Rețele sociale

ECONOMIE

Comisia Europeană și-a prezentat planul „Zero poluare”

Radio CECCAR FM

Comisia Europeană a propus norme mai stricte privind poluanții din aerul înconjurător, din apele de suprafață și din cele subterane și privind tratarea apelor urbane reziduale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

Curățenia aerului și a apei este esențială pentru sănătatea oamenilor și a ecosistemelor. Doar poluarea atmosferică, fără a lua în considerare și alte forme de poluare, este responsabilă pentru aproape 300.000 de morți premature în fiecare an în rândul europenilor.

Noile norme propuse vor reduce cu peste 75% în zece ani numărul deceselor cauzate de faptul că nivelurile principalului poluant, pulberile fine în suspensie (PM2,5), sunt superioare celor indicate în orientările Organizației Mondiale a Sănătății. Că este vorba de poluarea aerului sau a apei, noile norme oferă un randament clar al investițiilor datorită beneficiilor pentru sănătate, în ceea ce privește economiile de energie, pentru producția de alimente, pentru industrie și pentru biodiversitate care decurg din acestea.

Integrând învățămintele desprinse din normele actuale, Comisia propune atât reducerea nivelurilor permise de poluanți, cât și îmbunătățirea punerii în aplicare, astfel încât obiectivele de reducere a poluării să fie atinse mai des în practică. Noile propuneri reprezintă un progres notabil în direcția atingerii obiectivului ambițios al Pactului verde european de a reduce la zero poluarea, și anume de a avea un mediu fără substanțe poluante nocive până în 2050. Propunerile răspund, totodată, unor cereri specifice formulate în cadrul Conferinței privind viitorul Europei.

„Calitatea aerului pe care îl respirăm și a apei pe care o utilizăm este fundamentală pentru viețile noastre și pentru viitorul societăților noastre. Aerul și apa poluate sunt dăunătoare pentru sănătatea noastră, pentru economie și pentru mediul înconjurător, afectându-i cel mai mult pe cei mai vulnerabili dintre noi. Prin urmare, este de datoria noastră să avem grijă să curățăm aerul și apa pentru generațiile prezente și viitoare. Costurile lipsei de acțiune sunt mult mai mari decât costurile prevenirii”, a declarat comisarul pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius.

Revizuirea propusă a directivelor privind calitatea aerului înconjurător va stabili pentru 2030 standarde intermediare privind calitatea aerului la nivelul UE care vor fi aliniate mai îndeaproape la orientările Organizației Mondiale a Sănătății și vor plasa în același timp UE pe o traiectorie care să-i permită să atingă obiectivul de reducere la zero a poluării aerului cel târziu până în 2050, în sinergie cu eforturile de asigurare a neutralității climatice. În acest scop, propunem o revizuire periodică a standardelor de calitate a aerului pentru a le reevalua în lumina celor mai recente dovezi științifice, precum și a evoluțiilor societale și tehnologice. Se propune astfel ca valoarea-limită anuală pentru principalul poluant, particulele fine în suspensie (PM2,5), să fie redusă cu mai bine de jumătate.

Revizuirea va garanta faptul că persoanele care au probleme de sănătate din cauza poluării aerului vor avea drept la compensații în cazul încălcării normelor UE privind calitatea aerului. Aceste persoane vor avea, de asemenea, dreptul să fie reprezentate de organizații neguvernamentale prin acțiuni colective prin care să li se acorde compensații pentru prejudiciile cauzate. Propunerea va aduce, de asemenea, mai multă claritate în ceea ce privește accesul la justiție, sancțiunile eficace și o mai bună informare a publicului cu privire la calitatea aerului. Noua legislație va sprijini autoritățile locale prin consolidarea dispozițiilor privind monitorizarea calității aerului, realizarea de modelări în domeniu și elaborarea unor planuri îmbunătățite privind calitatea aerului.

Propunerile lasă la latitudinea autorităților naționale și locale alegerea măsurilor specifice pe care le vor lua pentru a se conforma standardelor. În același timp, politicile existente și viitoare ale UE în domeniile mediului, energiei, transporturilor, agriculturii, C&I și în alte domenii vor avea o contribuție semnificativă în această privință, astfel cum se detaliază în fișa informativă.

Propunerea va contribui la o îmbunătățire semnificativă a calității aerului în întreaga Europă până în 2030, beneficiile brute fiind estimate între 42 și 121 de miliarde euro în 2030, iar costurile la mai puțin de 6 miliarde euro pe an, precizează sursa citată.

Directiva revizuită privind tratarea apelor urbane reziduale îi va ajuta pe europeni să se bucure de râuri, lacuri, ape subterane și mări mai curate și va face totodată ca tratarea apelor uzate să fie mai eficientă din punctul de vedere al costurilor. Pentru a exploata pe deplin potențialul apelor reziduale ca resursă, se propune să se urmărească obținerea neutralității energetice a sectorului până în 2040 și să se îmbunătățească calitatea nămolurilor astfel încât acestea să poată fi reutilizate într-o mai mare măsură, contribuindu-se astfel la circularitatea economiei.

Mai multe îmbunătățiri vor sprijini protejarea sănătății și a mediului. Printre acestea se numără obligația recuperării nutrienților din apele reziduale, noi standarde pentru micropoluanți și noi cerințe de monitorizare pentru microplastice. Obligațiile de tratare a apei vor fi extinse pentru a include orașele mai mici, cu 1.000 de locuitori (față de 2.000 de locuitori cum se prevede în normele actuale). Pentru a face față mai bine ploilor abundente, care au devenit mai frecvente ca urmare a schimbărilor climatice, este necesar să se elaboreze planuri integrate de gestionare a apei în orașele mai mari. În sfârșit, pe baza experienței dobândite cu ocazia pandemiei de COVID-19, Comisia propune monitorizarea sistematică a apelor reziduale în vederea depistării a diverși viruși, printre care SARS-CoV-2, și a rezistenței la antimicrobiene.

Întrucât 92% din micropoluanții toxici găsiți în apele uzate din UE provin din produsele farmaceutice și cele cosmetice, un nou sistem de răspundere extinsă a producătorilor va impune producătorilor obligația de a suporta costul eliminării acestora. Acest lucru este conform cu principiul „poluatorul plătește” și va stimula cercetarea și inovarea în domeniul produselor fără substanțe toxice, precum și o finanțare mai echitabilă a tratării apelor reziduale.

Sectorul apelor uzate are un potențial important de producere de energie din surse regenerabile, de exemplu din biogaz, care nu a fost încă exploatat. Țările UE vor trebui să urmărească la sursă poluarea industrială pentru a spori posibilitățile de reutilizare a nămolurilor și a apelor reziduale tratate, evitând pierderea resurselor. Normele privind recuperarea fosforului din nămoluri vor permite utilizarea acestora pentru producerea de îngrășăminte, ceea ce va fi benefic pentru producția de alimente.

Se estimează că modificările prevăzute vor contribui la o creștere cu 3,8% a costurilor (cu 3,8 miliarde euro pe an până în 2040), cu beneficii estimate la peste 6,6 miliarde euro pe an și un raport cost/beneficii pozitiv în fiecare stat membru. Pe baza dovezilor științifice la zi, Comisia propune actualizarea listelor cu poluanții acvatici care trebuie controlați cu mai multă strictețe în apele de suprafață și în apele subterane. Vor fi adăugate în aceste liste 25 de substanțe ale căror efecte nefaste asupra naturii și a sănătății umane au fost bine documentate.

În plus, integrând învățămintele desprinse din incidente precum mortalitatea în masă a peștilor din fluviul Oder, Comisia propune avertismente obligatorii post-incident referitoare la situația din bazinul hidrografic din aval. Sunt prevăzute, de asemenea, îmbunătățiri în ceea ce privește monitorizarea, raportarea și simplificarea actualizărilor viitoare ale listelor pentru a ține pasul cu progresul științei.

Propunerile vor fi acum examinate de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul procedurii legislative ordinare. Odată adoptate, acestea vor intra în vigoare treptat, cu obiective diferite pentru 2030, 2040 și 2050, ceea ce va permite industriei și autorităților să aibă suficient timp pentru a se adapta și a face investițiile necesare acolo unde este necesar.

ECONOMIE

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.

Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.

Continuare

ECONOMIE

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.

Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.

Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.

Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).

Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.

Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.

Continuare

ECONOMIE

Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată

Radio CECCAR FM

A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.

Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care:  ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.

Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.

Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.

Continuare

Trending