Rețele sociale
ECONOMIEacum 5 ani

Directorul general al CNAIR: Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva nu se va da în trafic până când nu se rezolvă problemele de la podul peste Mureș

ECONOMIEacum 5 ani

Cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național au fost anul trecut de 14,7 miliarde lei

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ani

CECCAR Bacău: Seminar cu tema Procedura de la A la Z privind activitatea de arhivare la creatorii și deținătorii de documente financiar-contabile aflate în portofoliul profesioniștilor contabili

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ani

CECCAR Sibiu: Obligații de raportare statistică către BNR, seminar organizat de filiala Corpului în colaborare cu agenția teritorială a Băncii Centrale

ECONOMIEacum 5 ani

Studiu: Peste 1.000 de zboruri au fost întârziate sau anulate în ultimele nouă luni în România; destinațiile cele mai afectate au fost Milano, Madrid, Roma, Larnaca și Londra

ECONOMIEacum 5 ani

Anul acesta au fost efectuate 70.660 controale silvice, până la finalul lunii septembrie

ECONOMIEacum 5 ani

APIA: Piața auto din România a crescut cu aproape 10%, în intervalul ianuarie-septembrie

ECONOMIEacum 5 ani

BCE: Libra și alte criptomonede nu vor fi interzise, dar vor îndeplini cele mai ridicate standarde de reglementare

ECONOMIEacum 5 ani

România a avut, în august, cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din UE

ECONOMIEacum 5 ani

AFIR: 4 miliarde de euro plătiți în perioada 2017 – 2019; rata de absorbție depășește 53%

ECONOMIEacum 5 ani

MAP: În primul semestru au fost împădurite 6.539 ha; s-au realizat regenerări pe 8.545 ha

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ani

Rezultatele Examenului de acces: grad de promovare de peste 50%

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ani

CECCAR Mehedinți: Prevederile unor acte normative de interes pentru profesie, abordate de membrii filialei cu specialiști ai Fiscului

Mai multe articole

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro