Rețele sociale

ECONOMIE

MDLPA a finalizat ghidurile necesare lansării proiectelor PNRR

Radio CECCAR FM

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a elaborat și finalizat ghidurile solicitantului pentru proiectele finanțate din Fondul local și Valul renovării, componente ale Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și a asigurat posibilitatea supracontractării cu 30%, a anunțat ministrul de resort, Cseke Attila, citat într-un comunicat al instituției. Ghidurile pot fi consultate aici.

„Supracontractarea este necesară pentru a ne asigura că nu va fi irosit niciun euro și că putem cheltui fiecare cent în folosul României. Încheiem mai multe contracte pentru a asigura dezvoltarea comunităților locale și ale României, iar eventualele proiecte nefinalizate nu vor însemna bani trimiși înapoi la UE”, a declarat Cseke Attila.

Întrucât programul este finanțat de Uniunea Europeană, ghidurile de finanțare se depun astăzi la Comisia Europeană. De asemenea, aceste ghiduri sunt publicate pe site-ul MDLPA și se transmit în consultare atât Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cât și celor patru structuri asociative ale autorităților administrației publice locale. „Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va aloca fonduri, din PNRR, pentru asigurarea unei infrastructuri prietenoase cu mediul pentru comunitățile locale, respectiv pentru eficientizarea energetică și consolidarea seismică a clădirilor publice și a clădirilor rezidențiale multifamiliale. Prin posibilitatea de supracontractare, valoarea totală a celor două fonduri va ajunge la 5,55 miliarde de euro. Din această sumă construim cel puțin 5.522 de locuințe pentru tineri, medici și profesori, eficiente din punct de vedere energetic. Totodată, se construiesc minimum 1.091 de km de piste pentru biciclete și achiziționăm peste 1.135 de autobuze, troleibuze, tramvaie și microbuze noi, electrice sau pe hidrogen, cu stație de încărcare. La nivel național, achiziționăm cel puțin 13.200 de stații de încărcare electrică pentru autovehicule”, a precizat ministrul.

Cseke Attila a adăugat că, din aceste fonduri, vor fi reabilitate aproximativ 1.400 de blocuri, însemnând 1,3 milioane de mp, pentru a fi eficiente din punct de vedere energetic și sigure în caz de cutremur. Totodată, clădirile instituțiilor publice vor putea fi reabilitate și eficientizate energetic și, astfel, vor fi scăzute emisiile de carbon. În total, va fi finanțată renovarea energetică a cel puțin 2.000 de instituții publice prin PNRR. „”Aici aș dori să subliniez un lucru important, care nu a fost inclus până acum în niciun astfel de program de investiții: pentru prima dată, nici proprietarii locuințelor, nici administrația locală nu trebuie să contribuie cu o cotă parte. Renovarea este finanțată integral de Ministerul Dezvoltării, din fonduri UE”, a precizat ministrul.

MDLPA va pune le dispoziție, în aprilie, platforma digitală unde fiecare localitate poate vedea suma prealocată și investițiile pe care se pot cheltui aceste sume. De pe această platformă, fiecare localitate poate selecta investiții în funcție de nevoile locale. Toate contractele de finanțare vor fi semnate până la sfârșitul acestui an, a afirmat ministrul.

ECONOMIE

Noi modificări în Codul de procedură civilă: numirea experților judiciari, digitalizată

Radio CECCAR FM

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 139/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, care modifică articolul 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, digitalizând procesul de numire a experților pentru efectuarea de expertize judiciare.

Potrivit noii legi, dacă părțile implicate într-un proces nu reușesc să ajungă la un acord privind numirea experților, aceștia vor fi desemnați de instanță printr-un sistem informatizat aleatoriu. Acest sistem va selecta experții dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate legal să efectueze expertize judiciare. Modificările intră în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Normele metodologice care vor reglementa funcționarea acestui sistem, având în vedere încărcătura experților în ceea ce privește numărul de expertize judiciare alocate, se aprobă în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Opinia CECCAR

Această schimbare legislativă reprezintă un pas semnificativ către digitalizarea și eficientizarea sistemului judiciar din România. Prin utilizarea unui sistem informatizat pentru numirea experților judiciari se asigură o distribuție echitabilă a cazurilor între experți.

Mai mult, această măsură poate contribui la creșterea transparenței și a încrederii publicului în procesul judiciar, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru părțile implicate în procese civile.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 448 din 15 mai 2024, a fost publicat OPANAF nr. 888/2024, act normativ prin care se modifică OPANAF nr. 1.253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, prin noul act normativ au fost eliminate din formularul (300) următoarele rânduri:

 rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;

▪ rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

Continuare

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

Trending