Producția industrială a înregistrat o creștere peste așteptări, atât în zona euro cât și în Uniunea Europeană, în iunie 2022 comparativ cu luna anterioară, însă România...
Mai multe proiecte ale companiei Transgaz au fost trimise, la finalul săptămânii trecute, Băncii Europene de Investiții (BEI), în vederea finanțării, a informat ministrul Energiei, Virgil...
Unitățile administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului Iluminat Public își pot crea conturile de utilizator, începând din 16 august 2022, în aplicația informatică pusă...
Ministerul Finanțelor a publicat, în transparență decizională, proiectul de Ordin privind procedura de aplicare a prevederilor art. 146 alin.(5^7) lit. e) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal. În...
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) anunță că joi 18 august, la ora 10:00, se va deschide apelul de finanțare aferent programului național multianual pentru dezvoltarea culturii...
Rata anuală a inflației în iulie 2022 comparativ cu iulie 2021 a fost 15,0%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS). Prețurile de...
Se are în vedere, între altele, înlocuirea unor formulare pe suport de hârtie cu cele în format electronic.
Lansarea apelului va avea loc la 23 august 2022.
Prin Fondul pentru Modernizare există finanțare nerambursabilă pentru proiecte de investiții în infrastructura energetică, iar bugetul alocat pentru anul 2022 este de 100 de milioane de...
Guvernul a aprobat astăzi Memorandumul privind încadrarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Programului de creștere a competitivității produselor industriale” în politicile economico-bugetare...
Proiectele pentru producția de hidrogen din surse regenerabile se pot depune până la data de 16 august, iar valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită este...
Banca Națională a României (BNR) prognozează o rată a inflației de 13,9% în decembrie 2022, de 7,5% în decembrie 2023 și de 2,3% în iunie 2024,...