ECONOMIE
MF: Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,65% din PIB după primele opt luni
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,65% din PIB după primele opt luni ale anului, respectiv la 42,19 miliarde de lei, față de 32,98 miliarde de lei, (2,34% din PIB) în primele opt luni ale anului 2022, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), citate de Agerpres. Execuția bugetului general consolidat în primele șapte luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 38,6 miliarde lei, respectiv 2,43% din PIB.
Veniturile totale au însumat 330,47 miliarde de lei în primele opt luni ale anului curent, în creștere cu 12,5% (an/an), iar cheltuielile au fost în sumă de 372,66 miliarde lei, în creștere în termeni nominali cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Conform MF, evoluția veniturilor a fost susținută de avansul încasărilor din fonduri europene, impozitul pe salarii și venit, venituri suplimentare din sectorul energetic (utilizate în cadrul schemei de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale și reflectate în categoria „alte impozite și taxe pe bunuri și servicii”), contribuții de asigurări și impozitul pe profit. Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice (și pe fondul unui efect de bază mai ridicat), cât și de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA. Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 26,93 miliarde de lei, consemnând o creștere de 21,9% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (61,9%) și impozitul pe veniturile din pensii (42,3%), încasările aferente declarației unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11%.
Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 10,7%, sub evoluția fondului de salarii din economie (15,2%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influențată de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin OG nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariații care încasează salariul minim brut.
Contribuțiile de asigurări au înregistrat 104 miliarde de lei, în creștere cu 13,4% (an/an). Ca și în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluția fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plata CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei și restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii, respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajații care încasează salariul minim brut pe țară.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 20,15 miliarde de lei, consemnând o creștere de 12,1% (an/an), susținută, în principal, de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenții economici (14,2%).
Încasările nete din TVA au înregistrat 66,47 miliarde de lei, în creștere cu 9,3% (an/an). Comparativ cu dinamica înregistrată anul trecut, în primele opt luni a.c. se remarcă o evoluție mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante (și pe fondul unui efect de bază ridicat aferent anului anterior), cât și de majorarea restituirilor de TVA cu 9,8%, față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (19,8 miliarde de lei în ianuarie – august 2023, comparativ cu 18,1 miliarde de lei în ianuarie – august 2022).
Veniturile din accize au însumat 24,02 miliarde de lei, consemnând un avans marginal față de nivelul de anul trecut (0,7%, an/an). În structură, încasările din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat un avans de 1,6%, în timp ce evoluția negativă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice din primele opt luni s-a ameliorat (-0,3%). Evoluția lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.
Veniturile nefiscale au însumat 29,46 miliarde de lei, consemnând un avans de 4,4% (an/an). Evoluția pozitivă a acestora a fost influențată de veniturile din dividende și sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Pe de altă parte, s-a înregistrat o diminuare atât a încasărilor din redevențe, pe fondul descreșterii prețurilor energiei, cât și a vărsămintelor din veniturile nete ale BNR.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 28,07 miliarde de lei, în creștere cu 34% (an/an).
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 372,66 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele opt luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 23,2% din PIB la 23,4% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 85,61 miliarde de lei, în creștere cu 10,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 5,4% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent. Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 48,18 miliarde de lei, în creștere cu 10,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 13,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 13,4% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 19,78 miliarde de lei, cu 592 milioane lei mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, reprezentând 1,2% din PIB. Ca urmare a prefinanțării din primele luni ale anului a necesarului brut de finanțare pentru anul 2023, având în vedere că în primele 8 luni ale anului, în contextul unui apetit crescut al mediilor investiționale interne și externe pentru titlurile de stat, s-a asigurat deja 76,4% din necesarul brut de finanțare pentru anul 2023.
Cheltuielile cu asistența socială au fost de 129,61 miliarde de lei, în creștere cu 10,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile OUG nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe primele opt luni ale anului 2023, au fost în sumă de 3,81 miliarde de lei, precum și de majorarea alocațiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.
Cheltuielile cu subvențiile au fost de 10,76 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezentând subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,16 miliarde de lei) care reprezintă 29,33% din total subvenții.
Alte cheltuieli au fost de 6,55 miliarde de lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, alte despăgubiri civile.
Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 32,93 miliarde de lei, cu 48,4% mai mari comparativ aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 46,24 miliarde de lei, în creștere cu 39,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 33,07 miliarde de lei. De asemenea, se observă o creștere a ponderii investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 57,67% din totalul cheltuielilor pentru investiții.
Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit de 4,4% din PIB.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 3 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 4 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 4 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 3 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil