Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, document la elaborarea căruia s-au avut în vedere, potrivit Notei de fundamentare a actului normativ, propunerile și observațiile rezultate din activitatea ANAF, Autorității Vamale Române, precum și problematicile care au fost sesizate Ministerului Finanțelor de către contribuabili ori de corpurile profesionale.

Prin noul proiect se propun următoarele:

♦ modificarea art. 47 alin. (15) din Codul de procedură fiscală în sensul că actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică contribuabililor/ plătitorilor înrolați în sistemele dezvoltate de Ministerul Finanțelor/ANAF sau de către organele fiscale locale prin mijloacele electronice de transmitere la distanță stabilite potrivit alin. (16) sau (17) de la același articol. Actul emis sub această formă se consideră comunicat la data punerii la dispoziția contribuabilului/plătitorului prin aceste mijloace electronice. „Această propunere are în vedere faptul că contribuabili deja s-au înrolat în sistemele de comunicare prin mijloace electronice astfel că, pentru documentele primite cât și pentru cele comunicate de organele fiscale se impune să fie utilizat același canal de comunicare”, menționează reprezentanții MF;

♦ modificarea art. 52 alin. (1), (3) (16) și (19) și introducerea unui nou alineat (191), în scopul creșterii calității serviciului public oferit în legătură cu emiterea soluției fiscale individuale anticipate prin creșterea eficienței activității, reducerea termenelor de soluționare, o mai bună gestionare a dosarelor, specializarea inspectorilor pe categorii de obligații fiscale și creșterea calității actului administrativ emis. La alin. (1) obiectul cererii pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate se limitează la o situație fiscală de fapt viitoare și o obligație fiscală principală. Nu se limitează numărul de cereri pe care le poate depune contribuabilul/plătitorul. În Nota de fundamentare se menționează că, în practică, s-au observat cazuri în care printr-o singură cerere contribuabilii solicită reglementarea tratamentului fiscal în legătură cu mai multe situații fiscale de fapt viitoare și mai multe obligații fiscale principale, făcând dificilă atât gestionarea cât și analiza pe fond a cererilor. „Această modificare propusă este cu atât mai mult relevantă în contextul cererilor care nu sunt elaborate în mod cuprinzător și detaliat sau care, în baza criteriilor stabilite în procedura de soluționare, urmează să fie respinse pentru un anume subiect vizat”, precizează MF.

Alin. (3) se va modifica în sensul alinierii cu aspectele practice legate de discuția preliminară în sensul în care discuția preliminară nu poate avea ca rezultat stabilirea existenței stării de fapt viitoare pentru emiterea unei soluții fiscale având în vedere complexitatea cazurilor care fac obiectul cererilor.

„Experiența practică a reliefat faptul că în cadrul unei discuții preliminare este improbabil să rezulte o concluzie corect fundamentată în legătură cu o cerere pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate, având în vedere pe de o parte caracterul restrâns al informațiilor puse la dispoziție de contribuabil iar, pe de altă parte timpul limitat alocat. Astfel, în esență, discuția prealabilă are un rol exploratoriu și de înțelegere a unor aspecte cu caracter general referitoare la elaborarea de către contribuabil/plătitor a unei cereri pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate care să îndeplinească cerințele impuse prin procedura de soluționare”, subliniază inițiatorii proiectului.

La alin. (16) se propune includerea categoriei contribuabililor nerezidenți la lit. a) pentru care taxa de emitere este de 5000 de euro. MF menționează că acești contribuabili nu au beneficiat până în prezent de instrumentul soluției fiscale individuale anticipat și era necesară o clarificare cu privire la categoria de taxa de emitere aplicabilă.

La alin. (19) se propune eliminarea prevederii referitoare la restituirea taxei în cazul în care cererea pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate este respinsă și reglementarea acestui aspect în cadrul unui nou alineat, alin.(191). După alin. (19) se introduce un nou alineat, alin. (191), prin care se propune restituirea taxei pentru emiterea soluție fiscale individuale anticipate în cazul in care contribuabilul/plătitorul solicită din proprie inițiativă, oricând în primele 15 zile de la depunerea cererii, termen alocat analizei prealabile. De asemenea, taxa se restituie și în cazul în care cererea nu a fost luată în considerare de organul fiscal competent, la finalizarea analizei prealabile, și contribuabilul/plătitorul notificat despre acest fapt optează pentru renunțarea la cerere și solicită restituirea taxei. MF precizează că prin această propunere sunt urmărite două obiective. Primul vizează recunoașterea muncii prestate de personalul implicat în soluționarea cererilor pentru emiterea soluțiilor fiscale inclusiv în situația respingerii cererilor. Al doilea obiectiv se referă la responsabilizarea solicitanților, motivat de experiența anterioară în care au fost identificate numeroase cazuri de cereri neconforme, incomplete sau nejustificate pentru care sunt alocate resurse în vederea analizei și soluționării, determinând, în ansamblu, consecințe negative asupra termenelor de soluționare și a calității actelor administrative elaborate;

♦ modificarea art. 59 alin. (4), art. 65 alin. (7), art. 150 alin. (5) lit. a), art. 151 alin. (1) și (2), și art. 350 alin. (2) din Codul de procedură fiscală în vederea corelării cu dispozițiile art. 2 din HG nr. 237/2022. Astfel, în ceea ce privește domeniul produselor accizabile sau domeniul vamal, normele procedurale privind furnizarea periodică de informații, competența de efectuare a constatării la fața locului, regimul actelor de sesizare a organelor de urmărire penală și delimitarea competențelor structurilor de control, se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Vamale Române. Totodată, se reglementează la art. 350 alin. (2) că organul de urmărire penală poate solicita Autorității Vamale Române efectuarea de controale în domeniul accizelor sau al operațiunilor vamale;

♦ modificarea art. 701 alin. (1) lit. a) în scopul corelării cu dispozițiile art. 11 alin. (3) lit.a1 ), raportat la accesul instituțiilor de interes public la informațiile ANAF în sensul înlocuirii sintagmei „autorităților publice, instituțiilor publice și de interes public din administrația publică centrală și locală” cu sintagma „autorităților publice, instituțiilor publice și de interes public definite conform art. 11 alin. (3) lit. a)”. Astfel, rezultă că ANAF poate transmite informațiile pe care le deține instituțiilor de interes public definite potrivit actelor normative de organizare și funcționare, care sunt învestite să îndeplinească un serviciu de interes public, în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege;

♦ modificarea art. 83 alin. (2), (4) și (5), în sensul exceptării de la atribuirea numărului de identificare fiscală, a persoanelor nerezidente care sunt înregistrate fiscal și care comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) informații referitoare la înregistrarea fiscală în aceeași zi sau cel mai târziu a doua zi. De asemenea, se propune ca după emiterea certificatului de înregistrare fiscală acesta să se păstreze de către organul fiscal până la data ridicării de către contribuabil sau împuternicitului acestuia. MF menționează, totodată, că, potrivit alin. (5) de la art. 83 din Codul de procedură fiscală, pentru contribuabilii nerezidenți care nu au un sediu permanent pe teritoriul României, organul fiscal poate comunica contribuabilului nerezident, prin mijloace electronice stabilite prin ordin al președintelui ANAF, informații conținute în certificatul de înregistrare fiscală. Totodată se propune abrogarea alineatului (3) al art. 83 din Codul de procedură fiscală întrucât certificatul de înregistrare fiscală nu se mai comunică ONRC;

♦ modificarea art. 94 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, în sensul că rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale sau ca urmare a inspecției fiscale ori a verificării situației fiscale personale dacă acestea sunt finalizate cu raport de inspecție/raport de verificare și decizie emisă potrivit acestui act normativ;

♦ completarea art. 111 din Codul de procedură fiscală cu introducerea unei noi condiții de suspendare a termenului de prescripție în situația în care intervine decesul unei persoane fizice la care se află în derulare o acțiune de inspecție fiscală. Astfel, se propune ca termenul de prescripție a dreptului de stabilire a creanțelor fiscale să se suspende pe perioada cuprinsă între data decesului persoanei fizice la care era în curs de desfășurare o acțiune de inspecție fiscală și data luării la cunoștință de către organul de inspecție/verificare că există sau nu succesori, după caz, dar nu mai mult de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. MF precizează că această modificare este justificată de prevederile art. 126 alin. (21 ) din Codul de procedură fiscală, unde este prevăzut faptul că, în cazul în care inspecția fiscală a început și intervine decesul persoanei fizice ca subiect de drept fiscal, inspecția fiscală continuă cu succesorii persoanei respective, dacă aceștia există, caz în care creanța fiscală se stabilește pe numele succesorilor;

♦ în contextul strategiei de digitalizare a ANAF se propune completarea alin. (2) al art.124 din Codul de procedură fiscală cu menționarea explicită a faptului că în relația contribuabilului cu organele de inspecție fiscală pot fi utilizate și mijloacele electronice de comunicare la distanță. • Se propune modificarea alin. (1) lit. a) al art. 126 din Codul de procedură fiscală, în sensul modificării duratei de efectuare a inspecției fiscale pentru contribuabilii nerezidenți, respectiv durata maximă de efectuare a inspecției fiscale să fie de 180 de zile, similar cu durata prevăzută pentru contribuabilii mari sau contribuabilii care au sedii secundare. Această modificare are în vedere eliminarea problemelor rezultate din activitatea organului de inspecție fiscală;

♦ completarea art. 132 din Codul de procedură fiscală cu dispoziții care să reglementeze conduita organului de inspecție fiscală pentru situația în care au fost sesizate organele judiciare competente în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală, respectiv acestea urmează ca, după sesizarea organelor de urmărire penală, să înceteze inspecția fiscală pentru perioadele și obligațiile fiscale care fac obiectul sesizării penale. Ulterior, în situația în care, după sesizarea organelor de urmărire penală, procurorul, prin ordonanță, dispune clasarea ori renunțarea la urmărirea penală sau dacă după trimiterea în judecată instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, organul de inspecție fiscală poate relua inspecția, caz în care se transmite un nou aviz de inspecție fiscală;

♦ pentru a consolida rolul activ al organului de control fiscal, în virtutea principiului bunei-credințe, se propune completarea art. 137^1 din Codul de procedură fiscală în sensul reglementării obligației organului de control fiscal de a analiza punctul de vedere exprimat de contribuabil/plătitor și, după caz, de a reconfigura constatările în situația în care argumentele contribuabilului/plătitorului sunt determinante;

♦ introducerea unui nou articol, articolul 162^1 privind publicarea listelor contribuabililor care nu au obligații restante, în sensul aducerii la cunoștinței opiniei publice a contribuabililor care și-au declarat și achitat la scandență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidențele fiscale cu obligații restante. În acest mod, în relațiile contractuale derulate de către mediul de afaceri, contribuabilii care nu au obligații restante pot fi considerați parteneri de încredere;

♦ modificarea/completarea art 165 alin. (6), art. 167 alin. (11) și (12) și art. 179 din Codul procedură fiscală pentru a conferi o mai mare claritate textului de lege, fiind înlocuită sintagma „obligații fiscale născute ulterior/anterior deschiderii procedurii insolvenței” cu sintagma „obligații fiscale admise la masa credală/ obligații fiscale, altele decât cele înscrise la masa credală”, în considerarea faptului că noțiunea de „masă credală” este utilizată, în mod frecvent, în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;

♦ modificarea art. 184 alin. (6) lit. e) și art. 209^1 alin. (6), lit. f) din Codul de procedură fiscală, în sensul excluderii de la acordarea eșalonarii la plată a taxelor vamale, accizelor și taxei pe valoarea adăugată;

♦ completarea art. 194 alin. (1) și art. 209^4 alin. (1) din Codul de procedură fiscală în scopul clarificării faptului că în raport cu termenele reglementate pentru menținerea eșalonării la plată prioritare sunt cele stabilite în legislația specifică ajutorului de stat; astfel sumele stabilite prin decizie de recuperare a ajutoarelor de stat emise de către Comisia Europeană sau de către autoritățile publice naționale în calitate de furnizor de ajutor de stat trebuie achitate la termenele stabilite în legislația specifică;

♦ având în vedere aspectele rezultate din practică, în sensul că, există o vulnerabilitate care oferă posibilitatea unor deținători de autorizații care activează în domenii reglementate specific, respectiv care trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menține autorizația, acordul ori alt act administrativ similar, de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, prin faptul că, acordarea unei eșalonări la plată a condus ulterior, prin modificări succesive ale eșalonării, atât la neplata obligațiilor fiscale, cât și la acumularea unor obligații noi, se propun: ▪ completarea art. 204 din Codul de procedură fiscală în sensul că eșalonarea la plată să fie accesată de debitorii care trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menține autorizația, acordul ori alt act administrativ similar doar cu constituirea de garanții conform art. 193 alin. (6) lit. a) și/sau b), după caz, din același act normativ, ținând cont de riscul reprezentat de aceste categorii de contribuabili/plătitori; ▪ completarea art. 209^1 alin. (6) și modificarea alin. (11) de la același articol din Codul de procedură fiscală în sensul excluderii din procedura de eșalonare la plată, în formă simplificată, a debitorilor care trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menține autorizația, acordul ori alt act administrativ similar;

♦ completarea art 248 din Codul de procedură fiscală, în sensul reglementării și a acelor situații în care valorificarea bunurilor se face de debitor la o valoare mai mică decât cea stabilită prin raportul de evaluare, dar care asigură recuperarea integrală a creanței fiscale, inclusiv a accesoriilor și cheltuielilor de executare. În aceste cazuri este realizat scopul executării silite, creanța fiind recuperată în totalitate, astfel încât un eventual dezacord al organului de executare ar fi lipsit de interes. Dat fiind că vânzarea se face chiar de debitor, este asigurată și respectarea intereselor acestuia;

♦ introducerea unui nou punct prin care să se completeze prevederile art. 265 alin. (11 ) din Codul de procedura fiscală, cu o nouă literă, care să reglementeze posibilitatea declarării stării de insolvabilitate a debitorilor care dețin în proprietate bunuri a căror valoare este mai mică de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale restante;

♦ completarea art. 267 din Codul de procedură fiscală, în sensul de a clarifica faptul că în materia ajutorului de stat primează dreptul Uniunii Europene, iar prin excepție de la dispozițiile art. 230 din același act normativ, pentru aceste creanțe se aplică imediat măsurile de executare silită, fără comunicarea somației;

♦ modificarea art. 273 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în sensul eliminării sintagmei „definitivă în sistemul căilor administrative de atac” întrucât decizia emisă în soluționarea contestației poate fi reexaminată potrivit art. 281^1 din același act normativ;

♦ modificarea art. 276 alin. (4) din Codul de procedură fiscală pentru situația în care în procedura de soluționare a contestației au fost depuse probe noi în susținerea cauzei, în sensul eliminării sintagmei „sau organului care a efectuat activitatea de control”, în considerarea faptului că organul fiscal care efectuează activitatea de control este și emitentul actului administrativ fiscal atacat. În plus, se propune completarea alin. (5) al art. 276 din Codul de procedură fiscală, astfel încât și intervenientul ori împuterniciții contribuabilului/intervenientului să poată solicita organului de soluționare competent susținerea orală a contestației;

♦ completarea art. 279 din Codul de procedură fiscală în scopul, explicitării soluției de respingere care poate fi totală sau parțială și consecințele pronunțării acestei soluții, în sensul că, la respingerea contestației, se decide, după caz, confirmarea totală sau parțială a actului atacat;

♦ clarificarea alineatului (6) de la art. 281 din Codul de procedură fiscală, în sensul că procedura de soluționare a contestației încetează la data la care structurii specializate de soluționare a contestației i s-a adus la cunoștință despre acțiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor, întrucât decizia de dezînvestire este pronunțată de organul de soluționare a contestațiilor. Solicitările de încetare a procedurii de soluționare a contestațiilor sunt transmise de către contribuabili/serviciile juridice din cadrul ANAF organelor fiscale emitente ale actelor administrative atacate. Având în vedere conținutul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 72/2019 se impune modificarea art. 350 din Codul de procedură fiscală în sensul abrogării dispozițiilor alineatului (1) de la acest articol. De asemenea, se propune și reformularea alineatului (3) în sensul eliminării trimiterilor la alineatul (1) propus spre abrogare;

♦ reglementarea unor norme tranzitorii la art. II pentru debitorii care trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menține autorizația, acordul ori alt act administrativ similar, respectiv: ▪ pentru debitorii care au depus cerere de eșalonare la plată fără garanții sau cu garanții insuficiente și se află în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, acestea urmează să fie soluționate potrivit noilor reglementări, în sensul că debitorii respectivi pot beneficia de eșalonarea la plată numai dacă constituie garanții la nivelul prevăzut de art. 193 alin. (13) sau (14) din Codul de procedură fiscală; ▪ pentru debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe au eșalonări la plată, fie în forma reglementată de Capitolului IV- Înlesniri la plată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare fie eșalonare la plată, în formă simplificată potrivit Capitolului IV1 din același act normativ, și solicită modificarea sau menținerea eșalonării la plată trebuie să constituie garanții, potrivit la art. 193 alin. (6) lit. a) și/sau b), din Codul de procedură fiscală, după caz, în termen de 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu de către organul fiscal central. De asemenea, s-a prevăzut că documentul prin care se stabilește cuantumul garanției ce trebuie constituită de debitorii în cauză, este reprezentat de acordul de principiu comunicat de către organul fiscal central.