Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Brăila și Universitatea „Constantin Brâncoveanu”: Ediția a XXVI-a a Sesiunii Anuale a Cercetării Științifice Studențești

CECCAR FM

Publicat

pe

Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncoveanu”, în colaborare cu Filiala CECCAR Brăila, a organizat, în data de 21 mai a.c., evenimentul de deschidere a Sesiunii Anuale a Cercetării Științifice Studențești. La manifestare, ajunsă în acest an la a XXVI-a ediție, au participat cadre universitare, studenți, elevi, precum și reprezentanți ai instituțiilor locale.

Filiala CECCAR Brăila a fost reprezentată în Biroul secțiunii Contabilitate, Finanțe, Băncide Gheorghe Stroe și lect. univ. dr. Cristina Bunea-Bontaș, președintele, respectiv vicepreședinte al filialei. Lucrările prezentate de studenți s-au remarcat printr-un bogat conținut științific, fiind dovada implicării cadrelor universitare în realizarea cu succes a acestei sesiuni de comunicări.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future!

CECCAR FM

Publicat

pe

Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future! a fost tema workshopului organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în colaborare cu Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASCIG). Angajatori din domeniul financiar-contabil și studenți ai Academiei de Studii Economice din București (ASE) au discutat vineri, 17 martie, despre carieră și oportunitățile pe care le poate oferi profesia contabilă.

Start carieră! Pentru mulți un îndemn care aduce multe necunoscute: ce înseamnă un job, cum poți obține unul, cum îți poți construi o carieră de succes.

Noi am discutat, bineînțeles, despre domeniul financiar-contabil. Una dintre concluziile discuțiilor: cariera se construiește pas cu pas. Studiile, completate de obținerea unei calificări profesionale și obținerea primului job, sunt primii pași. Te sperie gândul că o carieră în contabilitate înseamnă doar înregistrarea facturilor? Eronat. Acesta este începutul care te ajută să înțelegi ce înseamnă contabilitatea. Plecând de la această activitate, în momentul în care vei înțelege workflow-ul, vei începe să te ocupi și de alte activități. O carieră în domeniul financiar-contabil nu poate fi construită fără a înțelege logica din spatele fiecărei operațiuni. Acesta a fost punctul de pornire a discuțiilor din cadrul workshopului.

Manuela Furdui – CEO Crowe România, Bianca Luca – HR manager în cadrul aceleiași companii, și Ioana Bădescu – partener Apex Team, le-au vorbit studenților despre așteptările angajatorilor și le-au oferit acestora sfaturi utile pentru obținerea unui loc de muncă și pentru a-și construi un traseu eficient către succes. Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR și cadru didactic în cadrul ASE, a discutat cu studenții despre importanța obținerii calificării profesionale de expert contabil și care sunt pașii pentru a dobândi această calificare recunoscută la nivel internațional. Despre stagiul CECCAR și accesul la profesie a vorbit Radu Ciobanu, profesor în cadrul ASE și lector în cadrul stagiului CECCAR.

Ce caută angajatorii la noile generații de angajați în domeniu? Atitudine, dorința de a învăța și de a face performanță. Tinerii, chiar dacă nu au experiență, pot aduce multe beneficii companiei, având, în primul rând, o fluență aproape nativă în utilizarea tehnologiilor informațiilor, comparativ cu generațiile anterioare. În plus, dau dovadă de deschidere spre a învăța și a se adapta la noi situații în plan profesional. Știu să își pună în valoare abilitățile interpersonale, așa-numitele soft skills, astfel că lucrul în echipă, indispensabil de cele mai multe ori în cadrul proiectelor care reunesc specialiști din varii domenii ale aceleiași companii, îi motivează în a învăța și a lucra pentru a-și depăși mereu limitele, au motivat reprezentanții angajatorilor prezenți la workshop preferința de a recruta candidați aflați la început de carieră. Dezvoltarea soft skill-urilor, inclusiv prin voluntariat în timpul studenției, îi poate ajuta pe tinerii candidați la integrarea mai ușoară într-un colectiv, la o comunicare eficientă și la implicare profesională mult mai facilă în diverse situații neprevăzute. Cu prilejul acestui workshop, studenții și-au prezentat inclusiv propriile experiențe dobândite în urma internshipurilor, menționând atât plusurile, cât și minusurile unui astfel de proces care i-a apropiat de cerințele existente acum pe piața muncii.

Angajatorii le-au transmis studenților sfaturi utile pentru a face față cu brio oricăror provocări la interviul de angajare, oferindu-le inclusiv inside tips despre cum să abordeze diverse situații ce pot interveni într-un astfel de moment. De asemenea, reprezentantele Crowe România și Apex Team au abordat, în discuția cu studenții, și relația deschisă care ar trebui să existe între management și angajați, sfătuindu-i pe viitorii profesioniști contabili să discute cât mai deschis cu superiorii lor pentru că, după cum se știe, baza oricărei relații funcționale este comunicarea. Astfel, tinerii pot propune inclusiv idei inovatoare care să fluidizeze și să eficientizeze procesele companiei, în beneficiul ambelor părți.  În ceea ce privește căutarea unui loc de muncă, studenții au fost încurajați să se informeze mereu despre piața de profil, să cerceteze atent companiile vizate pentru a afla dacă li se potrivește cu adevărat acel mediu de lucru.

Discuțiile au vizat inclusiv sfera pecuniară a raporturilor angajați-angajatori, studenților fiindu-le prezentate aspecte de care să țină seama atunci când își vor negocia salariul, inclusiv beneficiile care să le permită, în primul rând, să se dezvolte profesional și să obțină calificări și certificări recunoscute internațional, cu sprijinul companiei unde lucrează.

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova i-a încurajat pe tinerii interesați să facă primul pas spre o carieră în domeniul financiar-contabil să-și publice CV-ul și să aplice pentru joburile disponibile pe Jobyx.ro, platforma de intermediere a locurilor de muncă dezvoltată în cadrul proiectului Acces la carieră de succes – Pilonul I, derulat de CECCAR și cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, unde firme autorizate să desfășoare servicii în acest domeniu și-au publicat ofertele de muncă.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

ONPCSB: Ghidul FATF privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice, tradus

CECCAR FM

Publicat

pe

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a publicat, pe site-ul instituției, traducerea în limba română a Orientărilor privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice, elaborate de Financial Action Task Force (FATF).

Pentru a răspunde la utilizarea abuzivă semnificativă a persoanelor juridice în scopul spălării banilor, al finanțării terorismului și, de asemenea, al finanțării proliferării armelor de distrugere în masă în mai multe jurisdicții, FATF a consolidat recent standardele internaționale privind proprietatea efectivă a persoanelor juridice, pentru a preveni și descuraja acest fenomen. Recomandarea 24 revizuită solicită în mod explicit țărilor să utilizeze o abordare multiplă, și anume să folosească o combinație de mecanisme diferite pentru colectarea informațiilor privind beneficiarii efectivi, pentru a se asigura că sunt disponibile informații adecvate, exacte și actualizate privind beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice și că acestea pot fi accesate în timp util de către autoritățile competente.

Totodată, FATF a actualizat ghidul – Orientările privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice – care va ajuta țările să pună în aplicare Recomandarea 24 revizuită. Ghidul se adresează factorilor de decizie politică și practicienilor din cadrul autorităților naționale, precum și  părților interesate din sectorul privat, cum ar fi instituțiile financiare și societățile, care trebuie să respecte cerințele naționale în materie de combatere a spălării banilor/ finanțării terorismului bazate pe standardele FATF. Obiectivul acestor orientări este de a ajuta factorii de decizie și practicienii să identifice, să elaboreze și să pună în aplicare măsuri adecvate pentru a preveni utilizarea abuzivă a persoanelor juridice în conformitate cu standardele FATF. Ghidul actualizat se concentrează în principal pe Recomandarea 24, și anume transparența privind proprietatea efectivă a persoanelor juridice. Ghidul explică tipurile și sursele de informații relevante, precum și mecanismul și sursele de obținere a acestor informații. Acesta își propune să sprijine factorii de decizie și practicienii din cadrul autorităților naționale și părțile interesate din sectorul privat în punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru ca societățile-fantomă să nu mai poată constitui un refugiu sigur pentru veniturile ilicite care au legături cu criminalitatea sau terorismul. Aceste orientări nu sunt obligatorii și nu prevalează asupra competențelor autorităților naționale.

Orientările privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice, versiunea în limba română, sunt disponibile pe site-ul ONPCSB. Versiunea originală, în limba engleză, este disponibilă pe site-ul FATF.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 20 martie 2023

CECCAR FM

Publicat

pe

etaf

Raportul anual al ETAF pentru 2022

Joi, 16 martie, European Tax Adviser Federation (ETAF) și-a publicat raportul anual în care își prezintă principalele activități desfășurate în 2022. Sunt abordate activitatea ETAF referitoare la propunerea legislativă pentru combaterea rolului „facilitatorilor” evaziunii fiscale și planificării fiscale agresive („Securing the Activity Framework for Enablers” sau SAFE), pachetul de măsuri pentru combaterea spălării banilor, Directiva de implementare a Pilonului 2, propunerea privind o Directivă pentru prevenirea utilizării abuzive a entităților fictive în scopuri fiscale (UNSHELL), TVA în era digitală, propunerea pentru o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA) și un viitor sistem comun la nivelu UE pentru impozitul reținut la sursă pentru dividende sau plata dobânzilor. „(…) Milităm pentru norme fiscale adecvate și echilibrate, sprijin pentru modernizarea sistemului fiscal internațional”, a precizat președintele ETAF, Philippe Arraou, în prefața raportului.

Rezultatele ședinței ECOFIN din 14 martie

Miniștrii de finanțe ai UE s-au întâlnit la Bruxelles marți, 14 martie, pentru a discuta modul în care instrumentul de redresare și reziliență și inițiativa REPowerEU pot contribui eficient la tranziția verde și pot asigura independența Europei de sursele de energie rusești în contextul ratei inflației ridicate și întreruperilor din lanțurile de aprovizionare. Totodată, aceștia au făcut schimb de opinii cu privire la impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Mai mult, Consiliul UE a convenit asupra concluziilor privind orientările pentru o reformă a cadrului general european pentru guvernanță economică. Concluziile conțin domenii de convergență a opiniilor în rândul statelor membre și domenii care impun eforturi suplimentare pentru un cadru general reformat.

Peste 130 de eurodeputați și observatori au solicitat un impozit global pentru averile mari

Marți, 14 martie, peste 130 de membri ai Parlamentului European, economiști, milionari și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale au făcut apel la OCDE și ONU să lanseze o nouă rundă de negocieri cu privire la impozitarea averilor extrem de mari. Articolul de opinie a fost redactat de eurodeputatul francez Aurore Lalucq și economistul francez Gabriel Zucman și publicat în limba franceză în Le Monde și în limba engleză în Agence Europe. În articol se face apel la introducerea unui impozit progresiv pe averea persoanelor extrem de bogate pentru a reduce inegalitățile, finanțând în același timp investițiile necesare pentru tranziția ecologică și socială. Autorii articolului nu recomandă niciun model, dar afirmă că măsura poate fi introdusă și la nivel european printr-un impozit de ieșire aplicat de un grup de state voluntare și menționează propunerile existente din mediul academic pentru un impozit de 1,5% pentru persoanele cu averi de peste 50 de milioane de dolari. „136 de state și jurisdicții au ajuns la un acord prin intermediul OCDE pentru a se asigura că întreprinderile multinaționale (MNE-urile) vor face obiectul unei rate minime de impozitare de 15%. La scurt timp după aceasta, EU a adoptat o directivă pentru implementarea eficientă a acestei rate minime de impozitare la nivel european. Ce am reușit să facem în cazul multinaționalelor trebuie să obținem acum în ceea ce privește persoanele extrem de bogate”, se menționează în articol. Lista semnatarilor poate fi consultată aici.

Ședință OCDE pentru dezbaterea comentariilor generate de consultarea publică privind aspectele de conformitate și certitudine fiscală ale impozitului minim global

Joi, 16 martie, OCDE a găzduit o ședință pentru dezbaterea comentariilor generate de consultarea publică privind aspectele de conformitate și certitudine fiscală ale impozitului minim global (așa-numitul Pilonul 2). Cu această ocazie, părțile interesate au adus în atenție preocupări mai ample referitoare la normele Pilonului 2, unele dintre acestea făcând apel la îndrumări administrative suplimentare pe măsură ce apar probleme legate de implementare. Potrivit raportărilor, numeroase părți interesate și-au exprimat susținerea pentru un mecanism de soluționare a litigiilor cu caracter obligatoriu, ceea ce ar impune existența unei convenții multilaterale. Totodată, alte părți interesate au susținut și îmbunătățirea instrumentelor existente din legislația națională și tratate pentru gestionarea temporară a litigiilor. Referitor la declarația informativă a GLOBE, necesitatea de a simplifica și reduce numărul de date cât mai mult posibil a fost deseori adusă în atenție. De asemenea, numeroase părți interesate au făcut apel pentru o abordare unică pentru depunerea declarațiilor. Evenimentul poate fi revăzut online aici.

Noi îndrumări FATF privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice

În martie 2022, FATF a convenit asupra unor standarde globale mai dure privind beneficiarii reali în cadrul Recomandării 24, impunând companiilor să se asigure că autoritățile competente au acces la informații adecvate, corecte și actualizate privind adevărații proprietari ai companiilor. Vineri, 10 martie, FATF a indicat că a actualizat îndrumările care vor ajuta statele să implementeze Recomandarea 24 revizuită. Îndrumările vor ajuta statele să identifice, să proiecteze și să implementeze măsuri adecvate în concordanță cu Recomandarea 24 revizuită pentru a asigura că informațiile privind beneficiarii reali sunt deținute de o autoritate publică sau un organism public care funcționează ca registru al beneficiarilor reali, ori un mecanism alternativ care permite accesul eficient la informații, transmite FATF. Îndrumările explică tipurile și sursele de informații relevante, precum și mecanismul și sursele pentru obținerea unor astfel de informații. Acestea includ abordarea multidimensională, care constă în combinarea informațiilor de la, printre altele, companii, autorități publice printr-un registru sau un mecanism alternativ dacă acesta asigură accesul rapid și eficient la informațiile privind beneficiarii reali.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM