Rețele sociale

ECONOMIE

Biroul European pentru Mediu cere să nu se amâne taxa pe depozitarea deşeurilor

Radio CECCAR FM

Biroul European pentru Mediu (EEB), cea mai extinsă reţea la nivel continental a asociaţiilor de mediu din statele membre şi candidate din Uniunea Europeană, cere ministrului Mediului, Gratiela Gavrilescu, printr-o scrisoare, să nu proroge taxa pe depozitarea deşeurilor de 80 de lei pe tonă, intrată în vigoare de la începutul acestui an.

„Suntem de acord că punerea ei în aplicare în lipsa unor reglementări şi proceduri riguroase nu este o soluţie. Pe de altă parte, suntem de părere că prorogarea ei pentru un an – sau poate chiar doi – va fi un dezastru, atât pentru programele de reciclare şi refolosire, care sunt finanţate din surse private, dar şi pentru eforturile României de a atinge ţintele de reciclare pentru 2020. Ca atare, cerem Ministerului Mediului din România să menţină taxa de depozitare la groapă şi să îmbunătăţească de urgenţă cadrul legislativ pentru implementarea, colectarea şi folosirea corespunzătoare a ei şi a fondurilor rezultate din această taxă”, se arată într-o scrisoare semnată de Biroul European pentru Mediu.

Conform unui sondaj efectuat în luna mai 2017 de EEB, România este unul din cei mai înfocați suporteri ai introducerii unei legislații mai dure în domeniul managementului deşeurilor.

Ordonanţa de Urgenţă 31/2013 a introdus o taxă de depozitare la groapă ce urma să crească progresiv de la 50 lei/ tonă (10 euro) din 2014, 80 lei/ tonă ( 17 euro în 2015 şi 120 lei / tonă adică 26 de euro în 2016.

Printr-o altă Ordonanţa de Urgenţă, din 2016, Guvernul a stabilit taxa de depozitare la groapă de 80 de lei pe tonă din 2017 şi, respectiv, 120 de lei pe tonă din 2018.

Reprezentanţii EEB susţin că, în acest moment, România se confruntă cu o situaţie gravă: sunt aşteptate 10 proceduri de infringement, majoritatea în domeniul deşeurilor.

“Numai 80% din populaţie are acces la servicii de colectare a deşeurilor. Anual, aproximativ 800.000 de tone de deşeuri sunt aruncate ilegal. Rata de reciclare este de doar 5%- cea mai mică în Europa, iar managementul deşeurilor înseamnă aproape în exclusivitate depunerea la groapă fără nicio tratare prealabilă”, se mai arată în scrisoarea citată de News.ro.

În vederea conformării la obiectivele Uniunii Europene şi atingerea ţintelor agreate, este nevoie de eforturi susţinute, consideră specialiştii EEB.

„România trebuie să se folosească de toate mijloacele aflate la dispoziţia sa pentru a face progrese. Unul din aceste mijloace este, fără îndoială, taxa de depozitare la groapă. Avantajul acestui instrument financiar este că şi-a dovedit eficacitatea în toate ţările care l-au implementat, împreună cu alte măsuri, spre îndeplinirea unui singur obiectiv: atingerea ţintelor de reciclare şi reducerea cantităţii de deşeuri dusă la groapă”, se mai arată în documentul citat.

Anterior, Coaliţia pentru Economia Circulară în România, o iniţiativa privată şi apolitică a unor experţi de mediu, a cerut Guvernului, într-o scrisoare transmisă marţi, să nu amâne taxa pe depozitarea deşeurilor de 80 de lei pe tonă, intrată în vigoare de la începutul acestui an şi care a nemulţumit multe autorităţi locale, deoarece o astfel de măsură ar duce la îngroparea ţării sub un munte de gunoaie, în condiţiile în care România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reciclarea deşeurilor.

Scrisoarea a fost transmisă Guvernului,Parlamentului şi mai multor ministere şi instituţii cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului.

„Coaliţia pentru Economia Circulara în România solicita Guvernului României să nu renunţe şi să nu amâne nivelul taxei în vederea eliminării finale prin depozitare, măsură ce are ca efect direct falimentarea tuturor programelor în domeniul recuperării şi reciclării materialelor refolosibile în România, creste viteza umplerii depozitelor de deşeuri, distruge zeci de hectare de teren şi afectează pânza freatică şi – în cele din urmă – duce la îngroparea ţării sub un munte de gunoaie”, arată scrisoarea.

Taxa de 80 de lei pe tonă, prin care se urmăreşte reducerea cantităţii deşeurilor depozitate, încurajarea colectării selective a deşeurilor şi reciclarea, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, după o amânare de trei ani, în condiţiile în care România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană la reciclarea deşeurilor.

Penalizarea depozitării este unul dintre instrumentele utilizate în toate ţările membre ale UE pentru devierea deşeurilor municipale de la depozitare.

Potrivit Coaliţiei, introducerea acestei măsuri penalizatoare şi creşterea graduală a valorii acesteia a dus, „în toate statele membre ale UE, fără excepţie”, la creşterea gradului de reutilizare şi reciclare a deşeurilor municipale, crearea de resurse pentru economie şi a generat noi locuri de muncă.

Estimările actuale indică faptul că, în România, punerea în aplicare integrală a legislaţiei existente în materie de deşeuri ar putea genera peste 29.000 de locuri de muncă şi ar spori cifra de afaceri anuală a sectorului deşeurilor cu peste 3 miliarde euro.

„Trecerea la obiectivele prevăzute în foaia de parcurs privind utilizarea eficientă a resurselor ar putea crea peste 34 200 de noi locuri de muncă şi ar spori cifra de afaceri anuală cu peste 3,6 miliarde euro”, arată scrisoarea.

România foloseşte în prezent, ca şi în ultimele decenii, metoda de depozitare a tuturor deşeurilor colectate, care afectează grav calitatea mediului, spun specialiştii.

Posibila amânare a taxei până anul viitor, luată în calcul de Guvern, vine la presiunea unor autorităţi locale care nu şi-au îndeplinit sarcinile legale.

De asemenea, parlamentarii au reluat discuţiile privind “relaxarea” legislaţiei privind gestionarea deşeurilor şi a ambalajelor, deşi Legislativul respinsese astfel de măsuri în februarie 2017.

Discuţiile au loc în condiţiile în care Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement împotriva României, cu costuri de sute de mii de euro pe zi, din cauza neaplicării legislaţiei de mediu.

„Autorităţile publice locale trebuie să-şi îndeplinească menirea pentru care sunt alese şi să implementeze consecvent toate măsurile de protecţie a mediului: de la colectarea selectivă a deşeurilor municipale până la amendarea drastică a tuturor acelora care aruncă deşeurile pe unde apucă sau nu îşi îndeplinesc obligaţiile de mediu”, arată autorii scrisorii.

Totuşi, majoritatea unităţilor administrativ teritoriale s-au conformat deja legislaţiei în vigoare privind taxa la depozitare, iar societăţile de salubritate care prestează în baza unor contracte cu autorităţile locale au plătit sumele legale către societăţile care administrează depozitele de deşeuri.

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

Continuare

ECONOMIE

Reguli care obligă companiile să repare produsele uzate

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a adoptat Directiva privind așa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum mașini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală, relatează Agerpres. Noile norme adoptate de PE clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi. După ce Directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Continuare

Trending