ECONOMIE
DRPCIV: Aproape 1,46 milioane de autovehicule, înregistrate în București în 2019; parcul auto național a crescut cu circa 7%
Aproximativ 1,46 de milioane de autovehicule erau înmatriculate în București, la 31 decembrie 2019, în creștere cu aproape 32% față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce, la nivel național, parcul auto a ajuns la circa 8,75 milioane de unități, cu 6,78% mai mult de la an la an, arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultate de Agerpres. Conform statisticii oficiale, din totalul autovehiculelor înmatriculate în Capitală, 1,169 milioane de unități erau încadrate la categoria autoturisme, din care 1,151 milioane de unități convenționale (638.217 unități cu motorizare pe benzină, respectiv 513.337 diesel).
Per total, numărul de autovehicule diesel noi și rulate înregistrate în București a ajuns la 705.278 de exemplare, 685.852 de unități erau pe benzină, restul până la 1,457 milioane având alte tipuri de motorizări.
În același timp, la nivel de București, numărul autoturismelor vechi și foarte vechi (de peste 16 ani), înregistrate la finele anului 2019, a fost de 352.257 de unități, în timp ce autoturismele noi (0-2 ani) erau în număr de 147.953.
La nivel național, din totalul celor aproximativ 8,75 de milioane de autovehicule înregistrate la finele anului trecut, peste 6,9 milioane sunt autoturisme, în creștere cu 7%, comparativ cu datele din anul anterior, când au fost înregistrate 6,45 milioane.
Conform Direcției de Înmatriculări, aproximativ 4,36 de milioane de unități din totalul parcului auto național erau mai vechi de 16 ani, respectiv 20 de ani, 2,52 de milioane de autovehicule aveau o vechime de 11-15 ani, iar 994.398 erau mai vechi de 6-10 ani.
În ceea ce privește autovehiculele cu vechime de 0-2 ani, la nivel național erau înregistrate, la sfârșitul anului trecut, 392.430 de unități, din care 289.520 de autoturisme.
Potrivit DRPCIV, la finele anului 2019, pe drumurile din România circulau 4,344 milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,895 milioane de mașini diesel.
ECONOMIE
MF propune noi modificări la Codul fiscal și la Codul de procedură fiscală
Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de OUG publicat astăzi în transparență decizională, o serie de modificări și completări la Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și la Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește Codul fiscal, amendamentele propuse prin noul proiect de act normativ vizează Titlul VIII – Accize și alte taxe speciale. Astfel, se are în vedere introducerea unui calendar de creștere graduală a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic în vederea asigurării predictibilității fiscale pentru operatorii economici din domeniul alcoolului și băuturilor alcoolice. Totodată, se propune exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic, avându-se în vedere faptul că pentru aceste produse se introduce un calendar de creștere graduală a nivelului accizei pentru perioada 2025 -2026, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflației din anul 2024.
De asemenea, proiectul aflat în consultare publică urmează să completeze art. 83 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu un nou alineat, alin. (41 ) în sensul că un subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală poate fi înregistrat din oficiu de organul fiscal central și la solicitarea unui notar public în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, în considerarea faptului că, potrivit actelor normative de organizare și funcționare a activității notariale, notarii publici sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public și trebuie să identifice persoanele fizice/juridice, iar codul de identificare fiscală este un element de identificare a acestora.
„Neimplementarea măsurilor propuse va conduce la efecte negative asupra îndeplinirii țintelor asumate și consecințe agravante asupra derulării procesului privind impozitarea pe proprietate”, subliniază inițiatorii proiectului, în Nota de fundamentare.
ECONOMIE
Proiectul Procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire a salariului minim, în consultare publică
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, document care – potrivit Notei de fundamentare – cuprinde „reglementări în vederea stabilirii unei proceduri cât mai clare și concrete pentru aplicarea mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel încât să se asigure că salariații au acces la o protecție a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal adecvat sau sub forma unor salarii și condiții decente de muncă, stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise”.
Astfel, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește și se actualizează cu evoluția ratei inflației și cu evoluția productivității muncii prognozate, potrivit unei formule de calcul. De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, în situația în care raportul dintre valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prognozat aplicând formula și câștigul salarial mediu brut lunar este mai mic de 52%, se negociază în cadrul Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social într-o marjă cuprinsă între rezultatul formulei și evaluarea gradului de adecvare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de nivelul orientativ de 47%-52% al ponderii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în câștigul salarial mediu brut.
În aplicarea Procedurii menționate, MMSS are ca atribuții, pe de o parte stabilirea, implementarea, monitorizarea și evaluarea mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și, pe de altă parte, prezentarea Raportului anual privind actualizarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată realizat de instituția mai sus menționată și înaintarea recomandării ministerului către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social în vederea stabilirii și actualizării valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. „În cadrul acestui proces, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va beneficia de expertiza unei instituții de cercetare specializate în analiza și evaluarea de impact a politicilor din domeniul pieței muncii”, precizează inițiatorii proiectului, în Nota de fundamentare.
Totodată, actul normativ prevede etapele Calendarului anual de implementare și de funcționare a mecanismului de stabilire a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu implicarea partenerilor sociali atât în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale cât și în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
ECONOMIE
CE propune un portal unic de declarații digitale în vederea reducerii sarcinii administrative pentru detașarea lucrătorilor
Comisia Europeană (CE) a propus crearea unui portal unic de declarații digitale pentru întreprinderile care prestează servicii și care trimit temporar lucrători într-un alt stat membru, cunoscut sub numele de „lucrători detașați”, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Piața unică a UE numără 5 milioane de lucrători detașați. Una dintre principalele bariere administrative cu care se confruntă angajatorii lor este gestionarea unei documentații multiple și diverse în fiecare stat membru”, se menționează în comunicat.
Statele membre vor putea utiliza interfața publică în mod voluntar. În statele membre care aleg să facă acest lucru, noul portal unic pentru declarații digitale va reduce costurile administrative pentru întreprinderi atunci când își detașează lucrătorii în străinătate. Acest lucru va contribui la obiectivul Comisiei de a reduce sarcina de raportare a întreprinderilor cu 25%, astfel cum se subliniază în comunicarea sa privind „Competitivitatea pe termen lung a UE”, menținând totodată pe deplin nivelul ridicat existent de protecție a drepturilor lucrătorilor detașați consacrat în legislația UE și în legislația națională. Propunerea va permite, de asemenea, o mai bună respectare a normelor existente, permițând asigurarea unei mobilități echitabile, în conformitate cu standarde ridicate de protecție a lucrătorilor. Pentru a spori transparența, statele membre pot trimite o copie a declarației și lucrătorilor detașați.
Potrivit reprezentanților CE, instrumentul propus de Comisie va contribui la reducerea sarcinii administrative pentru detașarea lucrătorilor. Un portal unic pentru declarații digitale va permite prestatorilor de servicii să utilizeze un singur formular în loc să utilizeze 27 de formulare naționale diferite. În medie, acest lucru va reduce cu 73% timpul petrecut cu declarațiile. Acest formular unic va fi disponibil în toate limbile oficiale ale UE. Informațiile solicitate sunt raționalizate la aproximativ 30 de puncte de date. Acesta va oferi un ghișeu unic ușor de utilizat pentru declararea lucrătorilor detașați în UE. Acest lucru va facilita respectarea de către întreprinderi a obligațiilor de declarare către autoritățile naționale competente.
Totodată, un alt beneficiu va fi consolidarea cooperării între statele membre. Noul portal va face parte din Sistemul de informare al pieței interne (IMI). În prezent, statele membre utilizează deja IMI atunci când lansează cereri de informații sau solicită asistență reciprocă pentru a monitoriza respectarea normelor privind detașarea lucrătorilor. Noua interfață publică se va baza, de asemenea, pe soluțiile tehnice deja instituite pentru declarația electronică a lucrătorilor detașați din transportul rutier, în cazul în care o interfață publică electronică, care este, de asemenea, conectată la IMI, este deja disponibilă din 2022.
De asemenea, s-a avut în vedere sprijinirea protecției lucrătorilor. Simplificarea procesului de depunere și actualizare a declarațiilor de detașare va reduce cazurile de nerespectare a normelor privind detașarea și va spori transparența detașărilor. Aceasta va facilita efectuarea unor inspecții eficace și specifice de către statele membre, contribuind la protecția drepturilor lucrătorilor detașați.
-
ECONOMIEacum 4 zile
BNR menține dobânda-cheie la nivelul de 6,50% pe an
-
ECONOMIEacum o săptămână
Modificări la sancțiunile aferente Sistemului național RO e-Transport
-
ECONOMIEacum 4 zile
BNR: Rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni din 2024
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR Dâmbovița, la prima ediție a Târgului de Cariere și Dezvoltare Profesională
-
ECONOMIEacum o săptămână
ARB, Poliția Română și DNSC avertizează asupra riscului de fraudă în perioada Black Friday
-
ECONOMIEacum 4 zile
România, printre cele mai mari scăderi din UE ale producției de servicii, în august
-
ECONOMIEacum 4 zile
MF: Datoria guvernamentală a crescut, în august
-
PROFESIA CONTABILĂacum o săptămână
CECCAR Giurgiu: Seminar cu tema Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, în colaborare cu Casa Județeană de Pensii