Rețele sociale

ECONOMIE

Vicepreședinte ASF: Am creat cadrul legal pentru deschiderea de conturi online

Radio CECCAR FM

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a creat cadrul legal pentru deschiderea de conturi online prin care se acordă posibilitate unui client de a tranzacționa instrumente financiare din fața calculatorului, a declarat, la prima ediție a Summitului Administratorilor de Fonduri din România, Gabriel Grădinescu, vicepreședinte al ASF, citat de Agerpres. „Am creat cadrul legal pentru deschiderea de conturi online, unde sunt detaliate formalitățile necesare pentru deschiderea unui cont și pentru acordarea posibilității unui client de a tranzacționa instrumente financiare din fața calculatorului. ASF consideră benefică facilitarea transmiterii rapoartelor online, în contextul în care această metodă este eficientă și asigură o comunicare rapidă. De aceea, ASF a dezvoltat de-a lungul timpului o serie de aplicații IT, astfel încât raportările ce sunt transmise de entitățile reglementate să poate fi transmise electronic”, a spus Gabriel Grădinescu.

El a menționat că instituția are în vedere ca rapoartele financiare anuale ale emitenților de pe piețele reglementate, cuprinzând situații financiare pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date, să fie întocmite într-un format de raportare electronic unic. „În plan local, avem un cadru legislativ bine pus la punct, ce urmează directiva europeană MIFID II și anume Legea 126/2018. Avem proiectul ce va pune bazele contrapărții centrale. În plan global, beneficiem de dezvoltarea atât pe verticală, cât și pe orizontală a puterii internetului. Acum, totul este online, de la accesul la informație la investiția propriu-zisă”, a afirmat Gabriel Grădinescu.

Conform vicepreședintelui ASF, înființarea unei contrapărți centrale în România ar conduce la creșterea gradului de competitivitate a pieței de capital românești, oferind participanților la piață o serie de avantaje care decurg din existența unei infrastructuri puternice pentru operațiunile post-tranzacționare.

„Revenind la accesul la informație, depunerea de acte online și integrarea online a noilor entități reprezintă un focus al instituției pe care o reprezint. Acest focus are două direcții bine stabilite. Din punct de vedere financiar, ne propunem un plan de comisionare și taxare corespunzător rulajelor pentru toți actorii ce iau parte la piață. Acest plan va duce la o competitivitate crescută și evident la servicii financiare de o calitate mai bună pentru investitori. Ne propunem o structurare procedurală ce are ca scop rapiditatea operațiunilor și o relaționare cât mai bună între companiile din piață și ASF. ASF trebuie să acționeze ca liant între investitor, piață și companiile ce oferă servicii financiare. Pot să vă asigur că suntem pro-business și orientați spre dezvoltarea pieței de capital din România”, a declarat Gabriel Grădinescu.

El a menționat că, datorită acestui ecosistem creat, instituția se concentrează să atragă mai mulți investitori, nu numai instituționali și profesioniști, ci și clienți de retail.

Vicepreședintele ASF a precizat că instituția are un rol activ și sprijină promovarea BVB la statutul de piață emergentă prin proiecte legislative menite să asigure suportul pentru dezvoltarea și promovarea pieței de capital, prin implicarea în diverse proiecte educaționale și prin sprijinirea oricăror alte măsuri menite să atragă noi emitenți și instrumente financiare pe piața de capital.

Gabriel Grădinescu a spus că piața de capital trebuie transformată într-un spațiu de dezvoltare bun pentru economie, iar piața de capital trebuie să reprezinte un motor real al economiei. Misiunea ASF trebuie să fie digitalizarea și instituția își propune să se concentreze pe acest aspect în următoarea perioadă.

„Misiunea noastră este să dezvoltăm infrastructura necesară pentru a ne adapta, dacă o pot numi așa, la o nouă piață de capital. Și dacă ar fi să dăm un nume acestui proiect atunci să-l numim «Piața de capital, la un click distanță». În concluzie, ne aflăm într-un bun moment legislativ și financiar. Tipurile de servicii financiare se schimbă, vedem în piață o evoluție de tip fintech. Investitorul s-a schimbat și are nevoie de noi direcții și de noi servicii demne de era digitală în care trăim. Așadar, și noi, ca reglementator al acestui mediu, trebuie să ne dezvoltăm și să ne adaptăm. Iar pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, acest lucru se traduce prin activitatea continuă preventivă. Iar dacă un investitor este educat în mod corect atunci există premisele dezvoltării sănătoase a piețelor, ceea ce se traduce prin noi actori și lichiditate mai mare. Toate acestea înseamnă creditare mai ușoară, ceea ce va conduce automat la atragerea de cât mai mult business”, a declarat Gabriel Grădinescu.

ECONOMIE

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.

Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.

Continuare

ECONOMIE

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.

Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.

Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.

Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).

Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.

Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.

Continuare

ECONOMIE

Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată

Radio CECCAR FM

A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.

Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care:  ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.

Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.

Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.

Continuare

Trending