Rețele sociale

ECONOMIE

MF anunță îmbunătățiri la sistemul e-Factura

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) informează că, în urma consultării cu reprezentanții companiilor care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, au fost aduse o serie de îmbunătățiri acestui sistem.

„În acest sens, în cursul acestei săptămâni au fost organizate două întâlniri în format online, la care au participat aproximativ 175 persoane. În cadrul discuțiilor s-a pus accentul pe monitorizarea evenimentelor care au loc în aplicații, a eventualelor erori punctuale întâmpinate, și pe soluționarea sesizărilor primite de către echipa de asistență. Întâlnirile în acest format vor fi organizate zilnic în următoarea perioadă, pentru a evalua orice posibile îmbunătățiri care pot să sprijine creșterea eficienței operaționale a e-Factura. Un alt demers pentru a eficientiza interacțiunea cu utilizatorii finali este organizarea, în zilele 23 și 25 ianuarie, unor webinarii în care aceștia pot adresa orice nelămuriri și primi răspunsuri din partea experților Agenția Națională de Administrare Fiscală/Centrul Național pentru Informații Financiare”, precizează MF, într-un comunicat.

MF menționează că, de la 1 ianuarie 2024 și până în prezent, s-au efectuat o serie de corecții la aplicația de completare oferită gratuit de MF/ANAF, pe baza feedback-ului primit de la utilizatori. O altă modificare importantă este că din 16 ianuarie sistemul nu mai permite introducerea facturilor duplicat.

În continuare, un nou pas la care se lucrează este posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului (autofacturarea).

„Puțini credeau că vom fi a patra țară din Uniunea Europeană care reușeste să implementeze acest sistem, despre care am spus de la bun început că este vital pentru lupta noastră cu evaziunea. Iată că până acum nu au fost intervale de timp în care sistemul să nu funcționeze. Echipa CNIF/ANAF a început să lucreze de aproape cu firmele care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, pentru ca orice îmbunătățiri care pot să facă mai ușoară viața contribuabililor să fie implementate. Nu excludem că pot să apară dificultăți și că pot fi identificate aspecte care necesită îmbunătățiri, tocmai de aceea abordarea este una cât se poate de constructivă; suntem lângă contribuabili și nu se aplică niciun fel de sancțiuni până în aprilie. Ne-am angajat să fim flexibili și receptivi la feedback, cred că asta este cel mai important. În final, cu siguranță vom depăși toate dificultățile și ne vom asigura că sistemul e-Factura este o soluție robustă și adaptabilă la nevoile în continuă schimbare ale mediului de afaceri”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Potrivit MF, în contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024 în relația business-to-business (B2B), până în prezent, peste 10 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 45 miliarde de lei.

Statusul facturilor expediate este actualizat la fiecare 30 de minute AICI.

MF reamintește că, în situația în care sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore, obligația de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din OUG nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcțiune a sistemului.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna septembrie

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna septembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat AICI.

Continuare

ECONOMIE

Termenul de depunere a proiectelor Programul Regional Vest a fost prelungit

Radio CECCAR FM

Ca urmare a interesului ridicat manifestat de reprezentanții mediului de afaceri pentru finanțările deschise prin Programul Regional Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor în cadrul apelului pentru sprijinirea IMM-urilor, până în data de 30 septembrie 2024, ora 12:00.

„Autoritatea de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027 a luat decizia de a prelungi cu o lună acest termen pentru a veni în sprijinul solicitanților, astfel încât toți cei interesați să poată depune proiecte calitative”, se menționează într-un comunicat al ADR Vest.

Firmele din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș pot obține finanțări nerambursabile de până la 4 milioane de euro pentru dezvoltarea activităților de producție și până la 1 milion de euro pentru investiții în domeniul serviciilor. Peste 40 de milioane de euro au la dispoziție IMM-urile din Regiunea Vest în cadrul acestui apel.

Fondurile sunt destinate IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care activează în mediul urban sau în stațiunile turistice din Regiunea Vest.

Aceste finanțări le vor permite firmelor să realizeze investiții durabile și sustenabile pentru modernizarea sau extinderea spațiilor de lucru și achiziționarea de echipamente performante, eficiente energetic și care încorporează tehnologii avansate și procese inovative, prin care să își automatizeze procesele, devenind astfel mai competitive pe piață.

Ghidul de finanțare – Sprijin pentru IMM-uri, cu toate informațiile necesare pentru accesarea finanțărilor, este disponibil pe site-ul Programului Regional Vest, www.vest.ro. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Biroul de HelpDesk al ADR Vest: telefon 0256-491.923, e-mail helpdesk@adrvest.ro.

Regiunea Vest beneficiază de 1,18 miliarde euro, fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Continuare

ECONOMIE

O nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice începe pe 6 septembrie

Radio CECCAR FM

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din 27 septembrie vor putea aplica și persoanele fizice pentru a primi finanțare, a anunțat, într-o conferință de presă, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat de Agerpres.

„Ne pregătim de o nouă sesiune pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice (…) Un calendar pentru sesiunea de anul acesta va începe cu data de 6 septembrie. În acea dată vom începe înscrierea instalatorilor, vom deschide o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la Programul Casa Verde. Fac mențiunea pe această cale că firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM rămân în continuare acreditate dacă doresc să participe și în sesiunea de anul acesta. Doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului, pe data de 6 septembrie, își pot depune dosarele pentru acreditare. Avem câteva etape pentru validarea instalatorilor. Lista instalatorilor se va publica undeva pe 1 noiembrie. În paralel, vom demara și înscrierea persoanelor fizice. Așa cum avem astăzi un calendar estimativ, vom începe pe 27 septembrie înscrierea persoanelor fizice în aplicația aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice. Până pe data de 9 octombrie, după ce se vor finaliza înscrierile, persoanele fizice pot să-și aleagă instalatorii din lista publicată de Administrația Fondului pentru Mediu”, a menționat Neculaescu.

Acesta a adăugat că, pentru sesiunea din acest an, se estimează apariția a 67.000 de noi beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice”.

„Vreau să mai precizez doar faptul că anul acesta estimăm undeva în jur de 67.000 de noi beneficiari ai programului Casa Verde Fotovoltaice, ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de familii care au beneficiat în decursul a câțiva ani de acest program”, a spus șeful AFM.

În ceea ce privește regulile de participare în program, acestea nu s-au schimbat față de sesiunea anterioară,

„Vor fi aceleași documente minimale pentru înscrierea în cadrul programului, și anume: actul de identitate, certificatele fiscale atât de la impozite și taxe locale, cât și de la bugetul consolidat, din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii, și extrasul de carte funciară. Aplicația prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeași de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun. Aplicația a fost simplu de folosit și a funcționat foarte bine. Diferența este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a afirmat Laurențiu-Adrian Neculaescu.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat că sistemul fotovoltaic pentru care se poate acorda finanțare trebuie să aibă capacitate de minimum 3 kW.

„Vom finanța pe fiecare regiune în parte, la fel cum vom finanța, la fel ca în anul trecut, și unitățile de cult. Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinație spațiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinație spațiu în care se celebrează slujbele religioase. Cam acestea sunt noutățile programului”, a spus oficialul.

Bugetul alocat în acest an pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice„ se ridică la valoarea de 2 miliarde de lei.

Continuare

Trending