Rețele sociale

ECONOMIE

Ghid pentru redirecționarea unei sume de până la 3,5% din impozitul pe venit/câștig net

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea Asistență contribuabiliGhidul contribuabililor care optează pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit/câștigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private. Documentul se adresează persoanelor fizice care au realizat în anul 2022 venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activități independente, activități agricole, venituri din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din alte surse și câștiguri din investiții și intenționează să redirecționeze suma reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul realizat în anul 2022 pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Ghidul cuprinde informații legate de: declarațiile fiscale care pot fi completate de persoanele fizice care optează pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual; formularul 230 – „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”; persoanele care pot completa formularul 230 și regulile generale privind acest formular; formularul 212 – “Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, persoanele care pot exercita opțiunea prin completarea formularului 212 și regulile generale privind acest formular; termenul de depunere; opțiunea pentru distribuirea prin reținerea la sursă a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat.

Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, prin completarea și depunerea următoarelor formulare:  formularul 230^1 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”; ▪ formularul 212^2 “Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Entitățile nonprofit/Unitățile de cult beneficiază de sumele reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil dacă la momentul plății acestora de către organul fiscal figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Formularul 230 se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează următoarele venituri din România: ▪ venituri din salarii și asimilate salariilor; ▪ venituri din pensii; ▪ venituri din activități independente impuse pe bază de normă de venit; ▪ activități agricole impuse pe bază de normă de venit; ▪ venituri din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă; ▪ venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real; ▪ venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit și venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli.

Contribuabilii nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pentru indemnizațiile prevăzute la art. XI și art. XV din OUG nr.30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.59/2020, și în OUG nr. 120/2020 privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările ulterioare.

De asemenea, contribuabilii nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru indemnizațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) din OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și la art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) și (2) din OUG nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Veniturile din activități independente pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit și pentru care contribuabilii pot completa formularul 230 în vederea exercitării opțiunii de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, reprezintă veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere. Aceste activități sunt cuprinse în Nomenclatorul activităților pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, care se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, în conformitate cu activitățile din Clasificarea activităților din economia națională – CAEN, aprobată prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică. Veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii reprezintă veniturile realizate de persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale autorizate în condițiile OUG nr.44/2008.

Nu depun formularul 230 în vederea exercitării opțiunii de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit contribuabilii care obțin venituri din activități independente exercitate sub forma profesiilor liberale.

Pentru următoarele venituri, contribuabilii pot completa formularul 212 în vederea exercitării opțiunii de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților non-profit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private: ▪ venituri din activități independente pentru care venitul net se determină în sistem real; ▪ venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care venitul net se determină în sistem real; ▪ venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care venitul net se determină în sistem real – din activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinate în sistem real; ▪ câștiguri din investiții, menționate la art. 119 alin. (1) din Codul fiscal. Pentru veniturile menționate, contribuabilii au obligația completării și depunerii formularului 212 în vederea declarării lor și a stabilirii impozitului pe venitul/câștigul net anual impozabil.

Contribuabilii care obțin venituri din străinătate de aceeași natură cu cele obținute din România pentru care există dreptul de a dispune asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat, prevăzute la art. 123^1 alin. (1) din Codul fiscal, pot dispune și asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul realizat în străinătate, datorat în România, după deducerea creditului fiscal, prin completarea și depunerea formularului 212.

Contribuabilii nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pentru indemnizația prevăzută la art. 3 din OUG nr. 132/2020, art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din OUG nr. 111/2021, precum și la art. 6 alin. (1) lit. a) sau b) din OUG nr. 2/2022, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Veniturile din activități independente, pentru care venitul net se determină în sistem real, și pentru care contribuabilii își exercită opțiunea de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit prin completarea formularului 212 cuprind veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii și veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere.

Veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii reprezintă veniturile realizate de persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale autorizate în condițiile OUG nr. 44/2008.

Veniturile din profesii liberale reprezintă veniturile obținute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective. În categoria venituri din profesii liberale sunt cuprinse, cu titlu de exemplu, veniturile obținute de către: medici, avocați, notari publici, executori judecătorești, experți tehnici și contabili, contabili autorizați, auditori financiari, consultanți fiscali, arhitecți, traducători, sportivi, precum și alte persoane fizice cu profesii reglementate în condițiile legii.

Organul fiscal competent pentru depunerea formularelor 230 și 212 este:  organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România; ▪ organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice fără domiciliu fiscal în România.

Formularele 230 – „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” și 212 – “Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” se depun până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a veniturilor, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Contribuabilii care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul se reține la sursă și venituri realizate în baza contractelor de activitate sportivă pentru care impozitul se reține la sursă, pot opta, cu acordul plătitorului de venit, printr-un înscris încheiat cu acesta, pentru calcularea, reținerea, declararea și plata sumei reprezentând până la 3,5% către beneficiari, până la termenul de plată a impozitului. Opțiunea rămâne valabilă pe perioada prevăzută în înscrisul încheiat între părți, începând cu veniturile realizate în luna exercitării opțiunii, dar nu mai mult de 2 ani fiscali consecutivi, pentru aceiași beneficiari și poate fi reînnoită după expirarea perioadei respective. În acest interval, contribuabilul poate renunța la opțiunea privind distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit sau poate schimba beneficiarii pentru care a optat anterior. Contribuabilii care optează pentru distribuirea prin reținerea la sursă a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat nu mai pot exercita aceeași opțiune pentru aceeași perioadă și sursă de venit. Plătitorul de venit are obligația ca la momentul plății sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat de persoanele fizice să verifice dacă entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. În situația în care entitatea nonprofit/unitatea de cult nu figurează în acest Registru, plătitorul de venit are obligația să refuze efectuarea plății sumelor către aceasta.

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

Continuare

ECONOMIE

Reguli care obligă companiile să repare produsele uzate

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a adoptat Directiva privind așa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum mașini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală, relatează Agerpres. Noile norme adoptate de PE clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi. După ce Directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Continuare

Trending