Connect with us

ECONOMIE

Peste 4,7 milioane de pachete de ţigări, în valoare de 8,6 milioane de euro, confiscate în 2018

CECCAR FM

Publicat

pe

Poliţiştii de frontieră au confiscat, în primele unsprezece luni din 2018, peste 4,7 milioane de pachete de ţigări, în valoare de 8,6 milioane de euro. În acelaşi interval au fost destructurate 17 grupuri organizate, fiind depistate 157 de persoane suspecte de contrabandă cu ţigări, transmite News.ro.

”În anul 2018 (11 luni), poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au reţinut în vederea confiscării 4.670.000 pachete ţigări de contrabandă, în valoare de peste 8,6 milioane euro (40.884.661 lei), 175,2 kg tutun şi 1.223 kg tutun narghilea. De asemenea, au fost identificate şi destructurate 17 grupuri organizate (conform Legii 39/2003) în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 157 persoane”, au anunţat, duminică, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Potrivit acestora, în majoritatea cazurilor, ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, la frontiera verde, precum şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.

Statistica din anul 2018 a relevat faptul că traficanţii proveneau, preponderent, din Republica Moldova, România şi Ucraina, dar si din state precum: Polonia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Austria, Germania, Ungaria etc.

”Dintre modalităţile principale de acţiune la care recurg traficanţii de ţigarete se remarcă traversarea fâşiei de demarcaţie prin locurile în care aceasta prezintă condiţii de relief greu accesibile mijloacelor auto din dotarea Poliţiei de Frontieră; sisimularea ţigărilor în autoturisme vechi, modificate sau cu incinte ascunse, pentru limitarea pierderilor în cazul confiscării; ascunderea în automarfare printre mărfurile transportate, prin metoda „capac”, sau chiar prin modificarea mijloacelor de transport, respectiv crearea unor spaţii special amenajate”, au mai transmis poliţiştii de frontieră.

Potrivit acestora, cele mai multe încercări de introducere a ţigărilor în România au fost înregistrate la frontierele de Nord, Est şi Sud-Vest.

La frontiera de Nord (judeţele Maramureş, Suceava, Satu Mare) sunt predominante ţigările de origine din Ucraina, contrabandiştii fiind organizaţi în adevărate grupuri infracţionale, cu segmente în străinătate, la frontieră şi în interiorul ţării. Aceştia încearcă trecerea pachetelor de ţigări (baxuri) peste frontiera “verde”, în special noaptea.

”În această zonă, sunt descoperite aproape zilnic persoane care încearcă să traverseze frontiera transportând ţigări de contrabandă, deseori poliţiştii de frontieră fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru reţinerea lor”, au precizat poliţiştii.

La frontiera de Est (judeţele Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani) sunt predominante ţigările de origine din Republica Moldova, introducerea acestora în ţară fiind realizată fie prin punctele de frontieră (cantităţi mari – în mijloace de transport special amenajate, cantităţi mici – de către persoane fizice), fie peste râul Prut.

În judeţele din Sud-Vestul ţării (judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Timiş) sunt descoperite, în general, ţigări de calitate medie şi superioară, achiziţionate din magazinele duty-free şi transportate peste frontieră, în cantităţi mici, de persoane fizice.

”Complexitatea sub care se manifestă acest fenomen infracţional transfrontalier impune, pe lângă luarea unor măsuri de natură organizatorică, instituţională, legislativă şi logistică şi intensificarea colaborării tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în asigurarea ordinii publice şi combaterii eficiente a fenomenului infracţional, pe plan intern”, mai spun poliţiştii.

Acţiunile se derulează în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de frontieră (30 km), fiind adoptate mai multe măsuri.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

MIPE începe demersurile pentru eficientizarea MySMIS

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că va îmbunătăți aplicația informatică MySMIS, prin simplificarea procesului de depunere a proiectelor și fluidizarea procedurilor de verificare în etapele de evaluare și monitorizare.

CECCAR FM

Publicat

pe

„Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune, apelăm și la experiența beneficiarilor în utilizarea acestei aplicații”, menționează instituția, într-un comunicat.

În acest context, MIPE lansează chestionarul „Un MySMIS mai simplu!” și invită toți beneficiarii de fonduri europene să contribuie activ la îmbunătățirea acestei aplicații informatice de gestiune a proiectelor europene.

Concret, chestionarul „Un MySMIS mai simplu!” va colecta informații despre problemele pe care beneficiarii le întâmpină în utilizarea MySMIS. Totodată, beneficiarii sunt invitați să propună soluții pentru remedierea problemelor identificate. În baza informațiilor colectate astfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe actualizarea aplicației.

Beneficiarii sunt invitați să completeze chestionarul până la data de 14 martie 2021.

Continuare

ECONOMIE

Aproape 12.700 persoane angajate prin intermediul ANOFM, în prima lună din 2021

Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) informează că, în luna ianuarie, au fost încadrate în muncă, prin intermediul instituției, 12.691 persoane.

CECCAR FM

Publicat

pe

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 ianuarie 2021, 5.285 au peste 45 de ani, 2.720 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 2.604 au între 25 și 35 de ani, iar 2.082 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 1.420 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex feminin (6.476), numărul barbaților fiind de 6.215.

În funcție de rezidență, 7.083 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 5.608 sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire a persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (4.340), profesionale (3.147), gimnaziale (2.555), 1.420 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în luna ianuarie 2021, 6.835 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. „Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele ANOFM”, se menționează în comunicatul Agenției.

Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă primul loc (1.403), urmat de Buzău (907) și București (760).

În prima lună a anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 37.328 persoane.

Continuare

ECONOMIE

Depozitele rezidenților, 422,103 miliarde lei, în luna ianuarie

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în ianuarie 2021 cu 0,3% față de luna anterioară, până la nivelul de 422,103 miliarde lei și cu 15,8% (12,4% în termeni reali) față de ianuarie 2020, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR).

CECCAR FM

Publicat

pe

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 65,1% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,2% față de luna decembrie 2020, până la 274,918 miliarde lei și cu 15,5% (12,1% în termeni reali) față de ianuarie 2020. Depozitele în lei ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 1,2% față de luna anterioară, până la 153, 294 miliarde lei, iar față de luna ianuarie 2020 au înregistrat o creștere de 16,5% (13,1% în termeni reali). Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 1,1% (până la 121,624 miliarde lei) față de luna precedentă și au crescut cu 14,2% (10,9% în termeni reali) față de luna ianuarie 2020.

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 34,9% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 0,5% față de luna decembrie 2020, ajungând până la nivelul de 147,185 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,4%, până la 30,196 miliarde euro). Comparativ cu luna ianuarie 2020, indicatorul a crescut cu 16,4%, exprimat în lei și cu 14,1%, dacă este exprimat în euro. Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 1,3% față de luna decembrie 2020, până la 106,657 miliarde lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,2%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16,2% (13,9%, dacă indicatorul este exprimat în euro). Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut până la nivelul de 40,527 miliarde lei, înregistrând o scădere de 1,5% față de luna decembrie 2020 (scădere de 1,6% când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu ianuarie 2020, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 17,0% (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 14,7%).

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending