţa RCA
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat miercuri tarifele de referinţă pentru poliţele RCA, conform prevederilor OUG nr. 54/2016 şi a normei privind metodologia de calcul a acestora, tarifele de referinţă urmând să scadă între 3% şi cu până la 17% faţă de tariful de primă maxim, potrivit News.ro.
Pentru o poliţă RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, este 506 lei.
”Noile tarife stabilite au un nivel orientativ şi au la bază datele statistice individuale, datele statistice agregate la nivel de piaţă şi metodologia de calcul”, a declarat miercuri prim-vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, într-o conferinţă de presă privind prezentarea tarifelor de referinţă aferente poliţelor RCA.
Astfel, tariful de referinţă pentru o poliţă RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.
Pentru persoane juridice ce deţin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc, tariful de referinţă este 957 de lei, faţă de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).
Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinţă este 7.314 lei, mai mic cu 3% faţă de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei).
Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinţă are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puţin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).
”În acest fel se stabileşte un reper pentru tarifele de primă aferente poliţelor RCA. Acest tarif poate fi utilizat atât de către consumatori, care vor avea astfel la îndemână un instrument de comparaţie pentru ofertele societăţilor de asigurare, cât şi de către asigurătorii care doresc să intre pe piaţa RCA sau de către alte părţi interesate”, spun reprezentanţii ASF.
Ei spun că publicarea tarifelor de referinţă contribuie semnificativ la creşterea transparenţei privind accesul la informaţiile esenţiale, informarea corespunzătoare a consumatorilor şi diseminarea de informaţii corecte şi complete.
Tarifele de referinţă au un caracter orientativ şi sunt calculate pe baza datelor cu privire la poliţe (perioada 2012-2016) şi la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asigurătorii autorizaţi să practice RCA la data 31 decembrie 2016.
Tarifele de referinţă sunt structurate în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică) şi de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcţie de categoria vehiculului.
”Datele statistice utilizate în calculul tarifului de primă de referinţă nu arată deviaţii semnificative în daunalitate, la nivel de piaţă, comparativ cu datele statistice din anii anteriori, prin urmare nu există premise de creştere a tarifelor pentru poliţele RCA”, punctează oficialii ASF.
Comisiile de Buget Finanţe, Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor au votat marţi pentru a păstra, în proiectul legii care reglementează asigurările auto obligatorii RCA, definiţia iniţială dată vehiculului care trebuie să aibă RCA, fiind excluse bicicletele şi căruţele, dar au votat pentru ca vehiculele care sunt în proces de înmatriculare să aibă asigurare. Proiectul legii, în ansamblu, a fost adoptat la final, cu doar trei voturi împtotrivă şi o abţinere.
Astfel, proprietarii nu vor putea obţine numerele de înmatriculare dacă nu au asigurare RCA. Însă, asigurarea RCA poate fi suspendată doar dacă vehiculul este ţinut într-un spaţiu privat, în afara spaţiului public.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat AICI.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2024
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna decembrie 2024.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Impozitarea veniturilor din activități agricole și declararea lor în declarația unică (formular 212) (6 decembrie, ora 10.00);
▪ Servicii oferite contribuabililor de către ANAF (11 decembrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor din dividende obținute de persoanele fizice (12 decembrie, ora 12.00);
▪ Eliberarea certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport (13 decembrie, ora 9.30);
▪ Servicii electronice oferite de ANAF (17 decembrie, ora 10.00);
▪ Impozitarea veniturilor din activități agricole, silvicultură și piscicultură (18 decembrie, ora 12.00);
▪ Stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice și a persoanelor juridice, precum și atestarea veniturilor obținute de acestea (19 decembrie, ora 12.00);
▪ Regimul fiscal al impozitului pe veniturile microîntreprinderilor (20 decembrie, ora 11.00).
„Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane”, precizează ANAF.
ECONOMIE
BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”
Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând de duminică, 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I. Conform unui comunicat al BNR, citat de Agerpres, bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, culoare predominantă albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană și relief, pe suport de polimer și are o fereastră transparentă complexă.
Pe aversul bancnotei se regăsesc, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „REGELE CAROL I 1839-1914”.
În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” și o scenă de luptă din timpul Războiului de Independență.
Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALA A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTÄ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTÄ LEI” și în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.
Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulație, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Pe reversul bancnotei compoziția grafică include o reprezentare a statuii de la Peleș a regelui Carol I și, în centru, o imagine a Castelului Peleș. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă.
Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și sigla BNR, care este poziționată în dreapta sus și stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, „100” pe verticală în stânga sus, pe orizontală deasupra Castelului Peleș și în dreapta jos și în litere „UNA SUTÄ LEI” pe orizontală în stânga jos. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Seria și numărul bancnotei tipărite cu litere și cifre în două culori, negru și roșu, sunt imprimate astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roșie, cu caractere de înălțime crescătoare și în stânga pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include elemente de siguranță în substratul de polimer, respectiv: fereastra transparentă complexă, pe verticală (care conține în zona centrală, portretul regelui Carol I, reprezentat în tehnică multiton și textul „ROMANIA”, încadrate într-o reprezentare stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”), în partea superioară, coroana României reprezentată în tehnică multiton, care la examinarea în lumină ultravioletă prezintă fluorescență în două culori, argintiu și roșu, în interiorul ferestrei transparente, în zona superioară și în zona inferioară a acesteia; elemente grafice realizate cu cerneală optic variabilă (albastru-verde), care își schimbă culoarea în funcție de unghiul sub care sunt privite, textul „ROMANIA” în negativ, care poate fi citit din patru direcții diferite, încadrează fereastra transparentă atât în partea superioară a acesteia cât și în cea inferioară, elemente realizate cu cerneală metalizată aurie, poziționate în zona centrală a ferestrei transparente complexe și în jurul acesteia, atât pe avers cât și pe revers, făcând parte din reprezentarea stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”; două elemente tip filigran, respectiv însemnul Ordinul „Steaua României” și sigla BNR, vizibile atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; fir de siguranță magnetic, care include în negativ microtextul „CAROL I” ce poate fi citit din patru direcții diferite; elemente grafice de dimensiuni diferite care conțin în negativ valoarea bancnotei, poziționate pe reversul acesteia și realizate cu cerneală iridiscentă verde.
De asemenea, bancnota mai include elemente de siguranță adăugate la imprimare pe avers, și anume: imprimare în relief detectabilă prin palpare, respectiv portretul, semnătura, numele și anii de viață ai regelui Carol I, însemnul Ordinul „Steaua României”, stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre și litere, elementul embosat „100” și textul „LEI UNA SUTÄ”, tipărit cu cerneală optic variabilă, care își schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub diverse unghiuri de înclinare; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; microperforații laser cu valoarea nominală „100” amplasate în zona centrală, pe direcție verticală, vizibile pe ambele fețe ale bancnotei; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.
Elemente de siguranță sunt adăugate și la imprimare pe revers, respectiv: imprimare în relief detectabilă prin palpare – Castelul Peleș, statuia regelui Carol I, denumirea „BANCA NAȚIONALÄ‚ A ROMANIEI” și sigla băncii centrale BNR, valoarea nominală în cifre „100”, în stânga sus pe orizontală, în dreapta jos și în litere, pe orizontală, în stânga jos, și textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; imagine latentă cu inscripția „BNR”, aflată la baza imaginii Castelului Peleș; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.
Potrivit BNR, pe lângă elementele de siguranță destinate publicului, bancnota de 100 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranță adăugate prin imprimare, atât pe aversul cât și pe reversul bancnotei și detectabile cu aparatură specială, respectiv microtext imprimat plan pe avers – inscripția „100 LEI”, în spatele portretului regelui, microtext în relief pe avers – inscripția „BANCA NATIONALA A ROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune, și „BNR”, în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga jos, microtext în relief pe revers – inscripția „BNR”, în dreptunghiul din partea stângă și în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă, imagine gen timbru cu valoarea nominală a bancnotei, pe revers, în cifre, în stânga, pe orizontală „100”, cu luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, seria și numărul orizontal, pe revers, în centru sus, în culoare roșie, cu luminiscență oranj în lumină ultravioletă, seria și numărul vertical, pe revers, în stânga, de culoare neagră, care prezintă luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, precum și proprietăți magnetice.
Bancnota aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I, este inclusă într-un pliant de prezentare al cărui text este redactat în limbile română, engleză și franceză.
Tirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Prețul de vânzare al bancnotei aniversare este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnotele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.
-
ECONOMIEacum o săptămână
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum o săptămână
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 7 zile
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
-
ECONOMIEacum o săptămână
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
-
ECONOMIEacum 7 zile
ANAF atrage atenția asupra unor noi mesaje false transmise în numele instituției
-
ECONOMIEacum 7 zile
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
-
ECONOMIEacum o săptămână
Studiu: Românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus