Rețele sociale

ECONOMIE

CE: Cadru temporar pentru a sprijini economia în contextul invadării Ucrainei de către Rusia

Radio CECCAR FM

Comisia Europeană (CE) a adoptat un cadru temporar de criză, menit să le permită statelor membre să utilizeze flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, informează Executivul comunitar, într-un comunicat.

„(…) Comisia va oferi statelor membre posibilitatea să utilizeze flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a aborda această situație fără precedent, protejând în același timp condițiile de concurență echitabile de pe piața unică. Cadrul temporar de criză completează setul de instrumente existente privind ajutoarele de stat cu multe alte posibilități, de care statele membre dispun deja, de exemplu cu măsuri prin care se oferă compensații întreprinderilor pentru daunele suferite în mod direct ca urmare a circumstanțelor excepționale pe care le traversăm și cu măsurile descrise în comunicările Comisiei privind evoluțiile pieței energiei.

Noul cadru va permite statelor membre (i) să acorde ajutoare cu un cuantum limitat întreprinderilor afectate de criza actuală sau de sancțiunile și contrasancțiunile aferente; (ii) să se asigure că întreprinderile dispun în continuare de lichidități suficiente și (iii) să despăgubească întreprinderile pentru costurile suplimentare suportate ca urmare a prețurilor excepțional de ridicate la gaz și energie electrică.

Ambele tipuri de măsuri vor fi disponibile și pentru întreprinderile care pot fi considerate ca aflându-se în dificultate din cauza nevoilor acute de lichidități cu care este posibil să se confrunte în circumstanțele actuale, pe fondul fragilității provocate de pandemia de COVID-19. Entitățile controlate de Rusia cărora li s-au aplicat sancțiuni vor fi excluse din domeniul de aplicare a acestor măsuri.

Pentru a oferi un exemplu, dacă statele membre doresc să reducă la minimum impactul creșterii puternice a costului factorilor de producție, acestea pot introduce imediat scheme de acordare a unui ajutor de până la 400.000 euro pentru fiecare întreprindere afectată de criză. Comisia este pregătită să conlucreze cu statele membre pentru a găsi neîntârziat soluții viabile, care să protejeze această parte importantă a economiei noastre, utilizând întreaga flexibilitate prevăzută de normele privind ajutoarele de stat.

Pentru a menține condiții de concurență echitabile pe piața unică, noul cadru temporar de criză include o serie de garanții. Statele membre sunt invitate, la rândul lor, să includă cerințe în materie de durabilitate atunci când acordă ajutoare întreprinderilor pentru costurile energetice suplimentare legate de prețurile ridicate la gaz și energie electrică”, a declarat vicepreședintele executiv al CE Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Cadrul temporar de criză privind ajutoarele de stat, instituit pentru a sprijini economia în contextul invadării Ucrainei de către Rusia, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), recunoaște faptul că întreaga economie a UE se confruntă cu perturbări grave. Pentru a remedia această situație, cadrul temporar de criză prevede trei tipuri de ajutoare:

♦ Cuantumuri limitate ale ajutoarelor. Statele membre vor putea să instituie scheme de ajutor în valoare de până la 35.000 euro pentru întreprinderile afectate de criză care au activități în sectoarele agriculturii, pescuitului și acvaculturii și scheme de ajutor în valoare de până la 400.000 euro per întreprindere, pentru întreprinderile afectate de criză care își desfășoară activitatea în oricare dintre celelalte sectoare. Acest ajutor nu trebuie să fie legat de o creștere a prețurilor la energie, deoarece criza și măsurile restrictive împotriva Rusiei afectează economia în diverse moduri, inclusiv prin perturbări ale lanțului fizic de aprovizionare. Acest sprijin poate fi acordat sub orice formă, inclusiv prin granturi directe;

♦ Sprijin pentru lichidități sub formă de garanții de stat și de împrumuturi subvenționate. Statele membre vor fi în măsură să ofere (i) garanții de stat subvenționate astfel încât băncile să poată acorda în continuare împrumuturi tuturor întreprinderilor afectate de criza actuală și (ii) împrumuturi publice și private cu rate ale dobânzii subvenționate.

▪ Statele membre pot acorda garanții de stat sau pot institui scheme de garantare care să sprijine împrumuturile bancare contractate de întreprinderi. Acestea din urmă ar beneficia de prime subvenționate, cu reduceri ale ratei de piață estimate pentru primele anuale aferente noilor împrumuturi destinate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-urilor) și altor tipuri de întreprinderi.

▪ Statele membre pot facilita acordarea de împrumuturi publice și private întreprinderilor, cu rate ale dobânzii subvenționate. Aceste împrumuturi trebuie acordate cu o rată a dobânzii care să fie cel puțin egală cu rata de bază fără risc, plus o primă de risc de credit specificată, aplicabilă IMM-urilor și, respectiv, celorlalte tipuri de întreprinderi.

Pentru ambele tipuri de sprijin, sunt prevăzute limite ale valorii maxime a împrumutului, care se bazează pe nevoile operaționale ale unei întreprinderi, ținând seama de cifra sa de afaceri, de costurile sale cu energia sau de nevoile sale specifice în materie de lichidități. Împrumuturile pot fi atât pentru investiții, cât și pentru nevoile de capital circulant.

♦ Ajutor pentru a despăgubi întreprinderile pentru prețurile ridicate la energie. Statele membre vor putea să ofere parțial compensații întreprinderilor, în special celor care sunt mari consumatoare de energie, pentru costurile suplimentare datorate creșterilor excepțional de ridicate ale prețurilor la gaze și energie electrică. Acest sprijin poate fi acordat sub orice formă, inclusiv prin granturi directe. Ajutorul total per beneficiar nu poate depăși 30 % din costurile eligibile, respectiv un plafon maxim de 2 milioane euro, în orice moment. În cazul în care întreprinderea înregistrează pierderi din exploatare, poate fi necesară acordarea unui ajutor suplimentar pentru a se asigura continuarea activității sale economice. În acest scop, statele membre pot acorda ajutoare care depășesc aceste plafoane, până la 25 de milioane euro pentru utilizatorii care sunt mari consumatori de energie și până la 50 milioane euro pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectoare specifice, cum ar fi producția aluminiului și a altor metale, a fibrelor de sticlă, a celulozei, a îngrășămintelor sau hidrogenului și a multor substanțe chimice de bază.

Cadrul temporar de criză va contribui la direcționarea sprijinului către economie, limitând totodată consecințele negative asupra condițiilor echitabile de concurență de pe piața unică.

Astfel, cadrul temporar de criză include o serie de garanții:

● O metodologie proporțională. Ar trebui să existe o corelație între cuantumul ajutorului care poate fi acordat întreprinderilor și dimensiunea activității lor economice și gradul lor de expunere la efectele economice ale crizei, luându-se în considerare cifra lor de afaceri și costurile lor cu energia;

● Condiții de eligibilitate. Definiția utilizatorilor care sunt mari consumatori de energie este stabilită prin trimitere la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva privind impozitarea energiei, și anume întreprinderile pentru care achiziționarea de produse energetice reprezintă cel puțin 3% din valoarea lor de producție;

● Cerințe în materie de durabilitate. Statele membre sunt invitate să aibă în vedere stabilirea, în mod nediscriminatoriu, a unor cerințe legate de protecția mediului sau de securitatea aprovizionării atunci când acordă ajutoare întreprinderilor pentru costurile suplimentare cauzate de prețurile excepțional de ridicate la gaz și energie electrică. Ajutorul acordat ar trebui, așadar, să ajute întreprinderile să facă față crizei actuale, punând totodată bazele unei redresări durabile.

Cadrul temporar de criză se aplică până la 31 decembrie 2022. În vederea asigurării securității juridice, CE va evalua, înainte de data menționată anterior, dacă durata cadrului temporar de criză va trebui prelungită. Mai mult, pe durata aplicării cadrului, CE va monitoriza constant conținutul și domeniul de aplicare a acestuia în lumina evoluțiilor de pe piețele energiei și de pe alte piețe ale factorilor de producție, precum și din perspectiva situației economice generale.

Cadrul temporar de criză adoptat acum vine în completarea numeroaselor posibilități oferite statelor membre de a lua măsuri care să fie conforme cu normele UE existente privind ajutoarele de stat. De exemplu, normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să sprijine întreprinderile care se confruntă cu deficite de lichidități și care au nevoie de ajutoare pentru salvare urgente. În temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, statele membre pot să despăgubească întreprinderile pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente excepționale, cum sunt cele provocate de criza actuală.

ECONOMIE

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.

Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.

Continuare

ECONOMIE

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.

Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.

Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.

Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).

Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.

Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.

Continuare

ECONOMIE

Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată

Radio CECCAR FM

A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.

Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care:  ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.

Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.

Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.

Continuare

Trending