Rețele sociale

ECONOMIE

FNGCIMM demarează, în regim de urgență, Programul IMM Invest Romania

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) demarează, în regim de urgență, Programul IMM Invest Romania, care permite IMM-urilor afectate semnificativ de criză să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții, prin accesarea unor finanțări garantate.

Radio CECCAR FM

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) demarează, în regim de urgență, Programul IMM Invest Romania, care permite IMM-urilor afectate semnificativ de criză să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții, prin accesarea unor finanțări garantate, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Instituțiile de credit interesate vor transmite Fondului de Garantare și Ministerului Finanțelor Publice solicitarea de înscriere în program până la data de 16 aprilie 2020, nivelul costurilor totale pe care le vor aplica, precum și valoarea estimată a finanțărilor pentru anul 2020.

FNGCIMM va garanta aceste finanțări în numele și în contul statului român, iar garanțiile vor putea acoperi un procentaj de maximum 80% din creditele de investiții, cu o valoare maximă de 10 milioane lei, și din creditele/liniile de credit destinate finanțării capitalului de lucru necesar întreprinderilor mijlocii, în valoare de până la 5 milioane lei, și/sau un procentaj de 90% din creditele/liniile de credit, în valoare de până la un milion de lei acordate întreprinderilor mici, respectiv din creditele/liniile de credit de până la 500.000 lei, acordate microîntreprinderilor.

Valoarea creditelor/liniilor de credit se va dimensiona în funcție media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, în limita a 5 milioane de lei.

Pentru IMM-urile nou-înființate, valoarea maximă a finanțării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare.

Durata maximă a finanțării în cazul creditelor pentru realizarea de investiții este de 72 de luni, fără posibilitate de prelungire, iar durata maximă a finanțării în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru este de 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de încă 36 de luni.

Garanțiile se acordă la solicitările băncilor, pe baza aceleiași documentații necesare pentru aprobarea creditelor, printr-o procedură rapidă, imediat după operaționalizarea Programului și după înscrierea băncilor finanțatoare în Program.

„FNGCIMM este pregătit să implementeze Programul IMM Invest România, ca măsură de menținere în viață a peste 40.000 de IMM-uri. Am creat o schemă simplă de finanțare/garantare, în condiții avantajoase pentru beneficiari, am configurat organizațional fluxurile de analiză și aprobare să funcționeze în regim de urgență. Înțelegem perfect că, în această situație de criză, întreprinderile mici și mijlocii sunt cele mai afectate și le suntem alături pentru a le asigura gura de oxigen de care au nevoie pentru supraviețuire. Solicităm tuturor partenerilor bancari să colaboreze pentru a depăși acest moment critic, având încredere în capacitatea noastră operațională de garantare. În această perioadă de incertitudine dorim să eliminăm măcar parțial presiunea resimțită de cele mai afectate întreprinderi mici și mijlocii, iar pe ceilalți antreprenori, care nu se regăsesc în criteriile de eligibilitate ale acestui program, îi anunțăm că în curând vom operaționaliza un alt produs de finanțare/garantare, susținut din surse proprii FNGCIMM”, a declarat Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.

Înregistrarea beneficiarilor în program se realizează pe platforma online dedicată programului, prin parcurgerea următoarelor etape: beneficiarul aplicant se înregistrează în aplicația online disponibilă pe site-ul www.imminvest.ro; beneficiarul completează online datele de identificare, atașează declarația IMM în format pdf; aplică pentru unul sau mai multe credite/ linii de credit; aplicația software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării; după efectuarea verificării datelor și elementelor înregistrate de potențialul beneficiar aplicant, FNGCIMM emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului, precum și numărul de înregistrare; FNGCIMM pune online la dispoziția instituției de credit selectate documentele înregistrate de IMM, precum și acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant; instituția de credit analizează cererea beneficiarului și adoptă intern decizia de acordare a creditului de investiții/creditului liniei de credit conform solicitării beneficiarului; instituția de credit aprobă creditul și transmite FNGCIMM solicitarea privind acordarea garanției de stat.

Creditele se acordă în funcție de criteriile specifice prevăzute în normele și procedurile interne de creditare ale instituțiilor de credit, cu încadrarea în normele de garantare ale FNGCIMM și cu respectarea regulilor de gestionare a plafoanelor anuale.

Perioada de derulare a Programului este determinată de alocarea de către MFP a plafonului de garanții de stat, pentru anul 2020, plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul Programului fiind de 15 miliarde lei.

ECONOMIE

MF propune noi modificări la Codul fiscal și la Codul de procedură fiscală

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de OUG publicat astăzi în transparență decizională, o serie de modificări și completări la Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și la Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește Codul fiscal, amendamentele propuse prin noul proiect de act normativ vizează Titlul VIII – Accize și alte taxe speciale. Astfel, se are în vedere introducerea unui calendar de creștere graduală a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic în vederea asigurării predictibilității fiscale pentru operatorii economici din domeniul alcoolului și băuturilor alcoolice. Totodată, se propune exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic, avându-se în vedere faptul că pentru aceste produse se introduce un calendar de creștere graduală a nivelului accizei pentru perioada 2025 -2026, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflației din anul 2024.

De asemenea, proiectul aflat în consultare publică urmează să completeze art. 83 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu un nou alineat, alin. (41 ) în sensul că un subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală poate fi înregistrat din oficiu de organul fiscal central și la solicitarea unui notar public în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, în considerarea faptului că, potrivit actelor normative de organizare și funcționare a activității notariale, notarii publici sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public și trebuie să identifice persoanele fizice/juridice, iar codul de identificare fiscală este un element de identificare a acestora.

„Neimplementarea măsurilor propuse va conduce la efecte negative asupra îndeplinirii țintelor asumate și consecințe agravante asupra derulării procesului privind impozitarea pe proprietate”, subliniază inițiatorii proiectului, în Nota de fundamentare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire a salariului minim, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, document care – potrivit Notei de fundamentare – cuprinde „reglementări în vederea stabilirii unei proceduri cât mai clare și concrete pentru aplicarea mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel încât să se asigure că salariații au acces la o protecție a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal adecvat sau sub forma unor salarii și condiții decente de muncă, stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise”.

Astfel, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește și se actualizează cu evoluția ratei inflației și cu evoluția productivității muncii prognozate, potrivit unei formule de calcul. De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, în situația în care raportul dintre valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prognozat aplicând formula și câștigul salarial mediu brut lunar este mai mic de 52%, se negociază în cadrul Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social într-o marjă cuprinsă între rezultatul formulei și evaluarea gradului de adecvare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de nivelul orientativ de 47%-52% al ponderii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în câștigul salarial mediu brut.

În aplicarea Procedurii menționate, MMSS are ca atribuții, pe de o parte stabilirea, implementarea, monitorizarea și evaluarea mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și, pe de altă parte, prezentarea Raportului anual privind actualizarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată realizat de instituția mai sus menționată și înaintarea recomandării ministerului către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social în vederea stabilirii și actualizării valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. „În cadrul acestui proces, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va beneficia de expertiza unei instituții de cercetare specializate în analiza și evaluarea de impact a politicilor din domeniul pieței muncii”, precizează inițiatorii proiectului, în Nota de fundamentare.

Totodată, actul normativ prevede etapele Calendarului anual de implementare și de funcționare a mecanismului de stabilire a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu implicarea partenerilor sociali atât în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale cât și în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

Continuare

ECONOMIE

CE propune un portal unic de declarații digitale în vederea reducerii sarcinii administrative pentru detașarea lucrătorilor

Radio CECCAR FM

Comisia Europeană (CE) a propus crearea unui portal unic de declarații digitale pentru întreprinderile care prestează servicii și care trimit temporar lucrători într-un alt stat membru, cunoscut sub numele de „lucrători detașați”, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Piața unică a UE numără 5 milioane de lucrători detașați. Una dintre principalele bariere administrative cu care se confruntă angajatorii lor este gestionarea unei documentații multiple și diverse în fiecare stat membru”, se menționează în comunicat.

Statele membre vor putea utiliza interfața publică în mod voluntar. În statele membre care aleg să facă acest lucru, noul portal unic pentru declarații digitale va reduce costurile administrative pentru întreprinderi atunci când își detașează lucrătorii în străinătate. Acest lucru va contribui la obiectivul Comisiei de a reduce sarcina de raportare a întreprinderilor cu 25%, astfel cum se subliniază în comunicarea sa privind „Competitivitatea pe termen lung a UE”, menținând totodată pe deplin nivelul ridicat existent de protecție a drepturilor lucrătorilor detașați consacrat în legislația UE și în legislația națională. Propunerea va permite, de asemenea, o mai bună respectare a normelor existente, permițând asigurarea unei mobilități echitabile, în conformitate cu standarde ridicate de protecție a lucrătorilor. Pentru a spori transparența, statele membre pot trimite o copie a declarației și lucrătorilor detașați.

Potrivit reprezentanților CE, instrumentul propus de Comisie va contribui la reducerea sarcinii administrative pentru detașarea lucrătorilor. Un portal unic pentru declarații digitale va permite prestatorilor de servicii să utilizeze un singur formular în loc să utilizeze 27 de formulare naționale diferite. În medie, acest lucru va reduce cu 73% timpul petrecut cu declarațiile. Acest formular unic va fi disponibil în toate limbile oficiale ale UE. Informațiile solicitate sunt raționalizate la aproximativ 30 de puncte de date. Acesta va oferi un ghișeu unic ușor de utilizat pentru declararea lucrătorilor detașați în UE. Acest lucru va facilita respectarea de către întreprinderi a obligațiilor de declarare către autoritățile naționale competente.

Totodată, un alt beneficiu va fi consolidarea cooperării între statele membre. Noul portal va face parte din Sistemul de informare al pieței interne (IMI). În prezent, statele membre utilizează deja IMI atunci când lansează cereri de informații sau solicită asistență reciprocă pentru a monitoriza respectarea normelor privind detașarea lucrătorilor. Noua interfață publică se va baza, de asemenea, pe soluțiile tehnice deja instituite pentru declarația electronică a lucrătorilor detașați din transportul rutier, în cazul în care o interfață publică electronică, care este, de asemenea, conectată la IMI, este deja disponibilă din 2022.

De asemenea, s-a avut în vedere sprijinirea protecției lucrătorilor. Simplificarea procesului de depunere și actualizare a declarațiilor de detașare va reduce cazurile de nerespectare a normelor privind detașarea și va spori transparența detașărilor. Aceasta va facilita efectuarea unor inspecții eficace și specifice de către statele membre, contribuind la protecția drepturilor lucrătorilor detașați.

Continuare

Trending