Connect with us

ECONOMIE

Reglementări globale pentru monitorizarea riscurilor provocate de monede virtuale

CECCAR FM

Publicat

pe

Autorităţile de reglementare internaţionale au publicat un cadru de reglementări pentru monitorizarea ”vigilentă” a riscurilor provocate de monede virtuale precum bitcoin şi ether, chiar dacă nu reprezintă în prezent un pericol major pentru stabilitatea financiară, transmite Reuters, citat de News.ro.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board – FSB), care coordonează reglementările financiare pentru Grupul celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii (G20), a anunţat că acest cadru de reglementări se concentrează pe modalitatea în care riscurile de pe pieţele criptoactivelor s-ar putea extinde în alte părţi ale sistemului financiar.

”Monitorizarea mărimii şi dezvoltării pieţelor criptoactivelor este esenţială pentru înţelegerea mărimii efectului asupra averilor, în eventualitatea unei scăderi a valorii acestora”, se arată într-un comunicat publicat luni de FSB.

Utilizarea împrumuturilor şi expunerea instituţiilor financiare la pieţele criptoactivelor sunt indicatori importanţi de evaluare a transmiterii riscurilor criptoactivelor la nivelul sistemului financiar, potrivit FSB.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

Euro urcă la un nou maxim istoric

CECCAR FM

Publicat

pe

Euro a atins luni un nou maxim istoric, 4,9261 lei, după cel atins la finele lunii martie, de 4,9251 lei.

Față de cursul de vineri, euro a crescut cu 0,04%.

La începutul lunii martie, euro era cotat la 4,8744 lei.

Dolarul american a scăzut la 4,0937 lei, de la 4,1120 lei, iar francul elvețian a crescut la 4,4797 lei.

Gramul de aur a crescut la 235,3486 lei, de la 233,8266 lei în ședința precedentă.

Continuare

ECONOMIE

ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu peste 67% în martie

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în martie un avans de 67,4%, iar cota de piață a producătorului de automobile a urcat la 2,5%, de la 2,4% în perioada similară din 2020, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters, preluată de Agerpres.

CECCAR FM

Publicat

pe

Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

34.200 de autoturisme Dacia au fost înmatriculate în martie în Europa, comparativ cu 20.433 în perioada similară din 2020.

Toți marii producători auto au raportat creșteri ale vânzărilor în martie, comparativ cu perioada similară din 2020, când vânzările au fost afectate de restricțiile introduse pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) și de incertitudinile economice globale.

În primele trei luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 6,9% în Europa, iar cota de piață a producătorului de automobile a urcat la 2,9%, de la 2,7% în perioada similară din 2020. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 88.913 unități, în creștere față de perioada ianuarie – martie 2020 (83.180 vehicule).

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat un declin de 30,2% în Europa anul trecut, iar cota de piață a producătorului de automobile a scăzut la 3,4%, de la 3,70% în 2019.

Continuare

ECONOMIE

UE a înregistrat un excedent al balanței comerciale de 21,1 miliarde de euro, în februarie

Uniunea Europeană a înregistrat în februarie un excedent al balanței comerciale de 21,1 miliarde de euro, față de un plus de 22,7 miliarde de euro în perioada similară din 2020, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

CECCAR FM

Publicat

pe

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 164,7 miliarde de euro, în scădere cu 3,6% față de februarie 2020, în timp ce importurile UE au scăzut cu 3%, până la 143,6 miliarde de euro.

Zona euro a înregistrat în februarie un excedent al balanței comerciale de 17,7 miliarde de euro, față de un plus de 23,4 miliarde de euro în perioada similară din 2020.

În februarie, comparativ cu perioada similară din 2020, exporturile de bunuri au scăzut în 15 state membre ale UE, cel mai semnificativ declin fiind în Cipru (-46,1%). 12 țări membre UE au raportat creșteri, cel mai semnificativ avans fiind în Malta (36,3%), urmată de Slovacia (25,8%).

În privința importurilor, în februarie, comparativ cu perioada similară de anul trecut, 20 de state membre ale UE au raportat scăderi, cel mai semnificativ declin fiind în Portugalia (-25,3%), urmată de Malta (-25%), iar cele mai mari creșteri au fost în Slovenia (32,6%), Estonia (18,8%) și Ungaria (17%).

În primele două luni din acest an, UE a înregistrat un excedent al balanței comerciale de 29,7 miliarde euro, față de un plus de 20,5 miliarde euro în perioada similară din 2020, în timp ce zona euro a raportat un excedent de 28,7 miliarde euro, de la un plus de 25 miliarde euro.

În perioada ianuarie – februarie 2021, China a fost principalul partener comercial al UE. Acest rezultat vine în urma creșterii importurilor (9,3%) și a exporturilor (13,6%), în timp ce pe relația cu SUA s-a înregistrat o scădere semnificativă, atât a importurilor (-19,5%), cât și a exporturilor (-6,9%).

În ceea ce privește România, datele Eurostat arată că în primele două luni din acest an exporturile au scăzut cu 4%, până la 11,1 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au menținut la 14,3 miliarde de euro. În aceste condiții, deficitul balanței comerciale a României s-a situat la 3,2 miliarde de euro, comparativ cu 2,6 miliarde de euro în perioada similară din 2020.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

Din motive tehnice, emisia CECCAR FM poate suferi întreruperi.

 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!