Rețele sociale

ECONOMIE

MF prelungește perioada de acordare a garanțiilor din cadrul Programului IMM Factor

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) intenționează, printr-un proiect de OUG, să simplifice și să flexibilizeze OUG nr. 46/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia. „Îmbunătățirile propuse conduc la crearea unui cadru adaptat atât cerințelor sectorului IMM în contextul actual, cât și derulării corespunzătoare a Programului de către instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare din România”, precizează instituția, într-un comunicat.

Astfel, se propune prelungirea perioadei de valabilitate a schemei de ajutor de stat pe Cadru Temporar, în sensul prelungirii perioadei de acordare a garanțiilor aferente până la data de 31 decembrie 2021. Totodată, se prelungește și perioada de plată a grantului până la data de 31 octombrie 2022, în conformitate cu perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat.

De asemenea, plafoanele maxime ale granturilor de care pot beneficia IMM-urile în conformitate cu noile prevederi ale Cadrului Temporar cresc de la 800.000 euro la 1.800.000 euro per întreprindere. Pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii plafonul crește de la 120.000 euro la 270.000 euro. Pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, plafonul se modifică de la 100.000 euro la 225.000 euro.

În urma consultărilor cu finanțatorii implicați în Program, cu asociațiile profesionale ale instituțiilor de credit și cu instituțiile financiare nebancare, se propune eliminarea ipotecilor imobiliare dintre garanțiile colaterale cu care poate fi garantată garanția de stat, dat fiind că operațiunile cu factoring cu regres nu sunt grevate de astfel de garanții în mod obișnuit. În lipsa acestei modificări, finanțările de tip factoring cu regres care pot fi accesate prin intermediul Programului ar fi lipsite de atractivitate pentru potențialii beneficiari.

Totodată, este necesară și modificarea procedurii de recuperare a creanțelor rezultate din plata garanțiilor emise pentru finanțările acordate în cadrul Programului, în sensul evidențierii cât mai clare a rolurilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), respectiv a finanțatorilor în această procedură, odată cu propunerea de eliminare a ipotecilor imobiliare dintre garanțiile colaterale cu care poate fi garantată garanția de stat.

Prin corelarea măsurilor adoptate cu cele prevăzute în aprobarea Comisiei Europene privind Cadrul temporar în materie de ajutor de stat în contextul pandemiei COVID-19, se asigură compatibilitatea măsurilor de ajutor de stat avute în vedere cu legislația europeană în domeniu.

Proiectul de act normativ este publicat și poate fi consultat la rubrica Transparență decizională.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending