Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

Congresul Profesiei Contabile din România, ediția 2016: Profesia contabilă în era digitală

CECCAR FM

Publicat

pe

Reprezentanți la cel mai înalt nivel din 20 de state, inclusiv România, s-au reunit la București, în perioada 23-24 septembrie 2016, la cea de-a XXI-a ediție a Congresului Profesiei Contabile din România, eveniment devenit deja o tradiție, desfășurat sub egida unuia dintre cele mai influente organisme profesionale din sud-estul Europei – Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

congres16-2

La eveniment au participat reprezentanți ai organismelor profesionale din domeniul financiar-contabil, ai instituțiilor publice, precum și specialiști în domenii conexe și numeroși antreprenori. Evenimentul, de referință la nivel internațional și cu o tradiție ce datează din anul 1923, a fost găzduit de Sala Atlas a Hotelului Radisson Blu din București.

Tema Congresului, „Profesia contabila în era digitală. Provocări și oportunități”, în concordanță cu lumea tehnologizată în care trăim, a adus în atenție necesitatea îmbrățișării de către profesioniștii contabili a metodelor inovatoare de lucru, pentru a deveni tot mai relevanți într-o lume în perpetuă schimbare. Rolurile și competențele profesioniștilor contabili, factori-cheie ai dezvoltării antreprenoriatului, impun accesul la toate avantajele pe care tehnologia informației le oferă.

congres16-3

Contabilii trebuie să dobândească, în viitor, abilități digitale pe lângă cele profesionale, inteligența artificială trebuind să fie un partener strategic al acestora, să devină îndrumători și confidenți ai antreprenorilor și să completeze zona de servicii tradiționale cu servicii cu valoare adăugată mai mare, a declarat vineri președintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, prof. univ. dr. Robert Șova, care a adăugat că anumite procese se pot automatiza în prezent. În trecut, era nevoie de mulți oameni pentru a emite facturi. Contabilul viitorului va avea nevoie de abilități digitale, pe lângă cele profesionale.

Rolul contabilului este și acela de a aduce echilibru între interesele mediului de afaceri și ale reglementatorilor, în contextul în care acestea nu sunt întotdeauna convergente. Contabilul trebuie să devină un confident, îndrumător și educator al antreprenorului, să ofere servicii prin care să traducă rezultatele financiare într-un limbaj pe care omul de afaceri să-l înțeleagă, a mai spus președintele CECCAR, moderator al evenimentului.

congres16-4

Între și Fisc există, în prezent, o relație bună, în contextul în care există deschidere pentru dialog din partea ambelor părți, potrivit președintelui CECCAR.
CECCAR are 40.000 membri și este unicul organism profesional care reprezintă profesia contabilă din România.

Printre invitați s-au regăsit europarlamentarul Theodor Stolojan și președintele ANAF Dragoș Doroș. Principalele teme ale sesiunilor din cadrul Congresului au fost: „Experții contabili – parteneri de business versus funcții suport”; „Profesionistul contabil în era digitală: inovare, competitivitate, servicii”; „Contabilitatea în sectorul public – tendințe în era digitală”; „Educația profesioniștilor contabili în economia digitală”; „Raportarea integrată”.

Printre vorbitorii la Congresul Profesiei Contabile din România s-a remarcat și Olivia Kirtley – președinte al Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), Petr Kriz – președinte al Federației Experților Contabili Europeni (FEE), Brian McEnery – președinte ACCA, Alexandre Makaronidis – președinte Grupul Operativ EPSAS, Comisia Europeană – Eurostat.

congres16-1

Ediția din acest an a Congresului a marcat împlinirea a 95 de ani de la înființarea organismului profesional CECCAR.

Cu o istorie de nouă decenii şi jumătate, cu peste 40.000 de membri, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este unicul organism profesional care reprezintă profesia contabilă din România. CECCAR urmărește dezvoltarea profesională a membrilor săi, astfel încât aceștia să servească interesul public și să pună bazele unei economii solide, orientate spre progres.

Prin activitatea membrilor săi, CECCAR sprijină mediul antreprenorial şi contribuie la asigurarea unui climat de afaceri favorabil pentru întreprinderile mici și mijlocii din România.

PROFESIA CONTABILĂ

2021 – un secol de la reglementarea profesiei contabile în România. La mulți ani!

1921-2021 – 100 de ani de la înființarea CECCAR, un secol de la reglementarea profesiei contabile în România.

CECCAR FM

Publicat

pe

Marcăm centenarul profesiei contabile printr-o serie de materiale care vin să contureze istoria profesiei contabile, din 1921 până în prezent.

Să începem spunându-vă cum am pornit la drum.

Primii pași în direcția organizării unei asociații de experți contabili au loc în 1888, la aproape un deceniu de la obținerea independenței României, pe fondul unei societăți aflate într-o fază accelerată de modernizare în toate domeniile de activitate. Un grup de absolvenți ai școlilor comerciale, în majoritate funcționari superiori ai Băncii Naționale a României, înființează atunci Cercul Absolvenților Școalelor Comerciale și Financiare, transformat, un an mai târziu, în Asociația Absolvenților Școalelor Superioare de Comerț. În anul 1906, la 29 octombrie, este organizat Congresul Asociației Absolvenților Școalelor Superioare de Comerț unde, ca prim punct din program, figura „necesitatea legiferării profesiei de contabil”.

După o vremelnică sciziune, în aprilie 1910, organizațiile absolvenților se unesc, sub denumirea de Corpul Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț, și, ca urmare a izbucnirii Primului Război Mondial, organizația va căpăta personalitate juridică abia în 1916.  În vara anului 1921, la trei ani distanță de la realizarea idealului național – unirea tuturor românilor într-o singură formațiune statală –, România făcea un nou pas înainte în drumul spre modernizarea societății și a instituțiilor sale, fiind reglementată profesia de contabil. După mai bine de 40 de ani de muncă și inițiative de pionierat pentru dezvoltarea profesiei, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I, „Întregitorul de țară”, aproba, prin Decretul Regal nr. 3.063, Legea pentru organizarea „Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili”, textul actului normativ fiind contrasemnat de Grigore Trancu-Iași, în calitate de ministru al muncii și ocrotirilor sociale, lege care a fost publicată apoi în Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921.

România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii, țări în care profesia contabilă era legiferată.

Acum, după o prezentare succintă a începuturilor noastre, vă dăm întâlnire luna viitoare.

Pe curând!

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Navigarea riscurilor sporite de fraudă și alte activități ilegale în timpul pandemiei de COVID-19

CECCAR FM

Publicat

pe

Din cauza presiunilor și a incertitudinii semnificative asociate cu pandemia, entitățile explorează căi prin care să-și continue activitatea, să-și mențină stabilitatea operațională și să susțină dezvoltarea durabilă și creșterea pe termen lung. Acele căi ar putea crea oportunități pentru activități ilegale și frauduloase.

Publicația Navigarea riscurilor sporite de fraudă și alte activități ilegale în timpul pandemiei de COVID-19 are ca scop evidențierea rolului profesioniștilor contabili în sprijinirea interesului public prin contribuția pe care aceștia o au în minimizarea incidenței fraudei și în identificarea cazurilor de fraudă sau fraudă suspectată, bazându-se pe un Cod etic robust și pe principiile de etică profesională.

Documentul, publicat pe site-ul IFAC, a fost elaborat de personalul South African Independent Regulatory Board for Auditors (IRBA) sub auspiciile unui Grup de lucru format din International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA) și normalizatorii naționali de standarde (NSS) de etică din Australia, Canada, China, Africa de Sud, Regatul Unit și SUA și tradus în limba română de CECCAR.

Pentru a consulta publicația în limba română vă invităm să accesați secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes de pe site-ul CECCAR.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noi reglementări în domeniul contabilității instituțiilor publice

CECCAR FM

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 31 din 12 ianuarie 2021 au fost publicate două acte normative în domeniul contabilității instituțiilor publice:

 Ordinul nr. 27/2021 al ministrului finanțelor pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin OMFP nr. 1.917/2005. Actul normativ intră în vigoare începând cu exercițiul financiar 2021;

 Ordinul nr. 28/2021 al ministrului finanțelor privind transmiterea situațiilor financiare anuale centralizate întocmite de instituțiile publice la 31 decembrie 2020 și pentru modificarea și completarea unor ordine ale ministrului finanțelor publice în domeniul contabilității instituțiilor publice.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending