Rețele sociale

ECONOMIE

Perioada de izolare a dus la creșterea cu 25% a vânzărilor în bricolaj și electro-retail

Perioada de izolare la domiciliu și munca de acasă i-au determinat pe români să se preocupe mai mult ca oricând de starea locuințelor: astfel că vânzările magazinelor de bricolaj și electro-retail au crescut cu peste 25% față de anul trecut, arată un studiu Frames.

Radio CECCAR FM

Perioada de izolare la domiciliu și munca de acasă i-au determinat pe români să se preocupe mai mult ca oricând de starea locuințelor: astfel că vânzările magazinelor de bricolaj și electro-retail au crescut cu peste 25% față de anul trecut, arată un studiu Frames.

Amenajate, cele mai multe, înainte de criza economică din 2010, apartamentele românilor au nevoie de un upgrade semnificativ atât în privința zugrăvelii cât mai ales a dotărilor tehnice, de la centralele termice care își încheie ciclul de viață la obiectele sanitare, arată analiza.

Cele două luni și jumătate de stat acasă au accentuat și mai mult acest fenomen. După ce, în ultimii ani, românii au fost interesați, în primul rând, de electrocasnice și electronice (televizoare, frigidere, aparate de aer condiționat și alte aparate), dovadă boom-ul semnificativ din piața de profil, pentru mulți dintre români, următorul pas îl reprezintă refacerea condițiilor de locuire, mai ales că pandemia de coronavirus a ridicat mai mult ca oricând problema igienei locuințelor.

Potrivit celui mai recent raport privind România, cele mai noi tendințe din piață indică o creștere semnificată a business-ului din sectorul de renovare. ,,În timp ce construcția de clădiri noi, în unele cazuri, a încetinit din cauza incertitudinii în ceea ce privește condițiile economice, lucrările de renovare sunt mai puțin predispuse la acest efect. În plus, pe măsură ce măsurile guvernamentale au început să fie puse în aplicare în martie, persoanele și companiile deopotrivă au trebuit să-și ajusteze condițiile de viață și de muncă’’, afirmă dr. Sebastian Sipos-Gug – Ebuild, EECFA Romania.

De altfel, magazinele de bricolaj au fost foarte căutate în această perioadă.

,,În condițiile în care mall-urile, magazinele din zona de fashion au fost închise în această perioadă, românii s-au îndreptat spre supermarketuri și magazinele de bricolaj & electro-retail, iar rezultatele s-au văzut în creșterea semnificativă a vânzărilor. Estimările Frames indică o creștere a vânzărilor, la nivelul întregii piețe, de peste 25% față de perioada similară din anul trecut. Au existat rețele ale căror performanțe au depășit acest nivel.’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Focusul pe reamenajare vine și în condițiile în care multe dintre obiectele sanitare și cele de climatizare se află la finalul ciclului de funcționare optimă.

,,Statisticile de vânzări și service indică faptul că, în zona centralelor termice, boilerelor și aparatelor de aer condiționat, multe dintre produsele achiziționate acum 8-10 ani își încheie perioada optimă de funcționare. Randamentul superior și costurile mai scăzute de funcționare ale noilor generații de aparate sunt de natură să genereze un plus de interes pentru clienți’’, afirmă analiștii.

Focusul semnificativ din piața amenajării locuințelor este amplificat și de finalizarea multora dintre locuințele construite în ultimii ani.

Cum noile condiții legale impun darea în folosință cu toate racordurile finale (apă, curent, gaze etc.), dezvoltatorii și clienții finali vor fi stimulați să investească semnificativ în amenajarea locuințelor, arată analiza Frames.

Pe de altă parte, incertitudinile legate de evoluția prețurilor locuințelor și provocările din zona de creditare (accesul mai dificil la finanțare, semnele de întrebare legate de Programul ,,O casă, o familie’’, dinamica cursului valutar etc.) sunt de natură să influențeze comportamentul de consum al românilor.

,,Următoarea perioadă se anunță a fi una plină de provocări în piața imobiliară. Mai atenți la condițiile macro-economice, la perspectivele crizei economice, la dinamica prețurilor și a cursului valutar, mulți dintre români vor prioritiza creșterea confortului locativ și asigurarea unor rezerve financiare, dovadă creșterea apetitului pentru economisire, reliefat de datele BNR’’, spun experții de la Frames.

Focusul pe reamenajarea locuințelor este subliniat și de evoluția semnificativă a pieței materialelor de construcții și amenajări interioare din ultimii ani.

Potrivit datelor Frames, afacerile companiilor care activează în comerțul cu ridicata și amănuntul al materialelor pentru construcții, echipamentelor sanitare și de încălzire (COD CAEN 4673 și 4752) ar putea atinge, în 2020, nivelul de 35 de miliarde de lei, cu peste 20 de miliarde de lei mai mult decât în 2010.

Ultimele date de la Ministerul Finanțelor arată că cele 9044 firme active în acest sector au încheiat anul 2018 (pentru 2019 nu există încă datele finale) cu afaceri totale de 33,3 mld. lei și un profit net de 2,32 miliarde lei, față de 494,2 mil. lei înregistrat în 2010.

Principalii jucători din piață sunt, în ordinea cifrei de afaceri, Dedeman SRL (7,22 mld.lei), Arabesque SRL (Mathaus) (1,69 mld.lei) și Leroy Merlin Romania SRL (1,56 mld.lei).

,,Piața materialelor de construcții se află, în prezent, într-o zonă de maturizare, mare parte din business-ul la nivel național concentrându-se în jurul principalilor companii din piață. Focusul este pus, în prezent, pe extinderea gamei de produse, mai ales în zona celor inovative, și pe serviciile de suport, pe consultanța oferită clienților, pe know-how.’’, arată analiza.

Peste 57.000 de angajați lucrează, în prezent, în acest domeniu, cu peste 17.000 mai mulți decât acum 10 ani.

Marea provocare pentru acest sector, ca și în general pentru economie, o va reprezenta, în perioada următoare, o potențială scădere semnificativă a consumului, principalul motor al economiei, ca urmare a dificultăților financiare (șomaj, disponibilizări, firme închise etc.)

,,După un an 2019 foarte bun pentru acest sector, 2020 ar putea aduce o tendință de temperare a creșterii cifrei de afaceri, în condițiile unei potențiale crize economice. Estimările sunt relative, în condițiile în care condițiile macro-economice sunt greu de estimat, având în vedere evoluția economică globală’’, spun experții de la Frames, citați de Mediafax.

ECONOMIE

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.

Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.

Continuare

ECONOMIE

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.

Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.

Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.

Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).

Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.

Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.

Continuare

ECONOMIE

Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată

Radio CECCAR FM

A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.

Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care:  ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.

Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.

Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.

Continuare

Trending