Connect with us

ECONOMIE

Comercianţi care folosesc platforma Amazon sunt prinşi la mijloc în conflictul comercial dintre SUA şi China

CECCAR FM

Publicat

pe

Mulţi comercianţi importanţi care folosesc platforma Amazon au fost informaţi săptămâna trecută de WorldFirst, o companie internaţională de transfer de bani, că filiala americană a acesteia va fi închisă imediat, transmite CNBC, potrivit News.ro.

”Acţionarii WorldFirst au luat decizia să oprească operaţiunile din SUA. În consecinţă, nu vom  mai putea să vă oferim produsele şi serviciile noastre”, potrivit unui email adresat clienţilor.

WorldFirst nu a oferit o explicaţie pentru această decizie bruscă, iar un client al Amazon a spus că a fost un şoc.

Compania a precizat că filiala din SUA este rebranduită sub numele de Omega, va funcţiona independent de WorldFirst, iar de pe 30 ianuarie nu au mai putut fi efectuate tranzacţii noi.

Potrivit comercianţilor, închiderea filialei americane a WorldFirst a avut legătură directă cu achiziţia companiei mamă a acesteia, care este înregistrată în Marea Britanie, de către gigantul financiar-tehnologic chinez Ant Financial.

Ant, o afiliată a Alibaba şi compania mamă a Alipay, a anunţat că se află în negocieri avansate, din decembrie, în vederea cumpărării WorldFirst, pentru aproximativ 700 de milioane de dolari.

Ant nu a reuşit să intre pe piaţa americană din cauza opoziţiei administraţiei Trump. Anul trecut, Comisia pentru Investiţii Străine din Statele Unite a respins tentativa Ant de a cumpăra MoneyGram pentru 1,2 miliarde de dolari, din motive de securitate naţională.

Vineri, Financial Times a relatat, citând două persoane apropiate situaţiei, că WorldFirst a oprit brusc operaţiunile americane, pentru a evita ca achiziţia să fie deturnată de autorităţile de reglementare din Statele Unite.

Filiala americană a WorldFirst are sediul în Austin, Texas, iar compania mai are angajaţi la San Francisco. O persoană a declarat pentru Financial Times că închiderea activităţilor are ca rezultat pierderi masive de locuri de muncă.

WorldFirst nu a răspuns solicitărilor de informaţii.

Acesta este cel mai recent caz de pierderi colaterale rezultate în urma conflictului dintre Statele Unite şi China, care se concentrează pe dezechilibrul comercial, precum şi pe furtul de proprietate intelectuală de către companiile chineze.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

Activitatea economică din zona euro a scăzut în ianuarie

Activitatea economică din zona euro a scăzut semnificativ în ianuarie, întrucât restricțiile stricte au lovit puternic industria de servicii a blocului, relatează Reuters.

CECCAR FM

Publicat

pe

Întrucât serviciile de ospitalitate și divertisment au fost forțate să rămână închise pe o mare parte a continentului, sondajele au evidențiat contracții accentuate în industria serviciilor, dar au arătat și că producția a rămas puternică, pentru că fabricile au continuat să funcționeze.

Indicele PMI al IHS Markit pentru zona euro, văzut ca un ghid pentru sănătatea economică, a scăzut cu mult sub pragul de 50 care separă creșterea de contracție, la 47,5 în ianuarie de la 49,1 din decembrie. Un sondaj Reuters a anticipat o scădere la 47,6.

„PMI indică o contracție a PIB-ului zonei euro în primul trimestru. Nu ne așteptăm la o redresare economică semnificativă înainte ca pandemia să fie controlată”, spune Tomas Dvorak de la Oxford Economics.

Cu toate acestea, un sondaj Reuters la începutul acestei săptămâni a arătat că economia blocului ar fi trebuit să crească cu 0,6% în acest trimestru și să revină la nivelul pre-COVID-19 în doi ani, în speranța că lansarea vaccinurilor va permite revenirea la o anumită formă de normalitate.

Activitatea din sectorul serviciilor din Germania s-a micșorat pentru a patra lună la rând, întrucât restricțiile au blocat majoritatea companiilor neesențiale din cea mai mare economie europeană. În ciuda încetinirii la un minimul a patru luni, industria prelucrătoare a rămas pe teritoriul expansiunii, deoarece exporturile au susținut fabricile germane.

Odată cu închiderea hotelurilor și restaurantelor, sectorul serviciilor din Franța a suportat greul restricțiilor, iar activitatea generală a scăzut mai mult decât era de așteptat.

În Marea Britanie, din afara Uniunii Europene, un al treilea blocaj național a provocat cea mai accentuată scădere a activității comerciale din mai. O schimbare post Brexit către un acord comercial mai birocratic cu UE a contribuit, de asemenea, la declin, potrivit Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul german anticipează în 2021 o creștere a PIB de 3%

Cea mai mare economie a Europei va crește cu 3% în acest an, conform estimărilor guvernului german, a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters.

CECCAR FM

Publicat

pe

Revizuirea este în scădere față de estimarea din toamna anului trecut, de 4,4%, fiind cauzată de impunerea în noiembrie a unui al doilea blocaj.

Ministrul german al economiei Peter Altmaier va prezenta săptămâna viitoare prognoza oficială a guvernului. Noul număr a fost raportat prima dată de revista Der Spiegel.

Deși un șir de indicatori recenți au arătat că cea mai mare economie din Europa rezistă la pandemie mai bine decât se așteptau mulți, apariția celui de-al doilea val al virusului în al patrulea trimestru a dat o lovitură speranțelor unei recuperări rapide.

Guvernul a introdus un blocaj în noiembrie și a înăsprit măsurile în decembrie și ianuarie, paralizând industriile de retail, ospitalitate și turism, conform Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Reducerea activităţilor economice în sectorul privat din zona euro s-a accelerat

Reducerea activităţilor economice în sectorul privat s-a accelerat în zona euro în luna ianuarie, generând temeri privind o nouă recesiune, în contextul restricţiilor antiepidemice, conform unei analize realizate de firma de consultanţă financiară IHS Markit.

CECCAR FM

Publicat

pe

Valoarea Indicelui Managerilor de Achiziţii (PMI) a scăzut la 47,5 puncte în ianuarie 2021, comparativ cu luna decembrie 2020, când valoarea era de 49,1. Un nivel sub 50 de puncte înseamnă scăderea activităţilor economice.

„O nouă recesiune pentru economia zonei euro pare din ce în ce mai inevitabilă, în contextul în care restricţiile anti coronavirus au continuat să afecteze grav companiile”, afirmă Chris Williamson, economist la grupul de analize financiare IHS Markit, cita de agenţia Belga şi de cotidianul belgian Le Soir.

Cifrele publicate vineri indică „a treia reducere lunară consecutivă a activităţilor economice din sectorul privat”, relevă analiza IHS Markit, notând însă că ritmul reducerii activităţilor de afaceri este mai lent decât în primăvara anului 2020, când au fost impuse primele restricţii antiepidemice în Europa.

„În ultimele trei luni, indicele PMI a rămas la un nivel mai înalt decât în primele luni de pandemie, în primăvara anului trecut, ceea ce sugerează că impactul economic al celui de-al doilea val pandemic a fost până acum mai puţin pronunţat”, arată raportul de analiză. Principalele probleme se înregistrează în sectorul de producţie, în timp ce serviciile sunt afectate mai puţin, transmite Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending