ECONOMIE
Modificări la reglementările privind competențele speciale ale organului fiscal central
Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial, OPANAF nr. 6.551/2024 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 3.775/2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit art.35 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contribuabilului nerezident care nu are pe teritoriul României un sediu permanent, competența revine organului fiscal central stabilit prin ordin al președintelui ANAF. În temeiul art.35 din Codul de procedură fiscală, a fost elaborat OPANAF nr.3775/2015. În contextul unor recente modificări legislative, precum și pentru clarificarea unor aspecte procedurale, a fost promovat acest nou act normativ (OPANAF nr. 6.551/2024), care aduce următoarele amendamente OPANAF nr. 3775/2025:
♦ eliminarea din categoria contribuabililor administrați de Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, a contribuabililor nerezidenți persoane juridice care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care organizează și exploatează activitatea de jocuri de noroc în România, ca urmare a modificării art.1 alin.(2) din OUG nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2010, prin OUG nr.82/2023. Potrivit acestei modificări, licența de organizare a jocurilor de noroc și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se acordă doar societăților înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană, care au înregistrat un sediu permanent în România;
♦ stabilirea competenței de administrare în sarcina Administrației fiscale pentru contribuabili nerezidenți și a Administrațiilor județene ale finanțelor publice numai pentru reprezentanțele societăților și ale organizațiilor economice străine pentru care contribuabilul nerezident care le-a înființat nu are un sediu permanent în România. „Menționăm că societățile nerezidente care au pe teritoriul României un sediu permanent sunt adminstrate, potrivit legii, de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul permanent desemnat. Potrivit art.44 din Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dezmembrămintele fără personalitate juridică pot fi sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte sedii secundare. Ca urmare, și reprezentanțele societăților nerezidente care au pe teritoriul României un sediu permanent sunt adminstrate, potrivit legii, de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul permanent desemnat”, menționează ANAF;
♦ completarea competenței de administrare a Administrației fiscale pentru contribuabili nerezidenți și a Administrațiilor județene ale finanțelor publice, după caz, și pentru soluționarea cererilor de restituire indirectă depuse, potrivit Codului fiscal, de personalul diplomatic al misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România și al reprezentanțelor organismelor internaționale menționate la art.2 alin.(4) și art.3 din ordin.
♦ potrivit art.6 lit.b) din OPANAF nr.3775/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cazul plătitorilor de venit, cu excepția contribuabililor mari și mijlocii, competența pentru administrarea obligațiilor fiscale ale persoanelor fizice și juridice nerezidente, care realizează numai venituri supuse regulilor de impunere la sursă, impozitul fiind final sau cu opțiune de regularizare, revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit. În cazul persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, competența de administrare a fost stabilită prin OPANAF nr.2021/2021, cu modificările și completările ulterioare, dat în temeiul art.33^1 din Codul de procedură fiscală, la organul fiscal competent în administrarea persoanei fizice, potrivit art.31 alin.(1) lit.a) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Ca urmare, întrucât în cazul acestor plătitori de venit nu mai este aplicabilă regula generală de administrare, în funcție de domiciliul fiscal, a fost completat art.6 din ordin, cu noua competență de administrare;
♦ art.7 din OPANAF nr.3775/2015 stabilește competența de administrare a persoanelor nerezidente care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, cu excepția celor prevăzute la art.2 alin.(1) din ordinul menționat, și care au obligația sau optează să își desemneze, potrivit legii, un împuternicit în România sau pentru care se numește un curator fiscal, potrivit legii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului fiscal, după caz. Având în vedere excepțiile prevăzute de reglementările legale în vigoare și luând în considerare că regula generală de administrare este în funcție de domiciliul fiscal, a completat art.7 din ordin, cu noua competență de administrare pentru cazurile în care împuternicitul/curatorul este contribuabil mare sau mijlociu ori persoană fizică care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere.
ECONOMIE
ANAF: Precizări privind implementarea FATCA
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează, printr-un comunicat, că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 233/2015 privind ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA, sunt prevăzute reguli care impun Instituțiilor Financiare Raportoare din România să obțină Tax Identification Number (TIN) din Statele Unite pentru fiecare persoană specificată în formular, conform cerințelor prevăzute la sub-paragraful 2(a)(1) al articolului 2 din Acordul ratificat prin Lg 233/2015.
„În luna noiembrie 2024, Internal Revenue Service (IRS) a transmis o nouă notificare (Notificare 2024 -78) prin care ne informează cu privire la prelungirea termenului cu încă trei ani calendaristici – 2025, 2026 și 2027 – pentru raportarea în cazul conturilor preexistente a codurilor comunicate anterior. În eventualitatea neconformarii cu cerințele IRS, IFR-urile riscă sa fie clasificate în mod semnificativ neconforme”, menționează ANAF.
Pentru a beneficia de extinderea termenului de raportare a unui TIN corect pentru perioada 2025-2027 (structură și sintaxă puse la dispoziție de IRS), consulați următoarele documente:
● Information on Tax Identification Numbers
● Taxpayer identification numbers (TIN)
Pentru fiecare cont raportabil către SUA (inclusiv conturi noi) în cazul căruia lipsește un TIN obligatoriu din SUA, Instituțiile Financiare Raportoare trebuie să aplice în mod obligatoriu procedurile de diligență fiscală.
Informațiile menționate sunt disponibile pe site-ul IRS.
„În ceea ce privește raportarea conturilor financiare din perspectiva FATCA, Instituțiile Financiare Raportoare trebuie să depună eforturile necesare pentru colectarea datelor corecte și complete în conformitate cu legislația incidentă, să informeze destinatarii normei juridice la care facem referire, inclusiv prin sprijin și îndrumare în vederea colectării datelor pentru persoanele din SUA, așa cum sunt definite la Art. 1, pct. 1, lit. ee) – ff) din Legea 233/2015 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA”, precizează ANAF.
ECONOMIE
AFM organizează o nouă sesiune de înscrieri în cadrul Programului Iluminat Public 2024
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) organizează o nouă sesiune de înscriere a unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu în Programul Iluminat Public 2024, în perioada 30 decembrie 2024, ora 10:00 – 15 ianuarie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
Conform unui comunicat al AFM, citat de Agerpres, suma alocată acestei sesiuni este de 500 milioane lei, iar înscrierea se va realiza prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM, în limita a 200% din bugetul alocat Programului.
Programul vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situațiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncționale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiții.
„Având în vedere interesul de care se bucură Programul Iluminat Public din partea unităților administrativ-teritoriale, am decis să organizăm o nouă sesiune de finanțare începând cu data de 30 decembrie 2024. Programul Iluminat Public finanțat de AFM contribuie la reducerea consumului de energie prin utilizarea corpurilor de iluminat LED, protejând mediul prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și sprijinind modernizarea infrastructurii locale. Totodată, programul îmbunătățește siguranța publică, reduce costurile administrațiilor locale și permite direcționarea resurselor economisite către alte nevoi ale comunităților”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat în comunicat.
Finanțarea se acordă în procentaj de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate, în funcție de categoria unității administrativ-teritoriale, astfel: pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori – maximum 1 milion de lei; pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori – maximum 2 milioane de lei; pentru orașe – maximum 3 milioane de lei; pentru municipii de rang 0 – municipiul București – maximum 60 milioane lei; pentru municipii de rang I – maximum 6 milioane lei; pentru municipii de rang II – maximum 5 milioane lei.
Numărul de locuitori, populație rezidentă după domiciliu, se stabilește luând în considerare recensământul aferent anului 2021, publicat pe pagina de internet a Institutului Național de Statistică, precizează AFM.
ECONOMIE
MEAT a semnat trei noi contracte de investiții în infrastructura de turism
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a semnat joi contractele de finanțare în cadrul Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism pentru proiecte în domeniul turismului depuse de Consiliul Județean Călărași, Primăria municipiului Reșița și Primăria orașului Borsec, informează ministerul de resort printr-un comunicat citat de Agerpres. Este vorba despre proiectele: „Zonă de agrement” depus de către Consiliul Județean Călărași și semnat joi de președintele consiliului județean Vasile Iliuță; „Dezvoltarea zonei turistice Semenic”, depus de Primăria Municipiului Reșița, județul Caraș Severin, și semnat de primarul Ioan Popa și „Realizarea unui parc de aventură, oraș Borsec, faza II (Realizarea parcului de agrement Speranța în orașul Borsec, județul Harghita)” depus de Primăria orașului Borsec, județul Harghita și semnat de primarul Mik Jozsef.
„Mă bucur foarte mult că am reușit să deblocăm aceste investiții, foarte importante pentru dezvoltarea turismului românesc. Avem peisaje și locuri spectaculoase, dar trebuie să avem și infrastructură necesară și activități pe care să le oferim turiștilor. Sper să reușim să avem cât mai multe proiecte. Totodată, pe dumneavoastră, reprezentanții autorităților locale, vă rog să aveți în vedere și crearea de OMD-uri pentru a dezvolta și mai mult turismul în zonă. Am făcut modificări legislative pentru a simplifica procesul de creare a unui OMD și sper ca acest lucru să determine creșterea numărului acestora, fie că vorbim de OMD-uri locale, județene sau regionale. Acest lucru ne ajută și pe partea de promovare externă, la târguri și expoziții unde reprezentarea a evoluat mult în acest an. Luna aceasta la Varșovia, România a fost premiată de organizatori la categoria Trade Fair Exibition, ca o recunoaștere a modului profesionist de promovare a destinațiilor turistice ale țării noastre”, a precizat ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, citat în comunicat.
MEAT derulează, începând cu anul 2009, un program de susținere financiară a autorităților administrației publice locale (la nivel de județ, municipiu, oraș, comună), în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanțarea proiectelor de investiții în infrastructura de turism. Finanțarea se realizează în temeiul legal al HG nr. 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism – și a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism, cu modificările și completările ulterioare și a Ordonanței de urgență nr. 10/2019 pentru stabilirea unor măsuri privind finanțarea investițiilor în turism și modificarea unor acte normative.
Prin Masterplanul investițiilor în turism, inițiat în 2009 și continuat de MEAT, au fost finanțate și finalizate 57 investiții, sumele alocate depășind 900 milioane de lei.
Proiectul „Zonă de agrement”, depus de Consiliul Județean Călărași, presupune construirea unui complex destinat pentru sport și agrement. Acesta va fi dotat cu un aqua parc cu o suprafața interioară de aproximativ 23.000 metri pătrați, cu bazine cu aproximativ 1.000 metri pătrați luciu apă, bazin hidromasaj, zonă de relaxare și agrement – zonă șezlonguri, alimentație publică, zonă food area, zonă administrative, zonă spa – sauna, baie de aburi, tropical relax room, masaj, terapii, dar și o amenajare exterioară cu suprafața de aproximativ 15.000 metri pătrați cu bazine adulți și copii, ansamblu tobogane, bazine wave pool, plajă exterioară, zone umbrite, construcții de alimentație publică, grupuri sanitare. De asemenea sunt prevăzute parcări și stații de încărcare vehicule electrice. Prin contractul de finanțare semnat, contribuția Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este de 70% din capitolul IV „Cheltuieli pentru investiția de bază”, respectiv suma de 54,941 milioane lei cu TVA.
Proiectul „Dezvoltarea zonei turistice Semenic”, depus de Primăria Municipiului Reșița, are ca obiectiv amenajarea domeniului schiabil. Astfel, vor fi realizate trei pârtii de schi și o instalație de transport pe cablu de tip telegondolă cu 10 locuri, pod pietonal, o instalație de înzăpezire artificială-captare de apă, lac de acumulare, stație de pompare, rețea de distribuție, cămine hidranți, 99 generatoare de zăpadă tip lance și 34 tunuri mobile.
Contribuția MEAT este de 70% din capitolul IV „Cheltuieli pentru investiția de bază”, respectiv suma de 137,791 milioane lei cu TVA.
Cel de-al treilea proiect, „Realizarea unui parc de aventură, oraș Borsec, faza II (Realizarea parcului de agrement Speranța în orașul Borsec, județul Harghita)” depus de Primăria orașului Borsec, județul Harghita, constă în realizarea unui loc de joacă pentru copii, cu tiroliană, nautic jet, hidrobliciclete, un parc de aventuri pentru adulți, tubing, bandă urcare, tiroliană adulți, patinoar, perete cățărare, turn de observație, clădire administrativă (cabinet medical, birouri, depozite, recepție, grup sanitar), alei pietonale, parcare.
Prin contractul de finanțare, contribuția MEAT este de 90% din capitolul IV „Cheltuieli pentru investiția de bază”, respectiv suma de 13,931 milioane lei cu TVA.