Connect with us

ECONOMIE

Banca Mondială a aprobat un împrumut pentru îmbunătăţirea serviciilor judiciare din România

CECCAR FM

Publicat

pe

Consiliul directorilor executivi al Băncii Mondiale a aprobat miercuri acordarea unui împrumut către România în valoare de 60 milioane euro, care va fi folosit pentru îmbunătăţirea serviciilor judiciare, a anunţat instituţia financiară cu sediul la Washington, citată de News.ro.

Proiectul de Îmbunătăţire a Serviciilor Judiciare are o valoare totală de 65 milioane euro, din care contribuţia Guvernului României este de 5 milioane euro. Proiectul are ca scop creşterea eficienței şi accesibilității anumitor instituţii din sectorul judiciar din România.

Banii vor fi folosiţi în special pentru reabilitarea şi construirea clădirilor pentru instanţe, în special în regiunile sărace ale României, în acordare de asistenţă către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) pentru aderarea la standardele europene la nivelul serviciilor acordate firmelor, şi pentru îmbunătăţirea activităţilor de urmărire şi cercetare.

Potrivit Băncii Mondiale, România a înregistrat progrese importante în reforma sectorului judiciar după intrarea în Uniunea Europeană, în 2007, iar Banca Mondială a sprijinit aceste eforturi prin alocarea a 130 milioane de dolari în ultimii zece ani.

Astfel, numărul firmelor care au sesizat cazuri de corupţie în sistemul judiciar a scăzut de la 14% în 2008 la 1% în 2013, iar procentul companiilor care au declarat că instanţele nu constituie o problemă pentru activitatea lor a crescut de la 28% la 73% în aceeaşi perioadă, conform Studiului Băncii Mondiale privind Mediul de Afaceri şi Performanţa Întreprinderilor.

„În ciuda progreselor înregistrate, numeroase instanţe din România sunt afectate de infrastructura judiciară inadecvată şi nu pot îndeplini standardele europene, ceea ce le scade eficienţa şi îngreunează accesul cetăţenilor şi societăţilor comerciale la serviciile judiciare, în special în mediul rural şi în zonele sărace”, arată comunicatul remis miercuri de Banca Mondială.

În plus, tehnologiile informatice existente în România sunt învechite şi limitează capacitatea instituţiilor de a funcţiona în mod adecvat şi de a asigura o interacţiune uşoară, prin internet, cu beneficiarii sistemului, consideră instituţia financiară.

„Sprijinirea continuităţii şi a implementării eficiente a serviciilor judiciare, şi susţinerea eforturilor de combatere a corupţiei, sunt nucleul unui demers de conturare a unei Românii care să fie corectă şi responsabilă faţă de cetăţenii săi, atractivă pentru investitori şi angajată pe calea consolidării sectorului public”, a declarat directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, Elisabetta Capannelli.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Serviciile de evidență a persoanelor, program prelungit înaintea alegerilor

Serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor ale sectoarelor 1-6 vor avea un program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora, anunță PMB.

CECCAR FM

Publicat

pe

În zilele de sâmbătă şi duminică (5-6 decembrie), programul de lucru al serviciilor publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor aferente celor 6 sectoare va fi următorul:

• Între orele 08.00-16.00 – în data de 05.12.2020 (sâmbătă)

• Între orele 07.00-21.00 – în data de 06.12.2020 (duminică).

Cartea de identitate se eliberează cetățeanului român pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetățeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei.

În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovada adresei de domiciliu etc.), în conformitate cu prevederile art. 20 din actul normativ sus-menționat, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune 3 fotografii ¾ cm şi contravaloarea actului de identitate (1 leu), achitată în acelaşi mod ca în cazul cărților de identitate, potrivit Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Oficiile poștale vor fi închise pe 30 noiembrie și 1 decembrie

Compania Naţională Poşta Română informează că în zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

CECCAR FM

Publicat

pe

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi de 1 decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, precizează instituția.

Sâmbătă, 28 noiembrie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 27 şi 28 noiembrie 2020 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan

În ședința Guvernului din 23 noiembrie 2020 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, anunță Ministerul Agriculturii.

CECCAR FM

Publicat

pe

La nivel național, în perioada 1 ianuarie – 13 octombrie 2020, au fost depuse 107.175 de cereri prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare terenurile agricole situate în extravilan, din care în perioada 1 aprilie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 69.459 de cereri, iar în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 21.993 de cereri, aflate în curs de soluționare, pentru care au fost emise actele necesare perfectării contractelor de vânzare.

Aceste din urmă cereri, înregistrate până la 13 octombrie 2020, se vor finaliza prin încheierea contractelor de vânzare conform procedurii simplificate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Conform prevederilor actului normativ aprobat în Ședința de Guvern, cererile prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, precum și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, se soluționează cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale, atestată prin avizul final emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru terenurile cu o suprafață mai mare de 30 hectare, respectiv direcțiile pentru agricultură județene, pentru terenurile cu o suprafață de până la 30 hectare, după caz.

În cazul în care titularii dreptului de preemțiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei, intenția de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverința de liberă vânzare.

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Avizele finale sau adeverințele de liberă vânzare se emit în maximum 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și sunt valabile până la 31 ianuarie 2021.

Procedura prevăzută de prezenta ordonanță de urgență vizează soluționarea cererilor prin care a fost solicitată afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, înregistrate la autoritatea competentă în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020, precum și a cererilor aferente privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, însoțite de documente justificative, iar avizele și adeverințele emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează valabilitatea, potrivit Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending