ECONOMIE
Ministrul Agriculturii anunță sume importante pentru sectorul ovin
Sectorul ovin și caprin va beneficia în anul 2024 de o sumă de 80 de milioane de euro prin sprijinul cuplat, iar prin ajutorul național tranzitoriu (ANT) vor fi disponibile în acest an alte 40 de milioane de euro, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat de Agerpres.
“Din punctul nostru de vedere, industria alimentară este la pământ. De aceea eu vreau să mulțumesc fermierilor din sectorul zootehnic ovin și caprin pentru dezvoltarea acestui sector, pentru investițiile pe care urmează să le facă în acest sector. Am discutat despre bugetul pe anul 2024 și vreau să anunț public că sprijinul cuplat în sectorul ovin și caprin va fi în anul 2024 de 80 de milioane de euro. Vreau să anunț că ajutorul național tranzitoriu în sectorul ovin din România va beneficia de 40 de milioane de euro în anul 2024. Este pentru prima oară în România când sectorul ovin are prin Programul Strategic axă separată pentru dezvoltarea și înființarea fermelor. Sunt 20 de milioane de euro în momentul de față, iar această axă este deschisă”, a subliniat Florin Barbu, la finalul discuțiilor cu asociațiile din sectorul ovin și caprin.
Acesta a precizat că le-a cerut asociațiilor să depună în continuare proiecte pe această axă, chiar dacă în prezent banii nu sunt suficienți, pentru că este posibilă relocarea sumelor de pe alte axe din Programul Strategic, iar acești bani pot merge către investiții în fermele din sectorul ovin.
“Foarte mulți fermieri ne-au solicitat inclusiv echipamente noi prin care să reducă costurile în ferme. Solicitările au fost îndreptățite. Sunt probleme pe partea de colectare a lânii. (…) Am reușit împreună deblocarea celui mai important proiect de 40 de milioane de euro pentru valorificarea și colectarea lânii în România. Acel proiect este semnat și în luna martie vor începe lucrările la acest proiect”, a mai spus ministrul.
Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii a transmis că a stabilit cu toate asociațiile și cu toate persoanele fizice care dețin efective de ovine în România să elaboreze împreună actele normative.
ECONOMIE
MADR: A fost aprobat cadrul normativ național pentru implementarea condiționalității sociale
Executivul a aprobat astăzi o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul acestui act normativ, instituția stabilește cadrul normativ național necesar implementării condiționalității sociale, care, începând cu 2025, va fi obligatorie pentru toate statele membre UE.
Condiționalitatea socială este o cerință stabilită în legislația europeană (Regulamentul (UE) nr.2115/2021), în temeiul căreia fermierii care primesc plăți directe sau plăți compensatorii în materie de mediu, climă și bunăstarea animalelor, vor fi supuși, începând cu data de 1 ianuarie 2025, unei sancțiuni administrative, respectiv reducere/excludere a cuantumului subvențiilor, dacă NU îndeplinesc anumite cerințe legate de condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile sau nu respectă anumite obligații ale angajatorului, stabilite în legislația națională de transpunere a Directivei (UE) 2019/1152, Directivei 89/391/CEE și a Directivei 2009/104/CE.
Hotărârea de Guvern aprobată astăzi vizează:
- condiționarea plăților directe sau plăților compensatorii în materie de mediu, climă și bunăstarea animalelor acordate fermierilor, de respectarea normelor privind condiționalitatea socială, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în domeniul legislației privind îmbunătățirea condițiilor de încadrare în muncă și asigurarea respectării obligațiilor angajatorilor, precum și a cerințelor privind securitatea și sănătatea în muncă;
- exceptarea, în cazul ajutoarelor naționale tranzitorii, a aplicării sancțiunilor pentru nerespectarea normelor privind condiționalitatea socială, alături de normele privind condiționalitatea de mediu;
- stabilirea termenului și a modalității de aprobare a sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării, de către beneficiarii subvențiilor, a normelor privind condiționalitatea socială, respectiv 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri;
- reglementarea atribuției APIA de aplicare a acestor sancțiuni, ca urmare a notificării autorităților cu atribuții în controlul și asigurarea respectării normelor din domeniul legislației privind îmbunătățirea condițiilor de încadrare în muncă și asigurarea respectării obligațiilor angajatorilor, precum și a cerințelor privind securitatea și sănătatea în muncă, în condiții ce se stabilesc prin protocol de colaborare;
- instituirea temeiului legal pentru aprobarea, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, a Ghidului fermierului privind condiționalitatea socială.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna noiembrie
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna noiembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat AICI.
ECONOMIE
Ajutor de minimis pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate în perioada 2024-2025
Guvernul a aprobat schema de ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2024-2025. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), „prin aprobarea acestui act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2024-2025, pentru tomate, ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde”.
Beneficiarii acestei forme de sprijin pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate.
Cuantumul ajutorului de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Depunerea cererilor și documentelor justificative se va face în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Valorificarea producției se realizează până la 31 ianuarie 2025 inclusiv. În ceea ce privește verificările în teren, acestea se vor realiza de către echipe mixte ale DAJ-urilor și ale APIA și vor viza deplasarea în teren pentru stabilirea suprafețelor cultivate și evaluarea producției de legume.
Impactul bugetar al acestei forme de sprijin, finanțată de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2025, este de maximum 124,337 milioane lei, reprezentând echivalentul a 25 milioane euro. În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor depășește resursele financiare totale alocate schemei de ajutor de minimis, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional.
Potrivit MADR, adoptarea actului normativ contribuie la menținerea interesului producătorilor agricoli pentru producerea de legume în spații protejate, compensarea parțială a cheltuielilor necesare acestor culturi și livrarea către piață a legumelor autohtone, inclusiv asigurarea locurilor de muncă în spațiul rural.
Măsura are la bază Regulamentul (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, cu modificările ulterioare.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile
CECCAR Satu Mare: Întâlnire a membrilor filialei cu reprezentanți ai Casei de Pensii și ITM – Accidentele de muncă: de la declarare până la decontare
-
ECONOMIEacum 2 zile
MF intenționează să modifice Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 24.10.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
MF urmează să modifice Procedura de implementare a măsurilor de amnistie fiscală
-
ECONOMIEacum 2 zile
Modificări la reglementările privind competențele speciale ale organului fiscal central
-
ÎNREGISTRĂRIacum o zi
Economia la bani mărunți – Ediția din 29.10.2024
-
ECONOMIEacum 6 zile
Creșterea plafonului datoriei publice la nivelul de 53% din PIB pentru sfârșitul lui 2024, aprobată de Guvern
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
CECCAR Satu Mare și AJOFM: Noutăți pentru angajatori – platforma PULS și reglementarea activității prestatorilor casnici